1. Avem, in momentul de fata, o multime de evaluari, scenarii si prognoze extrem de diferite in privinta evolutiei economiei romanesti anul acesta si, mai mult decat atat, chiar a situatiei actuale. Cu titlu de exemplu, cresterea economica din 2009 este estimata de BNR la circa 2-4%, in proiectul de buget la circa 2%, de Comisia Europeana la 1,75%, de BERD la maxim 1%, in timp ce analistii independenti prognozeaza o evolutie cuprinsa intre 3-4% si chiar recesiune. Pe de alta parte, aceeasi larghete se constata si in privinta celorlalti indicatori – deficitul bugetar, de cont curent, inflatie etc. Ce credeti ca denota aceasta plaja larga de prognoze? Incertitudine? Necunoasterea starii de fapt? Greutatea diferita pe care o autoritate sau alta o acorda unui element din modelul folosit?
Riscul de implozie a sistemului financiar global, in octombrie 2008, a fost depasit cu bine datorita setului de masuri interventioniste ale tarilor dezvoltate. Am respirat cu totii usurati si am gandit ca ce-a fost mai rau a trecut. Se pare ca nu e chiar asa! Incertitudinile la care suntem in continuare expusi ne arunca pe taramul supozitiilor esuate si al masurilor pregatite pe genunchi si lansate la repezeală pe canalele media. Asistam, asa cum spuneti si dumneavoastra, la diferente semnificative intre succesiunile de previziuni ale institutiilor internationale (e.g. FMI), ale Comisiei Europene (CE) dar si intre acestea si cele ale guvernantilor romani.
Surprinzatoare? Deloc. Mai mult, cred ca estimarile CE cu privire la cresterea economica din tara noastra sunt usor optimiste.
Pe de o parte, economia mondiala se contracta puternic in 2009, iar economia europeana este lovita la randul sau din plin.
FMI a revizuit in jos perspectivele cresterii economice globale, de la 2,2% (în noiembrie 2008), la circa 0,5% pentru anul 2009 (29 ianuarie 2009).
Deunazi, expertii europeni ne spun ca situatia este mult mai sumbra in zona Euro, reducand proiectiile de la +0,1%, la -1,8% pentru anul 2009. Aceeasi Comisie Europeana considera in prezent ca economia americana si japoneza va suferi contractii dure, de -1,6%, respectiv de -2,4% in 2009. Urmand aceeasi tendinta, in ochiul optimist al Romaniei a intrat o aschie la fel de ascutita – previziunile mult mai pesimiste ale Comisiei Europene pentru Romania anului 2009 (datele de mai jos le-as aseza intr-un tabel):
cresterea economica de 1,75% (fata de 4,7% in toamna lui 2008 si fata de obiectivul de circa 2,5% asumat de catre Ministerul Finantelor);
inflatia anuala de 5,7%, fata de 7,9% in anul 2008;
somajul de 7,0%, fata de 6,2% in anul 2008;
deficitul bugetar de -7,5% in PIB, fata de -5,2% in 2008 (fata de obiectivul de circa 2% asumat de catre Ministerul Finantelor);
deficitul balantei comerciale de -11,9% in PIB fata de -12,9% in anul 2008.
Asadar, apar diferente semnificative cu privire la ritmul de crestere economica din Romania anului 2009 intre previziunile Comisiei Europene din toamna lui 2008 si cele din ianuarie 2009, de 3 puncte procentuale. Explicatia majora tine de contractia economica de pe pietele europene partenere Romaniei care nu o vor duce prea bine in acest an (ex. Germania (-2,3%), Italia (-2,0%), Ungaria (-1,6%) sau Austria (-1,2%)). Ca sa evidentiem canalele de transmisie economica a acestor contractii sa luam, de pilda, cazul concret al Germaniei, al carui ritm de scadere a importurilor in acest an este de -5% si care ne afecteaza în mod direct.
Pe de alta parte, asistam la diferente mai mici intre prognozele actuale europene si cele asumate de catre Ministerul roman de Finante (MF), de 3/4 puncte procentuale.
In realitate, daca luam in calcul dependenta economiei romanesti de agricultura si scenariul “avem ploi in mai, avem si malai”, evident creditam mai degraba prognoza romaneasca de 2,5% crestere economica in 2009. Daca ploile nu ne viziteaza, creditam mai degraba prognoza europeana, de 1,8% sau chiar pe cele ale BERD si FMI de 1%. Daca trendul este clar definit, nimeni nu poate spune cu exactitate cat de intensa va fi contractia economica. De ce? Partial, pentru ca previziunile Comisiei Nationale de Prognoza pornesc de la datele Institutului National de Statistica care sunt estimate in corelatie cu ceea ce s-a intamplat cu un an inainte – adica se extrapoleaza sondaje curente pe baza evolutiilor de anul trecut. Asta inseamna ca nu pot surprinde in timp real caderea economiei. Partial, pentru ca pietele straine vor reactiona diferit la masurile anti-criza specifice luate. Cert este ca in Romania aceste masuri nu ar trebui construite pe ritmuri de crestere economica optimiste.
