Vreau să mulţumesc PNL pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a susţine încă o dată, de data aceasta în faţa Parlamentului, grelele măsuri pe care Guvernul Boc şi le-a asumat. Nu am să stau să vorbesc acum foarte mult despre trecut, pentru că oricum trecutul nu poate fi schimbat, dar este ceva care ar trebui să ne înveţe şi primul lucru care ar trebui să ne înveţe ar fi acela că nu e bine să minţi. Ne-au învăţat părinţii noştri că nu este frumos să minţi. Se pare că este foarte uşor, când intri în politică, să uiţi acest lucru şi este foarte uşor să te duci în faţa cetăţenilor români şi să le promiţi. Şi s-a promis foarte mult şi nu de demult, ci acum doi ani de zile. S-a promis că în România va fi creştere economică veşnică, de peste 5%, s-a promis că în România vom putea să dăm creşteri salariale de peste 25% anual. Vă dau un singur exemplu: în 2007 şi în 2008 creşterea totală a fost de 54%. S-a promis că se pot da la nesfârşit creşteri de pensii şi că punctul de pensie poate să ajungă la un nivel total nesustenabil şi să fie legat de ceva care va creşte veşnic, salariul mediu în România, şi pensiile au crescut în mai puţin de doi ani cu mai mult de 75%.
S-a promis foarte mult şi s-a promis de cei care, din păcate, mi-au confirmat ceva, care am spus în vara anului 2007, că cei care iau aceste măsuri le iau pentru că ştiu că nu vor mai fi niciodată la putere şi îşi asumă lucruri pe care nu le vor putea duce niciodată mai departe şi am ajuns în situaţia în care, datorită faptului că România este un stat european şi este un stat integrat în circuitul globalizării, România trebuie să treacă prin criza economică prin care toată lumea trece. România nu se poate rupe de lumea în care trăim, România nu poate să redevină un stat autarhic, ca pe vremea guvernului comunist. România este un stat care şi-a dezvoltat legături externe, care a beneficiat o perioadă lungă de timp de aceste legături externe, care a beneficiat de fluxurile de capital, de fluxurile de investiţii directe, de venituri din privatizare excepţionale. A beneficiat de tot ceea ce o lume în expansiune, în boom economic, a oferit României şi cetăţenii României au beneficiat şi ei atât în zona privată, cât şi în zona publică. Din păcate, aceste beneficii nu au fost niciodată corelate de cei care le-au acordat în zona publică cu realitatea economică, ci întotdeauna au fost corelate cu dorinţe şi cu un vis de obţinere de voturi, care să le permită să stea la putere. De ce? Cred că cea mai bună explicaţie a fost în documentul care a fost citit (se refera la motiune PNL de azi).
De ce această bătălie infernală şi acest angajament total nesustenabil vizavi de poporul român? Pentru că existau avantaje care au vrut să le menţină, iar pierderea acestor avantaje determină această degringoladă, în care se află, în acest moment, cei care au venit cu moţiunea prezentată, o moţiune care nu are legătură cu realitatea, care nu face niciun fel de referire la ceea ce a fost nu demult, ci acum doi ani, care nu vrea să discute despre cauze, care ignoră efectele şi care vine cu soluţii total fanteziste într-o anumită zonă sau cu soluţii care sunt copiate din ceea ce face Guvernul în acest moment şi din tot ceea ce s-a propus în această moţiune există lucruri care, dacă nu ar fi atât de serioase, ar putea fi văzute ca amuzante, da:
- neimpozitarea dividendelor pentru investiţii - cred că orice jurist îşi dă seama că nu are nicio legătură cu economia şi cu dreptul acest tip de propunere, măsuri care sunt luate deja în acest moment de Guvern, da;
- netaxarea în zona contribuţiilor sociale vizavi de cei care angajează şomeri; 5% pentru construcţii – este efectivă;
- modificarea legilor în lupta cu evaziunea fiscală.
