Asa-numitul impozit forfetar e, de fapt, un impozit minim. S-a spus adeseori ca este un sistem practicat si in alte state ale lumii, printre care Franta, Spania si Polonia. Temerea principala in randul oamenilor de afaceri este ca s-a introdus un nou bir care face rau mai ales micilor intreprinderi. In realitate, argumentele sunt mult mai nuantate si necesita cateva lamuriri, cu plusurile si minusurile aferente.
De ce a fost introdus mecanismul impozitului minim?
In primul rand, asa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou. El reprezinta, de fapt, o limita sau un prag minim de plata a impozitului, ceea ce inseamna ca firmele vor plati ca si pana acum impozitul de 3 la suta din venituri (microintreprinderile) sau de 16 la suta din profit (celalte firme), dar nimeni nu va plati mai putin de 500 de euro (plafonul minim). Daca o firma are de platit un impozit anual de 1000 de euro, ea va plati mai intai plafonul minim de 500 de euro si apoi diferenta pina la 1000 de euro. Prin urmare, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul forfetar nu se adauga la plata impozitului. Marele sau dezavantaj este ca sunt nevoite sa plateasca acest impozit chiar si firmele care obtin pierderi. Este cazul, de pilda, al firmelor de brokeraj care in marea lor majoritate au inchis anul 2008 pe rosu.
In al doilea rand, introducerea impozitului minim nu afecteaza start-up-urile. Adica, cei care devin activi in cursul anului 2009 nu intra sunt incidenta impozitului minim. Nu sunt afectate nici firmele care isi suspenda legal activitatea in acest an.
In al treilea rand, impozitul minim a fost introdus din argumente de echitate fata de platitorii de impozite. Angajatii platesc in general impozite de 33 la suta din salarii, adica 16 la suta impozit pe venit si 17 la suta contributii sociale. In acelasi timp, exista patroni care nu platesc nimic pentru ca au firme pe care le declara fara profit si in care transfera diferite cheltuieli personale (casa, intretinere, masina, telefon etc.). Introducerea impozitului minim va face ca orice firma sa plateasca un minimum de 500 de euro pe an, adica in jur de 180 de lei noi pe luna. Ea este egala cu suma pe care o plateste un agajat cu salariul minim pe economie la contributii sociale. Vor exista, deisgur, firme care nu au de fapt activitate si care vor fi radiate sau isi vor suspenda activitatea. Aceste firme vor disparea.
In al patrulea rand, statul se asigura de plata unei parti din impozitele pe care firma trebuie sa le plateasca oricum. Partea buna este ca vor disparea firmele-paravan sau firmele fara nici un fel de activitate. Sistemul fiscal va deveni mai corect fata de oamenii care isi platesc in mod cinstit impozitele. Reversul medaliei este ca firmele mici, de pilda cele familiale, care supraviestuiesc la actualele conditii de contractie a cererii si care au profituri mici lunare, vor gasi greu resursele necesare pentru a-si continua activitatea. Riscul major este ca acestea sa-si continue activitatea la negru, eludand complet platile darilor catre stat, inclusiv pe cele legate de contributiile sociale si impozitul pe venituri ale angajatilor.
Mai concret, este vorba de aproape 79.000 de societăţi care au înregistrat pierdere trei ani consecutiv la nivelul anului 2007 . Din acestea, aproape jumatate (adica 44%) au cifră de afaceri de până la 10.000 de lei pe an şi au înregistrat o pierdere netă cumulată de 1,38 miliarde de lei. De asemenea, aproape 23.500 de companii au înregistrat pierderi cinci ani consecutiv la nivelul aceluiasi an, din care cam tot 44% aveau o cifră de afaceri de până la 10.000 de lei pe an.
