Masinaria guvernamentala alimentata cu salarii mai mici

Imi scade salariul cu 25%. Ar trebui sa fiu neagra de suparare.

Nu sunt pentru ca nu gandesc ca trebuie sa pot pune pe masa bunurile de care am nevoie doar maine sau poimaine. Imi restrang acum consumul pentru ca imi doresc sa traiasca bine si copiii mei. Nu vreau sa-i incalt cu datorii pe care sa fie nevoiti sa le plateasca in viitor pentru ca eu nu am invatat la timp lectia banala ca nu poti consuma mai mult decat produci, la infinit.

Nu vreau sa traiesc in continuare bine, in timp ce vecinul meu din mediul privat castiga mult mai putin sau, mai dificil, care este deja in somaj. El si-a facut injectia cu ratiune inca de anul trecut pentru ca nu-i plateste nimeni altcineva datoria. Mai mult decat atat, criza economica i-a contractat activitatea si profiturile. Automat, alimenteaza cu mai putine venituri bugetul public. Or aparatul public, daca continua sa consume in acelasi ritm, o face pe datoria pe care o vor plati tot generatiile viitoare din sistemul de productie privat prin impozite si taxe.

Care erau alternativele?

Sa crestem cota unica si/sau TVA. Rezultatul? Scaderea consumului tuturor romanilor, nu doar a celor din sistemul public. Nu era nicidecum mai echitabil social, pentru ca, repet, bugetarii au salarii mai mari decat cei din mediul privat. Somajul este de circa cinci ori mai mare in mediul privat decat la stat. In schimb, atractivitatea Romaniei pentru investitiile straine ar fi scazut, iar locurile de munca noi create mai putine. Unele firme nu ar fi rezistat unei presiuni fiscale majorate pentru ca stau pe linia de plutire si ar fi intrat in faliment. Adica somaj mai mare! Nu doar ca scade consumul mai abitir, dar si perspectiva revigorarii activitatii economice private ar fi fost amanata nejustificat. Productie locala mai putina inseamna importuri de consum mai mari si importuri de utilaje de productie mai mici.

Sa renuntam la conduita bugetara sanatoasa si sa ne crestem datoriile bugetare. Rezultatul? Banii de la FMI nu ar mai fi intrat in Romania. Ratingul de tara ar fi scazut. Dobanzile ar fi crescut. Din nou falimente si somaj. Toate acestea ar fi impus cresterea fiscalitatii.

Sa depreciem masiv leul si sa crestem inflatia. Rezultatul? Preturi mai mari. Economii subtiate brutal. Saracirea fara precedent a intregii populatii. Dobanzi mai mari. Dupa care problema de fond ramanea tot nerezolvata. Capacitatea mediului privat romanesc de a sustine un aparat bugetar supradimensionat era aceeasi. Ar fi aparut din nou nevoia cresterii fiscalitatii. Am fi pierdut benevol cursa competitivitatii externe. Sa nu uitam ca noi concuram acum cu Cehia si Slovacia care sunt, in acest moment, masini de export, iar Bulgaria are taxare mai joasa si acum doua zile au decis diminuarea cheltuielilor publice cu 20% pentru a mentine fiscalitatea atractiva.

Puterea de cumparare s-ar fi redus, asadar, cel putin pe trei fronturi: prin cresterea preturilor, prin reducerea directa a veniturilor, prin reducerea indirecta a veniturilor din cauza deprecierii cursului de schimb.

Se neglijeaza cu prea multa usurinta ca nu suntem singuri pe lume, ci suntem intr-o competitie internationala foarte ascutita. Pietele care reusesc sa se ajusteze rapid si sa devina atractive fiscal vor iesi mai repede din criza. In caz contrar, pietele externe ne taxeaza.

Concluzia?

Guvernul Boc este primul care a virat la dreapta dupa 20 de ani de bajbaieli ideologice, soldate cu constructia unui stat hiper-birocratizat, asistential social haotic, aleatoriu, cu privilegii partizane, netransparent si neprietenos cu romanii.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

47 Responses to Masinaria guvernamentala alimentata cu salarii mai mici

  1. Larisa says:

    Voi vreti sa faceti dezinflatie pe seama scaderii salariilor angajatilor publici?

  2. gavrus tiberiu says:

    “Guvernul Boc este primul care a virat la dreapta dupa 20 de ani de bajbaieli ideologice, soldate cu constructia unui stat hiper-birocratizat, asistential social haotic, aleatoriu, cu privilegii partizane, netransparent si neprietenos cu romanii.”

    Nu a virat.Deocamdata a semnalizat ca vireaza adica ne anunta ca are intentia sa schimbe directia.
    Cred ca nu stie nimeni(nici Basescu,nici Boc,nici Vladescu,nici Seitan,nici Dumneavoastra,nici eu) cat din cei -25% se preconizeaza sa se obtina prin reduceri de venituri si cat prin reduceri de personal.Posibil sa nici nu aiba importanta daca ne uitam rece sau pseudoobiectiv.
    Dar daca nu se transparentizeaza total cheltuielile si nu se responsabilizeaza imperativ conducatorii doar rostogolim.

