In batalia de la Parlamentul European trebuie sa trimitem generali care sa se bata pentru Romania, o garnitura de profesionisti care sa traga spuza pe turta noastra. Intre Parlamentul Romaniei si Parlamentul European, diferenta este enorma. Ea poate totusi fi usor perceputa daca ne raportam la clepsidra care limiteaza discursul fiecarui europarlamentar inscris la cuvant la maximum 1 minut sau 3, depinde de imprejurare. Nu merge cu chestiuni patetice sau urechiste. Daca incerci, esti rapid marginalizat si neglijat.
Nu am avut voci suficient de puternice nici inainte (la negocieri) si nici dupa aderare. Or, fara asemenea voci nu te poti lupta cu experimentatii europarlamentari polonezi, unguri sau bulgari. Ce sa mai vorbim de cei nemti, francezi sau britanici. Marturisesc ca sunt preocupata de ceea ce reprezinta Romania in UE.
La alegerile din iunie nu e vorba doar de urmatorii cinci ani de mandat, ci si de urmatorii sapte ani pentru care se distribuie fondurile din bugetul comunitar in acest mandat. E vorba de a trimite acolo oameni care au potential de a deveni voci puternice la nivel european si care sa aspire in viitorul nu foarte indepartat la primele pozitii de decizie. Cand am hotarat sa intru in politica si, mai ales, cand am decis sa candidez, am fost constienta de riscurile asumate. Inclusiv de a fi subiectul unor acuze ireale si murdare sau de a ma izbi de zidul indiferentei tot mai generale fata de alegerile europene.
Mi-am promis totusi sa incerc sa fac un altfel de politica. Una bazata pe compromisuri care nu compromit, pe performeri si nu pe papagali, orientata spre cetatean, axata pe politici si nu pe minciuna. Pentru asta, mi-am spus si inca imi mai spun, e nevoie de profesionisti, de specialisti care pot deveni buni politicieni daca sunt lasati sa se exprime. Personal, voi vota intotdeauna echipa de specialisti care s-au validat profesional, nicidecum pe cea incropita pe “criterii meritocratice politice”. Departe de mine gandul sa-mi ridic statuie, dar lucrez de ani de zile pe subiecte ce tin de problematica institutiilor europene. La fel si multi alti tineri bine pregatiti, precum Costea Simion, Siegfried Muresan, Daniel Funeriu sau Alexandru Nazare. Daca am invatat ceva in anii acestia, e tocmai faptul ca trebuie sa devenim cu totii mult mai responsabili.
Am crezut si cred in continuare ca pot propune solutii constructive. Nu am avut nevoie nici de persoana X, nici de persoana Y ca sa am propriile mele idei sau proiecte concrete. Am dreptul sa gandesc si, de 20 de ani incoace, am dreptul sa ma exprim liber si civilizat. Sunt o tanara politiciana si vreau sa schimb lucrurile in bine. Prin lasitate si complacere nu se poate. Miza mea principala nu este doar ocuparea unui loc eligibil pe lista. Voi ajuta partidul din care fac parte sa castige alegerile, convinsa ca aici sunt oamenii potriviti care pot conduce Romania prin hatisurile europene. La fel de importanta este provocarea unor dezbateri autentice, de idei. La sfarsitul zilei, trebuie sa pot rosti cuvintele “macar am incercat”. Pentru mine si pentru partid, pentru studentii mei cu zeci de sperante ca pot reusi in viata, pentru colegii tineri de partid care au muncit la programul de guvernare, pentru viitorii mei copii. Eventual, pentru toti cei care cred ca e inutil sa mai iasa la vot deoarece “toti sunt la fel”. Cred ca cea mai buna treaba o pot face in institutiile europene. Regula “omul potrivit la locul potrivit” e sfanta.
Si daca nu voi fi pe lista PDL pe un loc eligibil? Inseamna ca liderii nu m-au creditat si va fi numai vina mea. Am o profesie frumoasa si o pregatire care imi permite “luxul” sa ma exprim liber si sa nu raman captiva unui loc pe listele de partid. Obiectivele mele sunt pe termen lung. Nu-mi doresc sa ard etapele in cariera, ci sa inteleg cu adevarat cum functioneaza lucrurile. E bine sa o faci de tanar ca sa mai ai timp sa o schimbi ulterior.






Te apreciez dar sa stii ca tot lingaii si politrucii vor fi si de data asta trimisi plus fiica presedintelui pentru care tot partidul nostru lucreaza acum asiduu.
Fiecare natiune isi are presa si liderii pe care ii merita sau nu?
dupa mintea, din ce am citit prin ziare…cred ca daca Theodor Stolojan isi va impune pe lista cativa colaboratori, probabil ca o sa fii si tu in primii 10-15. am mai vazut varianta cu regiunile de dezvoltare si ca candidatura ta se va hotara in Transilvania…situatie in care s-ar putea sa nu te puna prea sus pe lista…
din cate am vazut, nu s-au vehiculat insistent prea multe nume tari, ai facut Top10 la vizibilitate(parerea mea).
