Astazi am resimtit tristetea victoriei populismului politic si a imixtiunii greu explicabile a Curtii Constitutionale in deciziile economice. Dreptul la pensie este, intr-adevar, garantat prin Constitutie, dar nu si valoarea punctului de pensie. Unde in lumea asta are Curtea Constitutionala dreptul de a hotari cuantumul punctului de pensie sau regula de calcul a pensiilor?
Or acum asistam la urmatoarea concluzie a Curtii: “Dispozitiile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a pensiilor cuvenite sau aflate în plata, precum si a indemnizatiei de însotitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum si cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.”
Trec peste limita fragila cu care s-a luat aceasta decizie: 5 pro la 4 judecatori contra declararii neconstitutionalitatii masurii, la care se adauga decizia uluitoare a prezervarii metodei de calcul complet irationale in cazul magistratilor si care continua sa primeasca 80% din ultimul salariu. Celelalte pensii speciale vor putea fi, in schimb, recalculate.
Nu mai insist asupra acestui ultim aspect, dar revin asupra punctului de pensie. Valoarea punctului de pensie este o decizie economica luata de catre politicieni, dar complet neinteleasa de catre cei din urma. Acum gasesc si judecatorii in aceeasi ipostaza.
In realitate, conditia pentru ca o tara sa opereze eficient este ca cei care o conduc sa poata efectua calcule economice. La ce folosesc aceste calcule? La asigurarea echilibrului bugetar care constituie pivotul redresarii fiscale a unei tari. Ea nu apare in Constitutia Romaniei, asa cum e, de pilda, in cea a Germaniei. Dar Constitutia Romaniei ar trebui sa permita efectuarea acestor calcule economice, care presupun nu doar cresteri constante de salarii si pensii publice, dar si diminuari ale lor in situatii de criza economica si de deficit bugetar excesiv. De ce? Pentru ca solutiile optime astazi, maine pot sa devina neconforme. In guvernanta publica fiscala se numeste inconsistenta dinamica. Asa s-a intamplat in cazul cresterii cu 50% a pensiilor in anii 2007-2008, care nu poate fi sustinuta in vremuri cu contractii economice brutale. Daca le-am fi crescut rezonabil, de pilda cu 30%, nu am mai fi fost astazi expusi acestui efort economic si politic urias.
Cred ca s-a creat un precedent periculos in asumarea atributiilor Curtii Constitutionale, iar aceste chestiuni vor trebui rapid lamurite de catre expertii in materie. Efectuarea calculelor economice care sa dea rezultate doar in sus, adica pe plus, bazat pe argumentul dreptului castigat, apare ca o aberatie logica. Vezi cazul contrar al salariilor publice, unde a fost acceptata diminuarea cu 25%.
Efectele economice ale acestei decizii se vor rasfrange asupra tuturor romanilor, invariabil si asupra pensionarilor. Vom asista in curand la deciziile optimale de rang doi, date de nevoia suplimentarii pachetului de masuri de austeritate acceptate de catre Curtea Constitutionala si care nu au acceptat solutiile optimale de rang unu, adica cele mai bune din punct de vedere economic.
Sondaj de opinie
Loading ...
Loading ...Abonare
Traducere
Meta
-
Ultimele posturi
- Leul vrea stabilitate si putere pentru ca 4 din 10 debitori care înregistrează restanțe la banci sunt creditati in euro
- Busteni, Brasov si Sibiu vor fi gazdele campaniei dedicate copiilor “Ai in plus o carte, da-o mai departe” din acest weekend
- Ponta a devenit Taxonta
- CDS-ul României a crescut cu peste 12% de la momentul instalarii guvernului Ponta pana in prezent
- Adevarul despre alocările de fonduri către administrațiile locale din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului
Comentarii recente
- Camelia on Ponta a devenit Taxonta
- Camelia on Ponta a devenit Taxonta
- demneura on Ponta a devenit Taxonta
- demneura on Ponta a devenit Taxonta
- scholtz bela on Ponta a devenit Taxonta
Archives
- May 2012
- April 2012
- March 2012
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- September 2009
- August 2009
- July 2009
- June 2009
- May 2009
- April 2009
- March 2009
- February 2009
- January 2009
- December 2008
- November 2008
- October 2008
- September 2008
- August 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008
- April 2008
- March 2008
- February 2008
- January 2008
- December 2007
- November 2007
Tags
Andreea Paul Andreea Paul (Vass) Andreea Vass BNR bugetari Comisia Europeana CoNaCo copii crestere economica criza economica deficit bugetar economie educatie europarlamentare Eurostat femei FMI fonduri europene Germania guvern Guvernul Boc IMM inflatie interviu investitii Italia masuri de austeritate PD-L PDL pensii PIB politica politicieni PSD romani Romania Salaj salarii somaj SUA tineri TVA UE venituri ZalauLinkuri utile
- Administratia Prezidentiala
- Alegeri.tv
- Asociatia Brokerilor
- Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR)
- Banca Nationala a Romaniei
- Bursa de Valori Bucuresti
- Centrul pentru Economie si Libertate
- Guvernul Privat
- Guvernul Romaniei
- Institutul National de Statistica
- Parlamentul European
- Partidul Democrat Liberal
- PD-L Salaj
- Revista 22
- Romania Curata
- Societatea Academica Romana
- Vass Lawyers






Si pe mine m-a intristat decizia CCR, care ne impinge inapoi. Era a oportunitate de corectare a aunor probleme. Imi pare rau si pentru efortul celor care au muncit la aceste legi.
Legat de victoria populismului politic, la asta ma gandeam cand am scris comentariul de la articolul precedent legat de educarea populatiei in privinta pomenilor electorale .
Ma bucur ca a trecut totusi reducerea cu 25%.
Doi pasi inainte… unul inapoi… pe total am mers un pas inainte.
Nu intelegi, asa-i? Esti, totusi, prea tanara pentru a intelege viata si dincolo de calculele economice. Aici este vorba deja de democratie, de necesitatea de a pune frana unui regim care e pe cale de a institui o dictatura.
Mai mult decat de economie, de criza, slarii si pensii, avem nevoie de o ancora impotriva derapajului antidemocratic. Slava Domnului ca societatea are parghii legale de a impiedica accesul la puterea absoluta. Azi poate fi o zi trista pentru economie, pentru viata noastra materiala, de zi cu zi, dar este o zi stralucita pentru democratie. Cred ca Antonie Iorgovan, de undeva de sus, priveste cu multumire.
Poate ca vom intra in criza, poate ca ne va fi rau, sau foarte rau, dar mai bine murim de foame decat sa ne inchinam “liderului”" de la Cotroceni. Cultul personalitatii lui Ceausescu nu trebuie sa se mai repete, iar daca pretul este criza, atunci criza sa fie!
Andreea, nimic nu este mai trist decat sa vezi o tara ingenunchiata al carei viitor este amanetat, incapabila sa decida si sa guverneze prin sine. Trist este sa vezi o tara secatuita de resuse, naturale si umane, cu un minim rezultat al acestui consum. Inca nu ne dam seama cu adevarat ce am pierdut pana acum, dar cu siguranta viitorul ne va arata.
Din pacate, noi, ca romani, am aratat ca nu suntem capabili sa ne cream un viitor si ne-am lasat la voia istoriei. Cand vom inceta sa aruncam vina si sa construim impreuna, atunci vom putea spera. Oare ce trebuie sa se intample pentru ca sa ne putem intelege/colabora noi romanii pentru Romania?! Patetic, nu?!
1.Curtea Constitutionala este o institutie ai caror membri au dovedit de nenumarate ori (as spune ca in totalitatea cazurilor ) ca principala lor motivatie in luarea deciziilor este personala.Si acum , prin faptul ca au decis ca toate pensiile speciale pot fi recalculate-cu exceptia pensiilor speciale ale celor din magistratura-au dovedit partizanat in interes personal.
2. Membrii CCR ajuns in inalte functii publice facand politica si nu prezinta nici o incredere -nici din punct de vedere profesional nici moral.Singurul motiv pentru care au ajuns in functiile respective este faptul ca s-au implicat politic.
3.Daca acceptam 1. si 2. atunci nu putem sa aplaudam niciodata nici o decizie a CCR pentru ca nu avem nici o garantie ca aceasta decizie a fost luata pentru ca legea asupra careia s-a pronuntat CCR este /nu este constitutionala sau decizia a fost luata conform interesului personal al membrilor CCR.
Andreea, solutia e simpla: impozitarea cu 95% a pensiilor nesimtite ale magistratilor si completarea constitutiei cu urmatorul articol: “CCR nu are atributii pentru a se pronunta in subiecte cu implicatii bugetare, economice, financiare sau fiscale. Orice propuntare a CCR pe o asemenea tema este nula.”
Iar despre pensiile normale: impozit de 16% pe toate. Nu au vrut reducere de 15%, le pui impozit de 16% si nu ii mai intrebi. Pur si simplu refuzi opinia CCR.
D-na Vass, atitudinea dvs. politica. partinitoare se observa in detrimentul logicii economice. Va doreati ca CCR sa dea aviz favorabil acestor legi cu 9 la 0 si in acest caz erati convinsa ca sinteti doctorul economiei romanesti. Viziunea dvs. economica nu are nicio legatura cu realitatea romaneasca. Stati pe un post bine platit, intre oameni bine platiti, fara a arunca macar o privire asupra celor care-si duc traiul de pe o zi pe alta. Daca tot invocati nestiinta in ale economiei a CCR de ce nu pledati pentru desfiintarea ei, poate asa isi va desavirsi cineva coceptul economic. Si atunci, de unde lupta ca puterea sa-si impuna la CCR favoritii fara a fi mari profesionisti? La fel si in institutiile deconcentrate unde gasesti numai clientela politica si noi chiar le platim salariile. Nu am auzit ca ii dati afara pe acestia ci mai degraba scapati de cei cu alta viziune politica si profesionisti.Iată, puteti comenta legalitatea acestor donatii obligatorii pe care domnul Boc le impune în calitatea sa de premier. El le spune celor pe care îi are în subordine, dai o parte din “salariul nesimtit” drept donatie sau te dau afară. Sunt legale aceste donatii obligatorii sau reprezintă un santaj ilicit? Pe vremuri domnul Cotabită avea un cintec… Ce bine-i de mine, îmi vine să-mi strig fericirea pe străzi… Nu vă grăbiti să credeti că dreptul de a fi nemultumit este chiar atât de liber.
Cum si nemtii au acelasi sistem de finantare ca si noi am sa ma refer la functionarea sistemului lor de pensii.
Omul plateste de-a lungul vietii, conform legii, un anumit procent la fondul de pensii. Nemtii aplica o dobanda anuala de 5% la aceste sume. In final cand omul a iesit la pensie are a anumita suma adunata.
In acel moment dupa suma adunata si durata de viata medie i se stabileste pensia. Din acel moment pensia nu se mai poate modifica decat daca se ajusteaza cu inflatia, deci singura modificare este doar de crestere.
Conform acestui model este clar ca o scadere a pensiei este furt.
La noi diversele guverne au creat un balamuc complet in sistemul de pensii, prima data Stolojan si aia care au mai fost prin acea inflatie galopanta astfel incat omul nu mai stia cat a contribuit, dupa aia Tariceanu cu maririle lui de pensii fara nici o justificare economica si tot asa. Tariceanu a oferit o explicatie halucinanta pt. maririle pe care le-a operat spunand ca economia mergea bine si de aia si-a permis. Ori economia nu are nici o legatura cu pensia, pensia e ca un contract cu o banca, doar ca banca e statul.
Formula de calcul a pensie in Romania nu stiu daca exista ea fiind inlocuita de legi dar moral, logic si legal ar trebui sa existe si o formula matematica de calcul a pensiei conform contributiei. Pensia care rezulta conform acelei formule e pensia “corecta” si de aia nu ai voie sa te atingi ca stat.
“Sa platim pensiile din cat colectam” (Raluca Turcan la Realitatea te priveste).
Eu nu-i vad deloc bine pe PDL-isti cu asemenea conceptii, sunt total in afara legii si logicii.
Pe vremuri era o pictura cu o femeie cu o secera in mina reprezentind tineretul CAP-ist. Cineva a scris cu carioca pe rama… In asteptarea ciocanului. Secera si ciocanul puteau insa fi despartite, pentru ca cei cu ciocanul primeau pensie, cei cu secera nu prea.
Solutia, adoptata, incă de pe vremea cind Romania este socialista, este simpla. Cind iesi la pensie si te stabilesti undeva unde sa ti se plateasca pensia, prin acord bilateral intre tara in care locuiesti si tara in care s-a prestat munca si s-au platit contributiile pentru pensie, are loc principiul exportului de prestatii. In cazul tărilor europene avem de a face cu Regulamentele Consiliului (CEE) nr.1408/71 şi nr. 574/72.
Legea nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Art. 90
(2) Pensia se plateste personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procura speciala sau reprezentantului legal al acestuia, in functie de optiune, prin mandat postal, cont curent sau cont de card, in conditiile negociate prin conventiile incheiate de CNPAS cu Compania Naţională “Posta Romana” – S.A., respectiv cu banci.
(3) Prevederile alin. (2) se aplica si in cazul altor drepturi banesti care se stabilesc si se platesc de catre casele teritoriale de pensii, potrivit legii.
(9) Beneficiarii drepturilor băneşti prevazute la alin. (2) şi/sau la alin. (3), stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condiţiile legii.
Art. 155. – Tribunalele solutionează în primă instanţă litigiile privind:
e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;
h) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;
Ce inseamna asta? Inseamna ca aceste contributii se transfer de peste tot, pe baza unor formule de transformare, si se plătesc intr-o singura tara.
Care este logica (ciocanul) a ceea ce vreau eu sa spun. Peste tot in lume pensiile “de stat” functioneaza in sistem de asigurari si sunt un contract intre asigurat si asigurator. Ei nici macar nu-si pun problema de a face cel mai mic matrapazlic cu pensiile. Modul de calcul, conditiile efective, difera de la tara la alta, dar intotdeauna exista o formula prin care avem o contributie si o plata a pensiei. Statul nu poate sa scada pensiile dintr-un motiv sau altul cum nici asiguratul nu poate sa hotarasca sa-si scada contributia. A scadea pensiile (si suntem singura tară europeană care face asta) este ca si cum cineva ar da o lege prin care datoria publica a statului scade la jumătate ca aaa zice legea. Este acelasi lucru. Si eu ma intreb, de ce da domnul Boc o lege prin care scade pensia si nu dă o lege prin care decreteaza că nu mai da FMI decit 100 de euro din miliardele imprumutate.
Cineva propunea ca statul sa fie dat în judecata în solidar cu ministrii. Eu cred ca acest lucru chiar se poate face şi atunci ministrii ar trebui sa plateasca eventualele miliarde puse in discutie.
Asadar, am multe semne de intrebare cu privire la rationalitatea si profesionismul masurilor de austeritate propuse de guvern, onor domnia dvs. ca si consilier.
Pe mine mai degraba m-a revoltat si ma revolta in continuare decizia care frizeaza egoismul, nesimtirea si lipsa crasa de respect pt noi toti, a “magistratilor” CC privind calculul pensiilor speciale ale “magistratilor”. Din pacate pana nu dispar dinozaurii astia foarte greu o sa iesim din mlastina asta economica.
Cand se iau astfel de decizii de neconstitutionalitate exista si argumente “constitutionale”? Tare as vrea sa vad cum se decide intr-un astfel de caz si care sunt motivele!
In alta ordine de idei, as avea o intrebare pt tine Andreea! Se tot anunta ca anul asta se vor realiza 40% din achizitiile publice prin SEAP. Care sunt la ora actuala impedimentele sa se realizeze 90% sau mai mult din achizitii prin acest sistem?
Pe vremuri era o pictură cu o femeie cu o seceră în mână reprezentând tineretul CAP-ist. Cineva a scris cu carioca pe ramă… În aşteptarea ciocanului. Secera şi ciocanul puteau însă fi despărţite, pentru că cei cu ciocanul primeau pensie, cei cu secera nu prea.
Soluţia, adoptată, încă de pe vremea când România este socialistă, este simplă. Când ieşi la pensie şi te stabileşti undeva unde să ţi se plătească pensia, prin acord bilateral între ţara în care locuieşti şi ţara în ca s-a prestat munca şi s-au plătit contribuţiile pentru pensie, are loc principiul exportului de prestaţii. În cazul ţărilor europene avem de a face cu Regulamentele Consiliului (CEE) nr.1408/71 şi nr. 574/72.