Diferentele inspaimantatoare apar intre prognozele cu privire la deficitul bugetar de -7,5% in PIB in viziunea europeana, fata de obiectivul de circa 2% asumat de catre MF, pentru anul 2009. Acestea sunt si mai usor de explicat. Europenii au luat in calcul toate angajamentele legislative din anul 2008 cu privire la cresterile de pensii, de salarii, de ajutoare sociale etc. care isi arata efectele in 2009. Ei nu isi pot imagina ca o lege adoptata in Parlament poate sa nu se aplice in Romania. Ceea ce cred ca, de fapt, se va intampla, prin amanarea intrarii in vigoare la diferite termene.
2. Intr-un mod oarecum similar, intre asteptarile exprimate in urma cu un an, cu jumatate de an si cele din prezent – diferentele sunt uriase. Daca acum mai putin de un an, economia romaneasca era privita ca liderul incontestabil din Europa Centrala si de Est, cu jumatate de an in urma aceasta perpectiva a inceput usor-usor sa se modifice, pentru ca acum sa nu mai fie deloc putine vocile care vorbesc despre recesiune. Credeti ca la baza acestei evolutii rapide (sau mai degraba involutii) sta: degradarea abrupta a contextului economic general; anumite probleme ale economiei romanesti care au inceput sa se vada in mod mai evident; anumite erori care s-au strecurat inca de acum multa vreme in calcule (in sensul in care, poate, anumite “motoare” de crestere economica au fost supra-apreciate acum un an) etc? Care sunt, in opinia dvs., explicatiile acestei stari de fapt?
Evident, apare un cumul de factori explicativi.
Economia privata a fost efervescenta, dar administratorii publici i-au venit de hac. Cresterea economica de aproape 8% in 2008 a fost insotita de un guvern risipitor care a lasat in urma miliarde de euro datorie si o natiune prea putin reformata, prea putin flexibila pentru a se putea adapta la noile riscuri. Cu alte cuvinte, guvernul Tariceanu a consumat mai mult decat a incasat cu 6,7 miliarde de euro. Din nefericire, nu circulam pe noi autostrazi pentru ca acesti bani s-au dus in cheltuieli cu personalul, in cheltuieli cu bunuri si servicii – cu masini, televizoare moderne, mese, scaune, canapele, birouri, calculatoare s.a.m.d. In 2008, de exemplu, cheltuielile de personal au crescut cu 35% fata de anul precedent. Cheltuielile cu bunuri si servicii au fost cu 36% mai mari in 2008 decat in 2007. Facturile neachitate doar la nivel guvernamental central se ridica la 1,1 miliarde de euro, la care se mai adauga inca 1 miliard de euro la nivel local.
Veniturile bugetare au fost supreaevaluate artificial, in pofida semnalelor tot mai clare ale pietei din ultimele trei luni (43,1 miliarde de euro incasate, fata de 50,2 miliarde de euro programate). Imi amintesc ca la mijlocul lui decembrie anul trecut, fostul ministru Vosganian anunta, revizuindu-si estimarile optimiste anterioare, ca deficitul pe 2008 ar putea fi undeva intre 3 si 4% din PIB. Lipsa transparentei in gestiunea bugetului public ne-a aruncat brutal spre un deficit bugetar de 5,2% in anul 2008, cel mai mare din ultimii 20 de ani.
In paralel, neclarificarea legislatiei, nesimplificarea fiscalitatii si subminarea statului de drept au condus la inflorirea economiei subterane.
Restul pagubei l-a facut criza economica si financiara care a secat creditul bancar si care nu ezita sa ne ia pietele de export. Sa adaugam insa ca romanii nu sunt nici cel mai puternic loviti de efectele crizei financiare, nici nu au previziunile cele mai erodate. Letonienilor si spaniolilor le va fi si mai greu, caci ei vor fi martorii cei mai probabili ai unei recesiuni economice extrem de dure, de -6,9%, respectiv -5,0% in acest an.