In al cincilea rand, ramane discutabila grila de impozitare minima a firmelor. Conform acesteia, societatile care inregistreaza o cifra de afaceri de pana la 12.000 de euro, platesc de la 1 mai 2009 un impozit anual de minimum 500 de euro. Intre 12.000 si 50.000 de euro, impozitul minim este de1.000 de euro. Intre 50.000 si 100.000 de euro se vor achita minimum 1.500 de euro. Intre 100.000 si un milion de euro se vor plati 2.000 de euro. Cei care inregistreaza cifre de afaceri intre 1 milion si 5 milioane de euro vor plati minimum 2.500 de euro. Firmele cu afaceri intre 5 milioane si 30 de milioane de euro vor achita 5.000 de euro anual. Iar peste 30 de milioane de euro se achita statului suma de 10.000 de euro.
O astfel de grila risca sa inghesuie firmele cu cifre de afaceri considerabile in partea superioara a benzilor dinaintea clasei lor, restul contractelor derulandu-se la negru. Este vorba in special de acele firme care au cifre de afaceri foarte mari, dar cu rate ale profitului mici. De pilda, este cazul comertului cu amanuntul, unde profiturile se obtin din rulaje mari, care risca sa fie expuse unui impozit mai mare decat cel echivalent cotei unice de 16%. Or avem un sanatos principiu al fiscalitatii unice care duce la plata impozitului pe profit si nu pe cifra de afaceri.
Sa dam cateva exemple concrete:
- In cazul unei firme cu vanzari de 1 milion euro, daca are o rata a profitului sub 1,56% din cifra de afaceri ea va plati impozitul minim care este mai mare decat in cazul aplicarii cotei unice de 16%.
- Impozitul minim in cazul unei firme cu cifra de afaceri de 100.001 euro echivaleaza unei rate a profitului de peste 12%, echivalent aplicarii cotei unice de 16%. Sub aceasta rata a profitului, firma plateste un impozit minim mai mare.
- Problema majora apare in cazul microintreprinderilor cu incasari intre 12.000 si 33.400 euro anual, care vor fi nevoite sa plateasca un impozit minim de 1000 euro, mai mare decat impozitul obtinut prin respectarea principiului cotei de impunere preferentiala de 3% (intre 360 euro in cazul unei CA de 12.00 euro si 1002 euro in cazul celei cu incasari de 33.400 euro).
In cazul unei microintreprinderi cu cifra de afaceri de 10.000 euro, plata impozitului minim o obliga la o rata a profitului de minimum 166% pentru a nu fi viciat principiul cotei preferentiale de 3%.
In al saselea rand, in primele trei luni ale anului 2009 veniturile bugetului general consolidat au scazut cu 6,2% fata de primul trimestru al anului 2008, iar cheltuielile au crescut cu 14,2%. Acestea au dus la un deficit de 1,56% din PIB in primul trimestru. Cifrele nu sunt deloc incurajatoare. Se stie ca facturile grele se deconteaza cu precadere in ultimul trimestru al fiecarui an. Acordul cu FMI prevede o reducere a deficitului bugetar pana la 4,6% din PIB in anul curent, respectiv adoptarea unor masuri menite sa genereze venituri bugetare suplimentare de 0,25% din PIB. Impactul bugetar al introducerii impozitului minim prin ordonanta de urgenta este estimat de catre Ministerul Finantelor la un nivel de circa 1,3 miliarde de lei.
Nu in ultimul rand, Ministerul de Finante ia simultan masuri privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale. S-a inceput cu anularea sau reducerea, dupa caz, a unui numar de 179 de taxe si tarife nefiscale (din care 99 sunt taxe/tarife de autorizare în diverse domenii). Acestea reprezintă 36,61% din totalul de 489 de taxe si tarife existente în prezent. Propunerile vizeaza anularea a 36 taxe/tarife din Registrul taxelor şi tarifelor nefiscale, reducerea a 143 taxe/tarife si comasarea a 264 taxe/tarife in 121 taxe/tarife. Activitatea grupului de lucru care are sarcina elaborarii de proiecte de acte normative pentru reducerea sau comasarea unor taxe/tarife, împreună cu ministerele de resort şi instituţiile publice implicate, au ca data limita de15 iulie 2009 pentru adoptarea acestor modificari legislative .