PDL a hotarat ce vrea: Elena Basescu europarlamentar PDL(cu tot tertipul cu independenta, rezultatul va fi acelasi peste cateva lui: printzesa va deveni membra grupului PPE in PE) si Alina Mungiu si altii in afara listelor. la drept vorbind, masele(in marea lor majoritate) nu prea vad care e diferenta intre Mungiu si EBA…
cred ca asta e ecuatia listelor…
” Si daca nu voi fi pe lista PDL pe un loc eligibil? Inseamna ca liderii nu m-au creditat si va fi numai vina mea.” Si care ar fi vina ta?
E trecut de 12 , scriu acest comentariu nu din plictiseala ci pentru a trage un semnal de alarma asupra situatiei dezastruase in care ne aflam , atat economic dar mai ales social pentru ca noi in primul rand trecem printr-o criza de natura sociala .
As vrea sa incep prin a spune ca Romania a mai trecut prin perioade tulburi de-a lungul istoriei iar perioadele de bunastare sau stabilitate au fost exceptiile . In perioada interbelica Romania s-a ridicat in momentul in care tineri scoliti pe la Paris , Viena sau alte universitati din Europa s-au intors si au si condus aceasta tara deci gandirea , mentalitatea mioritica-carpatina nu are cum sa ne scoata la liman .
De asemenea la noi a disparut spiritul de competitie , a-ti asuma responsabilitatea a devenit o povara si nu o chestiune de incredere in sine .
Sa plecam de jos in sus :
- elevii din scoala generala nu mai sunt responsabili pentru ce invata pentru ca , pentru a intra l-a un liceu nu trebuie sa concureze cu nimeni iar profesorii lor le cresc performantele din stilou
- elevii din liceu la fel , cu exceptia catorva care se pregatesc sa intre la facultati pe baza de examen ceilalti sunt fara motivatie , fara dorinta , fara determinare
- iar studentii … dupa vorba lui Creanga
Deci nu avem spirit de competitie intre tineri , intre institutiile de invatamant pentru a-i atrage pe cei mai buni … nu mai avem luptatori si atunci cum s-a castigam in fata celor din alte tari .
Apoi urmeaza o alta etapa , companiile care mai fac angajari au training-uri intensive care de multe ori in combinatie cu sesiuni de brain-wash creeaza rotite perfecte in mecanismele lor dar companiile mari acum sufera de boala dinozaurilor … a picat un meteorit mare iar lipsa de flexibilitate , birocratia din interiorul lor , adaptabilitatea scazuta la noile conditii ale pietei isi spun cuvantul .
Si pentru ca si asa nu eram suficienti de batuti de Dumnezeu , a venit si criza care v-a tine mai mult decat se preconizeaza ( urmariti strategiile agentilor economici pentru urmatorii 2-3 ani si ve-ti intelege de ce )
Iar o mare parte din clasa politica de la noi … poarta centuri de castitate desi nu ar avea nevoie .
“We need a new deal ! ”
Daca presa este aservita atunci avem nevoie sa tinem ocupati elevii , sa nu mai aiba timp sa se indopitoceasca citind articolele scrise prin unele publicatii iar dupa ce ei se v-or destepta nici macar nu le v-or mai baga in seama .
Avem nevoie de o noua clasa antreprenoriala si de capital autohton caci pentru a ne ridica din nou va trebui ca investitorii sa faca profit si sa aiba stabilitate la ei acasa , pentru ca apoi sa vina si sa investeasca la noi deci la 2-4 ani dupa ce se termina criza la ei … e greu de crezut ca mai intai vor investi la noi avand in vedere ca nivelul pregatirii profesionale a romanilor este mult sub media europeana (va rog sa spuneti dvs. ca eu ma sperii cand ma gandesc )
Sa ne rugam sa nu se destrame UE caci ajungem dupa modelul tarilor din America Latina !
Pe cine trimitem?
—Pe X fiindca s-a “implicat” in partid, a candidat la Camera Deputatilor in colegiul x, a pierdut iar acum isi doreste la Bruxelles?
—Sau pe cei capabili sa se integreze in mediul decizional european, cu viziune si competente incat sa obtina pentru Romania maxim din aderarea la UE?
Care sunt calificarile de care e nevoie pentru a reprezenta Romania 5 ani in Parlamentul European?
Nu mai dati vina pe mase. Sondajul cu EB e o facatura. Si opinia publica a fost net cu dna Mungiu. Partidul pierde! Devine gospodarie personala de partid. Andreea, succes, dar nu poti singura sa schimbi nimic.
@ Andreea Vass

Stimată doamnă,
Spuneţi: “Si daca nu voi fi pe lista PDL pe un loc eligibil?”
Iată un subiect extrem de interesant: care sunt criteriile stabilirii candidaţilor şi a locului pe liste?
Spuneţi: “Inseamna ca liderii nu m-au creditat si va fi numai vina mea.”
Lideri fac aceste operaţii? Din câte înţeleg eu statutul PD-L, s-ar aplica aici secţiunea 16B. Candidatura pentru Parlament, Art. 148.
