In 2009 au intrat in Romania 8,3 miliarde euro de la FMI si Comisia Europeana, astfel:
- 1,5 miliarde de la CE - au intrat cu totii in vistieria statului;
- 6,8 miliarde de la FMI - din care 0,9 miliarde euro au mers spre Guvern si 5,9 miliarde euro spre BNR.
Asadar, cea mai mare parte a a imprumuturilor externe contractate in 2009 au intrat in vistieria BNR, 5,9 mld. euro, pentru diminuarea rezervelor minime obligatorii si a costurilor creditarii, pentru echilibrarea cursului de schimb.
Mai putin de jumatate, 2,42 mld. euro au fost destinati acoperirii deficitului bugetar la un cost de finantare preferential, inferior pietei libere. Deficitul bugetar, de 7,1% din PIB in 2009, nu este format doar din pensii si salarii, ci din totalul cheltuielilor publice care depasesc veniturile. Inclusiv investitii, sanatate, educatie, mediu, cercetare etc.
Transele a treia si a patra de la FMI, in valoare cumulata de 2,3 mld. euro, vor fi foarte probabil trasferati jumi-juma catre BNR si Guvern.
In anul 2010, estimam:
- datoria publica interna la 34% din PIB (fata de 29,6% din PIB in 2009, comparativ cu media europeana de 73% din PIB), iar
- datoria publica externa la sub 10% din PIB.
In 2010, finantarea deficitului bugetar de 5,9% din PIB, se va asigura in proportie echilibrata din surse interne (in principal prin emisiuni de titluri de stat) si externe. Pentru finantarea din surse externe a deficitului bugetar se are in vedere efectuarea de trageri de la FMI si contractarea de imprumuturi noi din pachetul financiar extern agreat cu FMI, CE, BM, BEI etc.
In perspectiva anilor 2011-2012, avand in vedere ca apasam pedala deficitului bugetar la sub 3% din PIB, pentru respectarea limitei impuse prin Tratatul de la Maastricht, si pe fondul unei cresteri economice moderate, apreciem ca datoria publica se va situa la un nivel sustenabil de circa 35% din PIB.
Loading ...
Nu înţeleg de ce tot finanţăm deficite bugetare. Încă nu am reuşit să eliminăm sectoarele publice şi activităţile bugetare inutile sau nerentabie? De ce nu privatizăm sectoarele publice care pot face obiectul pieţei libere? De ce există primării la doar 4 km. una de cealaltă şi care din veniturile proprii nu-şi pot asigura nici 30% din cheltuielile de personal? De ce atîtea instituţii, sedii de instituţii, deconcentrate cu toate cheltuielile administrative şi de personal? Se poate renunţa la prefecturi şi preluarea acestor atribuţii de consiliile judeţene sau invers, sau de entităţi regionale? Odată tot o să rupem pisica în două, pentru că prea risipim banii publici. Sper să nu fie prea târziu.
marin,
Pentru ca in anul 2008, cu o crestere economica ridicata am inregistrat un deficit de peste 5% din PIB din cauza politicilor desantate, neglijente fata de tot ceea ce se intampla in tara si pe pietele externe, in opozitie cu orice minimala buna guvernare sau ratiune publica.
Anul 2009 s-a contractat brutal si nu am avut spatiu fiscal pentru cresterea veniturilor publice, ceea ce a dus la eforturi mari de economisire si diminuarea cresterii deficitului bugetar pana la 7,1% din PIB.
In 2010, ne propunem sa coboram la 5,9% din PIB, printr-o:
- usoara crestere a veniturilor bugetare, de la 31% din PIB in 2009, la 31,3% din PIB in 2010. Cea mai mare crestere estimata pe sursele de venit sunt la:
* taxele pe proprietate, cu 18% crestere anuala nominala a incasarilor publice;
* accize, tot cu 18%, dar incasarile din accize au o pondere de peste patru ori mai ridicata in PIB decat impozitele pe proprietate;
* contributiile sociale si TVA, cu cate 4%;
* venituri din fondurile europene: +75% etc;
- ajustari fiscale pe partea cheltuielilor publice, de la 38,1% din PIB in 2009, la 37,3% din PIB in 2010 prin:
* diminuarea anuala nominala a cheltuielilor cu personalul cu 2%; a bunurilor si serviciilor cu 1%;
* cresterea cheltuielilor publice cu investitiile (4%), educatia (1%), cercetarea (20%), dobanzile (51%) etc.