Mă întreb de ce nu a fost făcută o lungă perioadă de timp şi acum toată lumea ştie ce ar trebui făcut şi, dintr-o dată, când venim cu această lege, toată lumea spune: “Da, dar poate e prea dură. Da, dar poate creează probleme”. Da, e o lege foarte dură, pe care ne-o asumăm, pentru că, de data asta, vrem să ne luptăm cu evaziunea fiscală de-adevăratelea. Da, vom modifica structura ANAF-ului şi acest lucru l-am comunicat public şi vom veni cu altă structură a Ministerului Finanţelor.
- Da, informatizăm şi mă întreb de ce conectarea care se discută în acest moment, la nivel de transfer de informaţii între Ministerul Finanţelor şi alte structuri din România, nu a fost făcută, ci este făcută în acest moment?
- Da, venim cu scheme de ajutor de stat pentru cei care investesc;
- da, vrem să capitalizăm CEC-ul. L-am mai capitalizat, eu l-am capitalizat şi eu îl voi capitaliza din nou, nu l-a mai capitaliza nimeni. Vrem să capitalizăm Eximbank-ul, l-am capitalizat, tot eu l-am capitalizat Eximbank, nimeni ulterior, şi în acest moment lucrăm pentru ca Eximbank-ul să devină mai eficient decât este.
- Da, capitalizăm fondurile de garantare - nu au mai fost capitalizate în ultima perioadă. Numai Fondul de Garantare Agricolă a primit 220 de milioane de euro. Este o sumă despre care cred că nici nu se gândea cineva că ar putea să se întâmple.
- Da, punem în funcţiune scheme de garantare pentru autorităţile locale;
- da, punem în funcţiune scheme de garantare pentru cei care au candidat pentru fonduri europene, au primit acest drept de a accesa fonduri europene şi au nevoie de co-finanţare şi Fondul de Garantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii le va oferi o schemă directă de suport pentru accesul fondurilor europene. Ştim ce să facem.
În niciun caz, în acest moment, cuvântul incompetenţă nu are legătură cu acest Guvern. Faptul că ceea ce facem presupune un risc politic, pe care nimeni nu şi-a închipuit acum o lună şi jumătate că cineva şi l-ar asuma, arată, din punctul meu de vedere, deplina responsabilitate a acestui Guvern vizavi de cetăţenii români. Era foarte uşor să minţim în continuare. Din poziţia de ministru al Finanţelor, vă spun că am fi putut să mai minţim vreo şase luni, am fi putut să ne împrumutăm vreo şase luni, am fi putut să aranjăm un acord cu Fondul Monetar, care să ne mai dea şase luni şi am fi aşteptat să vedem ce se întâmplă.
Nu cred că lucrurile vor evolua în bine şi, decât să minţim încă şase luni, decât să spunem încă şase luni: “Da, Europa merge bine, lumea merge bine şi România s-ar putea să meargă şi ea bine”, le spunem românilor adevărul. Lumea nu merge bine, Europa merge prost şi România s-ar putea să nu meargă bine. Dar trebuie să ne luăm măsurile de precauţie şi când discutăm de măsuri de precauţie trebuie să fim realişti.
Se discută aici despre cât se fură în România, în faţa Parlamentului român şi, de fiecare dată, cineva vine la acest microfon şi spune: “cei care sunt la putere, fură”. Toţi care sunt în această sală au fost în anumite momente la putere şi întrebarea este dacă acesta nu este un reflex al informaţiei perfecte. Poate, în acest moment, este timpul să ne oprim în această direcţie, cu toţii, cei care suntem azi la putere, cei care am fost la putere, cei care vom fi la putere, pentru că acesta este un reflex al politicii româneşti şi cred că mesajele care se transmit în acest moment vizavi de stoparea corupţiei, vizavi de lupta cu evaziunea fiscală, ar putea să rămână şi sper să rămână mesaje valabile, nu numai atâta timp cât acest Guvern este la putere, ci pentru toate guvernele, în viitor.
De asemenea, cred că ar fi bine să mai tragem o lecţie din ceea ce se întâmplă în acest moment – lecţia de a nu minţi, lecţia de a nu promite ceea ce ştim că nu vom putea să facem, lecţia de a nu ne duce în faţa cetăţenilor români cu lucruri pe care ştim că ei le speră, cu dorinţe pe care ştim că cetăţenii români le au şi să le oferim soluţii care nu există.
