Factura sociala incarca bugetul de stat cu 13,8 milioane plati in 2008, diminuate la 11,2 milioane plati in 2010 pentru asistenta sociala

Statul asistential excesiv este in deriva. De ce? Pentru ca am ajuns sa platim nemunca cu bani publici. Cladit cu aportul masiv al guvernului liberal si al celui social-democrat – culmea, cei care se intreaba nedumeriti de ce avem nevoie de masuri de austeritate sau unde se duc acum banii din bugetul Romaniei -, sistemul de asistenta sociala este regandit in ansamblu, informatizat si spalat de abuzuri pana la sfarsitul acestui an. Un nou Cod este in curs de elaborare de catre un grup interministerial de experti, care va fi propus curand spre dezbatere publica. Scopul sau este directionarea ajutoarelor sociale catre persoanele care au cu adevarat nevoie si nu catre persoanele sanatoase, apte, dar fara chef de munca sau cu avere probata de bunurile si capitalurile detinute.

In anii 2000 – 2008, in loc sa investim banii obtinuti din cresterea economica in infrastructura, scoli, spitale sau sa-i economisim pentru vremuri mai grele, guvernele Romaniei au crescut numarul de persoane asistate social. In absenta unui sistem informatic bine pus la punct care sa identifice gradul de suprapunere a beneficiarilor de asistenta sociala, ne raportam la numarul de plati efective, care se adreseaza si familiilor ca beneficiari, nu doar beneficiarilor individuali. Aceste plati au crescut de la 5,4 milioane in 2000, la 6,4 milioane in 2004, urmand un salt mortal bugetar pana la 13,86 milioane in 2008. Sumele alocate din bugetul de stat au crescut de 3,3 ori intre 2000 si 2004, respectiv de 4 ori intre 2004 si 2008.

Daca luam insa in calcul doar ajutorul pentru incalzire, acordat celor peste 5,6 milioane de familii in 2008, si raportam numarul mediu de 2,8 persoane pe familie in Romania, ajungem la un numar al asistatilor sociali care depaseste mult cele 13,8 milioane de plati. Pe scurt, trei sferturi din populatia Romaniei beneficiau de ajutorul de incalzire in anul 2008, alaturi de multe alte instrumente de interventii sociale.

Excesele au intrecut limitele irationalului in anii 2007-2008, cand cheltuielile cu asistenta sociala au crescut cu 75%, la care se adauga cresterile cheltuielilor cu personalul cu 65%, si ale celor cu pensiile cu 84% in aceiasi doi ani fata de 2006. Inconstienta lor si principiul “dupa noi potopul” a dus la un deficit bugetar de 5,4% din PIB in 2008, an cu crestere economica foarte ridicata. Aceste cheltuieli s-au perpetuat in 2009 si 2010, fara ca veniturile sa le poata tine pasul. Daca nu corectam rapid dezechilibrele generate, deficitul ar fi sarit in 2010 la peste 9% din PIB. Presiunea fiscala asupra mediului de afaceri ar fi crescut, iar falimentele si somajul ar fi fost mult mai ridicate decat in prezent. Datoriile ne-ar fi hartuit generatiile viitoare.

In 2010, numarul platilor pentru asistenta sociala a scazut la 11,22 milioane, in principal prin restrictionarea acordarii ajutoarelor de incalzire, a sprijinului pentru prima casatorie si a trusoului pentru nou-nascuti. Sumele alocate de la bugetul de stat au continuat sa creasca insa timid, cu 4% fata de 2008, in special prin presiunea creata de pensiile sociale minim garantate, a venitului minim garantat si de cresterea pensiilor agricultorilor.

Sa ma explic pe indelete. Fac referire doar la instrumentele de asistenta sociala si pensii sociale platite din bugetul de stat. Nu si la platile complementare din bugetele locale.

I. Asistenta sociala:
Total asistenta sociala

2000: 2.993.234 plati
2004: 4.067.765 plati
2008: 11.566.376 plati
2010: 8.372.008 plati
Din care:
– Ajutor incalzire
2000: 0 plati
2004: 1.039.712 plati
2008: 5.678.750 plati
2010: 3.162.727 plati
- Alocatia de stat pentru copii
2000: 1.636.847 plati
2004: 1.650.400 plati
2008: 3.875.707 plati
2010: 3.881.838 plati
- Alocații si trusou nou născuți, sprijin casătorie, alte ajutoare
2000: 1.089 plati
2004: 30.000 plati
2008: 860.000 plati
2010: 35.000 plati
- Alocații familiale
2000: 1.199.665 plati
2004: 877.233 plati
2008: 698.864 plati
2010: 765.729 plati
- Persoane cu handicap (mentiune: drepturile acordate persoanelor cu handicap se sustin in prezent din transferurui intre unitati ale administratiei publice si nu din capitolul asistenta sociala)
2000-2004: 0 plati
2008: 596.248 plati
2010: 620.336 plati
- Venitul minim garantat
2000: 128.000 plati
2004: 422.157 plati
2008: 223.778 plati
2010: 295.000 plati
- Indemnizatie crestere copil
2000-2004: 0 plati
2008: 179.070 plati
2010: 189.743 plati
- Alocatia de plasament
2000: 27.633 plati
2004: 48.263 plati
2008: 50.207 plati
2010: 41.971 plati

II. Pensii
Total pensii sociale:

2000: 2.421.700 beneficiari
2004: 2.299.000 beneficiari
2008: 1.693.000 beneficiari
2010: 2.235.300 beneficiari
Din care:
- Pensii agricultori
2000: 1.766.600 beneficiari
2004: 1.473.300 beneficiari
2008: 866.000 beneficiari
2010: 741.000 beneficiari
- Pensia sociala minima garantata
2000 – 2008: 0 beneficiari
2010: 649.000 beneficiari
- Indemnizatii reparatorii si alte drepturi (persecutati etnic, politic, religios, revolutionari etc.)
2000: 654.000 beneficiari
2004: 824.500 beneficiari
2008: 687.000 beneficiari
2010: 620.000 beneficiari
- Alte drepturi (abonamente CFR, telefon etc.)
2000: 1.100 beneficiari
2004: 1.200 beneficiari
2008: 140.000 beneficiari
2010: 225.300 beneficiari

Total I + II:
2000: 5.414.934 plati
2004: 6.366.765 plati
2008: 13.855.624 plati
2010: 11.227.644 plati

Situatia controlului unor abuzuri si erori

De pilda, in ceea ce priveste încadrarea în grad de handicap grav şi accentuat a persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate, au fost verificate administrativ 138.482 dosare – ceea ce reprezintă 25,18% din dosarele existente la nivelul țării. Din aceste dosare, au fost selectate pentru verificarea pe teren 20.245 cazuri – reprezentând 14,62%. Pentru reevaluare, cu alte cuvinte, situațiile în care comisia a apreciat că este posibilă o fraudă în obținerea/deținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, au fost propuse 35.350 dosare la nivelul întregii țări, respectiv 25,53% din numărul de dosare analizate administrativ.