Legea nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Art. 90
(2) Pensia se plateste personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procura speciala sau reprezentantului legal al acestuia, in functie de optiune, prin mandat postal, cont curent sau cont de card, in conditiile negociate prin conventiile incheiate de CNPAS cu Compania Naţională “Posta Romana” – S.A., respectiv cu banci.
(3) Prevederile alin. (2) se aplica si in cazul altor drepturi banesti care se stabilesc si se platesc de catre casele teritoriale de pensii, potrivit legii.
(9) Beneficiarii drepturilor băneşti prevazute la alin. (2) şi/sau la alin. (3), stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condiţiile legii.
Art. 155. – Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:
e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;
h) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;
Ce înseamnă asta? Înseamnă că aceste contribuţii se transferă de peste tot, pe baza unor formule de transformare, şi se plătesc într-o singură ţară.
Care este logica (ciocanul) a ceea ce vreau eu să spun. Peste tot în lume pensiile “de stat” funcţionează în sistem de asigurări şi sunt un contract între asigurat şi asigurator. Ei nici măcar nu-şi pun problema de a face cel mai mic matrapazlâc cu pensiile. Modul de calcul, condiţiile efective, diferă de la ţară la alta, dar întotdeauna există o formulă prin care avem o contribuţie şi o plată a pensiei. Statul nu poate să scadă pensiile dintr-un motiv sau altul cum nici asiguratul nu poate să hotărască să-şi scadă contribuţia. A scădea pensiile (şi suntem singura ţară europeană care face asta) este ca şi cum cineva ar da o lege prin care datoria publică a statului scade la jumătate că aşa zice legea. Este acelaşi lucru. Şi eu mă întreb, de ce dă domnul Boc o lege prin care scade pensia şi nu dă o lege prin care decretează că nu mai dă FMI decât 100 de euro din miliardele împrumutate.
Cineva propunea ca statul să fie dat în judecată în solidar cu miniştrii. Eu cred că acest lucru chiar se poate face şi atunci miniştrii ar trebui să plătească eventualele miliarde puse în discuţie.
Vă adresez o întrebare… Dacă dumneavoastră aţi muncit în România 15 ani după care vă mutaţi în Germania şi deveniţi cetăţean german şi munciţi şi acolo până ieşiţi la pensie… cum reuşiţi să luaţi pensia? Nu veţi avea contribuţie integrală nici colo şi nici colo… Dar dacă aţi fi muncit în 10 din ţările europene câte 5 ani, un lucru posibil, nu-i aşa?
teora,
liviu mihai,
Sunteti una si aceeasi persoana. Vad IP-ul. De ce ati simtit nevoia dedublarii mesajului?
Da. aveti dreptate, prima postare nu aparuse si am crezut ca s-a intimplat ceva. Mai stii… serviciile. In rest va doresc numai bine si nastere usoara.
Atentie, pensiile aflate in plata vor putea fi recalculate dar nu vor putea fi puse in plata la un cuantum mai mic decat cel existent! (120/2007 CCR)
“Analizand insa ordonanta in ansamblu, Curtea constata ca aceasta urmareste punerea in aplicare a dispozitiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, referitoare la recalcularea pensiilor stabilite pe baza legislatiei anterioare in scopul eliminarii inechitatilor si diferentelor nejustificate intre drepturile de pensie acordate diferitelor categorii de beneficiari.
Operatiunea de recalculare priveste in mod inevitabil trecutul, pentru ca stagiul de cotizare a fost realizat in trecut, dar se efectueaza doar dupa data intrarii in vigoare a ordonantei si are efecte numai pentru viitor, pensia recalculata intrand in plata numai de la data emiterii deciziei. In cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plati acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior. ”
Asa ca nu va bucurati prea mult ca nu e chiar cum vrea Boc
Avem privilegiul sa asistam de pe margine la moartea unui partid PDL plin de oameni rau intentionati. Din pacate pentru cei cativa care ar mai putea fi salvati – la fel ca in Sodoma si Gomora – ei refuza sa deschida ochii.
Criza Economica Mondiala e trimisa de Dumnezeu sa-l ingroape pe Traian Basescu :X
1. Andreea Paul Vass Says:
“Vom asista in curand la deciziile optimale de rang doi, date de nevoia suplimentarii pachetului de masuri de austeritate acceptate de catre Curtea Constitutionala si care nu au acceptat solutiile optimale de rang unu, adica cele mai bune din punct de vedere economic.”
Doamna Paul Vass, sa inteleg din afirmatia Dvs pe care v-am citat-o mai sus, ca taierea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar, respectiv cu 15% a pensiilor (indiferent de quantumul acestora) este o solutie optimala de rangul unu?
Lasand la o parte chestiunile legate de Curtea Constitutionala cu care sunt in princiu de acord cu Dvs,
cu toata stima, acesta este un afront la inteligenta unora dintre noi, care mai intelegem ceva economie.
Daca sunteti de acord, va provoc la o dezbatere. Dvs explicati aici pe blogul Dvs, pentru publicul larg, pe baza caror analize sau calcule economice guvernul Boc a gasit ca aceste cifre de 25% si respectiv 15% sunt cele optimale, iar eu o sa incerc sa argumentez intr-o maniera civilizata ca aceste masuri sunt departe de a fi cele optimale.
Ce ziceti, acceptati?
Toate cele bune,
DSava.
@ Andreea Paul Vass
Spuneati : “Astazi am resimtit tristetea victoriei populismului politic si a imixtiunii greu explicabile a Curtii Constitutionale in deciziile economice.”
Comentariul meu:
Scaderea pensiilor era strict o decizie economica? Nu cumva era totodata una sociala ? Unde este analiza de impact a acestei legi? Poate PDL, in calitate de partid de guvernamant, adus la putere prin votul popular sa ignore vointa electoratului? Credeti ca pentru acest electorat, care si-a platit cotele de contributii, este acceptabil ca incompetenta si hotia guvernamentala sa reflecte in scaderea veniturilor acestuia ?
Sau, cum spunea un membru al CCR: noi am contribuit, in rest este problema guvernului cum administreaza acesti bani. Cred ca este momentul, ca inainte de a se lua orice fel de masura, guvernul sa propuna o viziune, pe care sa fie capabil sa o puna in practica. Prin aceasta viziune, acest guvern sau altul trebuie sa corecteze efectele unei tranzitii profund gresite si sa ofere o baza de gandire si de actiune pentru dezvoltarea pe termen mediu si lung a Romaniei, in parametrii unui capitalism modern si democratic, fundat pe stiinta si tehnologie.
DECIZIA Nr.223
din 13 martie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Publicată în Monitorul Oficial nr.275 din 25.04.2007
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Elena Irina Lupea în Dosarul nr.5.746/C/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000, aşa cum au fost modificate prin art.I pct.84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.161 din 30 martie 2001, şi aprobată prin Legea nr.338/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 25 iunie 2002, şi prin art.I pct.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.167 din 17 martie 2003, aprobată prin Legea nr.577/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 2004.
În prezent, aceste dispoziţii de lege au următorul conţinut:
- Art.78 alin.(1) şi (4): “(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice. [...]
(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin.(1) şi (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte într-un an calendaristic.”
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art.15 alin.(1), art.41, art.47 alin.(2), art.73 din Constituţie, precum şi art.22 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, dintre prevederile constituţionale invocate, art.41 se referă la dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, neavând nicio legătură cu textele de lege referitoare la modul de calcul al cuantumului pensiei, iar art.73 prevede categoriile de legi pe care le adoptă Parlamentul, prevederi ce nu au nicio incidenţă în cauză, dispoziţiile criticate făcând parte dintr-o lege adoptată conform Constituţiei.
Art.22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consacră dreptul oricărei persoane la securitate socială, realizată prin satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale, iar art.23 din acelaşi instrument juridic internaţional reglementează dreptul la muncă şi la remunerarea acesteia, neavând incidenţă în privinţa dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate.
În consecinţă, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea textelor de lege criticate prin raportare la art.15 alin.(1) referitor la universalitatea drepturilor şi îndatoririlor şi din art.47 referitor la obligaţia statului de a asigura cetăţenilor săi un trai decent şi la dreptul cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă sociale, prevăzute de lege, în acord cu prevederile art.22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea constată că art.78 alin.(1) din Legea nr.19/2000 nu prevede alternative la determinarea punctajului anual, lăsate la libera apreciere a celor care aplică aceste dispoziţii legale, ci modalităţi de calcul diferite pentru situaţii obiectiv diferite. Aceasta s-a impus pentru că, în cadrul perioadei de cotizare, contribuţia la fondul de asigurări sociale a fost calculată în anumite momente în funcţie de venitul salarial brut şi altă dată în funcţie de salariul net, pentru ca, după intrarea în vigoare a noului sistem public de pensii, contribuţia să nu fie datorată după totalitatea veniturilor, ci limitată de un plafon stabilit prin lege.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(4) din Legea nr.19/2000, Curtea reţine că, potrivit art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor forme de asistenţă socială, sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În acelaşi timp, cuantumul pensiei nu trebuie să fie neapărat proporţional cu valoarea contribuţiei la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuţie nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar pensia şi celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale solidarităţii sociale.
De altfel, Curtea constată că a mai analizat constituţionalitatea textelor de lege criticate şi cu alte prilejuri, respingând excepţiile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, în temeiul unor considerente asemănătoare celor reţinute în prezenta cauză. În acest sens, sunt Decizia nr.301 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.785 din 26 august 2004, şi Decizia nr.586 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.122 din 13 decembrie 2005.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi art.29 din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Elena Irina Lupea în Dosarul nr.5.746/C/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.
Nu am avut cum să subliniez:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(4) din Legea nr.19/2000, Curtea reţine că, potrivit art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor forme de asistenţă socială, sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În acelaşi timp, cuantumul pensiei nu trebuie să fie neapărat proporţional cu valoarea contribuţiei la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuţie nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar pensia şi celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale solidarităţii sociale.
Imi pare rau sa constat a”n” oara, ca problema fundamentala a noastra, ca romani, este educatia.
Sub acest considerent, liberatea individuala de dupa 1990 si democratia (politica) sunt valori care noua ca romani (ca popor, stat si indivizi) nu ne-au adus decat rau.
Noi ca romani, nu am inteles si nu am putut sa ne dam seama in betia victoriei (in drumul spre liberate si implinire individuala) ca liberatea reala si democratia eficineta nu se poate realiza dint-o data, mai ales la un popor de asistati (tinuti o viata intreaga sub obrocul comunist).
Suntem primitivi cei mai multi si cinici si banditi cei ce au astazi reusite materiale si politice (manipuland si profitand de o multime subdezvoltata).
Prioriatatea noastra nr.1, fara de care celelate probleme ce le avem spre rezolvare nu au nici o solutie este reformarea culturala (ca educatie, etica si morala) a poporului roman.
De aici trebuie sa incepem, caci fara implirea acestui deziderat, totul devine contestabil si volatil.
Trebuie de la inceput sa ne gasim o instanta si institutie morala, in masura sa faca credibila si perena oricare solutie si initiativa a noastra in oricare domeniu.
Dati-mi “un reper moral” si misc / schimb tot “universul cultural romanesc”
Sper sa va aduceti aminte de toate solutiile si propunerile mele, pe care le-am facut de-a lungul timpului, inclusiv in blogul ce-l patronati.
Piatra unghiulara / pivotul acestora a fost intotdeauna REFORMA SISTEMULUI POLITIC, sistem care trebuie sa fie adaptat la nivelul de civilizatie si educatie al blajinului si prostitului popor roman.
Sunt intru totul de acord, ca media roamaneasca trebuie RESPONSABILIZATA, astazi si mai ales in viitor, fiind principalul canal si vector al formarii unei imagini (ce trebuie sa fie cat mai corecte) in lupta acerba ce se da in plan “virtual” intre diversele forte politice, exponente si purtatoare ale diverselor interese in mediul social si economic romanesc.
Si la noi ca si pe la altii interesul colectivitatii trebuie totusi sa fie prioritar
Decizia CCR este buna si era de asteptat. Chiar si in interiorul coalitiei de guvernamant au existat pozitii contrare reducerii pensiilor. De acum incolo guvernele trebuie sa fie atente la maririle de salarii si pensii. Principiul ca ce s-a dat e bun dat si e mult mai greu de luat inapoi decat e de dat ar trebui sa dea fiori oricarui guvern roman cu inclinatii populiste si oricarui parlament care trebuie sa aprobe asemenea masuri.
Nu are rost sa puneti tunurile pe CCR, pentru ca nu ei au dat. Ar trebui sa instituiti legislatie astfel incat guvernul (nu doar cel de acum, si urmatorul samd) sa acorde mult mai greu sporuri si majorari “din condei”.
Legat de solutii: dati afara 150.000 de bugetari in cateva saptamani si ati rezolvat problema. Oricum trebuie sa o faceti. Instituiti un control foarte strict al cheltuielilor publice. Aveti de unde sa generati reduceri de cheltuieli de 1.3% din PIB fara sa cresteti taxele.
Eu vad acum situatia de acum din bugetul Romaniei ca un ciur: degeaba torni mai multa apa in el daca nu ajungi sa si bei apa. Pana nu carpesti gaurile nu ai facut nimic.
Asa si acum: degeaba pui mai multa apa (mai multe taxe) daca nu carpesti gaurile (sistemul bugetar aglomerat in special in administratia locala si in firmele statului; achizitiile publice la preturi foarte mari; reducerea evaziunii fiscale, coruptia samd).
da, ai dreptate ca decizia Curtii care interzice ajustarea in jos e o aberatie. Pe principiu asta, un guvern poate creste pensiile de 5 ori inainte de alegeri si apoi Curtea va proteja “dreptul castigat”…
Oricum, Curtea(spre rusinea ei) a votat politic: 4 la 4(PSD vs PDL) , plus un judecator care a votat dupa mintea lui(nu prea multa, se pare). Curtea si-a dat masura valorii…
Nici nu trebuia sa se ajunga la Curte. Pensiile ar fi trebuit sa aiba un buget separat, sa fie reglementate mai clar, nu sa fie marite inainte de alegeri si micsorate dupa..populist si cinic…
Fondul de pensii e gol. In alte tari(Norvegia, Suedia etc) exista fonduri tampon de zeci de miliarde care sunt gandite pe zeci de ani-se dau mandate de investitii la Asset Manageri gen Franklin Templeton(si Romaniaa dat unul-dar nu pt un fond de pensii, ca practic nici nu are…ci pentru smecheria cu fondul Proprietatea)
Pentru populismul si iresponsabilitatea generala(de la Presedintele ultimilor 6 ani pana la Curtea Constitutionala) tre’ sa plateasca cineva… Nu se putea sa avem toata instablilitatea asta cu schimbat guverne, premieri, suspendari de presedinte, referendumuri,tot felul de combinatii in parlament…fara sa intram in gard..
Totul are un pret…sa vedem cine plateste…ca pentru moment fiecare arunca cartoful fierbinte in alta parte….
Daca n-a mers cu ajustarea asta controlata si alta controlata nu e….o sa fie una generata automat de piata…(poate fi o veste buna pentru unii
)
Andreea,eram sigur ca mai exista ADEVARATI ROMANI,dar ACESTA fost UN MAGISTRAT ROMAN DE etnie MAGHIARA,care a votat COFORM CONSTIINTEI SALE SI RESPECTAND JURISPRUDENTA CEDO…..ESTE O DECIZIE A CCR CONFORM CU LEGEA FUNDAMENTALA A ROMANIEI pe care EXECUTIVUL BASESCU a CALCAT-O IN PICIOARE-SINGURA SOLUTIE ESTE DEMISIA SAU DEMITEREA ACESTUI CABINET,ASA AR FI CORECT ,in partea unui CABINET CARE FACE PARTE DIN UE…..:(
p.s.DE CE CLIENTELA POLITICA DE 30.000 de SPONSORI ai PDL si AFACERILE ACESTEIA AU VRUT SA FIE SALVATE PRIN GENOCIDUL SOCIAL PUS LA CALE IN LABORATOARELE COTROCENIULUI ,IN SPATELE USILOR INCHISE???,cu REGRET OCTAV!
ACTUALUL EXECUTIV TREBUIE SA-SI DEA DEMISIA impreuna cu Traian Basescu care a declarat el insusi ca daca va trebui sa mareasca cota unica si TVA o sa-si dea DEMISIA cu PDL ….sa vedem DACA ARE ONOARE!!!,SI-SI ASUMA RASOUNDEREA.