De acord cu intarzierea nejustificata a reformelor institutionale si de personal, din pricina argumentelor politice si a alegerilor de la sfarsitul anului trecut cand Parlamentul a blocat asumarea raspunderii Guvernului Boc pe masuri curajoase, cum sunt cele legate de pensiile si salariile unitare, restructurarea agentiilor guvernamentale etc.
Andreea,
O chestiune: pe final de 2010 inteleg ca o sa avem datoria publica (totala) la 44% din PIB, din ce zici tu. Din ce stiu eu, transele FMI ajunse la BNR nu se “numara” in aceasta datorie publica. Corect? Deci o sa fim, in termeni REALI, la peste 50% din PIB datorie publica. Limita Maastricht este 60%. Acum 3 ani eram sub 20%. Este ca situatia e maro?
M,
Nu, estimam oficial cam 34% din PIB la finalul lui 2010 si incercam sa ne mentinem in 35% pana in 2012.
34% publica interna + 10% publica externa = 44% publica totala.
Inca nu sunt lamurit legat de caracterul de “datorie publica” sau nu al transelor ajunse la BNR.
Oricum am spune-o, lucrurile nu arata bine deloc.
M,
Corect.
Transele care merg spre BNR nu se cheltuie, ci se schimba in lei. Nu e datorie publica. Poate aparea insa o diferenta favorabila Romaniei la rambursare daca cursul isi mentine tendinta de scadere.
Lucrurile sunt sub control, iar marja de performanta internationala in domeniul datoriei publice este de 60% din PIB. Europenii au insa probleme si dezbateri foarte aprinse in domeniu.
@ ANDREEA PAUL (VASS)
Trebuie sa recunosc, ca eu nu inteleg raporturile actuale dintre Romania si FMI / Banca Mondiala!
Evoluţiile recente şi perspectivele dezvoltării ţărilor din Uniunea Europeană prin Ştiinţă şi Tehnologie şi prin adaptarea la fenomenul globalizării ar trebui sa determine o nouă atitudine a României în ceea ce priveşte eficacitatea reformelor şi competitivitatea sa, în contextul integrării europene. La douazeci ani de la începerea tranziţiei către capitalismul democratic şi în România se poate constata că problemele acestui proces complex s-au amplificat şi au devenit mai greu de rezolvat, crizele adâncindu-se, iar inadecvările s-au multiplicat.
În acest sens, Joseph Stiglitz (fostul Economist şef al Băncii Mondiale) remarca faptul că “experienţele ţărilor, în procesul tranziţiei, reprezintă cele mai importante experimente economice şi sociale, dintre cele care s-au realizat vreodată, iar acestea ar trebui să constituie o oportunitate de studiu pentru cercetători, pentru a înţelege reforma şi a adânci cunoaşterea economică, în beneficiul atâtor ţări care aşteaptă, încă, beneficiul dezvoltării” (Joseph E. Stiglitz, Whither Reform? Ten Years of Transition, World Bank, Annual Conference on Development Economics, Washington, April 1999).
Una dintre marile probleme ale înţelegerii procesului de tranziţie este cea a definirii rolului ştiinţei în acest proces, problemă, de altfel, identificată şi de Joseph E. Stiglitz, care îşi arăta îngrijorarea faţă de scăderea bugetului destinat cercetării şi considera cercetarea ca fiind principalul suport al tranziţiei şi al luptei împotriva sărăciei. Articolele de specialitate apărute în publicaţiile internaţionale de profil arată că productivitatea şi competitivitatea internaţională a unei ţări depind de rapida acumulare a cunoaşterii şi de transferul efectiv al tehnologiilor şi a experienţei pozitive. Majoritatea intervenţiilor guvernamentale în zona tehnologiei au fost direcţionate către corectarea căderilor de piaţă sau a tendinţei sectorului privat de a subfinanţa dezvoltarea tehnologică. Lipsa interacţiunilor dintre „actorii” sistemului, discordanţele dintre cercetarea fundamentală din sectorul public şi cercetarea aplicativă din industrie, proasta funcţionare a organizaţiilor de transfer tehnologic, deficienţele de informare şi de absorbţie ale întreprinderilor au condus la o scădere a performanţei inovatoare a Romaniei. Sunt necesare tipuri de politici publice pentru prevenirea şi / sau corectarea căderilor sistemice, în mod special, direcţionării către dezvoltarea reţelelor şi îmbunătăţirea capacităţilor de absorbţie ale firmelor. Dezvoltarea schemelor de reţea (Networking) măreşte fiabilitatea interacţiunii între „actorii” sistemului