De la începutul controlului (14 iunie 2010), verificările pe teren s-au efectuat cu precădere pe tipurile următoare de handicap:

- Vizual: 4.963 cazuri dintr-un total de 26.160 (respectiv, echipa de control a apreciat că 18,97% din dosarele analizate administrativ trebuie evaluate și la domiciliul bolnavului);
- Fizic: 4.662 cazuri dintr-un total de 28.367(respectiv: 16,43%);
- Mental: 3.335 cazuri dintr-un total de 20.030 (respectiv: 16,65%);
- Somatic: 2.982 cazuri dintr-un total de 21.861 (respectiv: 13,64%).

In ceea ce priveste venitul minim garantat sumele necheltuire ca urmare a incetarii din plata a dosarelor se ridica la 1.675.969 LEI, în urma verificarilor facute in perioada 20 mai – 24 septembrie 2010.

Numărul total de primării inspectate de la data declanşării controlului (20 mai 2010) a ajuns la 2.900, ceea ce reprezintă:
- 91,05% din numărul total de primării existente în ţară;
- 91,03% din numărul total dosare plătite.

La primăriile verificate, au fost selectate, prin sondaj, spre verificare, o parte din dosarele existente în plată la momentul respectiv. Cumulat, de la începutul declanșării campaniei (20 mai 2010), au fost verificate, la nivelul întregii țări 139.891 dosare, ceea ce reprezintă aproximativ 53,32% din numărul de dosare existente în primăriile inspectate.

Numarul dosarelor propuse spre suspendare sau incetare a platii dreptului la ajutor social se ridica la 33.124 la nivelul întregii țări. Reprezintă 23,68% din dosarele verificate, respectiv 12,63% din totalul dosarelor existente în primăriile inspectate.

In unele localitati abaterile descoperite de către inspectorii sociali au fost atât de numeroase şi/sau grave, încât s-a luat decizia dispunerii măsurii de suspendare sau încetare a plăţii pentru toate dosarele.

Totalul amenzilor aplicate primăriilor de la începutul controlului pana in prezent este de 171.008 lei.

În județele care au încheiat verificarea de bază, respectiv, TOATE primăriile au fost controlate, s-a demarat acțiunea de monitorizare. Alături de ele se află și alte primării, care au apreciat utilă verificarea implementării de către primării a măsurilor dispuse cu prilejul controlului inițial. Astfel, ca urmare a monitorizării primăriilor de la începutul controlului până în prezent, au fost reverificate TOATE dosarele și au fost propuse spre suspendare de echipa de inspecție un procent de 37,20% din numărul de dosare existente în plată în primăriile monitorizate. Astfel, în această perioadă, au fost monitorizate 336 de primării din 31 județe, primării care totalizau 34.219 de dosare existente în plată. Din acestea, 12.730 de dosare fuseseră propuse spre suspendare/încetare în urma controlului.
Efectiv, măsurile dispuse au fost implementate astfel:
- suspendare de la plată = 2.981 dosare, reprezentând 23,42% din dosarele propuse spre suspendare în urma controlului
- încetare din plată = 4.796 dosare, reprezentând 37,67% din dosarele propuse spre suspendare/încetare în urma controlului
- reluare a plății ajutorului social = 4.953 de dosare, reprezentând 38,917%, pentru care beneficiarii și-au completat dosarul cu actele ce lipseau la data efectuării controlului.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

74 Responses to Factura sociala incarca bugetul de stat cu 13,8 milioane plati in 2008, diminuate la 11,2 milioane plati in 2010 pentru asistenta sociala

  1. Roxana Nicolescu says:

    Buna ziua!
    Am rugamintea de a posta ce variante sunt in discutie pentru acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.
    Am nascut in iulie 2010 si sunt deocamdata in concediu postnatal .
    Va multumesc!

    Cu stima,
    Roxana N.

    • Andreea Paul says:

      Roxana Nicolescu,

      Va rog sa le solicitati Ministerului Muncii. Dansii sunt responsabili cu inaintarea acelor propuneri. Eu inca nu le-am primit oficial.

      PS: Am renuntat la menirea de mesager fiind complet neapreciata si confundata cu responsabilitatea deciziei ca atare.

  2. Amazonul says:

    Ok, dar prezentati datele pe cicluri politice: 2000-2004; 2005-2010, pentru corectitudinea analizei

  3. D-na Paul, e limpede ca actuala guvernare e mult mai responsabila ! Cifrele o dovedesc. Sper sa continuati pentru ca e loc si de mai bine. Sunt unele plati a caror logica nu o pot decripta decat prin neghiobia paternalista cronicizata; de exp. “Alocatii si trusou nou născuti, sprijin casătorie, alte ajutoare”, “Venit minim garantat”. In cazul primelor mentionate, foarte bine ati facut ca le-ati diminuat drastic. Odata intrati in genul asta de asistare, cutia Pandorei stangiste s-a deschis spre irational si pretentii multiplicate absurd. In aceeasi logica, de ce n-as pretinde si eu sprijin banesc pentru carti, altul pentru tigari etc. !? Nu e o pura intamplare ca, la scara cumulativa a deceniilor postbelice, socialismul (chiar si in varianta sa social-democrata, care accepta regimul parlamentar si concurentza electorala) a reintrodus pe usa din dos privilegiile si pretentia la privilegiile de tip medieval. In Franta de exemplu, exista peste 530 de regimuri speciale de pensii – emotionanta revigorare a realitatilor lui L’Ancient Regim ! La noi intr-o batatura simtitor mai saraca, e suficient sa ma gandesc doar la magistrati, regiile autonome sau parlamentari ..

  4. tradare, dar sa stim si noi. says:

    as fi curios de o estimare de genu: factura unei clase politice corupte, avide, ipocrite a falimentat economic, social si moral o fosta natie!
    (inclusiv acesti asistati social au avut ca scop cumpararea de voturi! )

    • Andreea Paul says:

      tradare, dar sa stim si noi,

      Propune intr-o competitie electorala din Romania un profesionist onest cu un politician care promite ajutoare sociale. Cine crezi ca va castiga? Cine e responsabil? Dar de vina? Ai curajul sa fii onest pana la capat.

  5. tradare, dar sa stim si noi. says:

    btw:3/4 din populatia tarii se bucura de ajutorul de incalzire. mi se pare normal cind din 89 pina azi platim de minim 10 000 ori mai scump gazul catre straini (contuarul masoara mc, ei ne cer bani pe kw…de aia zic minim 10 000) care in loc sa scada pretul gazului ei doneaza niste maruntis in nu stiu ce cont de solidaritate.

    ar trebui sa beneficiem toti de ajutoare de incalzire (iar asa zisu guvern s a abtinut greu sa nu scumpeasca energia pina in primavara, probabil s a calculat ca s a atins gradul de suportabilitate)

    de cind tradarea nu se mai trateaza cu gloante ci cu posturi de demnitari s a dus totu draq.