    • Andreea Paul says:

      gavrus tiberiu,

      Premierul Emil Boc l-a convocat la Guvern pe ministrul Comunicaţiilor, pentru a-i cere să verifice dacă achiziţiile instituţiilor publice sunt derulate prin sistemul electronic în plafonul stabilit, de 40% din total. Acest sistem trebuie să fie mai bine folosit, cu scopul transparentizarii modului de organizare a licitaţiilor (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP). Executivul ia măsuri pentru modificarea rapidă a legii achiziţiilor publice, pentru o creştere a transparenţei şi pentru o scurtare a duratei procedurilor, în prezent întârziate din cauza procedurii de contestare.
      În primăvara acestui an, Guvernul a decis că instituţiile publice vor fi obligate în acest an să încheie contracte de achiziţii publice prin sistem electronic într-un plafon de 40% din valoarea totală, dublu comparativ cu 2009, estimând o economie de 2,5 miliarde euro.
      În 2009 au fost încheiate prin sistemul electronic contracte reprezentând doar 15% din valoarea achiziţiilor publice, nivelul scăzut fiind justificat prin imposibilitatea instituţiilor contarctante de a achita taxa de înscriere în sistem, cuprinsă între 2.500 lei şi 3.000 lei. Economia rezultată în 2009 din utilizarea sistemului electronic de achiziţii a fost de 1,1 miliarde euro.
      În 2008, ponderea contractelor de achiziţii publice încheiate prin sistem electronic a fost de 2,25% din valoarea totală, iar obiectivul era de 20% din total.

  3. Viorel says:

    De ce nu spuneti “mediului privat” ca va beneficia de educatie de doi bani, de asistenta sanitara de doi bani, de ordine publica, asijderea!?

    De ce nu spuneti ca au plecat deja din sistem si vor pleca exact CEI MAI BUNI, cati or mai fi, pentru ca asa reactioneaza piata muncii. Cine crede ca strangand surubul, o sa obtina un plus de calitate este fie tembel, fie nostalgic al puscariei comuniste. Calitatea se obtine prin reglaj intre cerere si oferta, nu prin constrangere. Un minus de 25% in cerere va duce la o scadere chiar mai mare in oferta (daca ati auzit de teoria pendulului). Veti popula sistemul public de sanatate cu cei care au intrat la facultate cu media 5 la admitere, veti popula invatamantul cu tot felul de casnice care fie se plictisesc acasa, fie nu sunt bune de nimic. La inceputul anilor 90 s-a facut gol, pur si simplu, in zona informaticienilor, plecati in masa in Canada. Apoi s-a facut gol in invatamant, si ca sa va dau un subiect de meditatie, vedeti de ce s-a produs o feminizare in masa a corpului profesoral in invatamantul general!?

    Medicii pleaca, sau au plecat deja pe capete; de ce nu spuneti asta “poporului muncitor la privat”? Pentru ca nu va intereseaza “mediul privat”, de fapt, ci imbogatitii tranzitiei. Nu va intereseaza amaratul care munceste la privat, ci chiar privatul, adica cel care se lafaie in Q7.

  4. ionica fonosch says:

    tarile mici nu au cum sa o vireze la dreapta :-)
    (fiindca si cele mari la necaz trec la controlul direct al statului in economie !)
    http://en.wikipedia.org/wiki/New_deal
    -daca se marea TVA era urgie toti “intreprinzatorii ” triplau preturile , nici nu aveati cum sa
    alegeti alta varianta, decat controlul statului in economie :-)
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7230004-curbele-sacrificiu-efecte-economie-spunea-iorga-bugetarilor-nemultumiti.htm
    -daca ‘basarica’ prin slugi la 10 hoti din psd va aresta 5 hoti din pdl vom iesi din criza :-) … altfel …
    -ce preagatire are doamnea udrea si doamna boagiu in afara de a fi prin preajma lui basarex ???
    (asta fara a fi misogin , dar vorbesc in plus , daca taceau …)
    (o regina ptr afirmati despre cozonac, fericirea supusilor a incurcat-o rau de tot din cate stiu ..)
    sa auzim de bine !

  5. Miron says:

    Iata ce text a aparut pe Hotnews, text care este pur si simplu o incitare la razboi civil! Asa a procedat FSN-ul cu mineriadele din 1990, asmutind categorii sociale, una impotriva alteia.