Haideţi să avem încredere în poporul român, haideţi să avem încredere în cetăţenii României şi să le spunem adevărul. Haideţi să avem încredere că oamenii din această ţară n-au nevoie să fie minţiţi că li se va da, pentru a li se cumpăra voturile, ci să le spunem adevărul şi să credem că sunt atât de înţelepţi, atât de pricepuţi în a înţelege ceea ce se întâmplă în România, încât să suporte acest adevăr şi să putem merge cu el înainte şi ceea ce face Guvernul, în acest moment, este să spună adevărul.
Avem o structură a cheltuielilor bugetare extrem de dezechilibrată. Creşterile pe care le-am menţionat anterior generează nevoia de ajustare de care vorbim în acest moment. Nu este o dorinţă a cuiva, nu este o încercare sinucigaşă a unui guvern de a dispărea de pe eşicherul politic. Este o încercare a unui guvern de a rezolva problemele României acum, anul viitor şi pe termen lung, pentru că avem o problemă majoră în sistemul bugetar şi această problemă majoră este dată de structura sistemului bugetar, de numărul de angajaţi din sistemul bugetar, de eficienţa sistemului bugetar şi de costurile acestui sistem şi este ceva de care se discută de ani de zile şi de fiecare dată, fiecare guvern nu face altceva, decât să mărească ineficienta sistemului bugetar, mărind salariile, mărind numărul de angajaţi, dar nemărind calitatea serviciilor care se oferă românilor şi românii aşteaptă servicii mai bune de la mai puţini angajaţi în sectorul bugetar şi este un lucru pe care vrem să-l facem şi-l vom impune.
Ştim că este greu, ştim că există o rezistenţă a sistemului extrem de solidă, ştim că de foarte multe ori va trebui să ne luptăm, inclusiv cu cei care sunt, mai mult sau mai puţin, de partea noastră, dar suntem convinşi că aceasta este calea şi este ceea ce ni se cere, în mod constant.
Avem, de asemenea, o problemă în sistemul de asigurări sociale, avem enorm de mulţi beneficiari, în raport cu cei care contribuie şi este un lucru care nu e de ieri, nu e de azi - a început în anii ’90 şi continuă şi astăzi şi sper să fie stopat – avem zeci de formule de sprijin social, avem diverse sisteme de pensii care se cheamă pensii fără să fi fost vreodată contributive, avem sate de orbi, care se plimbă cu maşina şi au carnet, avem beneficiari de ajutor social care au Mercedes în curte, avem beneficiari de salariu minim garantat care au venituri, probabil mult mari, decât media celor care sunt în acest moment în această sală, avem tot felul de rupturi în funcţionarea sistemului, care au fost susţinute prin legi, prin zeci de legi de asistenţă socială.
Trebuie să înceteze acest sistem. Şi trebuie să găsim soluţia prin care cei, care, într-adevăr, în România au nevoie să fie susţinuţi de către statul român, iar cei care pot munci, să se ducă la muncă.
Avem o problemă în sistemul de pensii pentru că, în ciuda sistemului contributiv, constatăm că din ceea ce se contribuie în acest moment, datorită numărului mic de contributori şi a numărului mare de beneficiari, avem un deficit structural al sistemului de pensii. Şi încercăm să ne luptăm cu acest deficit. Probabil că ar fi fost mult mai uşor şi, aşa cum s-a menţionat aici, puteam să mărim taxe, probabil că ar fi fost mult mai uşor să nu afectăm sistemul de pensii. Ar fi fost o măsură temporară, care nu repara eroarea structurală de majorare a pensiilor dincolo de limitele de suportabilitate ale sistemului. Şi ne-am asumat riscul politic de a face acest lucru, nu pentru binele cuiva din Guvernul României, nu pentru că Sebastian Vlădescu vrea să fie călăul cuiva, nu pentru că Guvernul Boc urăşte vreun român, ci pentru că noi credem că aceasta este calea prin care putem să-i ajutăm pe români.