80% din economia romaneasca este detinuta de capital strain. Pe proprietari nu-i intereseaza decat sa aiba lucratori platiti prost, pentru a avea profit cat mai mare. De ce credeti ca a venit Nokia la Cluj sau Renault la Pitesti? Pentru ca suntem frumosi si destepti? Nici vorba, au venit in primul rand pentru ca au costuri reduse, in principal cu forta de munca, dar si cu energia, taxe reduse, etc. Credeti ca pe “colonialistii” ii intereseaza invatamantul, sanatatea, cultura, stiinta, in Romania? De ce i-ar interesa? Asa ca si-au gasit tot felul de suporteri care macina de zor planuri prin care sa darame ce-a mai ramas. Ne pleaca medicii pe capete si nu ne intereseaza. Am ajuns sa functionam cu profesori slab pregatiti, de categoria “oricum nu stiu sa fac nimic altceva” si credeti ca avem vreun viitor?
Doua sunt principalele motive pentru care guvernul si PDL-ul sunt in situatia dificila in care sunt:
-incorectitudinea si nesimtirea mult prea multor conducatori din guvern sau PDL (Blaga,Videanu,…)
-neprofesionalismul si lipsa de curaj si imaginatie a celor mult prea putini relativ corecti conducatori din guvern sau PDL (Boc,…).Una din consecintele dezastruoase ale acestei lipse de profesionalism si imaginatie este absenta cvasitotala a reclamei pentru unele masuri corecte luate de guvern.
Daca guvernul ar mediatiza intens faptul ca postarile de venituri din unitatile de stat se fac la initiativa guvernului si se urmareste corectarea multelor si marilor incorectitudini din acestea eu sunt convins ca mijloacele media ar aprecia acest lucru si ar reduce linsajul mediatic la adresa guvernului.
Daca guvernul ar explica repetat ca nu este corect ca pensia medie sa fie mai mare decat ceea ce isi permite sa cheltuie o familie medie pentru un copil atunci o parte mai mare dintre cetateni ar intelege si corectitudinea diminuarii pensiei daca se diminueaza si veniturile.
desi incerc sa atac persoana vinovata de afirmatii nepotrivite,
respect opinia ta ca atare
insa fiind democratie si inca stat de drept
pana proba contrarie
iti spun urmatoare scurt si la obiect:
1.daca cele 3 puteri ale statutui egale ca in sistemul nostru de drept
sunt egale
atunci si reprezentanti lor trebuie sa aiba venituri egale
un magistrat poate fi asemanat cu un chirurg la masa de operatii
cu pacientul cu drept de viata sau moarte
in primul caz justiabili asupra carora decizia instantei are efecte
similare
2. cum te prinzi specialista in economie
tine cont ca nu numai matematica sta la baza aceste stiinte sociale
ci alte ramuri cum ar fi dreptul
daca fac o comparatie
numai comunisti la instaurarea regimului lor in tara
noastra
aveau probleme cu juridicul
cum le are acum guvernul boc, partidul de guvernamant si presedinte basescu
3. pune mana pe un manual universitar de politologie si citeste lectiile de acolo
4. as dori sa publici pe site dosarul tau profesional
ca sa nu te judecam gresit fara probe
de obicei asa se intampla in cazul persoanelor tinere, fara experiente si blonde
pentru a ti se acorda prezumtia de nevinovatie
5. apropo de aspectul asta juridic
in cate procese pe rolul instantelor din Romania sau oriunde esti implicata ca parte
Eu habar nu am cunostinte despre drept. Nu cunosc legi, nu am citit Constitutia si sa fiu sincer nici nu prea ma intereseaza. Dar pot aprecia daca unele decizii au sau nu au bun simt sau rationalitate. Macar bunul simt elementar.
Ni se tot spune intr-una de catre o gramada de oameni(pe care ma chinui sa nu-i etichetez) mai mult sau mai putini afiliati politic ca dreptul la pensie este ca dreptul la proprietate. Ca vezi Doamne, daca ti se taie din pensie e acelasi lucru ca si cand ti s-ar nationaliza o camera din apartamentul personal.
Foarte aberant!!! Pensia este o proprietate, asta e clar. Dar nu si valoarea ei. Pai mi-a dat mie statul cate o camera in plus la apartament? Mi-a dat mie statul mai multi bani pe apartament an de an? Bineinteles ca nu. In schimb pensiile au tot crescut. In 2007 si 2008 a fost o petrecere continua pe seama majorarii pensiilor. Petrecere care ne va face de petrecanie peste un timp. Si atentie- momentul nu este foarte indepartat.
Peste tot aud “vai saracii pensionari…”. Haideti sa vedem daca este chiar asa :
Pensia medie este de 730 de lei.
Salariul mediu este de 1300 de lei(cu trend clar descendent, inclusiv dupa reducerea salariilor din mediul public). Adica, intr-o familie cu 2 salariati cu salariu mediu pe economie si cu 2 copii, veniturile insumate sunt de 2600 de lei. Adica de 650 de lei/persoana. Ori dupa toate regulile matematice, 650<730. Pai de ce atunci “vai saracii pensionari” cand copiii si nepotii lor o duc mai prost.
Acum sa vedem ce impact are decizia Curtii Constitutionale :
Piata a reactionat grozav(in sensul rau, fireste) : leul s-a depreciat pana la minimul acestui an, iar bursa a inregistrat pierderi masive. BET-ul a coborat cu aproape 5%, iar BET-FI-ul cu peste 7%.
Un alt impact si mai rau va fi accesul mult mai greu la imprumuturile de pe pietele externe. Adica costul imprumutul va creste.Imprumuturi de care, din pacate vom avea nevoie ca de aer ca sa sustinem acest deficit bugetar imens. Deficit bugetar care va fi si mai mare din cauza deciziei CC.
Vreau sa mai adaug ca, desi decizia CC vine sa intareasca statutul financiar al pensionarilor, consider ca este primul pas in privinta defintarii pensiilor de stat. Pensii de stat care au ajuns aproape un fel de joc piramidal, deocamdata platite din alti bani. Cand nu vor mai fi bani, balonul va bubui. Asa ca tineri de 25-30-40 sau chiar 50 de ani…nu fiti siguri ca veti mai primii pensie nici pe jumate fata de cat primesc actualii pensionari. In schimb, veti plati intr-una pentru datoriile acumulate, inclusiv pentru sustinerea acestor pensii.
Caci nici legile, nici deciziile CC nu creaza bani!
A nu se intelege ca pensionarii o duc de minune, ca au tot ce le trebuie. Dar asta este economia Romaniei, astea sunt posibilitatile. Ori Fondul de pensii este oricum deficitar. Iar odata cu scaderea economiei, cu scaderea salariilor(cel putin cele anuntate din randul bugetarilor), odata cu cresterea somajului – Fondul de pensii va incasa si mai putini bani. Deci deficitul va creste si mai mult.
Apropos, in prima lectie a manualului de economie de liceu se spune clar : resursele sunt limitate iar nevoile sunt nelimitate.
http://octaraduro.wordpress.com/2010/06/25/felicitarile-mele-curtii-constitutionale/
@liviu mihai. Facem economie sau politica a la Marx? Vrei sa recalculezi in cazul Germanie ce ar insemna sa aiba 1,25 pensionari pe cap de salariat? si punct de pensie la 45%, cand contributia este de 31%? adica 14% diferenta pe cap de salariat? Vrei sa accepti faptul ca -indiferent de numele premierului, presedintelui, portarului de la Dinamo- trebui sa platim lunar 6,6 milioane de puncte de pensie, adica 2,4 milioane de salariati la privat muncesc NUMAI ca sa acopere pensiile. Adica 2/3 din activi muncesc numai pt. pensii? se aplica aceasta aritmetica la Germania? e drept ca ei n-au avut onoarea unei democratii originale, a unui egalitarism fortat s.c.l?
De populism politic a beneficiat pana dupa alegeri aceasta guvernare impreuna cu presedintele Basescu in frunte,iar acum cand se vad “incoltiti” nu stiu in cine sa mai arunce cu pietre. Parerea mea ca sa se aduca bani la bugetul de stat multi si repede ar trebui sa se uite putin la Bulgari care au angajat o firma britanica de combatere a evaziunii fiscale si in 3 luni de cand i-au angajat au reusit sa audca la bugetul de stat 3 miliarde de euro. Deci solutii pentru a aduce bani la bugetul de stat ar fii fara sa se atinga de salariile bugetarilor si de pensiile batranilor sau cresterea taxelor. Dar in cazul in care ar veni o astfel de firma la noi in tara sa combata evaziune fiscala nu prea ar mai putea cei aflati la guvernare si toata clientela politica a lor sa mai faca afaceri cu bani publici. In concluzie populismul ii apartine in intregime domnului presedinte cat pentru primul ministru al acestei tari,saracu’ nu are nici o vina el face doar ce i se zice si nu poate sa-si impuna punctul de vedere.
Cu parere de rau observ ca nimeni din cercurile oficiale nu are curaj sa recunoasca eroarea ideii de stat social. Atat in Europa, cat si la noi. Cu parere de rau observ ca se joaca inca comedia economica de-a scosul banilor dintr-un buzunar si bagatul lor in celalalt. Si ma refer la relatia salariala dintre stat si angajatii sai. Cuparere de rau observ ca se prefera hranirea unui imens monstru functionaresc in detrimentul unei serioase informatizari si automatizari. Cu parere de rau observ ezitarea in eliminarea fenomenului de capusare a economiei reale si a celor 1 500 000 de romani care aduc reala valoare adaugata.
Cu parere de rau observ ca , dupa falimentul comunismului, nu se recunoaste evidentul faliment al socialismului.
Prefer sa mi se spuna cinstit ca am cancer si pot muri in sase luni, decat sa mi se spuna ca am gripa si trebuie sa fac citostatice.
Asa e!
Nu inteleg de ce mai cheltuim banii sa organizam alegeri democratice cand in ultima vreme ajungem la mana a 9 judecatori. Acesta nu e un stat democratic cand opozitia abuzeaza puterea judecatoreasca.
Dar poate e o lectie de invatat ca tb consens din partea tuturor partilor implicate in luarea unor asemenea decizii pt tara. Vezi cum au pus englezii problema.
Eu vad ca te tii de comentarii, dar cand tb sa nasti? Astept sms de la Cristi…sa nu cumva sa uiti sa ma anunti!
in lumea romaneasca D-na Vass, unde Curte Constitutionala si-a aparat constant privilegiile,din pacate, lucru trecut usor cu vederea pana acum, dar iata ca acum aceste privilegii devin oamenintare la scara nationala
)
Din perspectiva stiintifica si institutionala ai dreptate. Dreptul la pensie nu are a face cu cuantumul acesteia, cuantum care, in conditii de pensii in sistem public, devine decizie politica, nu juridica.
CC a actionat discutabil, in acest sens, asa cum absolut discutabil actioneza institutiile fundamentale in Romania, in imensa lor precaritate.
Mai stiu ca Raportul privind Riscurile Sociale arata clar aberatiile sistemului asistential.
Tu judeci deontologist, potrivit profesiei tale.
Sunt insa cateva probleme grave, care nu tin de guvernarea actuala.
- Excesiv de multe pensii nu sunt rezultatul contributiei la asigurari sociale (inclusiv cele mai mici).
- Excesiv de multi pensionari nu au contributie completa (disponibilizari)
- A crescut ilegitim numarul de pensionari pentru handicap etc.
DAR: ce te faci cu pensionarii corecti (contributori, vechime completa) pe care, prin diminuare ii aduci sub limita de supravietuire? Cu ce drept legal si moral?
Stiu ca, din pacate e greu sa aplici legi pe nuante de acest gen si atunci decizi grosso-modo ca diminuarea este universala. E mai comod de aplicat, dar este absolut nedrept.
Oamenii au reactionat atat de dur din frica de moarte prematura si din indignare fata de nedreptate.
Ideea lui Basescu a fost un dezastru si faptul ca a formulat-o chiar el si mai mare dezastru. Formula: Iadul este pavat cu cele mai bune intentii i se potriveste perfect.
Apoi, initial s-a spus ca e vorba de diminuarea cu 25% a fondului de salarii, nu a salariilor. Asta e corect. Institutiile trebuie sa decida caz cu caz. Dar de ce statul e asa de paternalist incat sa taie salariile???? Nu e mai normal sa spui institutiilor publice: Aveti cu 25% mai putini bani. Descurcati-va.
Salariile sunt in medie mai mari in sectorul public fiindca, tot in medie, cei din sectorul public sunt mult mai calificati in masa decat cei din sectorul privat (profesori, medici, magistrati, functionari publici, politisti etc. fata cu armate de muncitori in constructii, vanzatoare, textiliste etc. Noi avem un sector privat in care productia de know-how este foarte subtire.
Da, avem un sector public prea extins. Sau avem un sector privat prea restrans.
E grea situatia in care sunteti, foarte grea.
Dar faptul ca milioane de oameni care muncesc sau au muncit o viata ajung sa nu poata supravietui e infinit mai greu, nu putem compara cat de greu le este.
Pana la urma, orice guvern este un prestator de servicii de interes public pentru contribuabili. Contribuabilii considera ca aceste servicii sunt intoarse contra lor si se intreaba firesc: de ce v-am mai mentine ca angajati in aceste conditii?
Asta ca sa vizez efecte economice si sociale.
Dar ceea ce ma doare in particular este transformarea democratiei intr-una pur electoralista.
Ajunsesem in etapa a doua: democratie liberala. Trebuia sa trecem in etapa de consolidare a democratiei. Ce avem in locul ei?
Nu doar Basescu este responsabil de degradarea democratiei, de reducerea ei la ritual electoral, ci toti cei care au puterea sa ii perpetueze aceste tendinte.
In locul tau nu mi-as mai pune reputatia in joc pentru un asemenea regim combinat intre autocratie si anarhie. Stiu ca ai fost si esti foarte bine intentionata. Dar ai o viata in fatza si un bebelus foarte curand.
Andreea, iubeste-te un pic si pe tine, pe bebelus. Nu esti din acest film grotesc. Asteapta o vreme mai umana caci asta, in formula actuala nu are cum sa se schimbe, cu toate bunele tale intentii.
Te imbratisez cu bebelus cu tot.
Politicienii trebuie sa inteleaga ca un dretpt castigat nu mai poate fi retras, pentru ca viata sociala si economica trebuie sa fi stabila ca sa fie predictibila.
Reducerea veniturilor dupa bunul plac al politicienilor mareste instabilitatea si insecuritatea vietii sociale din acest motiv nu este o solutie.
Politicenii sa-si bage mintile in cap si sa adopte politici prudentiale si acum sa plateasca sacrificand afacerile proprii care nu sunt afaceri in interesul societatii.
Bordurile, tepusele planatate pe marginea trotuarelor si pe trotuar, ca sa impiedice parcarile sunt cheltuieli inutile.
Politicienii au incercat sa gestioneze criza aruncand efectele strict pe spatele pensionarilor si a salariatilor bugetari.
Criza trebuie suportata natural si in special din investitile si achizitile care nu sunt absolut necesare, din repararea frecventa a soselelor si bulevardelor care nu sunt deteriorate, din reducerea costurilor pe km etc… Acolo “sunt banii dumneavvoastra”, si rezervele bugetare.
Minciuna trebuie sanctionata si cea mai buna sanctiune este sa obligi pe cel care te-a mintit sa o puna in aplicare sau sa plece de la putere. Numai asa ii determini pe politicieni sa nu mai minta, sa fie mai responsabili cand fac promisiuni electorale
daca mergi cu o oferta de constructii si ai cheltuieli indirecte si profit 24%-pierzi. insa statul ne poate cere 24% pt a finanta incompetenta si hotia.
sa inteleg ca bugetarii care au si 25% redus salariul vor suferi cel mai tare. oricum incepe lupta cu inflatia si bineinteles cu evaziunea -banuiesc ca la asemena biruri (daca v ati face meseria ar avea o justificare birurile astea) evaziunea o va lua in sus.
isi dadea cineva demisia daca se marea tva? probabil in 5 minute..
as zice ceva da va dau idei asa ca mai bine tac.
eu am scris un proiect de noua constitutie pe http://www.nouaconstitutie.ro, dar nu l-a bagat nimeni inseama. In timp de criza tot ce este ilogic si irational poate da efecte catastrofice.