    Citat de pe site-ul hotnews:

    Reactia unui cititor la amenintarile sindicale cu greva generala: Protestul Clasei Muncitoare
    Un cititor HotNews.ro propune organizarea unui miting paralel, in favoarea rectificarilor bugetare anuntate recent, in cazul in care angajatii de la stat vor organiza manifestatii de strada. “Buna ziua. Suntem cativa colegi, aici la firma la care lucram, care sincer am vrea sa iesim in strada DACA bugetarii protesteaza impotriva recentelor rectificari bugetare. Noi am dori ca Hotnews (pt ca are atatia vizitatori) sa puna pe prima pagina (foarte vizibil daca se poate) un sondaj cu urmatorul titlu: ‘VRETI sa participati la un miting paralel cu cel al bugetarilor, pentru sustinerea rectificarilor bugetare recent anuntate?’ Va multumim mult, Clasa Muncitoare”, ne scrie Adrian. O.

  6. lm says:

    vecinului din mediu privat nu i se va reduce salariul cu 25%- va concediat in urma socului negativ din economie…

    Ajustarea asta e: hai sa facem intr-o saptamana ce nu s-a facut in ultimii 3 ani…

    Problema nu e ca se ajusteaza, ci ca s-a ajuns aici…si stim cu totii ca s-a amanat ajustarea, s-a refinantat repetat deficitul…ca sa treaca alegerile…la inceput pt PNL si Basescu, apoi au intrat si PSD si PDL complici…

    si acum platesc fraierii-ca tot timpul in istorie…

    daca se faceau ajustari graduale din 2007 cand se stia ca e rau, daca se economiseau resurse pt amortizarea crizei, daca se pregatea un soft landing era altceva…

    evident, premeditat, s-a mers pe amanarea ajustarii si marirea gaurii din economie…

    oricine stie ca, macroeconomic, efectul va fi negativ…ca 2010 si 2011 vor fi negativi atat pt bugetari, pensionari etc cat si pentru mediul privat…pt ca scaderea cu 15-25% a venitului disponibil pt o mare parte a populatiei va fi resimtita in economie privata…

    evident, daca nu erau bani-tot aia era- ramaneau pensii si salarii mari care nu se plateau…

    greseala e ca in ultimii trei ani guvernele Tariceanu si Boc, girate de Basescu si sustinute de toate partidele parlamentare, nu au facut nimic de frica sa nu piarda la alegeri..

    Basescu si PDL au pariat pe asta si au castigat, bravo- Basescu smecher ca de obicei a cazut in picioare…fraierii vor plati..
    :)

    • Andreea Paul says:

      lm,

      Supararea pentru amanarea acestor masuri nu mi-o pot ascunde nici eu. Bine ca in sfarsit au luat deciziile corecte. Altfel ne tavaleam de durere ani buni de-aici incolo. O terapie soc trece repede si cu efecte bune. O terapie graduala lungeste suferintele si nu ai certitudinea ca ajungi la capatul tunelului. E suficienta incultura economica si blocaje partizane care sa puna frana pe traseu.

  7. anca says:

    “Imi scade salariul cu 25%. Ar trebui sa fiu neagra de suparare.

    Nu sunt pentru ca nu gandesc ca trebuie sa pot pune pe masa bunurile de care am nevoie doar maine sau poimaine……….”

    Pe langa alte destinatii exotice luna de miere tu tocmai ti-ai petrecut-o in Kuala Lumpur si Jakarta!!
    Profesorii traiesc cu 8-15 mil pe luna , pensionarii majoritatea iau jumatate din suma amintita!!!
    Cata ipocrizie!!!
    Habar pe ce lume traiesti ca banuiesc cu nu esti atat de … sa nu iti d-aia seama ce prostie ai zis!

  8. tt says:

    daca tot nu mai vreti sa traiti asa la guvern, dati-va demisia. ar fi un serviciu reciproc avantajos

  9. silviu says:

    la alternativa: o clasa politica curata s a gindit cineva? la campanii electorale si acumulari necurate ce sint finantate din parandaraturile licitatiilor trucate si a altor aranjamente facute pe spatele nostru nu se gindeste nimeni?

    cine va ramine in sistemul public: acei oameni slab pregatiti (si chiar cu fitze) care nu ar face fata unei pieti a muncii (cit de distrusa e ea acum) si acei oameni care nu isi stiu nici macar ziua de salariu deoarece traiesc din alte surse.

    si paradoxal, toti cei care vor avea un loc de munca nu se vor plinge de salarii mici ba chiar se vor bucura ca inca au un loc de munca. (ce ti e si cu ingineria sociala aplicata)

    cind i am zis sotiei ca fetita noastra de 3 ani este deja plina de datorii, s a uitat la mine ca la un nebun si mi a zis ca fiica sa nu i datoare nimanui, ca n o sa plateasca ea datoriile incompetentei si avaritiei demnitarilor nostri si sa ma gindesc bine unde si cind plecam din jegul asta.

    “Se neglijeaza cu prea multa usurinta ca nu suntem singuri pe lume, ci suntem intr-o competitie internationala foarte ascutita. Pietele care reusesc sa se ajusteze rapid si sa devina atractive fiscal vor iesi mai repede din criza. In caz contrar, pietele externe ne taxeaza.” (am asa o impresie ca indiferent de ce am face noi, pietele,interesele, corporatiile externe ne taxeaza oricum…la singe)

    noi si competitia…..cind eram pe punctul de a avea un cuvint de spus in economia internationala a fost asasinat Ceausescu si falimentata tara. cu cine sintem in competitie? caci noi sintem guvernati, practic coordonati economic, social, politic, de catre cei cu care se presupune ca sintem in competitie.