Am auzit aici o exprimare, spunându-se că îi urâm pe toţi românii. Este foarte uşor să spui acest lucru, când n-ai nimic de făcut şi când i-ai minţit pe români ani de zile. Repet, nu-i vom minţi pe români, chiar dacă cineva va spune că vrem să le facem rău. Vom spune adevărul, vom face ceea ce se poate face în acest moment, vom ajusta toate cheltuielile şi veţi vedea transparenţa cheltuirii banului public, totul va fi public, totul va fi afişat pe site-urile ministerelor – şi mă întreb de ce acest lucru n-a fost făcut în anii anteriori; veţi vedea salariile din sectorul bugetar – şi mă întreb de ce acest lucru n-a fost făcut în anii anteriori; şi veţi vedea toate lucrurile pe care, senzaţia mea este că ne-au fost furate din programul pe care-l implementăm sau din cele pe care le-am implementat deja, funcţionând în România. Şi în mod cert, în criza în care ne aflăm, este greu să le promitem românilor că va fi mai bine.
Ceea ce le pot promite românilor este că, luând aceste măsuri, în România nu va fi mai rău, că în România nu se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului 2008, moment în care credibilitatea României s-a dus aproape de zero – şi uitaţi-vă, vă rog, ştiu că este foarte tehnic, dar legătura României cu pieţele externe, când ai nevoie de finanţare de ordinul miliardelor, este foarte importantă. Uitaţi-vă, că la sfârşitul anului 2008, în ciuda unei creşteri economice extrem de solide, riscul României s-a dus la 800. Este un parametru de risc, se cheamă CDS. În momentul de faţă, este 250-260. Şi se va duce în jos, pentru că în momentul de faţă lumea crede că acestea sunt măsurile bune. Iar când spun “lumea” – şi aici vreau să mai închid o dispută, cea vizavi de declaraţiile unor oficiali ai Fondului Monetar Internaţional – din punct de vedere tehnic, în mod constant, şi Fondul Monetar a spus că acesta este cel mai bun program pe care România îl poate asuma. Emoţia lor constantă a fost vizavi de capabilitatea noastră de a ne asuma aceste măsuri cu risc politic extrem de ridicat. Am dovedit că suntem gata să ni-l asumăm, am dovedit că ceea ce facem este ceea ce credem că este cel mai bine pentru români şi sunt convins că în continuare vom reuşi, pentru că, dincolo de minciuna unor moţiuni care prezintă alchimii bugetare absolut neinteligibile, vom veni cu bugete transparente, vom veni cu bugete funcţionale şi vom veni cu o stare de fapt, care va permite României să funcţioneze nu la parametrii pe care ni-i dorim, dar la parametrii pe care o lume într-o turbulenţă extrem de gravă ne permite. Vă mulţumesc.”
Pentru a intelege realitatea dinamicii cheltuielilor cu salariile, pensiile si cu asistenta sociala iata o prezentare foarte succinta atasata aici: Prezentarea PwP“. Era si solicitarea expresa a unui comentator a acestui blog: keep it simple.






Uau, dupa atatia ani de abureala… Imi pare un semn bun macar asta, ca politicienii incep sa spuna lucrurilor pe nume. Sa vedem cat tine si minunea asta…
cornelius,
Este un pas urias spre ratiune, transparenta si responabilitate.
* o sa sustin pina in panzele albe ca taierile de bani fara masuri care sa stimuleze productia
nu duc decat la dezastru ! (pe fondul acestor taieri se fura cu nerusinare din banul public ptr prostii,
singurele pe care le poate ‘ produce ‘ clientela politica …)
** pe masini se irosesc o groaza de bani ! decat sa fac drumuri proaste ca sa aiba
ce FURA clientala politica, mai bine fac masini ieftine care merg pe drumuri proaste
si scap si de clientela (clientela nu are capacitatea de a organiza fabricarea de autoturisme ..)
STRICT TEHNIC EXISTA SOLUTII !!!
http://en.wikipedia.org/wiki/Citro%C3%ABn_2CV
http://www.sinodefence.com/army/logistics/bj2020s.asp
sa auzim de bine !
PS 1 : se poate si fara taburi elvetiene la o adicatelea dupa cum vedeti !