Daca te uiti, statistic, pe blog-ul asta, atunci constati cu groaza ca fara UE si NATO, democratia si statul de drept s-ar spulbera instantaneu in Romania.
Pai mai copii, asa s-a instalat si comunismul: PRIN ARGUMENTE ECONOMICE, vedeti ca MARX a fost sau a pretins ca este IN PRIMUL rand economist, nu “om politic”. Nazismul s-a impus tot prin argumente economice, a batut palma cu marea industrie a Germaniei si a abatut atentia publica prin nationalism si prin crima si razboi; aveti idee cine a utilizat eutanasierea batranilor in Germania anilor 30?
Nu mai invocati argumente economice pentru restrangerea drepturilor constitutionale pentru ca aruncati tara in haos. Prefer sa MOR DE FOAME decat sa ma intorc la un regim autocrat, asa cum a inceput sa se manifeste PDL+EL LIDER MAXIMO. Prefer 10 crize economice, oricat e severe, fata de o dictatura “luminata” cum vrea sa ne vanda PDL-ul si liderul sau autocrat!
@Mihai
Am sa contrazic doua din afirmatiile Dumneavoastra:
“Salariile sunt in medie mai mari in sectorul public fiindca, tot in medie, cei din sectorul public sunt mult mai calificati in masa decat cei din sectorul privat (profesori, medici, magistrati, functionari publici, politisti etc. fata cu armate de muncitori in constructii, vanzatoare, textiliste etc.”
Inteleg ca apreciati ca este corect faptul ca veniturile din sectorul public sunt mai mari decat veniturile in mediul privat.Si considerati ca acest lucru este corect din cauza faptului ca cei din sectorul public sunt mult mai calificati decat cei din sectorul privat.Eu cred ca faceti mai multe greseli in aceste trei randuri.
-veniturile este corect sa fie in primul si in primul rand corelate cu responsabilitatea si cu performanta.Ori cred ca nu puteti nega evidenta ca responsabilitatea si performanta in sectorul public sunt undeva spre zero.
-mult prea multi dintre angajatii la stat si-au terminat studiile la facultati slabe si la varste inaintate ceea ce sugereaza ca si-au obtinut diplomele pe alte criterii decat cele firesti.Calificarea pe care le-o atesteaza diplomele este de mult prea multe ori mincinoasa.
-nu este corect ca statul sa faca concurenta neloiala mediului privat pe piata fortei de munca oferind venituri mai mari decat poate oferi mediul privat.
‘Oamenii au reactionat atat de dur din frica de moarte prematura si din indignare fata de nedreptate.”
Oamenii au reactionat atat de dur in principal din doua motive:
-guvernul nu a avut grija sa explice insistent,coerent,inteligent si detailat necesitatea si corectitudinea unor masuri dure.
-campania mediatica intensa si populista a opozitiei a intaratat populatia
Guvernul este foarte vinovat de slaba performanta a compartimentului de comunicare al guvernului care a permis opozitiei sa instige populatia contra sa.
Drea dreptul hilara opinia CCR potrivit careia numai magistratii pot beneficia de pensie de serviciu. Cica ei au prevederi prevazute in constitutie si restul nu au. Numai ei sunt in Romania, pentru ei s-a elaborat constitutia. Noi, boii acestei tari traim in temeiul altor legi, acte care pot fi modificate fara sa se aduca atingere prevederilor constitutionale. Pentru mine este greu de acceptat o asemenea stupizenie, la fel cum nu pot sa accept ca toate problemele importante ale acestei tari sa treaca si sa fie intinate de lacomia acestor impostori. Acesti indivizi fara scrupule impart dreptatea dupa bunul plac si nu dupa lege. Ati fost vreodata intr-o sala de judecata sa ii vedeti ce priviri de ulii au? Cu cat dispret privesc peste si prin cei prezenti in salile de judecata? Nu pot decat sa le transmit sa le fie rusine!
Atata timp cat unui roman i se va pune la dispozitie puterea de a-si stabili “gradul de bunastare” nu va conta ce se intampla in jurul lui. Asta a fost o mare greseala, sa se lase CC dreptul de a vota cuantumul propriilor drepturi. Presupunerea mea este ca de aici a pornit totul. Imi este greu sa cred ca o mana de oameni “cu carte” nu vad mai departe de un text negru pe alb .
Moise Guran zicea ca restructurarea creditelor bancare facute bugetari se va ridica la 7-8 miliarde euro. Daca pe langa TVA marit, se scade si 25%, suma poate chiar sa creasca. O astfel de restructurare de credite va duce la scumpirea creditelor in general, a comisioanelor bancare, etc.
Aveti un studiu de impact asupra bancilor, si pe cale de consecinta a economiei? 25%+10% inflatie adica reducera cu cel putin o treime a veniturilor bugetarilor va duce la incapacitatea de plata, in masa, a creditelor facute de bugetari, la banci. Aveti un astfel de studiu de impact, sau sariti iar in cap!?
si acum o sa vedem si inflatia aia de 2 cifre a bnr? caci calculele nu le au dat…
c, contra unor taxe mari, statul ne ofera putia piine si mult circ (inclusiv vladescu era ca la circ…afectat rau, saracu)
Normal ar fi sa scadeti veniturile la bugetari cu 15%, ceea ce, adunat cu inflatia ar duce tot pe la 25%. Tot normal ar fi sa diferentiati scaderea, ca nu-i totuna sa scazi leafa la un medic de urgenta la fel ca unui contopist de primarie!
CC a solutionat corect cauza in discutie,problema pensiilor fiind una politica,iar nu economica. Pensionarul a cotizat 40 de ani la Stat,care nu se poate erija acum in “banca”,spunind ca nu are bani.Statul are raspundere politica pentru banii pe care trebuie sa-i returneze pensionarului,la indeplinirea si cotizarea stagiului.Guvernul trebuie sa plece,daca nu este capabil sa respecte dreptul de “proprietate” al pensionarului asupra sumelor cotizate,din care doar partial se intorc acum la el.Ca intr-o familie,daca parintele nu este capabil sa hraneasca si educe copilul decade din indatoririle/drepturile parintesti.La fel si Guvernul nu poate sa mai ramina,cind dovedeste “financiar” ca nu este capabil sa adminstreze existenta “copiilor batrini” ai Romaniaei,care sint pensionarii.
Trebuie imediat alt guvern de la PDL sau alte partide,incit sa zboare imediat cel ce spune:nu am bani,fiindca el este votat tocmai pentru a produce bani,iar nu sa spuna ca n-are si sa infometeze populatia.
Daca nimeni nu este capabil sa scoata economia dinn criza,ne alipim la Germania,Franta sau de ce nu,la Rusia ori China? CC a asigurat o prima victorie majora impotriva clasei noastre politice trindave si straina de economie.De acum incolo fiecare Guvern trebuie sa inteleaga clar,ca nu poate sta la PUTERE decit daca este capabil sa AIBA BANI PENTRU PENSII,iar daca nu-i capabil sa-i produca,trebuie sa emigreze.CURTEA CONSTITUTIONALA A OBLIGAT CLASA POLITICA SA RESPECTE CONSTITUTIA CARE SPUNE LIMPEDE CE TREBUIE SA ASIGURE GUVERNUL PENTRU POPULATIE.CINSTE ACESTEI CURTI CONSTITUTIONALE,CARE NU S-A LASAT IMPRESIONATA DE AMENINTARILE POLITRUCILOR,CA VEZI DOAMNE CE SE VA INTIMPLA ROMANIEI DACA NU VA FI PUSA IMEDIAT IN APLICARE MASURA MINUNE DE DIMINUARE A PENSIILOR.Nu mai vorbim de faptul ca taierea salariilor si a pensiilor nu sint masuri economice ci contabile si ele nu are cum sa conduca la redresarea economica.Cu sau fara taierea pensiilor,Romania va sucomba economic in 2010 sau 2011 fara un “program de dezvoltare economica”,industriala,deoarece nu mai vin cei 7-8 miliarde de Euro de la investitorii straini si nici cei 4-5 miliarde de Euro de la emigranti,datorita Crizei.Infometarea pensionarilor amina doar deznodamintul economic,ale carui baze au fost puse in 2000 odata cu inceputul cresterii economice “consumatoriste”,in lipsa unui program de reindiustriaizare.
PS.Sint convins ca d-l Presedinte Basescu a inteles de mult aceasta situatie si isi va lua “mina” de pe PDL,urmind sa sprijine formarea altui Guvern de la PDL sau de ce nu,de la UNPR.Numai un partid nou mai poate da o raza de speranta rominilor,mincati de lipsa de pricepere si interes a partidelor romanesti de pina acum pentru economie.Cu “programul de dezvoltare economica accelerata” si un guvern format partial din tehnocrati (in economie aplicata) UNPR-ul(impreuna cu PDL si UDMR) ar putea da o noua directie de dezvoltare si viziune economica societatii romanesti si transmite strainatatii un semnal ca ROMANIA S-A SCHIMBAT PESTE NOAPTE,din tara adormita in stagnare in tara care se indreapta in mod hotarit spre un progres general!
Basescu nu-si poate “lua mana” de pe PDL, caci daca se formeaza alta majoritate, atunci cu siguranta va fi suspendat iar apoi demis. Meritat, dupa parerea mea. Omul asta nu stie altceva decat sa urasca, uraste profesorii pentru ca fi-sa se exprima cu dificultate, uraste medicii pentru ca nu l-au tratat cand a fost bolnav, uraste in general, pentru ca ura i-a adus voturi – ura fata de “moguli”, fata de adrian nastase, ura fata de tariceanu, s.a.m.d. De aceea eu cred ca reducerea de 25% aplicata bugetarilor se va mentine, pentru a-i satisface nevoia de ura. Nu exista nimic logic in aceasta reducere nediferentiata, nimic “managerial” pentru ca nu poate fi plauzibil ca trebuie reduse salariile medicilor la fel ca ale contopistilor. Nu este plauzibil ca salariile militarilor din Afganistan trebuie reduse la fel ca cele ale soferilor de la guvern. Dar cine sa priceapa?
http://www.financiarul.com/articol_46810/miturile-guvernarii-portocalii-demontate-de-specialistii-in-economie.html
Im Ausland
Submitted on 2010/06/26 at 7:06pm ,
Daca nu mi-ar fi fost colegi de institut vreme de 8 ani sau daca nu stiam ca au fost ambii numiti de guvernul PSD la Consiliul Concurentei fara a avea expertiza in materie, chiar v-as fi luat in serios.
Pentru toti cei obsedati de persoana lui Basescu,
Poate va ajuta refularea pe acest blog in ceea ce priveste persoana Presedintelui si actiunile sale, dar a sacrifica dezbaterea de idei si de propuneri atacand persoana mea prin ricoseul acesta imi pare absurd.
Asadar, sa revenim la fondul problemelor care ne privesc in mod direct pe noi toti.
RUSINE JUSTITIEI ROMANE PT CA SI PROTEJEZA PENSIILE SI SALARIILE CU ADEVARAT NESIMTITE
PENSIA NU ESTE DREPT DE PROPRIETATE.
Nu stiu de unde a aparut si cine a inventat expresia asta stupida.
Si pe Basescu l-am auzit spunand prostia asta.
In justitie este un singur principiu universal valabil : ceea ce legea nu interzice este legal.
Daca nu scrie in Constitutie sau in lege ca valoarea pensiei este drept de proprietate atunci nu este.
Proprietatea are o multime de caracteristici pe care pensia nu le are.
Proprietatea se mosteneste,pensia nu.
Proprietatea se poate vinde,pensia nu.
Etc,etc.
Dar eu recunosc dreptul politicienilor sa vorbeasca vrute si nevrute si de a induce in eroare populatia.
gavrus tiberiu
Submitted on 2010/06/26 at 7:48pm
De acord.
8 DIN 9 JUDECATORI AU FOST MARIONETE POLITICE SI CEA DE A NOUA A AVUT UN SPRIJIN NESPERAT IN POZITIA UNUI ADEVARAT JURIST D NUL FRUNDA CA ALTFEL….
cititi le declartiile de venit si vedeti salarii nesimtite cu adevarat dar macar daca ar fi justitie in tara asta.este un mare r—t I as pune in banci si as importa vre o 200 de magistrati americani pt vre o doi ani sa i scoleasca judecand in locul lor si si as tine fara salariile astea cu adevaraat nesimtitr.
vreti o ierarhie adevarata a societatii?Pilotii de vanatoare si delupta pilotii de linie,chirurgii,artificierii si genistii,judecatorii,militarii si politistii,forjoriisi scafandrii stc.Asta ar fi adevarata ierahizaewe a venituriloe in orice societate.
d nule caliman nu te supara dar cand citesc u n p r vad numai dezertori de elita si toti fara caracter sau macar majoritatea
Dublu sens? Daca situatia n-ar fi tragica as rade-n hohote.
D-na Andreea va rog sa transmiteti felicitarile mele d-lor care au decis majorarea tva. Sincere.
Anticipasem ca asta se va produce in Q3.
La urma urmei majoritatea rudelor lui Dabija a obtinut ceea ce a dorit.
Se pare ca n-a fost suficient ca piata muncii din rss tzigania a fost parasita de 1/3 formata din buni contribuabili care s-au saturat sa plateasca pt lacomia “privatilor” & aberatiile populisto-socialiste promovate de tristele figuri ajunse vremelnic in diverse functii. Nu-i nimic. Va urma o alta parte. Mult mai consistenta. Si vor ramane asistatii, pensionarii, magistratii, parlamentarii, etc sa-si tot acorde drepturi. Si vor trai ani multi & fericiti.
Sa nu credeti ca mediul “de stat” nu are limite de suportabilitate. Taiati 25%, la care se adauga marirea de tva si o sa vedeti ce v-ati dorit: depopularea sectorului de stat. Or sa ramana numai cei idioti si/sau corupti. Nu uitati ca statul ca atare inseamna educatie, cultura, sanatate, ordine publica, aparare nationala, justitie, administratie. Fara ele, Statul dispare, chiar daca unii si-ar dori asta. Nu vad cum veti gestiona un scenariu dramatic in care, de exemplu, in 6 luni vor pleca jumatate dintre medici si asistentele medicale. Cum mai reparati apoi asa ceva? Un medic de urgenta castiga 5-6000 euro in UE iar de plecat, pleaca, va asigur. Un medic pe salvare/urgenta nu are nici macar de unde sa ia spaga, asa ca n-are nici o alta posibilitate decat sa plece.
Pe mine ma intristeaza ca TU uiti ca esti platita de NOI ca sa ai grija de NOI, cei ce te PLATIM. Cu tristete descopar ca uiti acest lucru banal si te intereseaza doar sa combati pe toti cei care nu sunt de acord cu parerile partidului si a conducatorului sau.
Poate o sa scrii intr-o zi un articol in care ai sa ne explici asa, sa intelegem si noi: DE CE TE PLATIM ANDREEA VAAS (din taxe si impozite luate cu japca de pe noi) ??? Poate acolo o sa ne explici si de ce il platim pe boc pe care il sfatuiesti…..
NOTA: a avea grja de noi implica si grija fata de parintii nostrii….. stii, noi nu vrem sa plangem la mormantul lor doar pentru ca tu si ceilalti sfatuitori (platiti de noi !!!) nu ati facut nimic pentru ca economia sa se relanseze…. stii doar (sper ca macar atata sa stii), sa aduci un plus de taxe….
Darael,
Daca nu intelegeti macroeconomie pot sa va explic pe indelete. Justific deciziile economice pe care le consider optimale cat pot de clar pe intelesul oamenilor.
Dosarul cu toate materialele pe care le-am transmis catre PM Boc este pregatit oricand pentru darea de seama catre posteritate. Veti fi, probabil, tare uimiti de continutul sau. Am constiinta estetica a lucrului facut cu multa responsabilitate. Poate le voi si publica peste ani buni.
Doamna Andreea – eu sunt un simpatizant al dvs., sunt tehnic ca şi dvs., sunt sigur că aţi avut o influenţă colosală asupra acestui plan, original – însă în niciun stat al lumii nemaiîntâlnit. CCR a făcut ce trebuia şi decizia a corectă, însă acei 4 judecători care s-au opus denotă o gravitate: influenţa sud-americană a politicului în Justiţie. De ce a fost decizia corectă: socio-politic, un stat nu poate exista fără ambele componente: social şi economic. Excepţii: statele cu PIB per capita sub 6000 USD, neguvernabile, conduse de dictaturi.