  10. Pentru a linisti apele violete, si lui Basescu ii taie salariul. :lol:

  11. salaj says:

    Un număr din ce în ce mai mare de aşa zişi producători agricoli îşi fac în ultima perioadă asigurări de şomaj, doar pentru a putea solicita, după un an de plată a acestei asigurări, indemnizaţie de şomaj.

    ‘În ultima perioadă a crescut foarte mult numărul persoanelor care solicită indemnizaţie de şomaj ca urmare a realizării de venituri din producţia agricolă. Aşa zişii producători agricoli plătesc la noi o asigurare de şomaj în valoare de de şase lei pe lună şi, fix după un an, declară că nu mai obţin venituri şi cer indemnizaţie de şomaj, ce este în prezent în valoare de 450 de lei pe lună. Dacă în tot anul trecut au încheiat contracte de asigurări pentru şomaj 780 de producători agricoli, în 2010, până în prezent, avem deja 532 de persoane ce s-au asigurat’, a declarat, vineri, Romeo Sârca, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.

    Sârca a atenţionat deja primăriile din judeţ ce eliberează certificatele de producător să verifice, inclusiv pe teren, existenţa produselor pentru care se solicită eliberarea certificatului şi să atenţioneze solicitanţii acestor documente că, pentru a face un contract de asigurare pentru şomaj trebuie să realizeze, lunar, din producţia estimată pentru comercializare, o sumă egală cu salariul minim pe economie, respectiv 600 de lei.

  12. @ Dr. Andreea Paul Vass

    Cu scuzele de rigoare, pe mine ma amuza “melancolia” asta de dreapta. As vrea sa vad un program de dreapta pe termen mediu si lung, as vrea sa-l vad pus in practica si dupa aceea mai stam de vorba. Din pacate, de 20 de ani nimic nu am facut ca lumea: nici privatizarea, nici reforma agricola, nici reforma industriala, nici reforma cercetarii, nici reforma educatiei, nici reforma justitiei, nici reforma sanatatii, nici reforma administratiei centrale si locale …..

    • Andreea Paul says:

      Dr. ing. Dan C. Badea,

      Masurile sunt de dreapta, oricate alte observatii pe care le faceti corect insotesc aceasta realitate. Abia astept sa vad reactiile elitei cercetarii economice romanesti si a mediului de afaceri. Vor avea vreun cuvant de spus si forta de a justifica corectitudinea acestor masuri, indiferent de partizanatul politic?

  13. Viorel says:

    Zau? De ce nu spuneti populatiei ca o sa dea spaga la invatatoare, la medic, la politist, la judecator!? Aveti impresia ca debandada asta nu va genera coruptie? Atunci habar n-aveti pe ce lume traiti. Asa umbla vorba si pe vreme lui Ceausescu, vezi doamne, toata lumea sa plange dar de fapt … se descurca, “romanu-i destept”. Asa a ajuns corputia boala nationala, din minciuna, din demagogie si din saracie.

    In vremea asta, o sa-ti faci vacanta in Indonezia, dupa cum am citit, o sa iei bona din Filipine pentru copil, iar smecherii de la Guvern o sa ne sfideze in continuare din Q7. Aveti impresia ca parlamentarii, ministrii, consilieri de tot felul or sa stranga cureaua? Ar fi o mare naivitate sa nu ne amintim ca cele mai mari averi s-au facut intr-o tara care se vaita permanent de criza si de saracie.

    Si ar mai trebui sa spuneti ceva: ca nu ati dat nici un concurs pentru postul pe care-l ocupati. Ati ajuns consilier pur si simplu gratie carnetului de partid, iar acum aruncati tara asta in haos, cu pretentii de mare specialist. Va rog sa ne spuneti in care ziar a aparut anuntul pentru concursul in baza caruia ocupati postul de la guvern!

    • Andreea Paul says:

      Viorel,

      Am dat concursul de care vorbiti la Academia Romana in anul 2001 cand am intrat asistent de cercetare stagiar, un altul in 2008 cand am venit lector universitar la ASE. Lucrarile stiintifice din publicatiile romanesti si internationale, lucrarile ISI si cartile de autor si co-autor sunt publice. Le gasiti si aici pe site. Pentru functia de consilier personal al Prim-ministrului unei tari nu se da examen nicaieri in lume. Este decizia exclusiva si personala a demnitarului. Acuzele pe care mi le aduceti sunt grave si nefondate. Va rog sa vi le retrageti sau sa parasiti acest blog de dezbateri si nu de atacuri la persoana.