şi a interdependenţei instituţiilor din interiorul sistemelor inovatoare naţionale. Asemenea politici pun accentul pe activităţi asociate de cercetare („joint research”) şi pe alte cooperări tehnice dintre întreprinderi şi instituţii din sectorul public. Schemele pentru promovarea cercetării şi parteneriatului cu guvernul în tehnologie avansată sunt deosebit de valoroase în acest context. Aceste politici acordă importanţă nivelurilor înalte de co-brevetare, co-publicare şi de mobilitate a personalului şi implementează reguli ale proprietăţilor intelectuale, aplică măsuri specifice pe piaţa muncii şi schimbă programe pentru facilitarea continuă a unor asemenea cooperări. Aceste politici recunosc importanţa fluxului informaţional al cunoaşterii şi a accesului la reţelele tehnologice, de aceea sunt implementate infrastructuri şi politici de susţinere a tehnologiei informaţiei. Asemenea politici percep valoarea încurajării dezvoltării fasciculelor inovatoare şi pe cea a strânsei relaţii producător-utilizator printre firme şi, pe această viziune, stabilesc cadrul potrivit politicii competiţiei. În general, aceste politici urmăresc augmentarea reţelelor inovatoare şi protejarea fluxurilor, legăturilor şi parteneriatelor în cea mai eficientă manieră. Întărirea capacităţii inovatoare a firmelor este o altă prioritate politică. Din perspectiva sistemelor inovatoare, acestea înseamnă îmbunătăţirea capacităţii întreprinderii de a accesa reţeaua potrivită, de a găsi şi identifica tehnologii şi informaţii relevante şi de a adapta această cunoaştere propriilor nevoi. Aceasta înseamnă o creştere generală a capacităţilor tehnice, manageriale şi organizaţionale din partea firmelor, ceea ce necesită investiţii mai mari în cercetarea proprie, în instruirea personalului şi în tehnologia informaţiei. Scopul este acela al îmbunătăţirii capacităţii firmelor de a achiziţiona informaţie şi tehnologie, fie autohtone, fie străine, şi să le absoarbă pe o bază de continuitate. Politicile tehnologice urmăresc nu doar să difuzeze echipamente şi tehnologii către firme, ci, de asemenea, să crească capacitatea lor de a găsi şi de a adapta, ele însele, tehnologiile. Politicile tehnologice vizează nu numai firmele bazate pe tehnologie, ci şi firmele cu capacităţi tehnologice mai mici, atât în industriile tradiţionale şi în cele mature, cât şi în sectoarele serviciilor. Aceste politici se concentrează nu numai pe creşterea capacităţilor firmelor individuale, ci şi pe întărirea reţelelor şi a performanţelor inovatoare ale fasciculelor de firme şi sectoare. Rezumând, se poate admite că procesele „soft”, ca inovarea şi învăţarea, sunt cele ce conduc la străpungerea competitivităţii economice, fie că acestea se situează la nivelul firmei, fie la nivelul unei naţiuni. În acest sens, la modul cel mai general, profesorul Ron Johnston, directorul executiv al Centrului Australian pentru Inovare şi Competitivitate Internaţională de la Universitatea din Sydney, în [3] scria: „…Sistemele inovatoare sunt, astăzi, recunoscute ca fiind inima dezvoltării economice, acestea determinând competitivitatea tehnologică a naţiunilor. Aceste sisteme sunt construite pe combinaţii naţionale ale unor factori ca organizarea industrială, capacitatea de cercetare, calificarea profesională şi resursele financiare, toţi aceştia fiind puternic influenţaţi de caracteristici naţionale”.
S.U.A., prin National Science Foundation (NSF), investeşte în viitorul naţiunii americane, iar viziunea sa strategică este reflectată în modelul prin care selectarea unor proiecte specifice pentru finanţare este realizată printr-un proces de evaluare întemeiat strict pe meritele lor, utilizându-se două criterii: valoarea intelectuală a activităţilor propuse şi impactul lor. Rezultatele directe ale investiţiilor NSF pot fi descrise prin următoarele obiective strategice: Oameni, Idei, Instrumente şi Excelenţă organizaţională. Impactul pe termen lung al investiţiilor NSF este specificat în misiunea sa: „Promovarea progresului ştiinţific, susţinerea sistemului naţional de sănătate, prosperităţii şi bunăstării, asigurarea apărării naţionale şi alte scopuri.”