@ Andreea Vass
Aş dori, dacă se poate, să-mi spuneţi suma pe care guvernul estimează să o strângă suplimentar prin introducerea acestui impozit minim (că forfetar nu-i pot spune) şi cum anume a fost calculat acest venit suplimentar.
Discutiile astea cu avantaje si dezavantaje sunt deja in plus. Exista o sumedenie de argumente pro si contra dar in final, rezultatele practice vor spune cel mai mult. Sa asteptam luna August-Septembrie si sa vedem daca au intrat bani mai multi la buget sau nu…
Pe langa asta, nu pot sa nu remarc urmatorul fapt: se stie ca o parte semnificativa din evaziunea fiscala provine din cheltuieli prea putin eligibile (casa, intretinere, masina, telefon) si in loc sa se umble la reglementarea si controlul acestor cheltuieli, se introduce impozitul forfetar si se retrage deductibilitatea TVA-ului la masini si a costurilor legate de autovehicule.
O actiune mai tembela cred ca poti vedea doar in filmele cu prosti. Adica, in loc ca statul sa investeasca in dezvoltarea si formarea unui aparat de control fiscal competent (actiune inteligenta si pe termen lung), mai bine introduce un bir cu rezultate incerte. In plus, da in cap industriei auto, dar nu numai celei de automobile noi, asa cum ne obisnuisem deja, dar si celei de automobile second hand, pentru ca cine o sa-si mai cumpere acum masina (mai) noua, cand nu se mai poate deduce nimic? Mai bine trage de rabla veche pana se strica, dupa care mai cumpara una, cat mai ieftina (deci veche si proasta), o repara pe la mesterasi care lucreaza la negru in spatele blocului si tot asa…
Practic ne intoarcem incet dar sigur in Epoca de Aur.
Andreea,
Daca aceste masuri veneu din partea PSD, era de inteles, avand in vedere ca ideologul partidului este un socialist sadea, care este impotriva oricarei initiative in domeniul privat, dar vine din partea unui partid care’si zice si Liberal, ceea ce, teoretic, ar fi inadmisibil. Termenul de impozit este total gresit, pentru ca un impozit este o contributie obligatorie catre fisc calculata dupa PROFIT, ori daca nu exista profit si totusi se colecteaza, este mai mult o taxa pe activitate, cu alte cuvinte, platesc statului o taxa ca sa ma lase sa desfasor o activitate comerciala.
Cred ca esti de acord nicun minister de finante din lumea civilizata nu asteapta ca o intreprindere sa faca profit in primii doi ani de la infiintare, ori tractoristii din M de Finante din Romania, in loc sa incurajeze infiintarea IMM-urilor, descurajeaza orice initiativa prin crearea taxei pe deficit.
Absolut toate motivatiile acestei taxe, sunt iesite din mintea unui tractorist sau a unui “specialist” format la Stefan Gheorghiu, care considera ca Statul trebuie sa ramana principalul intreprinzator din tara.
Sper ca nu crezi tot ce ai scris……
Pe mine altceva ma intriga. De ce s-a facut o grila de impozitare in trepte, discreta, in loc sa se aleaga o functie monoton crescatoare care putea aproxima grila si avea avantajul unei cresteri continue. De ce trebuie stresat omul ca daca e in jurul pragului sa caute musai sa fie sub, ca sa nu plateasca multi bani in plus degeaba? In loc de-asta se putea gandi o functie continua polinomiala sau de alta natura care sa rezolve aceasta situatie. Ori economistii nostri nu (mai) stiu sa lucreze cu functii mai mari de gradul 1? La ce buna atata matematica pe care o tot studiem daca noi ramanem tot la un nivel primar si nu o aplicam in practica pentru a simplifica lucrurile?
@ zunais – modul tau de a gandi este foarte bun, iti lipseste insa arta de a simplifica lucrurile.