  6. Adrian says:

    Buna ziua,
    Chiar asa excesiva, daca s-ar fi respectat legislatia, sumele cheltuite ar fi fost mai mici. Ar fi interesant de estimat si procentul din platile diferitelor forme de ajutoare sociale ilegal acordat. Sunt bani publici dusi pe apa sambetei, fara a se putea recupera si fara a gasi vinovati. Dar pentru asta ar fi trebuit sa existe la momentul respectiv controale si verificari din partea institutiilor statului, lucru care nu s-a facut. Dosare de pensionari pe caz de boala si persoane cu grad de handicat inchipuiti, dosare de ajutoare sociale incomplete sau care contin date false, anchete sociale facute superficial din birou sau chiar neefectuate, sunt doar cateva exemple de incompetenta si superficialitate a institutiilor statului in cheltuirea banului public. In alta ordine de idei, nu inteleg cand aplica guvernul (nu neaparat actualul) politicile economice, inainte de furtul banului public, in timpul furtului sau dupa furt. Pun aceasta intrebare deoarece, in functie de momentul aplicarii politicilor si schimbarii ipotezelor de lucru, se obtin concluzii diferite si noi ipoteze. Personal consider ca fara stoparea urgenta a furturilor din bani publici si fara eliminarea analfabetilor manageriali care conduc institutiile statului din ministere si pana in ultima comuna, orice aplicare a teoriei in practica si orice politica economica este vorbarie goala fiind, inevitabil, sortite esecului. Mai concret, fara o cheltuire eficienta a banilor publici simultan cu profesionalizarea institutiilor statului, nimic nu va merge in tara asta. Cu stima.

    • Andreea Paul says:

      Adrian,

      Revim cu acest raspuns.

    • Andreea Paul says:

      Adrian,

      Am promis ca revin cu raspunsul la intrebarea privind situatia controlului abuzurilor si a erorilor.

      A. De pilda, in ceea ce priveste încadrarea în grad de handicap grav şi accentuat a persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate :

      De la începutul controlului (=14 iunie 2010), verificările pe teren s-au efectuat cu precădere pe tipurile următoare de handicap:

      - Vizual: 4.963 cazuri dintr-un total de 26.160 (respectiv, echipa de control a apreciat că 18,97% din dosarele analizate administrativ trebuie evaluate și la domiciliul bolnavului);
      - Fizic: 4.662 cazuri dintr-un total de 28.367(respectiv: 16,43%);
      - Mental: 3.335 cazuri dintr-un total de 20.030 (respectiv: 16,65%);
      - Somatic: 2.982 cazuri dintr-un total de 21.861 (respectiv: 13,64%).

      În total, de la începutul acestui control, au fost verificate ADMINISTRATIV 138.482 dosare (ceea ce reprezintă 25,18% din dosarele existente la nivelul țării).

      Din aceste dosare, au fost selectate în vederea verificării PE TEREN, 20.245 cazuri (reprezentând 14,62%).

      Pentru REEVALUARE, cu alte cuvinte, situațiile în care comisia a apreciat că este posibilă o fraudă în obținerea/deținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, au fost propuse 35.350 dosare la nivelul întregii țări, respectiv 25,53% din numărul de dosare analizate administrativ.

      B. In ceea ce priveste venitul minim garantat:

      1. Numărul total de primării inspectate de la data declanşării controlului (20 mai 2010) a ajuns la 2.900, ceea ce reprezintă:
      - 91,05% din numărul total de primării existente în ţară;
      - 91,03% din numărul total dosare plătite.

      2. DOSARE VERIFICATE: La primăriile verificate, au fost selectate, prin sondaj, spre verificare, o parte din dosarele existente în plată la momentul respectiv. CUMULAT, de la începutul declanșării campaniei (20 mai 2010), au fost verificate, la nivelul întregii țări 139.891 dosare, ceea ce reprezintă aproximativ 53,32% din numărul de dosare existente în primăriile inspectate.

      3. NUMĂRUL DOSARELOR PROPUSE SPRE SUSPENDARE sau ÎNCETARE A PLĂȚII DREPTULUI LA AJUTOR SOCIAL
      = 33.124 la nivelul întregii țări, ceea ce reprezintă 23,68% din dosarele verificate, respectiv 12,63% din totalul dosarelor existente în primăriile inspectate.

      In unele localitati abaterile descoperite de către inspectorii sociali au fost atât de numeroase şi/sau grave, încât s-a luat decizia dispunerii măsurii de suspendare sau încetare a plăţii PENTRU TOATE DOSARELE.

      4. AMENZI: totalul amenzilor aplicate primăriilor de la începutul controlului (20 mai 2010) este de 171.008 lei.

      5. MONITORIZARE: În județele care au încheiat verificarea de bază, respectiv, TOATE primăriile au fost controlate, s-a demarat acțiunea de monitorizare. Alături de ele se află și alte primării, care au apreciat utilă verificarea implementării de către primării a măsurilor dispuse cu prilejul controlului inițial. Astfel, ca urmare a monitorizării primăriilor de la începutul controlului până în prezent, au fost reverificate TOATE dosarele și au fost propuse spre suspendare de echipa de inspecție un procent de 37,20% din numărul de dosare existente în plată în primăriile monitorizate. Astfel, în această perioadă, au fost monitorizate 336 de primării din 31 județe, primării care totalizau 34.219 de dosare existente în plată. Din acestea, 12.730 de dosare fuseseră propuse spre suspendare/încetare în urma controlului.
      Efectiv, măsurile dispuse au fost implementate astfel:
      - suspendare de la plată = 2.981 dosare, reprezentând 23,42% din dosarele propuse spre suspendare în urma controlului
      - încetare din plată = 4.796 dosare, reprezentând 37,67% din dosarele propuse spre suspendare/încetare în urma controlului
      - reluare a plății ajutorului social = 4.953 de dosare, reprezentând 38,917%, pentru care beneficiarii și-au completat dosarul cu actele ce lipseau la data efectuării controlului.


      SUMELE NECHELTUITE CA URMARE A ÎNCETĂRII DIN PLATĂ A DOSARELOR SE RIDICĂ LA 1.675.969 LEI în perioada 20 mai – 24 septembrie 2010.

      C. Chiar daca nu ii vizeaza in aceasta postare, va semnalez si numarul persoanelor abuziv pensionate de invaliditate.

      Situaţia privind revizuirea medicală periodică efectuată conform prevederilor Legii nr. 19/2000, au dus la 4.223 persoane depensionate ca urmare a revizuirilor medicale periodice de la începutul anului până în prezent.

      Situaţia privind verificările medicale efectuate, potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010:
      - s-a constatat confirmarea încadrării în acelaşi grad de invaliditate pentru 105.602 persoane,
      - schimbarea încadrării de la un grad de invaliditate agravant la un grad de invaliditate mai puţin agravant pentru 4.419 persoane şi
      - depensionarea a 1.325 persoane.

  7. Parerea mea says:

    Eliminarea subventiei la incalzire va complica situatia, in loc s-o simplifice! O centrala proprie de apartament, super-performanta costa in jur de 3.000 euro, inclusiv proiectul, aprobarile, instalarea; la cheie cum s-ar zice. Suma nu e mare, iar beneficiile sunt evidente, am o astfel de centrala in casa de vacanta si sunt uimit.

    In apartamentul de la Bucuresti nu am o astfel de centrala. Daca se ridica subventia la caldura, atunci ma debransez, cu siguranta. De ce sa platesc 700-800 lei/luna pentru incalzire, pe cand costul de exploatare al unei centrale ma duce la jumatate?

    Buuun, ce se va intampla insa cu sistemul centralizat, in speta RADET ? Pai va ramane, incet, incet, numai cu cei care nu vor avea bani de “debransare”. Va supravietui oare sistemul centralizat? Ma indoiesc, iar daca va da faliment, cei saraci vor ramane la voia naturii. Ce veti face cu locatarii apartamentelor care nu vor mai avea incalzire dupa ce da faliment RADET, dar n-au nici mijloace proprii de incalzire? Apoi, falimentul RADET va atrage disponibilizari dar si implicatii in plan economic, stiut fiind ca energia termica se obtinea prin cogenerare.