În esenţă, S.U.A. îşi fundamentează politicile dezvoltării pe conceptul „contractului social al ştiinţei” care presupune existenţa mecanismelor speciale, prin care se asigură echilibrul responsabilităţilor dintre guvern şi ştiinţă.
Tradiţia (inertia noastra) a pus logica deasupra percepţiei şi a generat un sentiment inconfortabil în raport cu fluiditatea şi “posibilităţile percepţiei”, căutându-se un refugiu în aparenţele certitudinii adevărului “logic”. Cu percepţia nu vedem lumea aşa cum este, ci aşa cum o percepem, modelele percepţiei fiind construite de o anumită secvenţă temporală a experienţei, care ne poate împiedica să vedem “viitorii”, pentru care suntem înzestraţi să-i putem alege. Se crează o sferă personală a percepţiei, în interiorul căreia totul este logic. Aceasta aduce aminte de remarca Sfântului Augustin cu privire la dezordinea (haosul) creat de cel care “percepe” doar un fragment al mozaicului şi acţionează la nivelul întregului, pentru a face ordine. Evident, rezultatul este haosul generat de Guvern. Logica este corectă, dar dacă percepţia este limitată, atunci rezultatul ar putea fi neadecvat. Din sfere logice diferite rezultă comportamente diferite, dar fiecare individ se comportă adecvat în sfera sa logică. De aici provine nevoia de instrumente de lărgire a percepţiei în mod creativ şi apelând chiar la “logica” apei – substanţa ideală din natură. “Logica” apei este logica percepţiei faţă de “logica” stâncii, care reprezintă logica tradiţională a procesării [2]. Stânca are o formă permanentă şi stabilă, iar apa se adaptează, se “potriveşte” vasului sau circumstanţelor. Percepţia depinde de context, experienţă, emoţii, puncte de vedere, cadru etc. Ca şi apa, percepţia se construieşte în straturi ce se “compun” pentru a da o percepţie totală. O stâncă este statică; apa este fluidă şi curge. “Logica” stâncii se ocupă cu “ce este”, pe când “logica” apei şi percepţia se ocupă cu “ce ar putea fi”. Stânca are un contur, o margine bine conturată, iar apa are margini fluide; acestea se relaţionează cu logica “fuzzy” a percepţiei. Percepţia caută înţelesuri şi încearcă să găsească sensul celor prezente. Ea caută, de asemenea, ca şi apa, o stare stabilă (în termenii reţelei neuronale din creier). Pentru a fi creativi, este important să ne dăm seama de fluiditatea percepţiei şi de posibilitatea percepţiilor multiple, fiecare fiind valabilă. Acest lucru este esenţial pentru o gândire creativă, pentru a înlocui “este” cu “poate fi”. La sfârşitul gândirii creative, totuşi, avem nevoie să revenim la logica stâncii, pentru a prezenta ideile care sunt solide, bune de înfăptuit şi cu valoare testabilă. Dar pentru a ajunge la ele, mai întâi este nevoie de fluiditatea logicii apei şi de gândirea laterală.
Nici până în prezent, mediile politice şi ale societăţii civile nu au ajuns să recunoască rolul pe care l-ar putea avea ştiinţa asupra reformelor. Redefinirea rolului ştiinţei, în contextul crizei, ar trebui să se fundamenteze pe ideea reformistă că ştiinţa şi tehnologia reprezintă factorii cheie ai dezvoltării economice şi sociale. Prin măsurile stabilite în actele normative adoptate referitoare la ştiinţă, declaraţiile reformiste ar tebui consacrate juridic. Pentru a-şi atinge efectul benefic, aceste măsuri trebuie să fie susţinute şi de ample acţiuni de recuperare a specialiştilor şi de revigorare a institutelor ce se vor dovedi necesare pentru dezvoltarea României.
Tare, dl. Dan C. Badea !
Nu era mai simplu sa (ne) postati link-ul
http://www.scribd.com/doc/16891158/Bazele-Inovarii-Dring-Dan-C-Badea
sau
http://www.congresulcdi.ro/p4.html ?
Problema cea mai dureroasa este ca deficitul anual este mai mare (si inca sensibil) decat investitiile.
ADICA NE IMPRUMUTAM CA SA CONSUMAM.
Pentru asta atat guvernul Tariceanu cat si guvernele Boc sunt vinovate si nu au nici o scuza.
Si nu au scuza nici pentru faptul ca accesarea fondurilor europene este cum este.