O functie polinomiala, asa cum spui tu este ceva de forma (foarte simplificata) y=a*x.
Atunci cand a=0.03, x=cifra de afaceri iar y=impozitul de plata, functia polinomiala se traduce prin “Impozit de 3% pe venitul microintreprinderilor”.
Bineinteles ca asta ar fi fost cea mai buna solutie, cu a=0.04, daca chiar vroiau sa scoata bani mai multi, si cu limita superioara a cifrei de afaceri de 1.000.000€, nu de 100.000€ cum e acum.
De ce? Pentru ca e mult mai usor sa fraudezi cand platesti impozit pe profit, decat cand platesti pe venit, asadar impozitarea pe venit ar trebui stimulata mult mai mult si adusa la limita optima.
Dar noa, daca Pogea era atat de destept nu ar fi ajuns ministru PDL, probabil ar fi fost la liberali sau comisar european.
Bibliotecarului,
350 mil. lei. Nu cunosc metodologia de calcul operata de MF.
Pentru toti partenerii de dialog,
Este subminata ideea de “cota unica” si prin faptul ca nu se aplica pe o variabila a bilantului firmei (cifra de afaceri sau profit), ci se plateste de orice firma existenta. Asta inseamna ca isi joaca rolul de taxa de functionare, aplicata sectoarelor economice vizate. Altfel spus, este un fel de licentiere, fara alt continut decat plata.
Mai apare o problema: raportarea la euro in comunicarile oficiale ale unor praguri de impozitare, ceea ce ma tem ca va duce la anumite jonglerii doar din cursul de schimb. In Romania avem o moneda nationala, in care facem platile, incasarile si calculam bilanturile si, din pacate, mai avem un drum lung de parcurs pana sa aderam la zona EURO
Sa nu uitam si ca incasarile bugetare reduse in primele luni au dus la modificarea fiscalitatii destul de intempestiv, fara dezbateri parlamentare, fara acele sase luni de zile in care antreprenorul sa-si poata modifica strategiile.
Dupa argumentul “necesitatii”, va trebui sa modificam Codul Fiscal lunar si sa crestem constant povara fiscala! Adevarata solutie este, evident, reducerea cheltuielilor, nu stoarcerea a inca si mai multi bani dintr-o economie aflata deja in dificultate.
@ Andreea Vass
Stimată domniţă.
În bugetul de stat pe 2009 este trecut la venituri din “Impozit pe profit de la agentii economici” 12.695.500 mii RON. Deci, prin introducerea acestui model de impozit minim se aşteaptă la secţiunea “Impozit pe profit de la agentii economici” cifra de 12.695.500+350.000 mii RON, adică 13.045.500 mii RON.
Dacă îmi permiteţi însă, o întrebare suplimentară. În aceste 350 mil. RON sunt prevăzute şi pierderile cauzate de lege, sau această cifră sunt numai veniturile suplimentare previzionate… că acest aspect este foarte important.
Tot în buget există, de exemplu, o rubrică Impozit pe venitul microintreprinderilor 694.000 mii RON, adică cam dublu decât se estimează a se strânge. Nu cumva este posibil ca prin închiderea multora din cele peste 400 mii de microintreprinderi şi disponibilizarea celor care muncesc în ele (au între 1 şi 10 angajaţi), intrarea în şomaj, plata şomajului, plata ajutorului social… veniturile care scad sunt mai mari decât cele care cresc?
Principala sursă de venit bugetar este TVA-ul, la un total de 75.689.755 mii RON TVA-ul reprezintă 44.416.400. Suma preconizată a fi strânsă prin acest impozit minim reprezintă 0,7% din TVA. Poate că o scădere a impozitului ar însemna mai mulţi bani pentru patroni şi angajaţi, bani care se cheltuiesc (că doar nu îi pun în saltea) şi care se întorc la buget taxate cu valoarea TVA care este, nu-i aşa mai mare de 16%. S-a gândit cineva că scăderea impozitelor (un gest politic de dreapta, în concordanţă cu liberalul din coada PD-L) va aduce în final mai mulţi bani la buget şi o bunăstare mai mare a românilor, pentru că se face şi comerţ, care la rândul lui înseamnă taxe şi impozite… ?