  8. cristian says:

    Dna Andreea Paul,
    Am urmarit cu interes una din ultimele dvs aparitii tv in care sustineati cu tarie ca virsta de pensionare in Marea Britanie este de 67 de ani. Daca exista o incercare de a ridica aceasta limita, va fi pusa in aplicare intre 2018 si 2023. Pina atunci, informatia dvs este eronata si, mai trist, pusa pe tava in fata unor colegi de platou ignoranti si simptomatic in acelasi timp pentru modul com se rezolva – sau s-a rezolvat in ultimii douazeci de ani economicul, politicul, socialul. Cu alte cuvinte dupa ureche sau cu minciuni. Cu deosebit respect

    • Andreea Paul says:

      cristian,

      Nici vorba. Ati inteles gresit. In Romania varsta de pensionare se egalizeaza la 65 de ani pentru femei si barbati in 2030. Nu azi, nu maine, nu pana in 2015 cand legea in vigoare prevede varsta de 60 de ani pt femei si 65 de ani pentru barbati! Dupa care creste gradual doar pentru femei, conform legii propuse acum de Guvern. Asa se intampla in reformele pensiilor marii majoritati a statelor membre europene.

      Revin cu detalii pe care nu am avut posibilitatea sa le explic in emisiune cu privire la UK. Varsta de pensionare creste la 65 de ani pentru femei si barbati pana in 2020. Pana in 2026 varsta de pensionare pentru femei si barbati creste la 66 de ani. Pana in 2036 varsta de pensionare creste la 67 de ani. Pana in 2046 varsta de pensionare creste la 68 de ani. Nimeni nu te lasa in emisiune sa explici pe indelete detaliile tehnice – am facut referire la anii 2030 unde varsta de pensionare este intre 66 si 67 de ani – , inclusiv diferentele de abordare in functie de data nasterii. Sistemul public britanic iti pune la dispozitie un calculator unde iti introduci datele primare si ti se spune exact la ce varsta de pensionare te incadrezi. Vom avea si noi asa ceva in curand.

      Asadar, cand discuti profesionist despre reforma pensiilor o faci intotdeauna cu referire la anii 2030. Restul e politicianism pur si ignoranta, cum bine ati sesizat si dvs.

  9. Madalina says:

    Doamna Vass incerci sa prostesti pe unii dornici sa se lase prostiti de asa zilele cunostinte pe care pretindeti ca le aveti. Vorba lunga saracia omului-asta faci dumitale, latri la stele si la luna pe blogul asta, incondeiezi, si iti permiti sa ne crezi tampiti gandind ca inghitim astfel de explicatii. Decat sa aratic u degetelul tau de vitza nobila la unii si la altii ca au cheltuit :”Statul asistential excesiv este in deriva. De ce? Pentru ca am ajuns sa platim nemunca cu bani publici. Cladit cu aportul masiv al guvernului liberal si al celui social-democrat – culmea, cei care se intreaba nedumeriti de ce avem nevoie de masuri de austeritate sau unde se duc acum banii din bugetul Romaniei -, sistemul de asistenta sociala trebuie regandit in ansamblu”. Folosesti ( ca toti PDL-istii dealtfel) cuvantul ‘TREBUIE”, il folositi de cand ati ajuns “sus, la centru” si nu faceti draq odata ce TREBUIE, doar ne spuneti ce trebuie, de facut ori nu vreti, ori, incompetenti cum va stim, nu sunteti in stare, ca v-ati gasit acolo unu si unu, o adunatura de incompetenti fuduli si sensibili. Basescu este de 6 ani la DOMNIE, este stapanul, cum zicea Blaga, si ce a facut reformatorul lu’ peste? A facut atat de bine ca mai bine nu facea nimic, totul este perfect si groaznic, mai bine dormea si nu iesea haosul asta. Iar caraghiosul ala de Boc, MINI-BASESCU, e de tot rasul, e penibil sa stii cine te conduce, suparacila ala, care pupa fundu lui basescu, si daca base renunta la politie hop si el, PENIBIL. CARAGHIOSUL ASTA de boc a stat vreo 2 ani pe la guvernare, ce mare branza a facut? CATI ANI VA TREBUIE SA SCAPATI DE GREAUA MOSTENIRE? Daca ma gandesc bine si Burebista ( 82-44) are o vina in economia asta a tarii, pusa pe butuci. Daca se abtinea si el sa manance mai putini berbeci va luati si voi acum masini si mai scumpe, nu din astea de cateva sute de mii de euro, unele mai smekere. Cand promitea Basescu marea si sarea la alegeri PE CE SE BAZA? Asa inconstient si aerian a fost?? El nu stia situatia economica a tarii? El justitiarul lu peste prajit, care ne-a scapat de flota, el competent cu fete destepte tare? El agramat, vulgar, alcoolic, ce facea cand tara se ducea in jos? Bea si el un sprit, o angaja pe fii-sa la Luxten , o proasta cu sal de 8000 de euro si ii lua botoasei celeilalte apartament de milion de euro. Udrea ce pazeste? Pe vreamea PSD-ilor sau PNL-istilor s-a facut sali de sport in sate uitate de lume de 1 milion de euro sala???? Pe vremea lor isi face un bou piramida de 1 milion de euro?

    • Andreea Paul says:

      Madalina,

      Nu am inteles ce considerati ca e incorect in analiza de mai sus. Nu am inteles nici daca agreati sau nu reforma sistemului asistential romanesc. Poate reusiti sa va concentrati pe problema si nu pe persoane. Nu de alta, dar persoanele vin si pleaca, iar problemele nerezolvate raman.

  10. Parerea mea says:

    Nu sunteti in stare sa faceti diferenta intre privatopie si liberalism. La fel ca si comunismul, privatopia este o extrema utopica, aceea in care credeti ca indivizii pot gasi singuri solutii. Fals! Logica societatii umane… ba chiar si cea mai larga a mamiferelor, se bazeaza pe cooperare, pe interactiune si solidaritate. Liberalismul este o doctrina interesanta, utilizabila, dar privatopia este pur si simplu o utopie.

    • Andreea Paul says:

      Parerea mea,

      Calea e lunga spre un stat modern si nu are legatura cu extremele pe care le invocati. Amputarea exceselor unui stat asistential nu anuleaza asistenta sociala autentica, reala, orientata spre cei care nu au alta posibilitate.

  11. Parerea mea says:

    Pana una alta, o sa bagati RADET-ul in faliment, probabil ca niscaiva importatori de centrale vor fi mult mai bogati. Asa a fost si cu marea manipulare a “repartitoarelor” care a adus beneficii grase unor smecheri. Cine stie (!) cine o sa profite/vrea sa profite de pe urma falimentului RADET…

  12. … pfoai ce patrie … ce partide … adica atunci cind economia duduia si crapau patronii ca nu se-angajeaza nimeni, guviernu’ Tariceanu a incurajat nemunca … ntz, ntz … prin lege?!?! Quelle horreure … da’ totusi lejea votului uninominal compensat o incurajat o nemunca cel putin la fel de grava – a dlui Antonescu. In Parlament, desigur.