In plus nimeni nu se ocupa de ( mult prea multele si marile) unitati productive de stat ale caror datorii istorice cresc ametitor si care in continuare sunt superbugetate. E drept ca la la nevoie sunt aur curat pentru putere. Dar banuiesc ca teritoriul lui Videanu e tabu.
Scuze tuturor pentru site-ul suspendat aseara . A fost o eroare de sistem a domeniului gazda.
gavrus tiberiu,
Tabuurile nu-si mai gasesc locul in actualul guvern. Se transeaza clar si aceste probleme dure in prima jumatate a anului 2010.
Da? Sa va tin pumnii?
Da.
Habar n-am de ce va riscati prestigiul profesional, cariera chiar, intr-o combinatie politica nefericita. Sper sa merite, desi in locul dvs., de mult mi-as fi gasit job la o institutie europeana …
Daniel Mateescu,
E o alternativa. Am fost mai bine de un an la Parlamentul European, atat cat sa invat si sa inteleg practica guvernantei europene.
Doamne fereste sa gandeasca toti asa! E nevoie de bataie aici, in tara, si nu vorbesc despre batutul la picior
Sa-mi fie cu iertare, dar asta suna exact ca pe vremurile studentiei mele, cand am fost brigadier pe Santierul National al Tineretului Giurgiu-Razmiresti -:(
Va recomand sa ascultati (si sa vedeti !) o opinie avizata, pe o tema care a facut si face multe valuri:
http://www.ziare.com/tv/revizuirea-constitutiei-o-necesitate-sau-doar-un-moft-378-inregistrare-emisiune
Nu exista o unica solutie, ca panaceu universal.
Asa si stiinta, dezvoltarea tehnicii si tehnologiei, promovarea cercetarii etc… este o conditie necesara dar nu este suficienta.
Eu vad abordata problema modernizarii si dezvoltari societatii romanesti, ca o cerinta naturala a sistemului / “organismului” numit Romania.
La acest obiectiv general clar si mai apoi in detaliu definit, bineinteles ca si participarea, contributia stiintei este necesara si bine venita… dar nu numai stiinta nu poate rezolva toate problemele.
O boala de sistem, se trateaza printr-o terapie de sistem, adica complexa, holistica (ce va avea solutii pentru toate functiunile neperformante ale sistemului).
Eu cred, ca inainte de a ne apuca sa creionam o noua constitutie, ar trebui sa reproiectam acest sistem, caci numai daca intelegem intregul abia atunci putem sa stabilim si regulile de functionare ale acestuia.
Toate relele ce ni se intampla, … (nu are rost sa le mai enumar, caci se stiu si sunt diverse si absolut in toate planurile) … este ca s-a intamplat sa construim sa reconstruim in ultimii 20 de ani un sistem neresusit.
Construirea unui astfel de sistem nu se face doar cu politicieni buni de gura si fara de minte (fara cunoastinte si fara morala), se face si cu stiinta (de a construi un sistem cibernetic) si cu vointa, si cu intelepciune si mai ales cu o inalta responsabilitate fata de semenii tai actuali si viitori.
Unde mai pui ca acest sistem mai trebuie sa mai fie si dinamic, adica adaptabil la dinamismul vietii…
Este greu foarte greu, atata timp cat performanta (calitatea) este supusa democratiei, vazuta si contabilizata numai cantitativ, ca mediocratie.
Locomotivele progresului sunt performerii (in toate domeniile, inclusiv in politica), iar performanta lor nu poate fi apreciata prin vot asa cum se exercita el astazi.
Am uitat sa spun esentialul…
TOT CE NI SE INTAMPLA ASTAZI, ESTE EVIDENT O DISFUNCTIONALITATE DE SISTEM… altfel ca sistem cibernetic functional, acesta ar avea si mecanismele de corectie / autoreglare necesare.
Unde ne sunt inginerii de sistem, arhitectii de structuri organizationale ?
Si daca sunt, de ce acestia nu sunt pusi sa-si faca treaba pe care ei si numai ei stiu sa o faca (BINE).
Noi, toti ceilalti, in indiferent ce pozitie ne aflam si functionam in societate, trebuie doar sa le dam tema de proiectare… sa le definim si sa le cerem ca sistemul (Romania) sa-si realizeze functia SCOP (adica sa traim bine, mai bine, mult mai bine, pana la nivelul maxim al potentialului nostru)
Pingback: Acordul cu FMI si Comisia Europeana, o afacere excelenta pentru statul roman : khris.ro