Aş fi foarte interesat să văd cum anume s-a făcut estimarea acestei sume, aş vrea să văd calculele unei simulări financiare, pentru că este vitală această estimare pentru a realiza dacă această lege este bună sau rea. Restul este poveste, vorba preferată a domnului Boc.
Credeţi că există undeva o asemenea informaţie?
pe mine m-au inchis …
Exemplu concret: conform cifrei mele de afaceri trebuie sa platesc acum 86 milioane/an. Am un angajat in afara de mine. Firma este de comert cu amanuntul, rulaj bun dar profit mic. Firma e la tara. Banii ajung cat sa platesc doua salarii decente (al meu si al angajatului) si cheltuielile firmei. Suma de 86 milioane nu e mare insa imi duce profitul la 0, cheltuielile devenind mai mari ca veniturile.
Ce au obtinut cu asta? Pai nimic: in loc sa fie doi oameni care isi platesc darile si o firma ce platea asigurari sociale pentru ei, au obtinut o firma care nu mai plateste nimic, se inchide, plus doi someri. Plus toti cei din sat care nu mai pot beneficia de serviciile noastre, cheltuieli mai mari pentru ei, etc …
Felicitari guvernului si guvernantilor!
Domnul ECOU ilustrează exact ce spuneam, în loc ca veniturile bugetare să crească cu 86 milioane pe an, de fapt au scăzut veniturile cu sumele de bani pe care cei doi salariaţi le virau spre trezorerie dar şi cu TVA-ul cheltuielilor făcute din salariu… adică câteva zeci de milioane… şi au crescut cheltuielile, pentru că fiind restrângere de activitate pot cere şomaj şi apoi ajutor social. Contabilizând, se va ajunge ca în loc de un câştig de 86 de milioane pe an să se constate pierderi de 60 de milioane. Plus că din doi cetăţeni mulţumiţi că nu i-a lovit criza prea rău, România are doi cetăţeni loviţi în plin de criză. Pierzi, câştigi… negustor te numeşti. În această perioadă parcă nu ne permitem să mergem în pierdere.
combaterea evaziunii e treaba grea in Romania, fara controlul strict, la sange, al veniturilor si averilor nu se poate face mare lucru, judetele sunt adevarate paradisuri fiscale, vinul fals muscatel 6 milioane hectolitri anual se vinde fara accize, 2 milioane tone de produse petroliere se vand fara accize, multe marfuri aduse din strainatate(din UE sau din afara UE)se vand fara TVA, multi lucreaza la negru sau la gri si nu platesc nici un fel de impozite, spre exemplu de ce nu s-ar impozita meditatiile sau multi inchiriaza fara contract si nu platesc impozite, daca te duci la circa financiara si le semnalezei ca in bloc la tine sunt chiriasi fara contracte care creeaza probleme iti spun”slabeste-ma domle cu chestiile astea, nu am timp de fleacuri”, armata de meseriasi care lucreaza la negru si nu platesc un sfant impozit si exemplele ar putea continua, ce fac organele de control? buna intrebare, se pare ca se fac ca muncesc, exemplul cu cei de la Garda Financiara Constanta care nu-si acopereau nici salariile prin amenzile date e graitor, noroc cu politia rutiera care arunca la cos chitantele de plata a amenzilor de circulatie si anunta pe cei de la taxele locale ca esti debitor, poti sa platesti de 10 ori tot debitor ramai in evidentele lor(crunta bataie de joc), despre ce paradisuri fiscale vorbim? Romania este un paradis fiscal!!