  13. Parerea mea says:

    Nu stiti ce ati postat ?
    ————————————
    Daca luam insa in calcul doar ajutorul pentru incalzire, acordat celor peste 5,6 milioane de familii in 2008, si raportam numarul mediu de 2,8 persoane pe familie in Romania, ajungem la un numar al asistatilor sociali care depaseste mult cele 13,8 milioane de plati. Pe scurt, trei sferturi din populatia Romaniei beneficiau de ajutorul de incalzire in anul 2008, alaturi de multe alte instrumente de interventii sociale
    ————————————
    Este vorba, in particular, despre subventia la “gigacalorie”, asa-i ? Daca renuntati la ea, atunci RADET va da faliment, clar! Pentru ca se vor debransa o gramada de clienti, iar cei ramasi vor trebui sa sustina SI cheltuielile fixe, adica o spirala de lipsei de eficienta. Asta-i o utopie, sa crezi ca un fapt fizic, dat, respectiv cartierele de blocuri nascute acum 20-30 de ani, proiectate pentru incalzire in sistem centralizat, se pot metamorfoza peste noapte in ansambluri rezidentiale…

    • Andreea Paul says:

      Parerea mea,

      Nu este asa. Fortati nota si legaturile de cauzalitate obsesiv, fara nicio fundamentare. Haideti sa explicam pe indelete ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi acordate populaţiei pentru plata energiei termice

      Situaţia actuala
      În cursul anului 2009, în urma controalelor efectuate s-a determinat că un procent de aproximativ 10% dintre beneficiarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței au venituri nedeclarate și bunuri a căror valoare exced pragului maxim de eligibilitate prevăzut de lege, respectiv de 615 lei/persoană.
      Se impune, aşadar, modificarea modalității de evaluare a veniturilor familiei, pe baza cărora se acordă dreptul, astfel încât să se prevină și să se elimine, în cea mai mare parte, acordarea nejustificată a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pentru cei ale căror venituri realizate sau posibil de obținut din valorificarea unor bunuri permit acoperirea cheltuielilor cu încălzirea locuinței în perioada sezonului rece.
      În scopul realizării unei protecţii sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei şi pentru preîntâmpinarea acumulării de datorii la furnizorii de energie termică şi gaze naturale, dar şi pentru a se asigura un minim de confort termic pentru familiile şi persoanele care utilizează lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, aprobată prin Legea nr.245/2003, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr.57/2006 şi 107/2006, au fost instituite măsuri de protecţie socială a populaţiei, astfel încât costurile pentru crearea unui minim confort termic în locuinţe să fie suportate mai uşor.

      Schimbările aduse de ordonanta La stabilirea veniturilor familiei sau persoanei singure în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei în cele 3 sisteme de încălzire utilizate, respectiv energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, vor fi luate în considerare toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”.
       Având în vedere natura și scopul acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, dar și costurile asigurării programului ce se ridică la aproximativ 900 milioane lei pe sezon rece, se propune ca în situația în care familia sau persoana singură are în proprietate bunuri mobile și imobile de natură a asigura acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței și menținere a unui nivel de trai decent, ajutorul pentru încălzire să nu se mai acorde. Astfel, efortul bugetar se va focaliza spre prevenirea riscului de sărăcie în familiile și persoanele singure cu venituri insuficiente și acoperirea nevoii reale de sprijin ale acestora.
       Primarul și serviciul public de asistență socială au obligaţia de a efectua anchete sociale, prin sondaj, pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise de solicitantul/beneficiarul ajutorului.
       Anchetele sociale vor fi efectuate astfel:
      • pentru minim 20% din numărul beneficiarilor, în cazul unităților administrativ teritoriale cu un număr de până la 20.000 de locuitori;
      • pentru minim 15% din numărul beneficiarilor, în cazul unităților administrativ teritoriale cu un număr între 20.001 – 50.000 de locuitori;
      • pentru minim 8% din numărul beneficiarilor, în cazul unităților administrativ teritoriale cu un număr între 50.001 – 100.000 de locuitori;
      • pentru minim 3% din numărul beneficiarilor, în cazul unităților administrativ teritoriale cu un număr de peste 100.001 locuitori.

      Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor veniturilor şi a cheltuielilor bugetare
      Reducerea numărului de beneficiari:
      - energie termică 5% din beneficiari = 16.500 familii și persoane singure
      - gaze naturale 8% dintre beneficiari = 46.000 familii și persoane singure
      - lemne, cărbuni, combustibili petrolieri 15% dintre beneficiari = 345.000 familii și persoane singure
      Ajutor mediu pe tip de încălzire:
      - energie termică = 77 lei/luna
      - gaze naturale = 86 lei/lună
      - lemne, cărbuni, combustibili petrolieri = 40 lei/lună
      Sume estimate a fi economisite:
      - energie termică = 16.500 beneficiari X 77 lei/luna X 5 luni = 6,4 mil. lei
      - gaze naturale = 46.000 beneficiari X 86 lei/lună X 5 luni = 20 mil. lei
      - lemne, cărbuni, combustibili petrolieri = 345.000 beneficiari X 40 lei/lună X 5 luni = 70 mil. lei
      Pentru bugetul anului 2010 se economisesc 10,6 mil. lei din bugetul de stat și 27,6 mil. lei din transferuri către bugetele locale, iar pentru anul 2011 se vor economisi 26,4 mil. lei din bugetul de stat și 70 mil. lei din transferuri către bugetele locale.

      Prin acest proiect nu este afectat dreptul fundamental al persoanelor la un nivel de trai decent, ci dimpotrivă statul instituie un proces mult mai clar de stabilire a grupului țintă care va benefica de ajutorul de încălzire, astfel încât această prestaţie să se acorde exact acelor persoane care au nevoie de ea. Doar asa statul poate garanta că persoanele aflate în nevoie vor beneficia de ajutor social, asigurând resursele financiare necesare. Altfel, promisiuni nerealiste se pot face multe.

  14. Andreea Paul says:

    Madalina,

    Jignirile la persoana, acuzele fara fundamentare, nu isi au locul pe acest blog care se vrea a fi for de dezbateri profesioniste. Nu va pot accepta comentariul. Daca aveti ceva de comentat referitor la afirmatiile mele, la faptele mele sau propuneri in materie economica le astept cu multa placere.