Economic vorbind, dvs. şi PD-L, nu realizaţi cât de evident este: prin orice măsură pe care o luaţi, protejaţi nu naţiunea română per ansamblu, ci doar o castă limitată: cei cu venituri foarte mari şi firmele, în ultimul caz – nici măcar pe toate, anumite firme. Planul A, a eşuat oricum, Planul B este tot contra naţiunii române. Măriţi TVA înainte de a introduce impozit progresiv? În orice stat civilizat – de la Germania, Franţa, Marea Britanie la SUA, Canada sau Japonia, există impozit progresiv, de la 0-59%, de la stat la stat: nu doriţi să îl introduceţi. Cine ar putea pierde? Avocaţii, notarii, consilierii financiari, directorii bancari? În felul acesta – prindeaţi orice categorie – şi pensionari şi bugetari şi pe alţii. Nu doriţi – pe cine protejaţi de fapt? Nu realizaţi că este evident că protejaţi anumite categorii? Al 2-lea pas, la nevoie: cotă unică mărită pe firme? De ce Germania are 30-33%? Doriţi protecţie pt. firme? Foarte bine: invers progresiv 0-33%, cu cât mai multe locuri de muncă şi bani investiţi, cu atât să scadă – până la zero. Cunoaşteţi vreun stat mai evoluat cu cotă unică? Care? Este că nu există niciunul? Şi apoi, poate ajungeaţi şi la TVA. TVA este plătit de consumatorul final: e de preferat pt. castele din statele sud-americane, decât impozit progresiv pe persoană fizică. Impozitul progresiv nu declanşează inflaţie, TVA – DA!
Şi ultima problemă: este cheia competenţei sau bunei-credinţe a Guvernului: de ce vă loviţi de deficit bugetar? Sincer acum, e foarte greu să împingeţi colectarea la nivelul mediei EU de 40%? La 31% cât are România acum, e clar: sunt bani, dar nu sunt strânşi complet. Chiar aşa, şi Bulgaria să ajungă la 39%? Eu nu cred că e incompetenţă, ci la dvs. acolo, cineva nu doreşte să colecteze corect taxele. Diferenţa de 9% înseamnă aproape 10 mld. euro, realizaţi că dacă strângeţi taxele corect şi complet, România are deficit aproape zero? E incompetenţă: cereţi dvs. externalizarea controlului vamal şi consiliere de la Olanda sau Belgia (cam 50% au nivel de colectare a taxelor) şi gata.
Îmi pare rău. Sunt sigur că cunoaşteţi ce trebuie să faceţi, dar cineva sau ceva vă împiedică. Numai bine!
http://www.zf.ro/opinii/urmeaza-una-dintre-cele-mai-dramatice-perioade-pentru-businessul-romanesc-un-vot-care-a-inclinat-balanta-intre-iesirea-din-recesiune-si-faliment-6447181/
Cristian,
De acord cu opiniile lansate aici.
iata logica “de fier” a unuia dintre judecatori:
“Judecătorul Curţii Constituţionale Ion Predescu a declarat vineri că pensiile nu pot fi reduse, deoarece vorbim de “muncă trecută” şi le compară cu o “haină”, căreia nu îi poţi taia o mânecă, atunci când ea este făcută cu două, scrie Gândul . “La salarii şi celelalte alocaţii sunt active şi pentru viitor, pensia e un fenomen trecut, pentru munca trecută, e altfel stabilit dinainte, nu umbli tu pentru viitor la ea, când ea e stabilită înainte. Dacă o haină are două mâneci, tu îi laşi una? E făcută cu două”, a explicat Predescu.Judecătorul a mai explicat şi de ce magistraţii trebuie să aibă pensii speciale. “Între magistraţi şi ceilalţi e o diferenţă fundamentală: ei au statut constituţional, ceilalţi au statut legal. Când ai statut legal, înfiinţat prin lege, chiar şi lege organică, poţi umbla la el oricând, prin lege l-ai înfiinţat, prin lege îl modifici, prin lege îl completezi, şi tot prin lege poţi să-l şi desfiinţezi. Când e statut constituţional, nu poţi nici modifica, nici adăuga, nici completa, nici desfiinţa prin lege că este prevăzut în Constituţie”, a explicat judecătorul. ”
iti vine sa o iei prin balarii cu astfel de explicatii!!! urluuuuuuuu!
http://turnofftheglory.com/blog/2010/06/26/pe-meleagurile-prostiei-romanesti/
Plasarea profesorilor in aceeasi oala cu functionarii nu-i intamplatoare, ci voita, la fel ca a medicilor. De fapt ei nu sunt victime colaterale, ci chiar tinta. Basescu uraste profesorii (platiti cu ora, va amintiti?) uraste medicii (va amintiti remarca dupa ce a fost operat de tiroida?). Asa ca nu va asteptati la nimic bun, nici medici, nici profesori, sunteti in vizor…
doamna andreea incercati sa lncasati un anumit procent din banii incasati de la stat de catre cei care au avut afaceri cu institutiile statului si acum se plimba cu limuzine
puiu,
Nu inteleg mesajul dvs.
Cand au plecat “capsunistii” v-ati bucurat ca are cine sa va trimita valuta in tara. Acum vedeti ca lipsa celor 2 milioane de contributori la fondul de pensii baga tara in sapa de lemn. Nenorocirea asta nu mai poate fi corectata.
Acum vedeti ca va pleaca medicii si nimeni nu misca un deget, iar peste un an cand veti vedea ca NU mai aveti asistenta sanitara va fi prea tarziu!
@Exclusiv
decizia de a majora tva se suprapune cu dorinta rudelor lui Dabija. care deplangeau soarta asistatilor. e simplu. li s-a facut pe plac. ce mai conteaza ca sectorului productiv* dupa ce i s-a injectat otrava cotei unice (dupa cum bine subliniati prin comparatii) si i s-au rupt picioarele prin tot felul de impozite alternative i se mai pune acum in carca si majorarea tva? nu stiti vb rumanului? unde a mers miia duca-se si suta?
in rss tzigania inca n-a inteles nimeni ca e absurd sa deplangi soarta unui asistat (de orice fel) care are venituri de 1.ooo ron in timp ce salariul minim (cuvenit MUNCII) e de 6oo ron.
*redus cam la 1/3 din total populatie activa.
cand se va organiza un referendum cu doua intrebari adresate poporului roman…1. Doriti alegeri anticipate?DA sau NU. 2.Averile obtinute ilegal prin devalizarea statului Roman prin contracte frauduloase dovedite confiscate si nationalizate….DA sau NU.???cand…cand?
andreea ce idealuri marete te conduc pe acest drum pentru a asista la viitorul catastrofal al celui mai cinic pseudo-partid asa zis politic?caderea va fi foarte dureroasa pentru multi farisei ai acestui partid.pacat mare…dar acesta va este destinul…EL va facut, EL va distrus …partidul este ca si o corabie care ia apa in mijlocul furtunii si scufundarea este iminenta iar membrii ei sunt ca si sobolanii care simt pericolul si chitaie disperati ,dar nu au unde sa fuga pentru ca sfarsitul lor este pecetluit. In viitorul nu prea indepartat DNA va avea foarte mult de lucru. Subminarea economiei de stat va fi pe buzele multor magistrati din aceasta tara care deabia asteapta momentul!
zao li,
Dorinta de a opri cat mai multe dintre deciziile gresite si vointa nebuna de a lupta pentru promovarea celor pe care le gandesc fericite pentru dezvoltarea noastra.
http://www.jurnalul.ro/stire-politic/boc-a-refuzat-salvarea-economiei-ca-sa-nu-dea-satisfactie-psd-547898.html
?
just me,
Nu cred in aceasta acuzatie speculativa.
Ce comentariu am citit pe site-ul realitatea.net:
“domne’ eu m-am hotarat sa ajut statul sa faca economie!..plec din tara, de la 1 octombrie statul nu va mai plati nici salariul meu, nici pe-al sotului….suntem medici, plecam in belgia!….v-am pupat!….sa traiti…sanatosi, de mai puteti!”
Va place ??
Cum stam,
Da. Eu insami am plecat ani de zile din tara cu burse de cercetare pentru a invata ce e mai bine si cum se fac lucrurile mai bine la altii. Mi-a prins tare bine si m-am intors in tara.
Cristian, înţeleg că acuzi CCR. Şi eu, dar nu pt. decizia luată ci pt. acel vot 5:4, cei 4 fiind excat cei desemnaţi de PDL. Este foarte grav aici – este dovada că CCR e politizată. Referitor la pensii: te contest din 2 motive:
1. Niciun stat din lume nu a procedat la tăieri de pensii, eventual la îngheţări. Oare de ce? Chiar este România un stat care trebuie să iasă mereu în evidenţă numai negativ?
2. Anularea sau diminuarea retroactivă a unor drepturi obţinute legal este periculoasă, poate declanşa nerecunoaşterea statului şi anarhie Mai direct, ţi-ar conveni ca viitorul Guvern ex-PDL să îţi diminueze retroactiv dreptul de a profesa, respectiv să îţi anuleze licenţa şi să îţi diminueze drepturile cu să zicem de la inginer de construcţii la zidar? Pretexte: oricând – fie e obţinută înainte de ´90, fie s-a trecut la scrierea cu ˝â˝ în loc de ˝i˝, fie pregătirea nu corespunde normelor EU sau cele actualizate ala MEC sau noilor standarde.
sa inteleg ca incompetenta, ipocrizia, prostia si tradarea devind din ce in ce mai greu de justificat?
Gamer, e o legendă povestea cu 600 RON. Tu chiar crezi că există cineva în România să muncească pt. 600 RON brut /cam 500 NET). Tu te referi la datele scriptice, este? Atunci ai dreptate. Uite eu cunosc firmă de construcţii, cu cca. 250 de angajaţi, toţi cu 600 RON pe acte. În realitate, nici cel mai necalificat dintre ei nu câştigă sub 1500 NET în mână. Crezi că este o excepţie? Nu – e general. Şi atunco ce comparaţii facem?
Atunci cand ceva nu este facut bine, totus se duce pe apa sambetei. Nu mai conteaza ca la ccr s-a decis ce s-a decis pentru a este deja trecut.
Conteaza ce se face de acum inainte ce ati scris, ce sam scris eu, maine este de ordinul trecutului. pe scurt :
” vorba lunga saracia omului”.
Iorgovan privind de sus? Numai un liliac ar putea sa spuna asa ceva.
Gamer, tu de ce mai stai pe-acolo? Speranta moare ultima?
Pt. Exclusiv pt. România.1. Nici un stat din lume nu a mărit pensiile cu 50% într-o guvernare, ca Tăriceanu.
2. Dacă a fost legal şi constituţional să se mărească pensiile în guvernarea Tăriceanu – şi nu mă refer la alinierea la inflaţie, ci la majorări, fără ca persoanele respective să mai fi muncit măcar o zi, atunci ce reprezintă acele majorări? Şi de ce dacă este posibilă majorarea fără criterii să nu fie posibilă diminuarea pentru 6 luni a pensiei?
Andreea ,
Dar am spus imediat ce s-a dat decizia CCR ca totul a fost facut numai cu gandul la pastrarea pensiilor nesimotite ale magistratilor care au devenit o casta speciala a Romaniei
PS Repostez cele scrise anterior
ion adrian Says:
June 25th, 2010 at 10:59 am
Puterea judecatoreasca si-a mai batut joc incaodata de Romani. Caci este clar: ca sa-si pastreze privilegiile aceasta casta inca comunista si putreda moral prin cadrele sale de conducere a ingenunchiat guvernul si pe Presedinte, dand in compensatie si asa zisa neconstitutionalitate ptr scaderea pensiilor, fiindu-le imposibil sa taie amaratele de pensii pastrandu-si lor privilegiile.
As fi acuzat de instigare, daca as spune ce cred ca ar trebui sa pateasca toti acesti magistrati.
@Exclusiv
inainte de a face comparatii intre mere si pere ar trebui sa-ti pui intrebarea daca in vreun alt stat de pe fata pamantului DOAR 1/3 din populatia activa produce ceva.
cat priveste “rationamentul” tau contestatar
inseamna ca de exemplu nici unui pensionar de boala care a dat spaga pt obtinerea ilegala a unui certificat nu i se poate anula pensia pt ca e un drept castigat, nu-i asa? asa cum nici oparescu nu poate fi saltat din fotoliul de edil al capitalei desi a folosit liste false. curat constitutional coane. si-n exclusivitate.
Ideea este asta: mentinem preturile sub control tragandu-le in jos prin reducerea lefurilor bugetarilor!! Acum inteleg de ce merge atat de prost tara asta, pentru ca are economisti slabi la parghia guvernului. Asta e ideea lor de echilibru cerere/oferta, un fel de intelegere mecanica, de tip ingineresc. Iar in plan personal, mai inteleg ceva: Andreea, cred la Academie n-or sa te mai (re)primeasca in veci de veci, nu ca ar avea cineva ceva cu tine, dar pentru ca habar n-ai de economie!
Im Ausland,
Cei ce mor de grija mea, isi pierd rostul propriei existente.
Buna seara,
Ce recomandati unui comerciant? Sa mearga la un service autorizat si sa-si reprogrameze casa de marcat cu cota de 24% inca de maine? Miercuri seara va fi o nebunie, zeci de mii case de marcat vor trebui reprogramate cu noua cota. In plus, mai trebuie reprogramate automate (cafea etc) si reconfigurate programe de facturare. V-ati gandit cumva la o perioada de tranzitie de 10-15 zile in care sa se faca toate aceste operatiuni? O solutie ar fi ca vanzatorii sa inmulteasca -cu un calculator de birou, de exemplu- totalul de pe bon cu 4,2% , sa scrie cu pixul pe bon “total x 4,2%=noul_total” si sa incaseze noul total. In momentul in care se reprogrameaza casa sa face un raport partial si se calculeaza tva pe valoarea totala vanduta pana in acel moment. Vor aparea anumite probleme din cauza rotunjirilor… Daca rotunjesti la nivel de articol se obtine ceva, daca rotunjesti la nivel de bon altceva, daca rotunjesti la nivel de total partial altceva…Automatele ar trebui lasate sa lucreze pe vechea cota cateva zile pana va avea timp tehnicianul sa vina sa le reprogrameze. Nu se poate face totul intr-o noapte.
Multumesc.
1,24 / 1,19 = aprox 4,2%
john doe,
Aceasta intrebare tehnica, perfect justificata, trebuie sa o adresati Ministerului Finantelor Publice. Normele de aplicare dansii le hotarasc si redacteaza.
@andreea paul
Optiunea TVA 24%, va duce la inflatie, si logic, la devalorizarea monedei. BNR a mai facut o greseala. In plin avant economic a permis intarirea monezii la 3,1-3,2 si acum in free fall a pastrat cursul la 4,22. Iesirea din criza se face prin devalorizarea monezii, incurajarea exporturilor. Concluzia? DL. Vladescu merge pe panta gresita a lucrurilor. El trebuie sa se gandeasca acum, nu la majorarea impozitelor ci la scaderea cheltuielilor inoportune. Cand n.ai bani de mancare, nu.ti cumperi LCD.
analist,
De acord. Solutiile optimale erau cu totul altele. Sustin aceeasi idee.
In România legea se aplică cu asprime doar pentru cei mărunţi, în timp ce toţi “barosanii” acestei ţări se şterg cu legea, constituţia, principiile constituţionale pe picioare.
Să luăm o OUG de anul trecut prin care s-a schimbat Codul Fiscal…
OUG nr. 29/2009 din 25 martie 2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Scrie acolo…
Art. III. – Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 1 aprilie 2009
Probabil că s-a publicat foarte rapid, risca să intre în vigoare înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial.
Nu numai că domnul Boc a dat această Ordonanţă de Urgenţă, dar onorabilul Parlament al României a adoptat Legea nr.256 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Credeţi că a sesizat cineva că ar trebui să se aştepte, în mod normal, 6 luni şi pân’ la anul? Nicidecum, pentru că dacă există o portiţă legală, adică acel “de regulă”, totul este permis.