3. Cat de adevarata a fost o crestere de 8-9% in 2008, din moment ce ea s-a putut “topi” in doar cateva luni? Credeti ca in evaluarea unei astfel de cifre de crestere era ceva artificial sau supraevaluat, sau ea era la fel de reala pe cat e acum perspectiva unei cresteri de 0% sau a unei recesiuni? Unde a pierit aceasta crestere? Este guvernul Boc excesiv de optimist cu cresterea de 2-3% pentru anul 2009 sau putem sa ne incredem mai curand in cei ce prezic zero sau recesiune?
Cresterea economica extensiva a fost reala. Ea s-a bazat insa mult pe indatorare. Daca nu vom reusi sa producem mai mult si mai eficient nu vom putea rambursa aceste datorii plus dobanzile aferente.
In ceea ce priveste proiectiile romanesti oficiale cred ca trebuia sa luam in calcul noile dinamici ale pietelor externe, de care suntem in mare parte dependenti, si sa le revizuim, la randul nostru, in jos. Altfel, spuneam mai inainte vom fi victimele unui scenariu economic mult prea optimist.
4. Care sunt, in opinia Dvs., elementele care, in ultimul an, s-au degradat/modificat major in economia romaneasca in ultimul an? Puteau fi anticipate?
Surplusul de resurse dat de cresterea economica ridicata a fost risipit aiuritor. Dezechilibrele externe si interne s-au acumulat an de an, nu doar in 2008 si puteau fi, in mod evident, anticipate. Dar aproape nimeni nu a vorbit public despre aceste lucruri. De ce? Pentru ca finantarea lor nu a fost o problema.
Triplarea datoriei externe totale, chiar cresterea de sase ori a celei pe termen scurt, in ultimii patru ani, au fost sustinute prin intrarile masive de capital, prin investitii straine directe, dar mai ales prin imprumuturi intra-firma (de exemplu: banca mama – filiale).
La nivelul bugetului public am asistat inocenti la dublarea cheltuielilor guvernamentale si aproape la triplarea salariilor in sectorul bugetar. Aceste evolutii nu au fost insotite de reforme structurale, ceea ce pune sub semnul intrebarii capacitatea noastra de finantare a dezechilibrelor externe. Vulnerabilitatea Romaniei in fata crizei economice actuale tine, asadar, de resursele financiare internationale tot mai costisitoare, dar si de imposibilitatea cresterii productivitatii interne si a exporturilor pe termen scurt.
Agricultura, de pilda, necesita doi-trei ani de restructurari pentru a deveni exportator net. Pietele agricole nu sunt inca organizate, iar importurile le domina. Cauza nu e greu de identificat. Oferta din import este mai concentrata, iar productia interna este mult prea dispersata. De ce? Pentru ca terenul agricol nu este inca un bun valoric veritabil in Romania. Nici macar nu are intotdeauna un proprietar cert. Retrocedarile etapizate si niciodata incheiate au faramitat excesiv productia agricola. Comasarea a fost, desigur, impiedicata de lipsa acestei piete funciare autentice. Daca discutam despre introducerea cadrastrului unitar pe cheltuiala statului, estimarile noastre se ridica la costuri de aproximativ 500 milioane euro si ca perioada de finalizare discutam despre vreo 4 ani, cu impact asupra a 4 milioane de parcele si undeva intre 1,5-1,8 milioane proprietari. Nu mai insist.
Turismul la fel. Infrastructura sufoca acum orice proces nou de crestere economica. Costurile de congestie in trafic reprezinta o frana puternica in calea competitivitatii sectoarelor economice romanesti.
In primii doi ani, in calitate de stat membru al UE, Romania a pierdut pariul nu doar cu infrastructura, agricultura, turismul, dar si cu absorbtia fondurilor europene in aceste scopuri. Un alt perpetuu pariu pierdut al Romaniei este cel cu justitia.
5. Care sunt, in opinia Dvs., masurile economice de extrema urgenta care ar trebui adoptate in momentul de fata pentru a tine economia turata?
“We need to keep business going”, spunea in decembrie comisarul european Charlie McCreevy. Cred ca cel putin patru masuri merita luate in calcul pentru a stimula cresterea economica si pentru a depasi starea de fragilitate a finantelor publice:
Scutirea de impozit pe profitul reinvestit (in cuantum de maximum 25% din profitul total) – pentru stimularea investitiilor, a productiei, a crearii de locuri de munca si, implicit, stimularea cererii – masura propusa in programul de guvernare al PD_L si asumata in propunerea actuala de buget.
Reducerea numarului de impozite si a contribuţiilor la asigurarile sociale – ceea ce nu apare in actuala propunere de buget. Sa nu ne mai ascundem dupa deget: fiscalitatea excesiva care nu iti consuma doar resursele financiare, dar mai ales timpul si energiile, este principala cauza a evaziunii la nivelul IMM-urilor. Cresterea ponderii muncii la negru este la randul sau sustinuta de nivelul ridicat al CAS. Oricine vrea sa se declare platitor de taxe ar trebui sa petreaca la fisc maximum 5 minute.