Va multumesc pentru comentarii si pentru rabdare. Astazi a cazut blogul sub greutatea duritatii momentului si muncesc inca la recuperarea lui. Unele comentarii s-au pierdut si-i rog pe cei viciati de sistem sa le reitereze.
Pentru toti cei interesati de criteriile de selectie. Din pacate, Minona are partial dreptate. Nu sunt putine cazurile in care justificarile tin de implicarea in munca de partid sau de pierderea bataliei la alegerile uninominale. Culmea e ca unii au pierdut chiar de pe primul loc. Lor trebuie sa li se redea dreptul cuvenit prin modificarea sistemului de vot uninominal inca netransparent si nedemocratic, respectiv prin activitatea in institutiile publice. Or, aceasta nu este o justificare serioasa pentru a ocupa un post in PE, unde calitatile care primeaza sunt altele: notorietatea si profesionalismul, forta combativa si argumentativa, cunoasterea problemelor si a institutiilor europene etc.
In dezbateri predomina si criteriul organizatiilor cu cel mai mare scor la nivel judetean. Nu s-a reusit transarea modelului aplicabil: procent sau numar de voturi? Parerile sunt impartite. Vocile care invoca profilul european al candidatilor, performanta profesionala si eterogenitatea profesionala a celor selectati (astfel incat delegatia de partid sa acopere strategic cat mai bine comisiile de specialitate) sunt putine. De aceea invoc rolul meu de a convinge liderii partidului ca e nevoie de profesionisti.
Nu pot singura, e adevarat! Dar trebuie sa incerc pentru ca in joc e interesul tarii noastre pe cam multi ani de-aici inainte.
Te-am descoperit din intamplare azi pe un site de stiri…ceva in legatura cu FMI-ul si am dat mai departe un google ca sa aflu putin mai mult despre tine! Ma fascineaza de fiecare data cand dau de vreo femeie frumoasa infipta bine in politica…..sunt curioasa care a fost traseul lor si mai ales care e destinatia! Ma bucur sa vad ca mai exista si personaje ca tine si as vrea sa iti cer sfatul….incerc sa am si eu o cariera politica….dar undeva la mijloc m=am impotmolit! Deunazi mi se pusese pata sa particip la europarlamentarele astea….as putea cu putin chin sa fac rost de 100 de mii de semanaturi…dar acum ca e si E.B.A independenta….ce sanse as mai avea eu
)). Intrebarea e urmatoarea: cu un inceput promitator, am terminat Facultatea de Drept, apoi MA in Analiza si Solutionarea Conflictelor, apoi o multitudine de cursuri postuniversitare in afara tarii: Germania, Olanda. Finlanda( toate relatii internationale. stiinte politice)…apoi un job intr=un proiect Phare la Senat, apoi faimoasa functie de consultant la Afaceri Europene in Senat….ce sanse am eu la un post de europarlamentar…sau de fapt la orice post care sa fie cat de cat interesant si care sa imi dea satisfactia ca nu m=am intors degaeaba in Romania…….si de unde fac rost de sansele alea??
Cu drag,
Ana
Ana, primul pas este sa fii un bun profesionist. Pornind de la aceasta prezumtie, cred ca trebuie sa te inscrii intr-un partid or alegi calea independentei (daca ai sustinerea necesara financiara, infrastructura necesara si echipa de oameni care sa te sustina).
Apoi alegi varianta de a lucra la programul de guvernare si la celelalte documente de strategie ale partidului, asa cum am facut eu, sau candidezi intr-un colegiu uninominal care nu are sanse de castig pentru Parlamentul National, dar care iti aduce argumentul ca ai adus voturi pentru partid si esti recompensata pentru efort. Pe scurt, este vorba de ati asuma rolul de creator de idei sau pe cel de animator al maselor populare. Daca esti un J. Hoffa, nu ezita sa alegi cea de-a doua varianta.
Managementul tehnocrat/profesional trebuie impletit din mers cu managementul politic al carierei tale. Ai idei, ai proiecte? Excelent! Vorbeste in public despre ele si cauta suporteri. Aceasta este notorietatea in care cred eu si care iti aduce credibilitate. Fara cea din urma, notorietatea nu te prea ajuta. Clasa politica trebuie sa se primeneasca si sa treaca d ela stilul urechist spre cei care au ceva de spus pe fond. Spre cei care au o viziune si nu se substituie doar cerintelor de moment ale electoratului. Spre cei care pot proiecta societatea romaneasca pe un nivel calitativ superior.
Cei care nu au gasit inca o motivatie pentru prezenta la vot la alegerile pentru Parlamentul European, cei care considera ca votul lor nu va aduce nici o schimbare, cei care nu vad nicio implicare directa in procesul de luare a deciziilor la Bruxelles si cei care au fost dezamagiti de rezultatele votului uninominal pot afla care sunt diferentele dintre parlamentul national si cel european precum si modul in care relationeaza la http://casaeuropei.blogspot.com/2009/03/relationarea-parlamentarilor-europeni.html
ALTA “PODOABA” PDL, CU PRETENTII SI MAI MARI:
http://www.romanialibera.ro/a149923/stolojan-crede-ca-anca-boagiu-este-capabila-sa-devina-comisar-european.html