Candidatul
sau
Despre riscurile diluarii discursului pana la grotesc si transformarii ideilor in sloganuri de doi bani, despre cinismul care ia locul entuziasmului si despre alte nimicuri
Desi prea aratos, prea tanar si prea liberal – pe scurt, prea perfect ca sa fie creditat cu o sansa reala pentru postul de senator al statului California – Bill McKay decide totusi sa intre in lupta. De vreme ce infrangerea e garantata, inseamna ca va avea toata libertatea sa spuna pe bune ce are de spus. Despre avort, despre politicile de mediu, despre bunastare, despre controlul aupra armelor de foc. Despre subiecte rareori abordate intrucat sunt neaducatoare de voturi.
Numai ca spectrul unei diferente zdrobitoare de scor in favoarea contracandidatului sau republican il determina sa-si reconsidere treptat pozitia. Umilinta publica nu facuse parte din intelegerea initiala. Prin urmare, discursul i se dilueaza pana la grotesc, ideile i se transforma in sloganuri de doi centi, iar entuziasmul initial lasa locul cinismului.
Fireste, odata numarate voturile, victoria ii va reveni: nimanui nu-i pasa de fapt de continut, imaginea fiind singura cu adevarat importanta. Intrebarea finala adresata conducatorului campaniei sale, “Marvin, What do we do now?” cuprinde, intr-un splendid si tardiv acces de luciditate, intreaga drama a unui idealist care si-a vandut inocenta fara sa stie macar exact pentru ce anume.
Imaginata de Jeremy Larner, fost speech-writer al senatorului Eugene J. McCarthy, si regizata de Michael Ritchie, povesteaCandidatului intruchipat de Robert Redford a castigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu in 1972. Desi aparent are putin de-a face cu situatia de la noi – cine Dumnezeu ar putea pretinde că aduce, în spaţiul mioritic, fie şi pe întuneric, cu JFK, plauzibilul model al lui Bill McKay ?! – ea mi se pare totusi intru totul ziditoare.
Ma explic. PD-L a reusit, in sfarsit, sa depaseasca PSD-ul lui Nastase, Mitrea, Iliescu, Geoana sau Hrebenciuc. Negocierile pentru formarea noului guvern incep, pe fondul unei mult aclamate victorii a dreptei. Faptul e, in sine, absolut remarcabil. Cred totusi ca problema de fond este alta. Vor reusi invingatorii, de la inaltimea celor trei mandate in plus, sa reziste tentatiei de a invinge cu orice pret? Sau se vor amagi ca obtinerea puterii justifica inclusiv o alianta cu o stanga indelung compromisa? Dupa care ne vom intreba: What do we do now?
Presa da navala. Norocul e ca nu vom mai avea timp sa ne raspundem sincer.
Loading ...