  15. Florin says:

    Nu doamna , statul asistential excesiv nu e in deriva ! In general ,in marea majoritate a cazurilor banii sau subventiile chiar ajung la niste amarati ! Daca aceste ajutoare nu ar fi probabil ca jumatate din tara ar cauta mancarea in gunoaie ! Daca nu ma credeti incercati sa traiti dvs o luna cu un salariu de 4 milioane (cum am vazut fluturasii de salariu al demonstrantilor de azi ),sau cu o pensie de 4 milioane!Spuneti -In absenta unui sistem informatic bine pus la punct care sa identifice gradul de suprapunere a beneficiarilor de asistenta sociala – pai cine e de vina ca el nu exista , de ce e mare lucru sa-l faceti chiar in acest an si mai ales o sa-l faceti , daca da in ce secol ??? Problema este insa alta si anume: cat conteaza asistenta sociala oare in deficitul bugetar raportat la pib ? Oare asistenta sociala e marea piatra de moara a deficitului sau altele ? De ce acest guvern nu are taria , daca guvernarea anterioara a angajat 500 000 de bugetari sa-i de afara , cum a facut de exemplu marele presedinte Shaakasvili in Georgia ,ce-l retine? oare asta nu ara avea o mai mare influenta asupra deficitului ??? de ce nu reusiti sa mutati statul pe internet ca sa reduceti nevoia de bugetari , o sa o faceti vreodata sau va fi facuta de vreo administratie? oare nu este evident ca avem prea multi profesori , prea multi politisti si prea multi militari si foarte foarte multi sefi ??? In ceea ce priveste cheltuielile cu functionarii sau cu angajatii din administratie ai statului de orice fel , cum se pot da salarii nete unora de peste 2000 de euro , fie ca e magistrat , presedinte ,ministru sau ce mai vreti ,in timp ce altii castiga 4 milioane dupa cum am vazut azi,asta nu vi se pare o magarie sau numai o obraznicie(daca Romania a avut functionari care sa merite salariile astea de ce acum suntem vai de capul nostru ,ce mari competenti au fost ei de am ajuns asa ? Desigur si in aceasta chestiune o sa faceti si o sa dregeti , da uite ca nu faceti,banuiesc ca o sa faceti chiar inainte de alegeri in 2012 ,corect , ca acum nu e timp!!!
    In general in Romania prostia si risipa sunt mult mai mari decat coruptia ,asta e parerea mea sincera!Cum puteti explica de exemplu ca platim ambasadori si cheltuieli cu intretinerea ambasadelor in urmatoarele tari : Republica democrata coreeana(asta este chiar foarte tare!) , Sudan ,Zimbabwe,Angola,Cuba (ce misto vreau si eu acolo),Algeria,Chile,Marea Jamahirie Arabă LIBIANĂ Populară Socialistă, FILIPINE,SENEGAL, TURKMENISTAN ,oare cum justificam cheltuielile astea si salariile de 3000 de euro ptr ambasadori (apropo ,ei ce fac ptr salariile astea,cum muncesc ei toata ziua prin cuba si zimbabwe de exemplu ,ca in republica lui kim jong il nu vreau sa-mi imaginez-hahaha-ala sigur e pedepsit!).Datele sunt luate de pe mae.ro , chiar as vrea sa stiu parerea dvs. vizavi de observatia de mai sus si de ce credeti ca o tara saraca precum Australia nu are ambasada in Romania(eu zic tocmai fiindca e o cheltuiala inutila facuta pe spinarea taxpayer-ului ,dar aia respecta taxpayer-ul si banul lui castigat cu greu si dat impozit tarii ,de !).In aceasta nota sa discuti despre influenta cheltuielilor sociale in deficit cand tu ai ambasadori si ambasade in zimbabwe si coreea de nord nu e oarecum penibil , ca sa nu spun altceva??? Oare chiar credeti ca in patria noastra se poate trai cu venituri de 4 milioane sau o familie de bugetari cu 2 copii cum s-ar descurca cu 8 milioane daca nu ar fi ajutoarele astea excesive pe care acum vad ca vreti sa taiati din ele?Dar pensii de 2-3,4,5000 de euro cum va permiteti sa dati si cum se face ca toti astia cu pensii mari si speciale au fost bugetari 99% dintre ei? o sa faceti si aici ,o sa dregeti ,dar uite ca pana una alta nu o faceti!
    Fara sa fiu aparatorul guvernului din perioada 2000-2004 ,acesta a fost singurul care vota de anul asta bugetul pentru anul viitor , administratia pe care o reprezentati va fi in stare sa treaca bugetul ptr. la anul pana la 31 decembrie a.c.(anul trecut n-a facut-o)? Sau mai ca o sa dau dreptate d-nei Madalina al carei comentariu m-a amuzat teribil ?????Nu considerati tonul comentariului meu ca fiind malitios , eu sunt pur si simplu revoltat cand vad unde e tara asta a noastra azi si se pare ca si maine !

    • Andreea Paul says:

      Florin,

      Romania nu e formata in marea sa majoritate din amarati care au nevoie de asistenta sociala provenita de la “super-mica ramasa” minoritate care o plateste. Nu va puneti intrebarea cine plateste asistenta sociala a “marii majoritati” a romanilor? Putem avea o natiune de asistati sociali? Ilogic. Imposibil.

      Romania e formata in majoritatea sa din oameni apti de munca si din pensionari timpurii. Varsta reala de pensionare este de 55 de ani la romani – cea mai mica din UE. Solutia este controlul abuzurilor, dar mai ales crearea de locuri de munca. Pledoaria pentru asistenta sociala nu tine cand nu mai sunt bani. Sistemul informatic cred ca va functiona pana la finalul acestui an. Asa promite Ministerul Muncii.

      Asistenta sociala ne costa 16,7 miliarde lei in 2010. Daca la acestea adaugi costurile cu personalul si cu pensiile de stat ajungi la 75% din veniturile bugetare.

      Referitor la salariile despre care vorbiti am facut doua lucruri importante:
      - legea salarizarii unitare care sa reaseze in grila normalitatii diferentele salariale si sa corecteze aberatiile inter-profesionale intre domeniile bugetate, de la 1 la 12 si nu de la 1 la 100 cum era deunazi perpetuat;
      - diminuarea temporara cu 25% a tuturor salariilor bugetare pentru a diminua datoriile cu care traim in prezent.

      Referitor la buget, avem pentru prima data strategie fiscala si buget multianual 2011-2013, avem pentru prima data adoptata legea responsabilitatii fiscale care sa nu mai permita rectificarile aiuritoare si promisiunile electorale care jonglau cu cheltuielile bugetare in ultimele 6 luni dinaintea alegerilor si avem pentru prima data consiliu fiscal independent care evalueaza strategia fiscala a executivului. Este pe site-ul Ministerului de Finante, la fel ca si avizul Consiliului Fiscal cu recomandarile aferente.

  16. Parerea mea says:

    Ori nu cunosti problema, ori vrei s-o ascunzi. Cred ca a doua varianta este cea corecta.

    Deci: este vorba de subventia la gigacalorie, care era data direct administratiei locale. In Bucuresti, pretul gigacaloriei era/este fixat la 119 lei fata de 300 lei cat considera RADET ca fiind pretul real. Diferenta era/este acordata sub forma de subventie de Guvern. DESPRE ACEASTA SUBVENTIE ESTE VORBA. Eliminarea ei va duce la debransarea tuturor celor care isi permit 3000 euro, cat costa o instalatie proprie, la cheie. Cum pretul nu-i foarte mare, este de asteptat ca o buna parte dintre consumatori sa se debranseze. Asa s-a intamplat in multe orase din tara, in care sistemul centralizat a fost eliminat.

    Anul acesta populatia a fost pacalita, adica s-a spus ca va fi mentinuta subventia, tocmai pentru a se evita debransarile masive. In realitate, subventia nu se mai acorda, astfel incat populatia va plati 300 lei gigacaloria, in Bucuresti. Bun, sa zicem, dar cu siguranta la primavara, debransarile vor fi masive, cu efect devastator pentru RADET care va pierde tocmai clientii “”solvabili” si va ramane cu cei nevoiasi.