(daca linga un tab detonezi 20 de kg de exploziv chiar elvetian fiind are o problema !)
http://www.gandul.info/news/romania-anunta-cu-mandrie-ca-primul-blindat-amfibiu-dambovitean-a-trecut-testul-de-apa-6142473
TRACTOARE SI CAMIONETE IEFTINE PTR AGRICULTURA !!!!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7311776-propunere-lasati-autostrazile-faceti-ilf-uri.htm
PS 2 : centrale nucleare fiindca energia se va scumpiii ….
Ce mai, trebuie sa felicit Partidul schizo-liberal si pe membrii sai.
De acord cu tine si de aceea felicit si eu partidul schizofrenic liberal
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7333832-pnl-sustine-motiunea-cenzura-psd-desi-dezaproba-continutul.htm
Observati ca devin si eu schizo la o asemenea cestiune pasionanta
” Era foarte uşor SA MINTIM în continuare. Din poziţia de ministru al Finanţelor, vă spun că am fi putut să mai minţim vreo şase luni, am fi putut să ne împrumutăm vreo şase luni, am fi putut să aranjăm un acord cu Fondul Monetar, care să ne mai dea şase luni şi am fi aşteptat să vedem ce se întâmplă.”
”…să mai tragem o lecţie din ceea ce se întâmplă în acest moment – lecţia de a NU MINTI, lecţia de a nu promite ceea ce ştim că nu vom putea să facem…”
Cata transpareta si onestitate in sincera recunoastere a minciunii! Oare hotului care a furat si care isi recunoaste vina intr-un acces de pocainta i se iarta fapta? E o intrebare retorica.
Cata transparenta se poate ascunde in spatele ”schemelor” propuse care nu sunt si explicate cu modalitatile de implementare? Sau ”schemele” sunt inca in lucru? Si VOR FI aplicate…intr-o zi.
Cata transparenta exista in ”STIM CE SA FACEM. ” ? ! (nu ne mai bateti voi la cap – remarca proprie) ?!
Cred cu tarie ca in momentul in care Guvernul s-a hotarat sa inceapa ”reforma statului” intentia a fost laudabila. La fel cum cred cu tarie ca pe parcurs au intervenit interese, incompetente, orgolii sau pur si simplu prostii ce au manjit o intentie laudabila…de care nimeni nu mai vrea sa isi aminteasca. Pentru ca pur si simplu ideea e moarta.
Andreea,
Fata de prezentarea anterioara cea atasata aici nu are decat efectuate niste procente de crestere fata de o perioada de baza (anul 2004). Nu este nici pe departe ceea ce spusesem eu.
Uite, citez din postarea mea ca sa-ti reamintesc:
“Prezentarea fondului de salarii in valori absolute este menita sa induca in eroare privitorul. De ce nu se prezinta si evolutia valorii procentuale pe care fondul de salarii o reprezinta in buget?
De ce prezentati evolutia punctului de pensie numai in valori nominale si nu prezentati in acelasi grafic si valoarea punctului de pensie ce ar fi rezultat din impartirea bugetului pensiilor la numarul de puncte de pensie din sistem?”
Cat priveste adaugarea unei situatii comparative intre salariul mediu din privat si a celui din mediul bugetar ea este afectata de nivelul foarte mare de evaziune din mediul privat.
O ilustrare foarte clara in acest sens a fost publicata chiar astazi: http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/cati-bani-strange-europa-din-taxe-topul-tarilor-188436.html
Dupa cum poti vedea tarile cu inclinatii puternic socialiste au rate de colectare foarte mari in PIB, incomparabile cu Romania. Asta ca sa nu mai mentionez cu cat este mai mare in valoare nominala PIB-ul lor fata de al nostru.
In conditiile unor politici socialiste de protectie sociala si a mentinerii unor sisteme de invatamant si sanatate finantate de stat obligatoriu si la nivel generalizat nu ne vom mai dezvolta niciodata. Acolo trebuie sa fie reforma, la desfiintarea platii nemuncii, la usurarea poverii bugetare prin privatizarea multor servicii publice si companii monopol de stat (inca) si atunci va scadea si fiscalitatea impovaratoare si aberanta care indeamna la evaziune si vom ajunge si noi sa traim la un standard de viata asemanator tarilor dezvoltate.