  14. Viorel says:

    Ocuparea ORICARUI post platit din bani publici, prin concurs, a fost unul dintre dezideratele Revolutiei din ’89, principiu calcat in picioare, din pacate.

    Ceea ce studiati candva dvs. la Academie nu avea efect direct asupra a milioane de oameni, deci nu exista absolut nici o legatura cu ceea ce faceti acum. Iar ceea ce faceti acum este iresponsabil.

    Daca nu va place adevarul, atunci n-aveti de cat sa eliminati comentariile mele.

  15. 8-3=1 says:

    @Miron: de ce ti se pare asta o incitare la razboi civil? Daca sindicatele ies in strada sa protesteze impotriva noilor masuri, de ce nu ar iesi si cei care sustin aceste masuri? Nu trebuie sa ne dam in cap, ci fiecare “parte” isi organizeaza un miting unde se scandeaza lozinci si lumea pleaca linistita acasa. Daca ies doar sindicatele in strada, se poate intelege ca intregul popor e impotriva acestor masuri- ceea ce nu e cazul.

    Eu sper ca fiecare categorie sociala sa isi sustina pasnic opiniile. Pana acum doar sindicatele au vorbit de “actiuni de strada” si “degenerarea situatiei”.

    @Andreea Paul: repet o intrebare pe care v-am adresat-o: “scaderea cu 25% a fondului de salarii se aplica doar aparatului bugetar (milionul de persoane platit direct din bugetul de stat) sau intregului aparat public (cei 1.36 milioane de angajati “ai statului” platiti direct din bugetul de stat sau de firmele statului)? Din discursul Dlui Basescu nu am reusit sa imi dau seama. Multumesc.”

  16. 8-3=1 says:

    @Viorel: “Nu va intereseaza amaratul care munceste la privat, ci chiar privatul, adica cel care se lafaie in Q7.”. Are you … kidding me? Salariile in domeniul privat sunt in medie mai mici decat cele din domeniul public. Mai mult de atat, beneficiile din domeniul public (care nici macar nu sunt prinse in statisticile despre salarii) sunt impresionante.

    Aseara am vorbit cu un consilier juridic de la o institutie din Bucuresti, care s-a plans de “noile masuri”.
    Salariul net este de 1000 RON pe luna cu o experienta de 3-4 ani. Acum se temea ca dupa reducerile de salariu o sa incaseze 750 RON/luna. Putin, n-am ce zice. Insa cand am intrebat de ce nu pleaca la o firma privata a inceput:
    - nu poate sa plece pentru ca institutia i-a platit un master si timp de 3 ani nu poate pleca (masterul a costat in jur de 10000 RON)
    - firmele private nu acorda tichete de vacanta
    - firmele private nu au facilitatile pe care le ofera o slujba la stat: acces la case de vacanta, tratamente medicale subventionate, prioritate la utilizarea mijloacelor de transport (tren, avion etc). si multe altele.

    Adevarata masura a castigurilor din domeniul public nu o poti avea decat daca cuantifici nivelul sporurilor si chiar mai mult al beneficiilor pe care le au oamenii care lucreaza pentru stat. Si e mult de munca…

    • Andreea Paul says:

      8-3=1,

      Problema este ca pana la aplicarea integrala a legii unitare a salarizarii in administratia publica veti gasi juristi platiti in administratiile fiscale locale sau in prefecturi cu 8000 RON. Aici e marea nenorocire a contractelor colective de munca, sporuri si alte prime.

  17. @ Dr. Andreea Paul Vass

    Total de acord ! Si eu sunt curios sa vad reactiile elitei cercetarii romanesti si ale mediului de afaceri.
    Dar un program de dreapta nu exista, deocamdata. Daca ar exista, acesta ar fi asumat politic de catre un partid, aflat fie la putere, fie in opozitie.

  18. 8-3=1 says:

    Andreea Paul,

    Alternativele sunt urmatoarele:

    1. Salariile de 8000 RON sunt fixate prin lege, si atunci as vrea sa stiu si eu cine/cum/cand a votat legea respectiva. Asta asa, in vederea urmatoarelor alegeri…
    2. Salariile de 8000 RON sunt fixate prin decizii administrative si/sau negocieri salariale anuale, si atunci la fel de bine pot fi schimbate.

    In necunostinta de cauza eu as merge pe varianta 2, asadar Guvernul poate umbla la salariile din administratia publica/sectorul bugetar/sectorul public fara sa fie nevoie de legea salarizarii unitare in administratie (deci nu trebuie sa va cramponati de lentoarea Parlamentului in a emite aceasta lege :) ; de fapt asta a si spus ieri Dl Basescu cand a afirmat ca fondul salarial se va reduce cu 25%, daca era nevoie de aceasta lege nu mai avea cum sa faca aceasta afirmatie pentru ca teoretic ar trebui sa stie ca o asemenea masura nu poate fi implementata pana la 1 iunie).

    Legea salarizarii unitare este necesara si va preveni viitoare abuzuri, insa nu este o conditie a rezolvarii abuzurilor prezente.