  17. Adrian says:

    Va multumesc pentru raspuns. Stiam ca in cursul anului 2010 s-au efectuat controale deoarece s-a mediatizat subiectul, dar nu cunosteam cifrele. Totusi, in opinia mea (scuze daca gresesc), aceste controale s-au declansat pompieristic pe fondul lipsei de bani de la buget, intr-un context generat de situatia economica a tarii, si nu ca un demers profesional, legal si continuu al institutiilor abilitate ale statului. Nu am auzit ca in perioada la care va referiti, 2000 – 2010, in afara controalelor din anul curent sa mai fi existat si altele de asemena amploare dar, evident, obligatorii si firesti. Sunt convins ca altele ar fi fost cifrele statistice, in sensul diminuarii, daca institutiile statului, atat cele implicate in acordarea drepturilor cat si cele care trebuiau sa controleze modul in care s-au cheltuit banii publici, si-ar fi respectat atributiile legale. Cauza? In opinia mea, deprofesionalizarea continua si managementul defectuos al institutiilor publice, intretinut de permanenta si paguboasa infuenta a politicului de proasta calitate. Inca odata va mutumesc pentru raspuns. Cu stima.

  18. orangebud says:

    mi am dat seama: manageri, ordonatori de credite si chiar ditai guvernu coloniei asteia, toti sufera de prostie, lipsa de viziune si a nu stii sa te organizezi e criminal! azi ii spuneam sotiei (ca e ca un ministru si ea..)- cind incepi ziua tre sa te organizezi si scopul principal al muncii este sa gasesti modalitati de a te orgasniza astfel incit sa muncesti cit mai putin! tara asta e condusa de amatori ieftini fara viziune!

    noi fiind niste betivani usor manipulabili acceptam oricel, inclusiv sa fim condusi de perversi ciudati.

  19. Parerea mea says:

    Nu-i nici o eroare, cred ca sunteti printre putinii bucuresteni care inca n-au aflat ca pretul gigacaloriei a fost fixat la 300 lei, in Bucuresti !

    • Andreea Paul says:

      Parerea mea,

      29 septembrie 2010: Pretul gigacaloriei in Bucuresti creste la 124 de lei

      Cresterea tarifului gigacaloriei pentru consumatorii casnici din Capitala, de la 119 lei la 124 lei, ca urmare a majorarii TVA, a fost aprobata, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

      Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu a declarat, miercuri seara, la Realitatea TV ca atat municipalitatea cat si Guvernul vor continua sa acorde subventii la caldura pentru bucuresteni, adica diferenta pana la pretul real al gigacaloriei, care este de 300 de lei.

      “Vreau sa spun ca in Capitala pretul gigacaloriei nu se va modifica, singura modificare fiind cea prevazuta de lege, ca urmare a cresterii TVA-ului”, a spus Raicu.

      Acesta a dat asigurari ca subventiile nu vor fi eliminate in 2011.

      La randul sau, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat, miercuri seara, la acelasi post de televiziune ca persoanele care au mai mult de 6 milioane de lei, pe membru de familie, sau un venit de 25 de milioane de lei vechi, vor plati pentru gigacalorie 300 de lei.

      “Nu mai am posibilitatea sa pot compensa si la cei care au salarii de peste 25 de milioane de lei vechi”, a explicat Oprescu.

      El a precizat ca in cazul persoanelor varstnice cu pensii mici, primaria va suporta costurile. Edilul sef a precizat ca in Bucuresti peste 45.000 de familii au un venit ce depaseste 25 de milioane de lei vechi.

      In primavara, edilii Capitalei avansasera ideea ca subventia sa fie acordata numai bucurestenilor cu venituri mici.

      Primarul general Sorin Oprescu a declarat, in acest context, ca de subventii ar avea nevoie doar 46-48% dintre bucuresteni, restul urmand sa plateasca pretul integral.

  20. Florin says:

    Mda , dvs . spuneti : Daca luam insa in calcul doar ajutorul pentru incalzire, acordat celor peste 5,6 milioane de familii in 2008, si raportam numarul mediu de 2,8 persoane pe familie in Romania, ajungem la un numar al asistatilor sociali care depaseste mult cele 13,8 milioane de plati. Pe scurt, trei sferturi din populatia Romaniei beneficiau de ajutorul de incalzire in anul 2008, alaturi de multe alte instrumente de interventii sociale.In urma controalelor cam 10% sustineti ca nu meritau ajutorul , mai pun eu inca 10% de la mine si tot rezulta ca 10 milioane de romani traiesc cu venituri de 615 RON/luna .In consecinta mai mult de jumatate din populatie traieste in saracie !!! Asta e realitatea , fie ca ne place sau nu , a o ignora inseamna sa ne mintim singuri! Acum , daca aveti de gand sa anulati si subventia de caldura anuntati din timp va rog , ca sa-mi vand apartamentul , nu de alta ,dar datoriile la intretinere vor fi atat de uriase incat in mod sigur o sa taie furnizorii apa calda asociatiei de proprietari , sa vedeti atunci executari silite de apartamente(asociatia va da in judecata milioanele de familii cu datorii ), cred ca valoarea imobiliarelor va ajunge din nou derizorie !!! Stiu ce vorbesc am mai stat un an fara apa calda prin 2000 din cauza datoriilor celorlalti ,nu glumesc! Bineinteles ca nu se poate trai cu 615 ron /luna de persoana , marele noroc al statului e ca aproape toti romanii au cate o ruda in strainatate sa le mai trimita bani , ca altfel ar fi pus mana de mult pe furci si topoare , ca sa ma exprim metaforic !