E singura cale, iar voi (si nici nimeni altcineva de pe scena politica romaneasca) nu vreti sa plecati pe ea. Stim cu totii de ce (care sunt interesele personale si de partid) asa ca sa stii ca oricum nu-mi fac iluzii.
keep it simple,
Revin cu ponderile in buget.
SOLUTII SUNT…
In mod evident, este un mesaj de tinuta si cat se poate de logic… de apreciat
Sunt intr-adevar foarte multe de facut, in toate planurile, la toate nivelele…
Dar vreau sa subliniez un lucru, care din nefericire, cred ca este tratat cu superficialitate, sau mai bine zis nu cu importanta care i se cuvine:
… exista numa o singura solutie corecta si morala, de a “produce bunastare”:
fiecare cetatean al acestei tari, trebuie sa munceasca, cu incordare si responsabilitate, cu cat mai multa eficienta pentru a produce VALOARE (prin produse sau servicii, necesare societatii, PRODUSE SI SERVICII recompensate de catre aceasta / producatoare de VENITURI).
Noi intre timp, de vreo 20 de ani, am inceput sa devenim o piata / PIATA din ce in ce mai evidenta: mai mult ca cerere si mai putin ca solvabilitate).
Avem ce sa facem, sa PRODUCEM (produse si servicii) pentru piata noastra / pentru consumul nostru intern, si mai ales trebuie sa gandim ca trebuie sa concuram si la noi acasa si pe piete externe. Europenizarea noastra si GLOBALIZAREA isi spun cuvantul
Deci trebuie sa muncim mai mult si mai bine (calitativ si ca eficienta).
Trebuie sa MUNCIM; dar unde ?…, daca nu dezvoltam mediul de afaceri (de la a invata sa facem afaceri, de la a incuraja pe intreprinzatori sa pormeasca afaceri, iar afacerile pronite sa le dezvoltam) —Trebuie sa PRODUCEM (produse si servicii) CU FOLOS.
Competitia pe piata muncii de fapt se reduce in fond la o competitie a mediilor de afaceri / ale sistemelor de afaceri ce populeaza aceste medii.
Pe scurt… in indiferent ce abordare (mai sociala sau mai liberala), problema care se pune este de a dezvolta mediul de afaceri, singurul in masura sa dea consistenta solutiilor de rezolvare a problemelor de toate felurile si in special cele sociale.
CARE SUNT ACESTE MASURI, vazute prin ochii mintea guvernantilor, a Ministrului de finante, astfel ca sa PRODUCEM MAI PERFORMANT (MAI MULT, MAI BINE, MAI COMPETITIV, MAI EFICIENT), si sa incepem sa ne construim propria noastra bunastare ?
Stam pe un munte de resurse (de toate felurile, atatea cate au mai ramas…) si nu suntem in stare sa ne asiguram nici macar nivelul minimal de trai, preconizat si acceptat, caci ca o tara balcanica, abia iesita din comunism, in care in ultimii 20 a inflorit coruptia si este confiscata de grupurile mafiote, suntem condusi de o clasa politica in primul rand corupta si incompetenta (ma refer la toti politicienii de toate orientarile).
Exceptiile confirma regula.
Ce este de facut?
In primul rand; CONSTIENTIZAREA ACESTUI SUCCINT SI DELOC PLACUT / DEZAGREABIL DIAGNOSTIC.
Solutiile… sunt …cele mai multe de bun simt.
Totusi problema sociala este o restrictie importanta, de care trebuie sa tinem seama, altfel se dezagregheaza tot sistemul.
Tot acest proces de insanatosire, este un proces indelungat si complicat, DAR CRED CA A VENIT MOMENTUL SA-L GANDIM, SA-L PLANIFICAM, SA-L ABORDAM SI MAI ALES SA-L CONTROLAM si ADMINISTRAM ASA CUM TREBUIE.
Avand in vedere, modul in care noi ca romani intelegem si stim sa facem politica, cred ca acesta / POLITICA ar trebui trecuta in plan secund daca nu momentan suspendata.