Sensul acelui art. 4 este de a permite omului de afaceri să-şi facă o proiecţie a business-ului. Încălcarea acestui articol este o acţiune puternic îndreptată împotriva mediului de afaceri şi partidul “de dreapta” aflat la conducerea ţării nu are nici o problemă cu asta. Probabil că oricare guvern din lume ar vrea să-i intre dispoziţiile fiscale în vigoare imediat, la ei însă nu se concepe aşa ceva tocmai pentru că există respectul faţă de cetăţean. În timp ce la noi acel “de regulă” este interpretat ca şi cum restricţia nu ar exista, la ei regulile, chiar şi cele născute din cutume, reprezintă o structură de minimă decenţă.
Decenţă, bun-simţ, principii… sunt cuvinte care devin din ce în ce mai străine României.
Nu am o problemă cu mărirea TVA, cred chiar că trebuia făcută din ianuarie 2009, când încă exista o inerţie a încălzirii economiei. Am însă o problemă cu încălcarea legilor şi principiilor instituţionale şi, mai ales, că iubiţii noştri conducători nu pot gândi economia mai departe de cinci zile. Unul dintre guvernanţi, parcă domnul Vlădescu, a spus unui reporter, cu candoare, că stă să peticească nevoia de bani a economiei. Păi dacă politica economică a a României se face după o zi pe alta, la ce nevoie mai avem de ministru, ce nevoie mai avem de o clasă politică. Singurul criteriu de politică economică al guvernului Boc a fost menţinerea cotei unice… absolut nimic altceva. Eu personal nu am descoperit nici un fel de viziune… dimpotrivă multă bâjbâială.
Politica voastra este abjecta. Nu reduceti chetuielile materiale pentru a hrani clientela de partid. Reduceti in schimb salariile cu un singur scop, acela de a reprima consumul, ca sa tineti preturile sub control pe seama spolierii medicilor si profesorilor. Asta nu-i politica, este genocid deliberat pentru care ar trebui sa raspundeti penal, nu politic.
Sunt revoltat,
“Nu reduceti chetuielile materiale pentru a hrani clientela de partid”. E falsa afirmatia. Este important să le arătăm românilor că nu doar ei trebuie să strângă cureaua.
Reducerea cheltuielilor tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice vizeaza:
- Reducerea cheltuielilor pentru carburanţi cu 50% şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 20% este un prim pas către reaşezarea cheltuielilor bugetare pe fundamente sănătoase.
- Sunt exceptate de la această regulă cheltuielile pentru transmiterea pensiilor şi altor forme de asistenţă socială, precum şi pentru plata serviciilor medicale, medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare.
- Volumul total al acestor reduceri de cheltuieli, în trimestrele al treilea si al patrulea din 2010, se ridică la 330 de milioane de euro (din care economiile la carburanţi se cifrează la 27 de milioane de euro.
- Obligarea demnitarilor (secretari de stat, consilieri de miniştri) care sunt membri în Consiliile de Administraţie in societăţile comerciale unde statul este actionar minoritar de a-şi dona indemnizaţia în Fondul de Solidaritate este un semnal de solidarizare cu românii afectati de criză.
Achitarea obligaţiilor restante faţă de sectorul privat:
- Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care împrumută autorităţile locale cu 360 milioane de euro, în vederea achitării obligaţiilor restante către diverse firme. Este vorba de 1,5 miliarde de lei, sau 360 milioane de euro, pe care Guvernul, sub formă de împrumut, îi pune la dispoziţia autorităţilor locale pentru a-şi putea achita datoriile cu bunuri, servicii, lucrări ale primăriilor, consiliilor locale, judeţene, către agenţi economici care la rândul lor au datorii la bugetul de stat.
- Prin această decizie, se creează condiţiile pentru a ieşi dintr-un cerc vicios, în care statul are datorii la firme, firmele au datorii la bugetul de stat şi există blocaje în economie.
reforma statului faza funny !
*la porunca inteligentului carmaci s-au pornit lacheii sa fac ordine in obor, de pilda , OK !
1) vanzatorii s-au reorganizat , sunt mult mai multi ca jandarmi si au telefoane mobile
(bonus sunt si inteligenti,au redus cantitatea de marfa pe care o au la ei ….
legal nici nu cred ca au ce sa le mai faca jandarmi …)
2)ptr orice om intreg la minte (nu trebuia sa fi facut vreo scoala de ofiteri …) e
clar ca dupa cresterea tva fenomenul va exploda …
3)EU NU INTELEG UN LUCRU ,SE LOVESTE SISTEMATIC FARA NICI O RATIUNE ECONIMICA
in oameni amarati care traiesc de azi pe maine , dar serviciile, mari patrioti din servicii
de ce nu ii salta pe cei care conduc afacerea (ca tot e la moda ascultatul telefoanelor ..)
FIINDCA SUNT CLIENTI POLITICI ! alta explicatie nu vad …
4)indiferent de ce latra antenele realitatea , omul de rand e batjocorit zi de zi de institutiile
statului o simte pe pielea lui in timp ce unii prospera pe baza asa zisei cariere de succes …
facand afaceri cu statul …. CRED CA AICI TREBUIE TAIAT !!!
(raman stupefiat , de pilda , oprescu vrea iarba pe blocuri …asta ne trebuie noua ??)
sa auzim de bine !
PS 1 programul prima casa cei care nu mai pot plati ajung in strada , iar bancile iau banii
de la stat … vorba lui tanase si cu asta ce-am facut ??
PS 2 OCUPATI-VA DE MARII HOTI !!! de cel putin 100 de ani in tara asta cine fura
maruntisuri ia pedepse grele in schimb cine e cu partidul isi poate permite orice , oricand , oricum!
ionica fonosch,
“EU NU INTELEG UN LUCRU, SE LOVESTE SISTEMATIC FARA NICI O RATIUNE ECONIMICA in oameni amarati care traiesc de azi pe maine”. Nu cred ca este chiar asa. De anul trecut ne luptam cu eliminarea salariilor privilegiate din administratia publica si cu pensiile speciale. Am reusit intr-o mult prea mica masura, partial din cauza opozitiei virulente venite din partea sistemului girat de actualii ministrii, partial din cauza opozitiei din parlament, dar si din cauza slabei calitati a monitorizarii aplicarii politicilor publice agreate in sedinta de guvern.
Un comentariu care circula azi pe emailuri:
- inainte de ‘89 toti romanii furau echitabil unii de la altii. Statul ii fura echitabil pe tovarasi, iar tovarasii furau statul.
- 1990-1996 se fura pe scheme si inginerii financiare de tip piramidal. Cei care au furat s-au numit mai tarziu oameni de afaceri.
- 1996-2000 se fura din privatizari. Comisioane de zeci de milioane de euro, industrii intregi vandute pe 1 leu. In perioada asta se nasc industriasii gen Patriciu.
- 2000-2004 se fura din marile privatizari, retrocedari si derogari de la plata taxelor si impozitelor. Cei care au furat s-au numit mai tarziu moguli.
- 2004-2008 se fura din investitii si contracte cu statul. Statul a investit in buzunarele smecherilor. Cei care au furat azi le spunem “baieti destepti”.
-2008-2010 privatizari nu se mai pot face, investitii nu, ca a venit criza. Asa ca s-a furat direct din bugetul statului.
-2010 – prezent bugetul nu mai exista. Asa ca se fura direct din buzunarul romanilor, salarii, pensii…!
Purul adevar!
Arina
Submitted on 2010/06/28 at 8:41am,
Greu de crezut ca se fura din buzunarul romanilor. Nu de alta dar avem de acoperit o datorie de 9,1% din PIB, iar dupa masurile actuale de austeritate ramanem cu 6,8% din PIB. Adica diminuam o gaura. Furatul aici s-ar traduce prin diminuarea poverii pe care o lasam pentru anii viitori.
Vin cu rugămintea să-mi spuneţi unde găsesc pe net enumerate clar măsurile de austeritate, anticriză, redresare a economiei luate de către guvern. Vreau o listă completă a acestor măsuri şi cred că guvernul ar trebui să ne-o pună la dispoziţie. Vă mulţumesc. Eventual puteţi să mi-o trimiteţi pe e-mail. Vă mulţumesc.
Cred ca cea mai importanta cale de sporire a veniturilor este combaterea contrabandei si a evaziunii fiscale. Pentru asemenea fapte ar trebui reinstituita procedura de judecare in stare de urgenta, confiscarea mijloacelor de transport, confiscarea averii etc. Evaziunea fiscala si contrabanda sunt favorizate de existenta coruptiei existente la toate nivelele. Pentru fapte de coruptie savarsite de functionarii publici pe timpul exercitarii atributiilor legate de combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei, pedepsele ar trebui sa fie exemplare mergand pana la interzicerea unor drepturi, inclusiv dreptul de a beneficia de pensie de la stat, de asistenta medicala gratuita etc. Ar fi necesara modificarea legii Curtii de conturi, in sensul redobandirii sintagmei de institutie de control financiar suprem, reintroducerea prerogativelor jurisdictionale ale acestei institutii si extinderea prerogativelor de control si la unii agenti economici cu capital privat, sub aspectul indeplinirii obligatiilor fata de buget.
marin,
Foarte bune propunerile dvs. Mersi.
Ele trebuie transmise catre Parlamentul care dezbate si aproba in curand Codurile si care poate modifica celelalte legi invocate. Va recomand sa le inaintati deputatului sau senatorului din colegiul dvs.
Draga Mihnea, nu exista aceste masuri asa cum nu exista nici macar un studiu de impact pentru aceste masuri. Totul se face dupa ureche copiind modele straine. Diferenta intre noi si tari precum Ungaria, Anglia, Spania este de nivelul venitului/cap de locuitor. E una sa tai pensii si salarii la un venit mediu de cel putin 800€ si alta sa scurtezi salarii si de 150-200€, cam cat sunt in Romania. Guvernul, prin vuvuzela sa numita Boc, trambiteaza niste masuri, asa zise drastice insa negandite si imprudente, fara a avea la baza niciun studiu de impact, model de reforma sau idee de guvernare. Ar trebui impus un model de management Kaizen in institutiile statului si asa se vor vedea rezultate pentru ca se va lucra doar pe baza de performanta si vor avea functii doar cei capabili in domeniu.
Arina,
Ce bine ar fi sa copiem ceea ce fac mai bine celelalte state. Nici macar asta nu se intampla. La noi “totul e altfel”. La noi “nu merge”. “Nu intelegi spiritul romanesc”. Constitutia e complicata, dar nu-i poti cere opinia Curtii inainte de a propune o lege, caci nu e prevazut acest mecanism de consultare. Vii cu o solutie rationala si iti e amputata la Curte cu 5 la 4. Acum plangem cu totii.
Of, Doamne …câte ciudăţenii se scriu pe aici …
hai să lămurim câteva, succint :
referitor la faptul că CC a menţinut pensiile speciale ale magistraţilor.
Le-a menţinut ca urmare a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a sesizat CC doar în privinţa pensiilor speciale ale magistraţilor, pt. că nu avea dreptul s-o sesizeze şi cu privire la pensiile speciale ale aviatorilor, de exemplu, pt. că putea sesiza doar în cauza în care avea un interes.
Se poate remarca că CC a respins sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Psd şi a Pnl, acceptând-o doar pe cea a ICCJ.
În privinţa pensiilor speciale ale magistraţilor, acestea au fost acordate la solicitarea Uniunii Europene, făcând parte din măsurile anti-corupţie luate prin anii 2001 -2002. De aceste pensii speciale beneficiază magistraţi de carieră care au avut parte toată viaţa de salarii comparabile cu ale mecanicilor auto …
N-au decât să oprească pensiile speciale de acum încolo, dar dacă nu ai nicio noţiune de drept e cam greu …
în privinţa diverselor comentarii privind faptul că judecătorii nu ar trebui să se bage pe decizii economice, ce aţi zice dacă guvernul ar hotărâ de mâine să impoziteze salariile mai mari de 5000 de lei cu 90 % şi să naţionalizeze depozitele bancare de peste 10.000 de lei, să zicem …?motivând că ţara e în criză …
oricum, afirmaţia că CC nu ar trebui să se pronunţe e aberantă, CC se pronunţă pe legalitatea unor legi, nu se pronunţă economic, se pronunţă juridic .
În afară de asta, existau speţe CEDO care au respins proiecte asemănătoare de legi, însă, cu mentalitatea golănească ” Încercăm şi noi, cine ştie, poate ţine “, s-a pierdut nu ştiu cât timp degeaba.Chiar dacă ar fi trecut de CC, ar fi căzut la CEDO, acolo precedentul se respectă, nu se dau decizii după cum bate vântul …
” inde datae leges ne firmior omnia posset ” – legile au fost date pentru ca şi cel mai puternic să nu poată face orice, asta e ceea ce nu înţelegi, domniţă, asta ve esenţa statului de drept.
“Fiat justitia, et pereat mundus” – să se facă dreptate , de-ar fi să piară lumea
Chair dacă CC ar fi anulat toate măsurile de austeritate nu poate fi acuzată în niciun caz de populism (de altfel, CC nu are cum să fie populistă !?!),
vă sfătuiesc ca niciodată, dar niciodată, să nu contestaţi legitimitatea judecătorilor pt. că aceşti judecători sunt expresia statului de drept.Evident, nu dau soluţiile pe care şi le doresc tot timpul conducătorii statului, dar tocmai acest fapt demonstrează imparţialitatea lor, care garantează, astfel, democraţia.
Tudor,
Sunt in mare parte in dezacord cu cele semnalate de catre dvs. fata de sistemul juridic. Atata timp cat respectam doar criteriul european al salarizarii (cel legat de pensii nu are nicio legatura cu abordarea din UE) si facem rabat la indicatorii de rezultate, conform acelorasi criterii europene, ma obliga sa va semnalez absenta ratiunii, a moralei si a legitimitatii agumentului dvs. De la momentul aderarii tot asteptam pasi semnificativi calitativi in acest domeniu, stiut fiind cat de departe suntem de criteriile europene. Mecanismul de verificare si monitorizare ne sanctioneaza constant in continuare.
D-le Tudor,
Daca veti citi comentariile de pe blog, inclusiv cele mai vechi, veti vedea ca sunt si altii, e drept putini, care incearca sa dreaga aberatiile guvernantilor si ale consilierilor lor. De asemenea, veti constata ca astfel de incercari sunt zadarnice. Dupa parerea mea oamenii astia sunt fascinati de Basescu si pur si simplu nu mai pot judeca independent, cu propriile capete.
Acum deruleaza o imensa manipulare vizand bugetarii. Vor diminua salariile, inclusiv pentru magistrati, cu 25%, motivand ca bugetarii sunt prea multi. Nu conteaza ca avem prea putini judecatori si procurori, adica exact pe dos! Fiind prea putini ar trebui sa le marim lefurile pentru a-i atrage in sistem. Nu, nici vorba, ei o tin una si buna, “prea multi bugetari”. Vor reduce salariile in zone cheie ale societatii, in justitie, sanatate, invatamant, in loc sa reduca spaga data clientelei PDL. Asta e!
‘La sfârşitul lui 2004, toate salariile bugetarilor reprezentau 4,5 la sută din PIB, iar la sfârşitul lui 2009 ponderea lor urcase la 9,2 la sută. Practic, salariile bugetarilor s-au dublat, în acest interval, şi ca mărime şi ca număr. Dacă la sfârşitul lui 2004 lucrau în sectorul de stat 890.000 de oameni, la finele lui 2008 erau 1.400.000. Eu nu discut aceste lucruri politic, ci din punct de vedere al sustenabilităţii lor’, a spus Mihai Tănăsescu. Potrivit acestuia, diminuarea salariilor trebuie să reprezinte un prim pas al corecţiei.
Pt.Tudor.
Justiţie 50% + 1.
Ideea de majoritate într-o decizie judecătorească e absurdă. O lege este sau nu constituţională.
În sistemul american juraţii nu pot da decât un verdict unanim. Şi e logic aşa.
Cum se poate ca o lege să fie constituţională 49 la sută şi neconstituţionala 51? Este sau nu este?
Da, doamna Ana, în principiu sunt de acord cu ce zici, dar, totodată, îmi dau f. bine seama că în ţara noastră nu este posibil aşa ceva în momentul de faţă, adică unanimitatea în luarea unei decizii a CC, pt. că la noi individualismul şi concepţia de a ieşi în evidenţă cu orice preţ (şi cum iese omul mărginit în evidenţă ? Negând ceva, nefiind de acord cu ceva) ar duce la imposibilitatea pronunţării deciziilor de CC…
@Tanasescu
O decizie corecta reduce bugetarii acolo unde sunt in exces, nu unde nu sunt suficienti! Avem deficit de personal in sanatate, in justitie si in invatamant. Atunci de ce le reducem salariile ? Reduceti salariile in sectoarele in care bugetarii sunt prea multi, nu otova, la toti.