    PS: cred ca o sa apelez la legea accesului la informatie pentru a obtine detaliile institutiilor carora li se aplica reducerile de 25% la fondul salarial (se aplica in sectorul bugetar civil, intregului sector bugetar, intregului sector public). Vad ca nimeni nu da aceasta informatie de buna voie :)

  19. silviu says:

    “Economia rezultată în 2009 din utilizarea sistemului electronic de achiziţii a fost de 1,1 miliarde euro.” de unde stiti? ar fi trebuit facute licitaii normale, dupa aia in seap…si diferenta=1.1mld…..asta e o estimare subiectiva?

    va zic cum se pot face licitatii curate:
    - acces liber, eliminarea garantiilor bancare, acceptarea ca garantii de participare a unei file cec..(nimeni nu se apuca sa dea fila cec fara acoperire ca garantie de participare)
    - acces liber: conditii cit mai putin restrictive de participare (sa zugravesti o bucatarie iti trebuie iso18001, sa8000(un nou standard ref la ceva social..), cifre mari de afaceri..etc)
    - responsabilizarea, tragerea la raspundere a proiectantilor pt dispozitiile de santier emise, pt evaluari, etc (in antichitate daca un arhitect gresea o estimare la o constructie putea sa plece linistit in exil)
    - infiintarea unor comisii judetene de licitatii (nu se vor face licitatii in toate satele, pe toate vagaunile…) cu oameni profesionisti care pot mirosi aranjamentele.

    pedepse dure!

    apropo de iesitul in strada: ar trebui sa iesim cu totii in semn de solidaritate fata umilirea pensionarilor, medicilor, profesorilor….(cred ca vor fi ffff putini care vor iesi sa sustina masurile haotice ale guvernului).

  20. Stefan says:

    Stim foarte bine se vor reduce salariile si pensiile si multe tipuri de ajutoare sociale! Din cate imi dau seama, masurile acestea vor duce la echilibrarea veniturilor cu cheltuielile. Sau din economia rezultata mai raman bani si pt investitii?
    Intrebarea mea este care sunt masurile care vor fi luate pentru stimularea economiei, pentru a creste incasarile la buget si deci a reveni cat mai repede la nivelul actual al salariilor si pensiilor, si mai ales din ce surse de finatare vor fi acoperite? Din alte imprumuturi?

  21. Andrei says:

    Infractiunea de subminare a economiei nationale exista inca in Codul Penal. Daca plecam de la cresterea economica de pana in 2008, inclusiv, si o comparam cu praduirea de acum, 2009 si 2010, cred ca ar fi cazul unei investigatii, ce ziceti? Cei care au condus destinele tarii de la alegerile din 2008 si pana acum ar trebui sa dea ceva explicatii.

  22. octaaa says:

    @Andreea, felicitari pentru cele scrise!
    Felicitari si domnului basescu pentru cele asumate!

    Intru totul de acord cu cele scrise aici. (Doar ca in loc sa ziceti ca raiting-ul de tara ar fi scazut ati spus din greseala ca ar fi crescut).

    Desigur masurile sunt un pic pompiersitice. Dar pentru inceput este foarte-foarte bine oricum.

  23. ecaterina says:

    As fi de acord cu masura reducerii salariilor si nu as comenta chiar daca nu mi pica tocmai bine ,daca as avea convingerea ca efortul meu si al altora ca mine ar duce la salvarea Romaniei , ca sacrificiul de acum ar asigura o viata mai buna copiilor mei.Dar atata timp cat in institutia in care lucrez , conducerea care provenea din institutie a fost inlocuita cu oameni de partid care nu au lucrat niciodata in domeniul , nu au avut niciodata tangenta cu administratia dar au tupeu , aroganta si salarii mari , tare am sentimentul ca solidaritatea noastra , a celor multi inseamna sa le sustiem acestor neaveniti , din cei 25 % taiati , salariile lor mari , chiar si diminuate , pe care oricum nu le merita.Cam asta e motivul pentru care destul de multi suntem negrii de suparare.Pentru ca nu avem incredere ca lucrurile merg intr-o directie buna si ca sacrificiul chiar merita facut.

    • Andreea Paul says:

      ecaterina,

      Sunt convinsa ca cele pe care le povestesti sunt adevarate. Din pacate, desi absolut necesara o tinta precum lidership institutional public de calitate, schimbarea mentalitatii in managementul public, oameni bine pregatiti etc. – toate acestea solicita timp si presiune sociala reala de jos in sus. La modul pragmatic de asta e nevoie pentru a corecta deficientele aparatului public si calitatea serviciilor dar cere mult timp. Pe termen scurt insa, avem de platit o datorie atat de mare, incat trebuie luate in calcul reactiile rapide si decisive pentru diminuarea cheltuielilor. Altfel ne vom cufunda intr-un deficit bugetar care bate la usa lui 10% din PIB foarte rapid, iar suedezilor care au experimentat in 1994 asa o catastrofa bugetara din cauza excesului statului asistential social le-au luat zece ani sa se regleze. Acum le merge bine. Cat credeti ca ne-ar lua noua? Valul schimbarii este prezent si in sensul celor invocate de catre dvs.