La prima vedere, reducerea acestor impozite duce la scaderea incasarilor bugetare. Realitatea este insa ca se va stimula crearea si/sau salvarea de locuri de munca, se va stimula consumul si productia. Vom fi martorii unui plus la ritmul cresterii economice dat de beneficiile dinamice ale unui astfel de demers care va contrabalansa costurile aparente statice. Avantajele unor astfel de reforme sunt:
guvernul nu este expus la coruptie intrucat nu se afla in pozitia de a oferi cu larghete stimulentele fiscale discriminatorii, ca in cazul subventiilor sectoriale sau de alta natura;
stimulentul fiscal este direct si beneficiaza de el toate firmele si toti angajatii;
reforma fiscala este usor de implementat, rapid si are efecte imediate.
Reducerea cheltuielilor publice administrative abuzive si inutile prin simplificarea si eficientizarea aparatului birocratic central si local. Estimarile mele merg pana la un nivel de 30% din cheltuielile publice. In schimb, nu cred in obiective de genul “reducerea cu 20% a cheltuielilor publice” aplicate ottova. Dar cred că se poate porni de la:
indicatori de performanta fixati in avans si cunoscuti de catre public pentru fiecare institutie publica – neindeplinirea lor sa atraga demiterea responsabililor;
asumarea bugetelor multianuale de investitii, iar executia bugetului sa fie facuta publica lunar;
simplificarea legislatiei – cei care-si doresc sa iasa din economia neagra trebuie sa stea la prea multe cozi, la cel putin 3 insitutii.
Pe zona de investitii prioritare cred ca suntem cu totii de acord ca cele trei prioritati majore sunt: infrastructura de transport, educaţie si cercetare. Daca resursele sunt limitate, solutia sta in parteneriatul public-privat, adica in concesiunea lucrarilor pentru autostrazi, asa cum se intampla peste tot in Europa. Decat fara autostrazi, mai bine cu o taxa de autostrada. In ceea ce priveste ultimele doua prioritati investitionale, argumentul este scurt: nu ne putem permite luxul de a vasli cu spatele spre viitor. Nu cred ca e bine sa diminuam bugetele acordate in aceste directii, dar trebuie sa cerem performanta contra bugete. Pe fond, nimeni nu a gasit inca ragazul sa intreprinda un studiu serios care sa raspunda la intrebarea care este raportul dorit de catre Romania intre povara fiscala si furnizarea de bunuri publice, care pot si dorim sa fie asumate in parteneriat public-privat.
Absorbtia rapida si eficienta a fondurilor europene. Aproximativ 80% din totalul fondurilor structurale si de coeziune sunt destinate administratiei publice centrale si locale, ceea ce poate contribui serios la scopul propus anterior si la acoperirea nevoilor de finantare. Cum sa facem asta? Sa incepem cu un grup de lucru responsabil care sa urmareasca sumele ce ar putea fi obtinute de la UE, care sa faca un calendar cu disponibilitatea lor si cu gradul de acoperire a cofinantarilor. Cum statul nu poate acoperi tot, parteneriatul public-privat se impune pentru restul de bani, in asa fel incat sa se atraga mai mult. Mi-as dori sa vad in acest grup oameni sub 35 de ani care stiu engleza, care cunosc macroeconomie si mezoeconomice, si care nu adorm atunci cand citesc tomurile de legislatie.
Dacă nu ne asumam responsabil realitatea, cu ale sale fragilitati si incertitudini agravante, nu vom face decat sa irosim energiile politice pentru contracararea efectelor crizei prin satisfacerea intereselor particulare. Subventiile, bonurile de masa sau pentru turism, taxe noi pentru administratorii de fonduri private s.a.m.d. nu constituie remedii la actuala criza economica, ba din contra. Aruncam cu banii pe geam si blocam domenii inca nedezvoltate. Solutiile pe termen scurt care absorb resursele disponibile, si asa putine, nu au cum sa ne salveze. Cum bine spunea Belka, fostul prim-ministru polonez si actualul director al FMI pentru regiunea Europei Centrale si Est, criza economica a creat momentul favorabil pentru reforme profunde, imposibil de coordonat rapid si eficient in vremuri normale. Noi, in loc sa gasim soluţii pe termen lung, nu vom face decat sa generam noi dezechilibre majore.