De ce sa nu vorbim deschis? Acesta taxa este pusa tocmai pentru ca existi sau mai bine spus impozit pentruca iti permiti, pentruca sfidezi realitatea, pentruca te incapatanezi sa existi. Asta-i purul adevar. Ce sa faca si statul? Altceva nu mai stie. E ca pa timpul lui Remes, taxa pe scaun. Sunt sigur ca aveau si alte alternative dar, le-au ales pe cele nocive.
Nu ma asteptam la altceva de la o PDL-ista care-si face campanie electorala. In fond toata scriitura e o campanie politica pura deoarece: gaura creata bugetului de PDL + PNL prin impunerea din 2005 a impozitului unic a fost de un miliard de euro anual! Aceasta gaura acum e astupata de crearea acestui impozit unic care in penultimul paragraf, chiar ultimul rand arata ce e estimat la 1,3 miliarde. Astfel … fata de 2004 … impozitul pentru firmele mari care era de 30% (daca nu gresesc) din profit s-a aruncat asupra firmelor mici. Acum acest principiu de a pune in carca intreprinderilor mici sarcini care nu pot sa le duca si a le desfiinta, practic, a ramas lege la PDL +PSD, de data aceasta. Astfel o intreprindere cu 30.000.000 euro plateste impozit minim 5.000 adica 2 euro la 12.000 de euro … iar intreprinderile mici la 12.000 euro platesc 500 de euro. Iata de ce putem afirma ca acest impozit este in favoarea marilor capitalisti care formeaza guvernul BOC: Viideanu, Berceanu, Pogea, Udrea-Cocos. Putem afirma ca acest sitem de impozitare cere mult de la cei saraci si putin de la cei bogati si e fixat special pentru desfiintarea micilor firme, astfel nisele in care actionau acestea sa poata fi ocupate de marile firme. Justificarea prin evaziune este neserioasa, si m-as fi asteptat ca de la o tanara de 31 de ani sa vina curata si cu idei noi, insa … eu cred ca nu trebuie pedepsiti decat vinovatii evazionistii, cei care pot fi depistati din actele contabile si care observ ca sunt imediat identificabili pe mai multe criterii: ani intregi de pierderi uirase, imprumuturi venite de la patronat, investitii personale care incarca bugetul firmei, etc. Desi PDL conduce de 5 ani vedem ca evaziunea fiscala a inflorit si ca nu mai poate fi starpita decat prin masuri aberante care va muta la negru micile activitati. Si nici nu poate fi altfel atat timp cat fratele presedintelui a declarat: “… am platit impozitele, desi nu trebuia!” adica un evazionist care stie ca nu are ce pati. Deci acest impozit unic trebuia aplicat conform unor criterii, de ex. inchiderea nuala pe rosu 2 ani consecutiv.E dureros sa observ ca reducerea cheltuielor bugetare s-a facut doar declamativ, avocateste, e dureros ca nu s-au instituit legi care sa oblige economisirea banului public pe jocuri si artificii, chiar la nivel local (eu as fi introdus un raport: 99 de procente din buget investitii si 1 parte artificii si circ – vezi dezmatul solomonian care vrea sa prapadeasca 200.000 euro pe circ). In ceea ce priveste taxele care vor fi “vizează anularea a 36 … reducerea a 143 şi comasarea a 264 taxe”. eu va spun de acum cum o sa fie: Taxa A se cumuleaza cu B si se va numi taxa B, astfel taxa A dispare … dar ea de fapt e platita in continuare. Priviti programul de guvernare a PDL nimic nu au respectat pana acum si a trecut o optime din timpul celor 4 ani. Vass vad ca apara PDL, guvernul PSD-PDL a lui BOC incercand sa ne prezinte acesta politica dezastruoasa ca una de succes. Ce eroare! Ce oroare! Marx a arata foarte clar: Oricand marele cpaitalsi falimenteaza pe micul capitalist. Da asa e, nu numai prin concurenta ci si prim metode pur administrative!
In zonele anglo-saxone e mult mai borring decat la noi: se pune problema ca intreprinderile mici si mijlocii sa fie scutite total de impozite pana cind se pune economia pe picioare. Ratiunea? Sa tina oamenii angajati. Gaselnita impozitului minim nu cred ca apartine PDL pentru ca noi nu am discutat niciodata in programul de guvernare despre un astfel de impozit, ba din contra.