Sunt revoltat,
De acord. Mi-am asumat public aceasta opinie in repetate randuri.
@ ANDREEA PAUL VASS
NU PENSIONARII REPREZINTA PROBLEMA ! Dupa douazeci de ani, tristetea “cu dublu sens” este determinata de:
1. Nu avem inca un “proiect de tara”.
2. Aproape patru milioane de Romani au emigrat sau au plecat la munca in strainatate. Un adevarat exod !
3. Dupa revolutie, Partidul Comunist Roman – fosta cupola a unor retele clientelare s-a dizolvat si diversele fractiuni ale acestuia s-au reorganizat in forma noilor partide democratice – o noua forma de cupola clientelara. Actualul PDL este constituit din fractiunile acestor noi partide – ca o forma superioara de organizare a cupolei clintelare. De aceea, consider ca nici un partid nu a oferit un proiect de tara si oricum cele mai mici sperante le am de la PDL.
Nu pensionarii reprezinta problema si depasind “absurditatea unei asemenea teze”, apreciez ca putem gasi sursele crizei romanesti in lipsa proiectului de tara si perpetuarea retelei clientelare – retea care beneficiaza de cele mai moderne metode ale managementului crimei organizate si anume cele ale mafiei inovativ – antreprenoriale, care face apel la cele mai noi “tehnologii”. In acest sens, va rog sa lecturati studiile Institutului Belgian de Crmininalistica, care fac referiri extrem de interesante si la Romania.
Va recomand si urmatoarea bibliografie:
1. CARTIER-BRESSON, Jean (1997) , ÉTAT, MARCHÉS, RÉSEAUX ET ORGANISATIONS CRIMINELLES ENTREPRENEURIALES, PRESSES UNIVERSITAIRES D’AIX-MARSEILLE, FACULTE DE DROIT ET DE SCIENCES POLITIQUE, 1997
2. MORISSON, Shona (2002) Approaching Organised Crime: Where Are We Now and Where Are We Going?, T r e n d s & i s s u e s in crime and criminal justice, July 2002, Australian Institute of Criminology
3. Van DIJK, Jan (2007), Mafia markers: assessing organized crime and its impact upon societies, Trends in Organ Crim 10:39–56, DOI 10.1007/s12117-007-9013-x
4. Dr. MOCUTA Gheorghe (2004), Criminalitatea organizata si spalarea banilor, ed. Noul Orfeu, Buc. 2004
4. Dr. BIDU Ioan (2004), Crima organizata transfrontaliera: amenintare la adresa securitatii internationale, Bucuresti, Editura Academiei
Nationale de Informatii, 2004
5. BAMCIU Dan, RADULESCU Sorin M. (1994), Coruptia si crima organizata in Romania, Ed. Continent XXI, 1994
6. Prof. Van DUYNE Petrus C. (2007) , Univ. de Drept TILBURG, Olanda – proiect FP 6 nr. 501767, ASSESSING OC
7. Prof. SAVONA, Ernesto Ugo (2007) Univ. CATTOLICA DEL SACRO CUORE, Italia, proiect FP 6 nr. 501634, MARC si nr. 502395, IKOC)
8. United Nations (1993]),The Impact of organized criminal activities upon society at large. Report of the Secretary General. United Nations Document E/CN.15/1993/3. United Nations. [1993] Control of the proceeds of crime. Report of the Secretary- General. United Nations Document E/CN.15/1993/4.
9. Nevala SAMI and AROMAA Kauko (2004), Organised Crime, Trafficking, Drugs, European Institute for Crime Prevention and Control , Publication Series No. 42, Helsinki 2004.
Pt.Tudor. Când mai vorbiţi aşa de frumos despre justiţia română amintiţi-vă de câte ori şi-a amânat Patriciu procesele şi că este liber şi fericit. Vă mai spun că, la 20 de ani de la revoluţie, cu toate actele doveditoare, mama umblă prin tribunale ca să-şi recapete terenurile care-i aparţin. Aşa că, vă rog eu frumos, mai uşor cu pianul pe scări… Dreptatea umblă cu capul spart în ţara asta. Magistraţii poartă o mare vină pentru halul de corupţie la care s-a ajuns.
Andreea,
O sa ,,strig” cele afirmate mai jos, pana cand veti auzi si veti constientiza justetea acestora si faptul ca reprezinta nodul gordian al problemelor din ultimii 20 de ani. Daca s-ar putea, ar fi bine sa se nationalizeze toate activele vandute de catre stat in ultimii 20 de ani si redistribuite din nou populatiei sub forma unor pachete de actiuni care pot fi tranzactionate pe BVB (reluarea Programului de Privatizare in Masa intr-o noua forma). Asta, pe langa recuperarea tuturor activelor furate, sub orice forma se prezinta acestea.
“Cu siguranta este nevoie de masuri radicale pentru reformarea sistemului bugetar. Insa populatia le va intelege si accepta doar daca se vor lua concomitent cu alte masuri de recuperare a resurselor nationale furate in ultimii 20 de ani. Si ma refer aici la nationalizarea averilor ilicite din tara si din strainatate, acumulate de reprezentantii fostei Securitati prin transfer de active (acaparare pachete majoritare de actiuni la societati profitabile de stat sau insusirea unor active imobiliare nerevendicate de fostii proprietari) sau prin afaceri oneroase cu Statul. Culmea ironiei, Ceausescu a fost condamnat si pentru subminarea economiei nationale in conditiile in care in 1989 eram perfect solvabili. Fata de acel moment, infractorii din ultimii 20 de ani ar trebui condamnati pentru JAF national si banuiesc ca nume ca Dan Voiculescu, Viorel Catarama, Dinu Patriciu, Ioan Nicolae sau grupul Bali condus de Victor Stanculescu, etc, etc., va spun ceva.
Nu putem vorbi de respectarea valorilor morale fundamentale, de normalitate, de acum inainte, daca nu pedepsim incalcarea acestora de pana acum iar daca nu se iau aceste masuri concomitent cu cele de austeritate bugetara atunci nu avem de a face decat cu o mare IPOCRIZIE.”
Daniel
Daniel,
Suna extrem de bine si de incitant ceea ce spuneti: “masuri de recuperare a resurselor nationale furate in ultimii 20 de ani”. Nicaieri in lume nu s-a reusit aceasta performanta, decat in cazul statelor comuniste care au nationalizat totul, dar care au optat pentru amnistie fiscala sau politica “stop and go”. Adica, deconspiram ceea ce se mai poate dovedi, proba si judeca, respectiv sanctiona. Restul nu poate fi atacat fara dovezi, doar suntem un stat de drept, nu-i asa? Dar de aici incolo, cei responsabili cu controlul, probatiunea si sanctiunea sa fie verticali, morali, cu ochii vigilenti atintiti asupra impostorilor. Or acestea sunt metehnele noastre. Nu am reusit sa construim pana acum acele legi si institutii puternice de control. Or aici, cu regret, trebuie sa va spun ca nu am nicio atributie. Mi-ar fi placut insa sa am aceasta sansa. Mi-ar fi placut sa fiu procuror, in aceste vremuri tulburi, sau macar judecator, daca nu functionar la ANAF sau la Curtea de Conturi. Astept cu mare interes concluziile si actiunile propuse de catre CSAT astazi in acest sens.
@ Daniel
Macar, Dan Voiculescu este in “rezolvare”, conform celor de mai jos:
Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei
Fisa dosar
Numar dosar: 7546/1/2009
Data: 24.09.2009
Materie juridica: Penal
Obiect: infractiunea de spalare de bani (Legea 656/2002 art. 23)
Stadiu procesual: Fond
Parti:
1. AGENTIA DOMENIILOR STATULUI Parte civila
2. BACIU CONSTANTIN Inculpat
3. DOMNISORU GHEORGHE MARIAN Inculpat
4. ENE(FOSTA UDREA) VICA Inculpat
5. MARINESCU GRIGORE Inculpat
6. MENCINICOPSCHI GHEORGHE Inculpat
7. MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE Parte civila
8. PANTIS SORIN Inculpat
9. PETRE ALEXANDRU Inculpat
10. POP FLAVIUS ADRIAN Inculpat
11. POPA CORNELIU Inculpat
12. SANDU JEAN CATALIN Inculpat
13. SAVULESCU VLAD NICOLAE Inculpat
14. SIN GHEORGHE Inculpat
15. STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE Parte civila
16. VOICULESCU DAN Inculpat
Termene de judecata: 09.06.2010
Respinge ca nefondate exceptiile si cererile formulate de inculpatii Voiculescu Dan, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Pop Flavius Adrian si Sandu Jean Catalin. Amâna cauza la 09.09.2010 ora 12,00 – cu citarea partilor.
UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALA ??? SCOR: 4-5
CCR si-a cam depasit atributiile si mai rau este ca nu ii poate pedepsi nimeni. Sunt singura institutie deasupra tuturor legilor.
TRICA,
De acord. Este greu digerabila o ratiune transata de un scor 5 la 4. Parca am fi intr-un meci cu goluri si autogoluri echilibrat.
pt. Ana
da, Anuţo, dar aşa mai ai o şansă, cu judecătorii.
Altfel, dacă ai fi la mâna unui om de afaceri sau a unui politician, care-şi vede ori propriul interes ori un interes de grup, nu ai nicio şansă dacă nu eşti în acel grup, prin însăşi esenţa acestor tipuri de activităţi.
Însă, prin justiţie, ai posibilitatea să câştige adevărul.
Subliniez, ai posibilitatea, nu certitudinea. Iar pt. a avea această posibilitate, consider că magistraţii trebuie să fie o elită independentă.
Noi, oamenii de rând, trebuie să-i susţinem din simplu motiv că ăsta e interesul nostru, ei reprezentând singura instituţie care poate, subliniez poate, apăra omul simplu.
@Tudor, Daniel, Mircea Ionescu et alia
Daaaaaaaaaaa, vezi cazul Voicu cu haita lui de magistrati. Niciun pedepsit major de coruptie in 20 de ani. Niciun judecator pedepsit pentru malpraxis desi platim la CEDO deciziilor lor gresite de ne arde la buget, tot din bugetul statului se platesc aceste ponoase.
4 la 5 este inacceptabil. E clar un vot politic si nu suprematia legii constitutionale.
Vine raportul pe justitie de la comisie indata mare si va anunt ca nu are nicio imbunatatire remarcata, desi salariile magistratilor sunt in medie 120 milioane lei, iar pensiile sunt absolut halucinante. Inacceptabila injustitie sociala nu poate fi compensata cu morala suprematiei legii. Este doar un abuz de logica.
Faptele judecatorilor sunt strigatoare la cer de prea multe ori, de mult prea multe ori pentru a le categorisi ca erori de sistem. Sistemul juridic insusi este complet nereformat si corupt pana in maduva oaselor. Altfel nu am fi astazi unde suntem. Justitia protejeaza marii impostori ai natiunii. Nu guvernul, nu Andreea Paul Vass, nu partidele politice indiferent de culoarea lor. Justitia trebuia sa curete sistemul politic, economic si social nu a facut-o nici macar o secunda.
De gaini furate si divorturi sunt satul.
@ ANDREEA PAUL VASS
In concluzie:
Ca un un vechi rocker batran ce ma aflu, va recomand sa ascultati : CREAM – ” Politician” !
Dar, ca un bun crestin de azi, va spun: avem nevoie de un nou CALVIN !
Dan C. Badea,
Multumesc pentru recomandare. Acum ma pregatesc sa ascult minunea scancetului puiului meu care intarzie vad sa vina pe lume. Saptamana aceasta trebuie sa se arate, mai devreme sau mai tarziu. O asteptam si azi, dar se pare ca nu se grabeste spre lumea noastra nebuna.
Pt. Mircea Ionescu
Exista cel putin o fisura in logica d-voastra;CONSTITUTIA este garantul democratiei !
CCR dezbate,interpreteaza (sa nu spunem “se joaca”) cu Constitutia Romaniei.
Din punctul meu de vedere scorul trebuia sa fie, pe cinstite, 9-0 sau 0-9 !!!
Scorul 4-5 sau 5-4 este rezultat POLITIC !!!
In DMOCRATIA pe care o dorim (mai bine zis o visam) nimeni (nici CCR)nu poate fi mai presus de lege!
“Necazul” cu justita asta este ca este foarte tehnica, iar pentru noi, cei cu mentalitatea Baciului, obisnuiti sa ne pricepem la orice, asa ceva este de neacceptat. In justitie nu exista MECI NUL, ca-n fotbal, deci intre partile aflate in litigiu, cel care pierde va striga din gura de sarpe! Ce? Ca nu i s-a facut dreptate! Vazut-ati vreun gainar, cat de mic, bagat la zdup, sa nu spuna ca e nevinovat? Sau intr-un partaj, credeti ca n-o sa spuna unul, sau chiar ambii, ca li s-ar fi cuvenit mai mult?
Alt “necaz” este ca justitia nu-i calculator! Atunci ar fi simplu, bagam un carnat pe-o parte si iese sentinta pe partea ailalta. Pai tocmai de asta se foloseste cuvantul “judeca”, pentru ca legile nu-s instructiuni de utlizare a masinii de spalat… Pot exista opinii diferite, iar asta-i bine, nu-i rau, iar pana la urma, majoritatea are dreptate. Ma rog, la randul ei majoritatea nu trebuie sa persecute minoritatea, dar asta-i alta discutie.
Mircea Ionescu,
Justa masura sau judecata nu este un carnat. la fel cum nu este nici justa carmuire guvernamentala. De la aparitia statului de drept in lume pana in prezent lucrurile au evoluat atat de mult incat simpla pironire in status-quo-ul celor 20 de ani imi pare periculoasa, daca nu chiar dezastruoasa.
Cred ca cea mai trista zi este cea in care acest cabinet a ajuns la palatul Victoria….si mai trist este felul in care a ajuns, nemaivorbind de constituirea si componenta “coalitiei” parlamentare care “sprijina” acest cabinet…
Desigur ca nu va “incurcati” in astfel de detalii…
Revenind la titlul temei si parafrazand un personaj dintr-o comedie romaneasca a anilor ’70, unde in cadrul unui simulacru de examen pentru ocuparea unui iluzoriu post in televiziune, personajul in cauza, membru al “comisiei” de examinare, isi intreba candidatii “ce si cine va recomanda?”…
Evident ca “argumentele” se gaseau intr-un plic, mai subtire sau mai gros, dupa posibilitati….
Eu am sa fiu franc si am sa marturisesc dece nu am incredere in ce si cine va recomanda: lipsa oricarei experiente, chiar minimale, intr-un post de decizie publica, sa nu mai vorbesc de posturi de decizie in mediul privat, fie de afaceri fie de alta natura…
Sunteti unde sunteti doar din motive pur politice, chiar nimeni in mediul de afaceri nu a auzit de Andreea Paul (Vass), dar nimeni…Nimeni nu v-a solicitat expertiza, nimeni nu v-a incredintat administrarea vreunei afaceri, nimeni nu a riscat patrimoniul incredintandu-l spre administrare, nimeni nu v-a acordat nici cel mai elementar credit, in niciun fel de pozitie in cadrul vreunei companii, publice sau private.
Prin urmare, intreb: ce va recomanda?
Va urmaresc permanent, cu consecventa, cu curiozitate chiar.
Multe din afirmatiile pe care le faceti, cu atata dezinvoltura, cu dezinvoltura aceluia care nu risca nimic si n-a facut-o niciodata, caruia nu i se poate nimic intampla, mi se par halucinante…tocmai fiindca faceti apel la ratiune.
V-am auzit deseori vorbind despre Israel, desi sunt convins ca nu aveti efectiv habar ceea ce se intampla in statul Israel, stat capitalist si democratic inca de la infiintare.
Sa nu mai amintesc de abilitatile native ale acestei natiuni de a face business performant, dar si de gradul de integrare al economiei israeliene, exportatoare de capital, in economia occidentala.
Ati lucrat vreodata pentru o firma Israeliana? un singur minut?
Aveti vreo experienta in administratia publica Israeliana?
NU cred.
Nu poti fi rational si patetic in acelasi timp.
O decizie buna si corecta din punct de vedere economic si politic trebuie sa fie in primul rand LEGALA.