La momente exceptionale, solutii exceptionale si mai trebuie si … OAMENI EXCEPTIONALI… in primul rand morali isi credibili.
SA NE DORIM SUCCESUL….de care avem nevoie, insemnand restructurarea (logica si sanatoasa) intregului sistem numit ROMANIA .
anca munteanu,
Apropo de sinceritate si politica, nu oriunde ci la romanica asta fara invidiosi, tradatori, turnatori , rai si prosti…
Daca bugetul era asa cinsit si se spuneau in ianuarie toate alea si de ce nu din noiembrie ca sa-i avem acum pe Geoana si pe Voicu et co, oare cati deputati mai avea PDL azi, caci vedeti ca tradarile deja au inceput, si cine ar fi guvernat?
Desigur ca nevand dvs nicio raspundere e usor, dar credeti ca guvernul PSD-PNL pe care de data asta Basescu il numea fara sa clipeasca, proceda mai eficient si mai putin pagubos?
Ce spuneti?
La noi ideea de partid este puternic erodata, si astazi total necredibila.
Partid, in limba romana, inseamna in primul rand o gasca, pusa pe capatuiala cu oricare pret.
Semnalul la dat tov. Iliescu, eternul indragostit de putere, care a accepta si incurajat toate compromisurile posibile numai ca dansul si ai lui ortaci sa revina, sa fie la putere, sa ramana de-a pururi la putere.
Adrian Nastase si toti imbogatitii perioadei FSN – PSD, au constituit un model de reusita in afaceri, in politica, in viata.
Capitalism de cumetrie, sub privirea ingaduitoare a tovarasului.
Mai apoi ceilalti, ce au preluat modelul, l-au perfectionat aducandu-l pe culmi nebanuite.
Au aparut miliardarii, de peste noapte, si baietii destepti in toate domeniile… astazi modelul reusitei profesionale si materiale nu mai propavaduieste performanta cinstita, baza pe talent si multa munca, pe tarie de caracter si tinuta verticala… etc ci pe abilitati in marea arta de a fura si de a fi impostor autentic…
Nimic nu mai este curat, totul este murdar si grobian…
Acesta este noul model ce ne otraveste existenta si ne face mediul irespirabil…
Nu traim numai in saracie materiala si de spirit, traim o continua viata murdara, intr-o continua balacareala…
Trebuie, ca o data si o data sa ne facem curat in propria ograda… sa facem o curatenie generala.
A venit vremea, … toata lumea o stie si o simte…
Ifrim,
Mare dreptate ai! Cei putini proaspeti si curati sunt inca prea putini. Vestea buna este ca apar din ce in ce mai multi.
De ce nu se trec salariile (de fapt toate veniturile) functionarilor si celorlalti angajati din toate
primariile DE LA BUGETUL DE STAT LA BUGETUL LOCAL?
Este si normal ca fiecare comunitate sa isi plateasca din veniturile proprii angajatii, fiind anormal sa fie platiti de la bugetul de stat.
Astfel, daca avem spre exemplu un numar de 8 mii de primarii care fiecare are o medie a angajatilor de circa 25 de angajati vom scuti bugetul de stat de la plata unui numar de minum 200 de mii de
bugetari, exact cat trebuie ca sa se respecte conditiile FMI. Si sunt primarii care au mult prea multi angajati.
Daca se mai procedeaza si la purificarea angajarilor din perioada 2007-2009 putem constata ca vom fi chiar pe plus !!!
In plus, primarii devin dependenti de localnicii carora trebuie sa le dea socoteala pentru banii incasati in vederea platii salariilor lor.
Fara implicarea comunitatii in problemele care o privesc direct, nu se va rezolva niciodata nimic. La putere vor veni mereu cei care vor promite mai mult. Nu cei care sunt mai competenti. Ideea ca trebuie sa asteptam ca cineva acolo sus sa aibe grija de noi este profund nociva (este exact ceea ce vor smecherii)
Romania doarme, cetatenii nu-si iau rolul in serios. Boc e de vina pentru toate si-n timpul acesta primariile fac achizitii aiuritoare, la preturi mult mai mari ca cele de pe piata, angajeaza numai neamuri si pile, prieteni…