@ Andreea – Hai lasa, nu o mai da la intors
. L-am auzit si pe Blaga astazi, cica ideea forfetarului a fost a PSD-ului. Ei bine, PSD-ul e al PDL-ului si invers, iar forfetarul e al acestui joint venture care in trecut se numea FSN.
@ Dan Rotariu
Cum anume aţi cuantificat dumneavoastră “prin impunerea din 2005 a impozitului unic a fost de un miliard de euro anual!”. Aş fi şi eu interesat să aflu cum anume aţi calculat.
În ceea ce priveşte restul calculelor pe care le faceţi dumneavoastră, în această metodă de impozitare nu se scade nimic, doar se pune, funcţie de cifra de afaceri, o cotă de impozit minim. Nu se plăteşte 500 de euro ci minim 500 de euro, înţelegeţi? Nu există un avantaj al firmelor mari, cu cotă de profit mare, care oricum plătesc impozit mai mare decât acea cotă minimă, ci un dezavantaj al firmelor mici.
Pingback: Gheorghe Roman vine în Parlament cu texte furate de pe internet | Puţină emoţie
Multumesc. Nu stiam de isprava. Putea sa mi-l ceara. Oricand un politician apeleaza la o opinie de expertiza trebuie sustinut.
Pingback: Andreea Vass » Blog Archive » Despre impozitul minim cu echilibru analitic
Impozitul minim este specific tarilor cu un grad mare de coruptie.[Afganistan,Irak e.t.c.]—De ce?–Pentru ca este o masina de spalat bani negrii din traficuri diverse,contrabanda si…SPAGA din coruptie.Si nu o spaguta mica acolo …ci de sute de mii piana la milioane de euro.–Cum se spala banii negrii?–Simplu infiintez o firma sau sub auspiciul unei multinationale de care nu a auzit nimeni declar o investitie falsa,produc mai nimic ,declar vinzari inexistente,apoi declar profituri imense [o rata a profitului ce ii face pe unii investitori cu traditie si seriosi sa ramina cu gura cascata],……apoi platesc impozitul minim si…salutare ,justific legal de suma de bani ramasa si binenteles consistenta.Cui nu-i convine sa primeasca SPAGA si apoi cu o pierdere de numai aproximativ 20% sa ramina cu o avere legala?!!!!!!Daca la acest circuit mai adaugam si un imprumut de la o banca iese o….bijuterie de lucrare. Familia cu pricina din filmul Dallas platea un impozit pe profit de………cit credeti…..de 90%[JR oprit de politie ii atentioneaza sa nu incerce un abuz intrucit este platitor de impozit 90%].Adica americanii zic urmatorul lucru ai avut profit o 100 de milioane de dolari –foarte bine–’baiatu banii nu i-ai cistigat in desertul Sahara ci intr-un mediu socio-economic pus la punct care costa bani si este format din sanatate,educatie,armata,drumuri,cai ferate e.t.c…..ia da tu 90 milioane si iti ajung 10 milioane/an ca sa-ti faci de cap si ….eventual mai fa un efort si la anul sa ai acelas profit sau mai mare…pentru ca noua americanilor ne pasa de tara noastra’,…si ca..cam asa trebuie procedat daca vrem sa avem o tara,un buget,sanatate,invatamint e.t.c.Sintem tara saraca cu 500 de miliardari in euro,….sintem tara cu drumuri distruse si cu cele mai multe Ferrari din est/1ookm patrat….la 10,5 populatie activa numai 4 milioane de locuri de munca din care jumatate subsalarizate practic un fel de somaj mascat…..Taxa unica a exista in tarile occidentale intre secolele 17-18..cind se facea trecerea de la feudalism la capitalism….Vai de mama ei de incompetenta poltica…mai faceti si propaganda mincinoasa…