Si cand incerci sa suspenzi drepturi si libertati cetatenesti, atat de greu castigate si si mai greu garantate si respectate, doar pentru a impune niste “masuri” de ultim moment…mi se pare ca ai ajuns la capatul incompetentei.
Dece nu motivati pentru ce s-a conceput bugetul pe 2010 la parametri actuali?
Pentru ca partidul din care faceti parte a refuzat ca in plina campanie sa dezvaluie realitatea.
Dece nu amintiti de faptul ca guvernul pe care il “consiliati” are cele mai multe acte normative emise intr-o perioada atat de scurta de timp declarate neconstitutionale?
Lucrul asta arata un fel de a gandi, o atitudine fata de cetatean si societate.
Ce circumstante sa va dau eu, contribuabil roman onest, cand ultimele 2 bugete au fost adoptate mult dupa termenul legal (Martie si Februarie) si cu toate astea executia bugetare este atat de departe de ceea ce s-a prevazut in acele bugete??
Cum poti avea in fruntea ministerului dezvoltarii o persoana fara o minima experienta economica?
Vedeti, lipsa experientei in economia reala va anuleaza orice credibilitate si va invalideaza chiar si pretinsele bune intentii.
Eu unul nu accept sa faceti experimente pe buzunarul meu si pe sanatatea si patrimoniul familiei mele sau al firmei unde lucrez sau al partenerilor nostri de afaceri.
Cita Alexandru,
Cam multa ura si energie consumata exclusiv cu scopul de a denigra. Daca dvs. sunteti “totul” si va asumati “nimicul” atunci va intreb daca ati citit vreuna din cartile pe care le-am scris sau vreo lucrare de specialitate publicata? Din nefericire pentru abisul dvs. am o cariera academica pe care nu mi-o poate lua nimeni, absolut nimeni, nici macar politica. Reveniti cu discutii pe fond economic si cu contrargumente profesioniste care sa va sustina parerile.
Aveti un argument serios pentru care faceti o reducere nediferentiata de salarii in sistemul bugetar? Sunt componente care sunt subpopulate, cum este sanatatea si justitia, dupa cum sunt componente suprapopulate, cum este administratia publica. Aveti impresia ca “ajustarea” nediferentiata este o dovada de profesionalism? Nu cumva plasarea otova in aceeasi ciorba, magistrati, contopisti, pompieri, soferi, medici, dovedeste o crasa incompetenta manageriala?
Mircea Ionescu,
Impletiti doua abordari diferite intr-una singura:
- salarizarea e una si se aplica taierea uniforma cu 25% din argumente juridice (pentru a deveni aplicabila si nedescriminatorie ca masura temporara anti-criza) – in timp ce legea salarizarii unitare rezolva problema proportiilor rezonabile intersectoriale si inter-profesionale pana in 2015 (dupa cum cred ca stiti foarte bine aceasta lege a starnit multa revolta, dar este deja adoptata),
- gradul de subpopulare al anumitor sectoare – educatie, sanatate, absorbtia fondurilor europene – este invocat de mine in repetate randuri si nu se pune nicidecum problema restructurarilor procentuale uniforme – reformele propuse in domeniul educatiei si in cel al sanatatii au cu totul alte grile de restructurare, incadrare si management al resurselor umane (proiecte aflate in curs de adoptare in Parlament).
V-as ruga, cu tot respectul cuvenit, sa imi exemplificati un singur cuvant sau o expresie, nu merg pana la o fraza intreaga, in care regasiti ura sau, mai mult, denigrare.
Am pus niste intrebari doar si am exprimat niste indoieli si ingrijorari, nimic mai mult !
In plus, nu am pus nicio clipa la indoiala, nu se cade si nici nu imi pot permite asa ceva, cariera Dvs academica.
Postura de cetatean si contribuabil ma indreptatesc pe deplin sa intreb. Sa va intreb.
Chiar sunt ingrijorat ca din venitul meu va trebui sa platesc, alaturi de milioane de alti concetateni, cea mai mare datorie publica din istoria acestui stat, si sa ma intreb daca destinatia unei parti din acesti bani nu e cumva unul dintre “abisurile” stiute doar de colegii Dvs…
Abisurile mele imi apartin si nu-s obligat sa la impart cu nimeni, la fel cum nu ma obliga nimeni sa impart sau sa dezvalui “activele” mele culturale….
In fond la ce va foloseste “zestrea” academica pe care o invocati (si pe care nu o contesta si nu o ravneste nimeni), daca nu puteti raspunde niciunei intrebari “denigratoare” ??
Bunul simt si educatia dobandite in ani de zile, experientele traite si invataturile preluate de la alte persoane cu care am avut privilegiul de a avea contact in viata m-au invatat sa nu impart lumea in oameni pro si contra, ci sa accept ca suntem diferiti si sa folosesc potentialul imens al diversitatii de opinii, de atitudini, de comportamente.
Poate ca am in biblioteca personala unele dintre lucrarile publicate de Dvs, insa asta nu schimba cu nimic perceptia mea si nu alunga indoielile si ingrijorarile firesti oricarui om rational.
V-ati intrebat oare daca a ajutat vreunei firme private din tara asta sau unui decident economic din mediul privat un singur rand din cele scrise cu atata profesionism de Dvs?
Cita Alexandru,
Dvs. aveti certitudini, nu indoieli. Intrebarea apare in mijlocul expozeului denigrator, dar care nu aduce argumentul “dvs. ati declarat ca, iar eu sunt in dezacord pentru ca…”
Pregatirea ma recomanda pentru politici macroeconomice, elaborarea de strategii si politici publice intrucat sunt specializata in guvernanta europeana (materie pentru prima data predata in ASE la masterat si pentru care m-am scolit pana la 30 de ani – nu am intrat prematur nici in politica, nici in guvern ca negrisor pana nu am incheiat studiile doctorale si postdoctorale aferente, pana nu am avut pregatirea teoretica si practica necesara la ONU, NATO, OMC, in Parlamentul European, in Administratia Prezidentiala etc.). Stau permanent conectata la evolutia internationala a fenomenelor economice, ceea ce imi da avantajul prevestirii a ceea ce ne paste (cazul crizei fin. si economice), a culegerii celor mai bune practici si a creativitatii din cauza atuului nativ cu care sunt inzestrata, acela al spiritului critic si analitic exacerbat, al nebuniei de a a-mi pune pielea la bataie cand intru in conflict cu proprii mei sefi (cine ma cunoaste stie bine despre ce vorbesc). Activitatea de consilier este temporara, iar cariera academica este cea care ma defineste si care ma asteapta sa o recultiv. Nu veti sti niciodata ce propun eu si ce decid demnitarii nostri, astfel incat va recomand mai multa precautie pana va lamuriti. Nu veti sti niciodata cum as actiona eu pana nu voi avea o functie de decident. Sunteti insa indreptati la banuieli. E garantat prin Constitutie.
D-na consilier, faptul ca nu puteti raspunde la o intrebare simpla, de student de anul I, dovedeste competenta “academica”?
Intrebare: de ce nu faceti diferentiere intre categoriile bugetare si reduceti la gramada salarii, avand in vedere ca sunt sectoare subpopulate (justitia, sanatatea) dupa cum sunt si sectoare suprapopulate (administratia publica locala si centrala)?
Nu puteti da un raspuns pentru ca, de fapt, este dorinta lui Basescu, sau nu sunteti in stare, pentru ca n-aveti de administratie publica?
Constantin Tene,
Am raspuns mai sus, pentru Mircea Ionescu.
Tratarea nediferentiata este o dovada de aroganta; tipic pentru Basescu si acolitii sai. Va permiteti sa amputati salariile medicilor numai pentru ca n-ati fost in stare sa dati afara lipitorii de afise pe care- recompensati cu posturi in administratia publica, asa-i ? Puneti la un loc magistrati, medici si profesori numai pentru ca nu vreti sa reformati administratia publica. Loviti in elita culturala/profesionala a tarii la fel cum au lovit comunistii. Mai mare dovada de populism si incompetenta nici ca s-ar putea imagina.
Puteti fi aroganti, se poarta, dar pe deasupra nici nu judecati. Cine-i va impiedica pe medici sa plece din Ro? Nu sunteti pe vremea comunismului incat sa inchideti granitele. In 6 luni vor pleca multe sute, poate mii de medici; in paranteza fie spus cine naiba sa aiba incredere in voi, ca dupa 1.ian.2011 nu faceti o spoliere si mai drastica?
Mircea Ionescu,
Administratia publica s-a ingrosat cu aproape 500.000 persoane intre 2004 si 2008. E adevarat ca in 2009 – martie 2010 au fost restructurati doar 36.500 oameni si aici nu mai gasesc nicio justificare pentru decidentii nostri. Pot doar sa va spun ca am constiinta estetica ca am lansat public opiniile mele in materie inca de la inceputul anului 2009, cand am spus clar si raspicat ca bugetul pe 2009 nu ia suficient in calcul problema evaziunii fiscale sau cand am spus ca suntem nevoiti sa luam rapid o decizie intre restruturarea personalului, diminuarea salariului sau cresterea taxelor. Nimeni, absolut nimeni nu a vrut sa auda: nici guvernul, nici opozitia, nici dezbaterea publica. Cu totii se invarteau in malaxorul alegerilor ce urmau sa vina.
Cred ca o noua greva a judecatorilor v-ar aduce cu picioaele pe pamant, pe buna dreptate. Chiar din spusele dvs. rezulta ca ati inclus anumite catagorii de bugetari cu rea credinta. Adica, desi sectoarele respective nu sunt suprapopulate, le reduceti vaniturile in mod arbitrar. O astfel de actiune este de reacredinta pentru ca afecteaza deliberat o categorie sociala. Poate ca cineva va deschide, ma gandesc, o actiune de abuz in serviciu, adica o actiune penala, pentru altfel nu cred ca o sa intelegeti cat de grav este ceea ce faceti.
Cu ce ti-o fi gresit “Arina” de i-ai dat si IP-ul, nu stiu, “Arina 89.121.207.58″. Asta-i un IP din Romtelecom, adica un abonament Clicknet, cel mai probabil. IP-urile sunt asignate dinamic, deci la o reconectare aproape sigur va avea un alt IP dupa cum IP-ul de mai sus va fi asociat unui alt client. Poate fi si un client care are in aval un subnet pe care-l deserveste prin NAT sau Proxy sau chiar IP sharing, caz in care e de sapat prin cine stie ce retea de cartier. Eventual, IP-ul asociat la client poate fi regasit in jurnalul operatorului Romtelecom, dar pentru asta trebuie aprobare de la judecator. Daca la capatul tevii este un device cu wireless, din ce in ce mai des intalnite, atunci ar putea foarte bine sa fie un vecin conectat ad-hoc printr-o legatura nesecurizata (am si eu un vecin d-asta
). Sfatul meu: las-o balta, sau intreaba un specialist (IT, nu securist d-al lui Base).
Basescu v-a adus la putere, el a incropit majoritatea de oaste de stransura, asa ca referinta este inevitabila. Apoi, sa nu uitam lantul de implicatii: pierdeti majoritatea/iese boc de la guvernare, atunci urmeaza suspendarea si apoi demiterea lui Base. Sunteti, ca sa zic asa, legati ombilical de el lider maximo.
CAMDEODATA ANDREEA VASS A RAMAS SINGURA PDLISTA CARE ALATURI DE ALINA MUNGIU PIPPIDI A DECLARAT CA EBA NU ARE CE CAUTA IN PARLAMENTUL EUROPEAN. PENTRU ASTA MI-A CASTIGAT ADMIRATIA SI RESPECTUL. ITI DAI SEAMA, SA SPUI ASTA IN PARTIDUL LUI BASE?
Corect. Ministerul de Finante va stabili normele tehnice. Insa mi se pare de datoria celor care emit o OUG sa se asigure ca aceasta va putea fi pusa in practica. S-a pus problema la nivelul Guvernului daca Min Finantelor va putea emite pana joi norme de aplicare? Daca Min Finantelor nu va face nimic, va urma un haos in comert.
Consider insa ca va sustrageti, deloc subtil, de la a raspunde intrebarilor pe care vi le-am adresat.
Mai mult, observ ca incercati sa ma susbstituiti, cu destul de putina delicatete, ca partener de dialog, exacerbandu-va calitatile, inserand un CV la care sunt putin sensibil in momentul de fata.
As vrea totusi sa va pun o ultima intrebare, facand apel la” ceea ce imi da avantajul prevestirii a ceea ce ne paste (cazul crizei fin. si economice), a culegerii celor mai bune practici si a creativitatii din cauza atuului nativ cu care sunt inzestrata, acela al spiritului critic si analitic exacerbat, al nebuniei de a a-mi pune pielea la bataie cand intru in conflict cu proprii mei sefi (cine ma cunoaste stie bine despre ce vorbesc)”:
tinand cont de faptul ca Veniturile bugetului general consolidat s-au redus cu 1,6% în primele cinci luni, la 64,2 miliarde lei, în condiţiile unor încasări în scădere cu 7,8% la TVA, 6,4% la impozitul pe venit, 2,7% la impozitul pe profit şi 4,4% la CAS-uri, credeti ca majorarea cotei de T.V.A. dela 19% la 24% va aduce la bugetul statului veniturile scontate prin majorarea acestei cote?
Fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite [art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000]. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestaţie din partea sistemului public de pensii, intră sub incidenţa principiului contributivităţii.
Mai întâi se stabileşte că pensiile sunt o formă de asigurare, apoi se spune că această asigurare intră sub incidenţa principiului contributivităţii. În consecinţă directă, valoarea contribuţiei implică, conform legii, valoarea pensiei.
Textul constituţional nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevăzut de Convenţie şi de Protocoalele sale adiţionale.
De aici se extrag două concluzii. Prima, şi cea mai importantă, că pensia este un interes patrimonial al persoanei, a doua că nivelul pensiei trebuie să bla bla bla
Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.
Se constată dreptul pre-constituit, adică dreptul de a avea o pensie într-un anumit cuantum a fost “achitat” deja prin plata contribuţiilor.
Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007), ele îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii.
Se afirmă că relaţia dintre contribuţie şi valoarea punctului de pensie definită prin lege este îndreptăţită a fi pretinsă.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin
aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea, ca
principiu, este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanţa dreptului la pensie.
Se reiterează legătura dintre contribuţie şi valoarea de pensie stabilită prin legea pensiilor.
Aceasta este motivaţia. Nu pricep… ce anume aţi dori mai mult? Aveţi mai sus o listă întreagă de principii constituţionale pe care legea le încalcă.
Iar te fura pesiajul
“pregatirea teoretica si practica necesara la ONU, NATO, OMC, in Parlamentul European, in Administratia Prezidentiala etc?” Serios? Care dintre astia de mai sus fac politici publice, nu doar se dau cu parerea si produc best practiceuri pentru Sri Lanka si Nigeria ca ONU??? Si ai pus tu cu pixul tau pe hartie vreo politica publica la care a subscris vre-unul din cei de mai sus, in afara de romani? Ca sa nu fie dubii, vorbim de policywriting, nu policy advice, policy research si alte auxiliare. Daca tu imi spui da, am scris – eu te cred. Altfel, singura care s-ar califica cat de cat la ce spui tu ar fi Administratia Prezidentiala de la Romanica, pentru simplul fapt ca politici publice nu se fac intr-o supranationala de oricare culoare ar fi ea. Uneori am senzatia ca nu stapanesti sensul termenilor pe care ii folosesti, sau hai sa reformulez – nu dam termenilor folositi aceiasi incarcatura semantica.
Whotsit,
Da, am scris.
okay, te cred
PT .MIRCEA IONESCU
Da! Am dreptate!M-ati convins ca am dreptate! Cei 9 din CCR ar fi trebuit sa se aplece oricat de mult asupra CONSTITUTIEI ROMANIEI,sa dezbata problema pana la cele mai mici detalii si sa ajunga la consens;repet la 9-0 sau 0-9!Ce argumente (motivatie) pot da scorul de 4-5 sau 5-4 ; acum deigur,sunt indreptatit sa aflu doua motivatii:una de la cei 4 si una de la cei 5 ! CCR a reusit sa ne faca(pe noi muritorii de rand) ca, propunerea Guvernului (de 15%) este putin constitutionala si un pic neconstitutionala!? Si mai mult se aseamana -CONSTITUTIA- cu un carnat de care se poate trage,nu-i asa d-le “MIRCEA IONESCU”???
DA! SUNT TRIST SI EU.
si cu toate acste… ma bucur pentru ANDREEA si astept cu nerabdare…