  24. donisroi says:

    Dragilor,
    Ma uit la voi si ma uimesc…cata pasiune puneti in tot ceea ce faceti si ceea ce spuneti…dar nu realizati ca santeti prizonierii unui dusman invizivil care face ce vrea cu voi… cu mintile voastre… cu pregatirea voastra uneori stralucita si deosebita…cu intentiile voastre, cu ideile voastre…dar uneori lucrurile sant asa de simple…( nu sant adepatul teoriei conspiratiei).Sa ma explic:Cele doua crize, cea din 1929-1933 si cea din 2007(8)……au in comun atatea particularitati incat ramai uimit…singura diferenta este urmatoarea:In criza din “29 robinetul creditarii s-a inchis iar acum…robinetul creditarii s-a deschis…dar ptr. cine? Ptr. state.Eu cred ca in urmatorii ani vom asista la o nationalizare la tot ceea ce s-a acumulat pana acum…adica statul va lua” pasnic” ( fara a exista lupta intre “albi” si ” rosii”- cum a fost in 1918, in Rusia), iar asa zisa ” clasa mijlocie ” va disparea si vor ramane 2 % ( da 2 %) cei mai…. si 98% ,sclavi…Principiul lui Pareto este deja de mult eradicat…Somn usor nefericitilor!

    • Andreea Paul says:

      donisroi,

      Nu cred in acest scenariu. Istoria se repeta pe alte nivele de dezvoltare. Cred insa intr-o reformulare drastica a regulilor finantelor internationale. De proprietate nu se vor atinge statele.

  25. uca says:

    concis si edificator postul, felicitari! Rau-voitorii si cei care nu pot sa vada cu un pas mai inainte au de comentat in legatura cu masura luata. Iar din astia sunt multi, bineinteles.
    Succes in continuare si sanatate

  26. donisroi says:

    De proprietate nu se va atinge statele… ci cei care stau in spatele statelor, din pacate

  27. Doamna Ecaterina prezintă mai sus realitatea dureroasă a managementului public. Şi cred că majoritatea românilor cunosc cazuri concrete în acest sens. Doar că nu am auzit niciodată, şi vă rog să mă corectaţi dacă greşesc, de angajaţi ai instituţiilor publice care să fi protestat deschis împotriva numirii unui manager incompetent. Eu cred că Guvernul, orice culoare politică ar avea, nu controlează, de la nivel central, toate aceste numiri. Însă le tolerează a răsplăti efortul filialelor din campania electorală. Dar cred că dacă angajaţii ar protesta energic (nu violent) la adresa unor astfel de numiri, Guvernul s-ar sesiza şi ar interveni, cel puţin în unele cazuri, pentru a împiedica numirea unor astfel de manageri. Într-adevăr, e riscant să “te pui rău cu şeful”. Atitudinea comodă este “nu-i problemă, leafa merge”. Poate că această criză este o bună ocazie pentru angajaţii instituţiilor publice să conştientizeze că aceşti şefi incompetenţi, care nu contribuie la o mai bună funcţionare a instituţiilor, trag în jos întregul sistem. Din punctul acesta de vedere, doamna Andreea Paul are dreptate: schimbarea trebuie să vină de jos în sus. E un gest de laşitate şi ipocrizie să cerem Guvernului să facă ceea ce noi nu avem curajul.
    Mingea este acum în terenul bugetarilor oneşti, competenţi şi muncitori care ar trebui să fie mult mai energici în a demasca impostura din jurul lor. Implică asumarea unui risc, dar curăţarea aparatului bugetar se poate face numai în acest fel. Este nerealist să ne aşteptăm ca partidele să renunţe de bunăvoie la a-şi recompensa membrii cu posturi publice. Un pas înainte ar fi ca cei recompensaţi să fie oameni competenţi pentru funţia respectivă. Îmi cer scuze pentru intervenţia nu foarte scurtă, dar mi se pare un aspect deosebit de important pentru creşterea capacităţii sectorului public de a furniza bunuri publice de calitate şi pentru a-şi asigura o salarizare pe măsură, pe termen mediu şi lung.

    • Andreea Paul says:

      Marius-Mugurel Ciobanu,

      De acord. Mi-ar placea tare mult sa asist la astfel de sesizari si presiuni institutionale interne. Ar fi semnul maturizarii societatii romanesti.