Efectele economice multiplicative date de interventiile prin subventii, pentru mentinerea locurilor de munca sau pentru stimularea consumului si/sau a productiei, sunt inexistente. Nu facem decat sa cheltuim bani cu scopul amanarii cresterii numarului de someri. Pana cand? Pana ce epuizăm resursele putine disponibile, dupa care confruntam realitatea.
In vremuri de criza financiara si economica nu e loc de greseli in managementul public, iar spatiul pentru greseli politice in guvernarea tarii s-a restrans pana la asfixiere.
6. Credeti ca, in situatia actuala, economia romaneasca are stricta nevoie de un ajutor extern sau anumite masuri interne, bine tintite, pot fi suficiente?
Romania are nevoie de finantare externa a deficitului de cont curent si a refinantarii platilor scadente la datoria externa pentru a nu ajunge in situatia sa faca o ajustare brutala a consumului intern productiv si neptroductiv, adica inclusiv a investitiilor publice care se impun. Cu alte cuvinte, presiunile pe balanta de plati sunt foarte mari, iar spatiul de manevra pentru politica monetara si fiscala este prea redus.
In lipsa finantarii externe, ajustarea interna ar presupune deprecierea masiva a monedei nationale, ca urmare a lipsei de valuta existente pe piata. Consumul intern s-ar potoli semnificativ, dar saracia ar exploda. In acest context, BNR nu ar trebui sa foloseasca rezervele internationale decat pentru goluri temporare care sa asigure stabilitatea sistemului financiar si a preturilor, si nu pentru deficite externe structurale.
Orice negociere pentru obtinerea unui imprumut extern va implica si partenerii Comisiei Europene si ai Bancii Central Europene. La randul lor, acestia par decisi sa atraga intr-un astfel de acord si FMI cu ale sale conditionalitati negociate direct cu CE pentru Romania, intrucat resursele BCE sunt reduse raportat la nevoile tuturor statelor membre.
Masurile interne care trebuie luate sunt necesare dar nu suficiente. Ele ar mai trebui sa tinteasca inca cel putin doua directii principale: crearea de locuri de munca, in special prin investitii care sa puna in miscare sectorul IMM-urilor, respectiv crearea unei plase de siguranţă sociale eficienta.
Pe de o parte, va trebui sa lamurim foarte clar care sunt cele mai eficiente scheme de ajutor pentru producatorii romani, fara a cadea in mirajul statului maximal. Adica, sa gasim echilibrul intre interventiile de conjunctura care se justifica si interventiile cu caracter permanent, din surse europene si/sau nationale. De pilda, in cazul ajutoarelor de stat solicitate de catre sectorul de automobile, nu as opta pentru subventii directe, ci mai degraba pentru ajutoare alocate cercetarii pentru resurse alternative de transport.
Pe de alta parte, din pacate, relatia dintre cetateanul asistat si stat este acum extrem de alambicata si risipeste resurse publice. Nu mai trebuie sa acceptam suprapunerile de zeci de scheme sociale – ajutoare, indemnizatii, subventii etc. – netintite clar spre grupurile sociale vulnerabile si imposibil de urmarit in formatul actual. Clarificarea acestor relatii printr-un sistem national unic informatic si prin programe sociale transparente se impune in regim de urgenta.
7. La o scara ceva mai larga, credeti ca Romania mai poate sa aiba o pozitie privilegiata in zona central si est europeana – in sensul in care, pana nu demult, Romania era privita ca un potential “refugiu” in regiune insa aceasta perspectiva tinde tot mai mult sa se deprecieze?
Romania ramane un punct de reper investitional atractiv in regiune prin piata sa interna de peste 21 de milioane de consumatori. Avem sectoare economice cu un potential mare de dezvoltare, dar va spuneam ca absenta infrastructurii de transport sufoca acum orice perspectiva serioasa.
Investitorii straini nu doar ca-si amana deciziile de noi amplasamente in conjuctura actuala incerta, dar increderea lor este erodata si din cauza reducerii ratingului de tara a Romaniei. Mai mult decat atat, este foarte probabil ca J. Almunia, comisarul european pentru afaceri economice si monetare, sa declanseze procedura de deficit excesiv impotriva deficitului Romaniei de 5,2% din PIB in 2008. Ar fi un semnal grav pentru lipsa de incredere in politicile macroeconomice asumate pentru stabilizarea economiei si pentru reducerea deficitului bugetar. Ea a fost alimentata semnificativ de inconsistenta datelor economice prezentate in repetate randuri, eronat, in fata Comisiei Europene. In acelasi timp, ar atrage atentia asupra proiectiilor economice prea optimiste de crestere economica, dar ar deschide si o noua oportunitate de introducere a unui program economic mai dur anti-criza.
Loading ...