  28. marlen says:

    Chiar daca nu s-a micsorat TVA-ul consumul tot va scadea…ca doar celor care li se vor scadea salariile si pensiile nu vor consuma la fel, si deci va avea de suferit si mediul privat care va pompa mai putini bani la buget…

    Poate nu inteleg eu, poate s-or fi schimbat notiunile…dar economia unei tari inseamna doar bugetul tarii respective? Ca numai masuri privind alimentarea bugetului s-au gandit si nicidecum de a revigora economia…Prima mare greseala a fost impozitul forfetar dupa introducerea caruia mii de firme si-au suspendat activitatea ori s-au inchis…Ar fi trebuit ca in loc de forfetar sa fi fost micsorata cota unica ori pe o perioada limitata de timp ori incepea sa creasca economia…Multe tari din Europa au inceput sa isi revina dupa ce au micsorat impozitele, au introdus relaxarea fiscala si astfel multe firme si-au revenit, si-au permis sa mai scada din preturi si consumul a crescut…

    Doar la noi guvernul a introdus impozite pe care alte tari le-au scos din cauza crizei…Relaxarea fiscala e una din solutiile revigorarii economiei…Apoi ar mai fi sa nu se mai dea 500 de milioane de euro pe un site inutil…sa nu se mai cumpere avioane sh la pret de avioane noi, sa nu platim noi pt scutul antiracheta care oricum nu ne foloseste la nimic…Sa nu imi vindeti gogoasa cum ca scutul ne apara de atacurile teroriste ca nu tine…Polonia nu l-o fi refuzat de bun ce e…

    Un domeniu economic care se vrea a fi stimulat…este ajutat prin micsorarea de impozite in acel domeniu, prin pomaparea de catre stat de bani in acel stat….si nu de impozitare excesiva…

    Avem aur la Rosia Montana….de ce sa nu exploateze direct statul roman resursele de acolo si le dea la altii??? De ce sa privatizeze CFR marfa in loc sa il faca o alternativa viabila si concurentiala la transportul rutier de marfa??? De ce se tot pompeaza degeaba bani in Bechtel care in 6 ani abia a facut 40 km de autostrada care incep de nicaieri si ajung tot nicaieri????

    Si apoi atata timp cat se cumpara furculite cu 100 ron bucata si ni se va spune ca nu sunt bani la buget, nu vom avea bunastare in Romania….

    NU EXISTA NU AVEM BANI LA BUGET, EXISTA DOAR ADMINISTRARE PROASTA A BANILOR…Asta a zis-o o doamna profesaora din ASE care preda managementul public si mare dreptate are!!! Daca banul public ar fi administrat cu responsabilitate, nu am avea nevoie de nici un euro de la FMI chiar in anul de gratie 2010…Dar daca in continuare banul public care reprezinta impozitele platite de noi, va fi risipit…nici bani la buget nu vor fi, chiar daca vom iesi din criza…

  29. Alina says:

    Buna ziua d-na consilier,
    am inteles ca o sa deveniti mamica, dar pt d-voastra asta nu este o problema pt ca nu va ganditii ca nu o sa-i puteti oferi copilului tot ce are nevoie.
    Tare as vrea ca sa ajungeti in situatia de a va descurca cu 600 lei pe luna pt. cele necesare unui sugar in conditiile in care doar laptele si pampers-ul va costa 700 lei per luna, dar sa mai aveti si copilul bolnav.Cine intra in concediul de crestere a copilului, parerea mea, o face fiindca nu are posibilitatea sa il creasca altfel.
    Ar trebui sa aveti frica de Dumnezeu si sa nu va bateti joc de niste fiinte nevinovate care au dreptul la viata.

  30. Friedman says:

    “Chiar daca nu s-a micsorat TVA-ul consumul tot va scadea…ca doar celor care li se vor scadea salariile si pensiile nu vor consuma la fel, si deci va avea de suferit si mediul privat care va pompa mai putini bani la buget…”

    Intrebarea este ce efect ar avea daca am mari salariile / pensiile cu 25%. Probabil ar creste consumul pe termen scurt, dar nu ar fi o masura benefica, ergo consumul nu are importanta dar impulsul de eficientizare a serviciilor publice rezultat din aceasta reducere poate avea efecte benefice.

  31. dd says:

    Exact, consumul nu va scadea cu 5% overall (adica cresterea TVA aplicata la toata populatia), si va scadea cu 25% numai la bugetari. Faceti calculele, diferenta nu este foarte mare.

    Concluzia,
    De dreapta, zici? Am fi avut de dreapta din 2004 daca nu se certa Zeus cu Tariceanu si lasa guvernul la mana PSD. Pacat!

    Problema,
    Este evident ca Boc e un incapabil si o marioneta. Problema ta este ca EL te-a ales consilier.

    Dilema ta,
    Mai bine fara Boc sau cu Boc si cu tine consilier? Asa in general, pentru tara. This is the question.

    Nasol moment, oricum nu cred ca in formula Johannis am fi avut alte optiuni – asta e alta discutie – poate ceva mai mult optimism.

  32. dd says:

    In alta ordine de nu suntem primii care facem asa ceva. Decizia e corecta, problemele sunt in alta parte.

    http://www.marketwatch.com/story/new-calif-budget-calls-for-deep-cuts-more-taxes-2010-05-14

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>