    Putem avea o natie de asistati ,intrebati dvs , pai DA iata ca putem !!! Cine plateste nota de plata a marii majoritati ? chiar marea majoritate !!! Pare absurd , dar nu e fiindca statul da practic marii majoritati cu o mana ce ii ia cu 200 !!! Aveti dreptate cand vorbiti de abuzuri ele trebuiesc eliminate si as mai spune eu si privilegiile sociale -indemnizatii reparatorii si alte drepturi (persecutati etnic, politic, religios, revolutionari etc.)-astea trebuie abolite prin lege, dar asistenta tot ar costa totusi 13 si ceva miliarde .Economiile trebuie facute la cheltuielile cu personalul (concediati jumatate din aparatul bugetar daca trebuie , mutati statul pe internet -ca in Canada de exemplu ) ,precum si in materia pensiilor speciale -acestea trebuie abolite urgent!!! ,pensiile mai mari decat salariul mediu ati putea sa le impozitati .Asadar continui sa accentuez , taierea asistentei sociale nu trebuie sa se faca inaintea diminuarii cheltuielilor cu personalul si pensiile ,as vrea sa imi aratati exact cat inseamna fiecare in parte in cifra de 75% venituri bugetare , probabil asistenta are cea mai mica pondere .
    Nu ma pot abtine sa nu aduc cateva observatii raspunsului dvs.Ziceti ca varsta de pensionare 55 de ani e cea mai mica din ue ?-dar speranta de viata a romanilor a cata o fi in ue ???Doamna , pentru stat e o mare binecuvantare ca barbatii mor la 67 de ani in Romania .Daca barbatii romani ar trai cat italienii sau canadienii , statul roman ar fi fost de mult in imposibilitatea de a mai plati pensiile!!!Cunosc din proprie experienta situatia din Canada , am locuit acolo o perioada , pai acolo oamenii au ajuns sa traiasca mii de ani , precum matusalem in Biblie !Barbatii sar frecvent 100 si cei mai multi mor in picioare ,citisem un articol in toronto star care spunea ce mare pericol , vezi domne oamenii ajung sa traiasca mai mult decat isi pemit (decat au bani -pensia de stat , economiile depuse in banca de-a lungul vietii deductibile la calculul anual al impozitului pe venit asa numitele rrsp’s , pensia de companie – cei care o au si care se termina dupa o perioada,precum si ipoteca inversa (un exemplu de completare a veniturilor pensionarilor prin subventionarea de catre stat a unei parti a dobanzii rentei garantate ipotecar pe care pensionarul o ia de la banca – dupa moartea acestuia banca vinde casa , recupereaza ce-i al ei si lasa restul urmasilor).Poate radeti de ce spun acum ,dar sa stiti ca pentru multi canadieni ,viata pur si simplu abia incepe la 65 de ani , cand pentru majoritatea romanilor ea se termina deja, din pacate !!! Oare cum v-a trecut prin cap sa reduceti otova toate pensiile ,pentru numele lui D-zeu!?!?!?Desigur , dvs spuneti , pai ce sa facem daca nu mai sunt bani ? Iar eu va spun , opriti risipa si veti gasi bani ! Apropo , nu mi-ati spus ce parere aveti de cheltuielile cu ambasadele in tarile mentionate de mine in comentariul anterior , sunt foarte curios sa o aflu!
    As mai fi curios sa aflu structura cheltuielilor cu veniturile personalului statului , nu am informatii ,speculez , exagerez poate , dar eu cred ca polarizarea e cam asa- 10% din angajati consuma 90% din bugetul de salarii ,in timp ce dvs . ati taiat 25% la toti , de parca reducerea de 25% la unul care castiga 20000 ron e la fel cu a celui care castiga 1000 ron (in procente e aceeasi da). As fi bucuros sa nu am dreptate!
    La fel si cu pensionarii ,oare cum o fi structurat bugetul de pensii ? oare nu cumava 80% din pensionari consuma doar 20% din total buget ??? Daca avem raspunsurile la intrebarile astea nu este ,oare ,evident ce trebuie sa faceti ???
    Incetati totusi sa va mai iluzionati ca statul roman ar fi un niscai baiat bun cu poporul sau pentru marea majoritate el nu e decat un leu flamand care nu stie decat sa ne jupoaie si sa manance din noi . Nu poporul este vinovat de cum cheltuie statul banii pe care ii ia dintr-o mie de taxe si impozite etc!!!

  21. Parerea mea says:

    Exact asta tot spun de m-am plictisit: “Primarul general Sorin Oprescu a declarat, in acest context, ca de subventii ar avea nevoie doar 46-48% dintre bucuresteni, restul urmand sa plateasca pretul integral.” … adica 300 lei.

    Urmarea va fi o debransare masiva pentru ca pretul de 300 lei / gigacalorie este o aberatie. Centrala mea de la Busteni incalzeste o casa cu jumatate din banii astia !! Si asta pentru un cost de instalare de cel mult 3000 euro / la cheie. Exista insa centrale performante si la 1000 euro.

    Falimentul RADET va fi cert, pentru ca va ramane cu cel mult jumatate dintre clientii actuali, si anume cu cei mai saraci, care la randul lor nu vor putea sustine costurile.

    Acesta este scenariul pe care au fost falimentate regiile similare din alte orase din Romania. O fi bine, o fi rau ? Cred mai degraba ca va fi rau, pentru ca in Bucuresti exista un fond imobiliar masiv, cartierele de blocuri PROIECTATE in sistem centralizat.

  22. Andrei says:

    Societati precum Radet sunt falimentare de mult timp . Dar sunt acolo angajati diversi clienti politici si pile pe salarii mari . In plus licitatii cu castigator asteptat pentru carbune si pacura . Din acest motiv nu se rezolva problema .

    Cat priveste statul asistential generos cu 13.8 mil plati , el a fost generat de politicienii fomisti pe care i-a interesat doar deznodamintul alegerilor care vin , nu ca Romania poate da faliment . Daca actualul guvern avea cohones , impozita pensiile si taia asa-zisa pensie sociala . De ce sa mai cotizezi la fondul de pensii , daca tot primesti pensie – e o invitatie la munca la negru . Nu se plinge onor guvernul ca e prea multa ?

  23. Madalina says:

    Jignirile la persoana, acuzele fara fundamentare??? Nu s-au cheltuit bani cu salile de sport? Nu s-au cheltuit bani cu promovarea Romaniei, si a iesit un fas? Nu este familia Basescu extrem de bogata? Nu este Videanu putred de bogat? are si el saracu o viloaie mica, doar de la televizor pare mare… Primaria din Oradea nu isi face piramida de 1,3 milioane de lei? La iarna o sa mancam piramide? Caldura cum o vom plati? Cu vorbele tale goale? Piata cu ce bani o fac? Cu vorbele tale odios de tupeiste? Nu sunteti un partid de mincinosi declarati si de hoti?: VEZI Roberta Anastase- i-a aparut poza si adresa in dex, la cuvantul hoata tupeista si incompetenta. Normal ca am ceva de spus referitoare la actiunile tare: tu , prin functia pe care o cam uzurpezi, promovezi activitatea unui guvern dezastruos pentru ROMANIA, SI DIN ACEL GUVERN FAC PARTE ODIOSII MAI SUS MENTIONATI, si actiunile lor se reflecta in situatia de toata jena. Sunteti niste sacali, cu totii! Ne fluturi niste masuri de toata jena pe un blog care sincer de jena nu l-as fi facut, adica dupa ce ca ati facut totul praf mai sunteti si mandri si fuduli.Ati redus speranta de viata, ati omorat copii si adulti datorita sistemului santitar falimentat de voi si il aruncati acum in curtea primariilor, ne-ati lasat o datori pe care o vor plati 3 generatii de acum in colo, v-ati imprumutat in prostie fara sa lansati economia, dati oameni afara, incurajati coruptia la cote maxime, va bateti joc de pensionari. Din gramada de bani imprumutati ati investit unde? Este ceva pus la punct in tarisoara asta scumpa cu oameni ieftini?SMURD-atat, si asta nu are treaba cu statul, doar cu vointa, devotament si bun simt. Nu stiu de ce te dai lovita in aripa ca jignesc persoane:din contra-se jignesc singure, si dupa cum am mai spus m-a molipsit frumosul caracter si limbaj al preseditelui nostru iubit, al celui mai iubit dintre pamanteni. A, il consiliezi pe Boc nu? Sa iti dau un sfat: exista un peronaj obscur pe la voi prin partidul pur si sfant si iubitor, nu stiu cum il cheama, cert este ca invitat la Realitatea Tv sa comenteze protestul politistilor, prea mult inteligentul foloseste cuvinte ca”plancarde” si intelege actiunea fortelor de ordine ca ” eu am o nepotica care cand sta pe olita spune unchiu mie imi miroase a pute” Unde ii gasiti frate pe astia? Astia conduc tara? Astia iau decizii? Ce sa zic de Funeriu care este atat de prost incat reda cuvant cu cuvant cea ce ii soptea o tanti la 2 pasi de el, care se auzea pe fundal. Tu desprea acest guvern ne vorbesti? Tu de Udrea ne vorbesti, de caricatura aia de femeie, care vine cu tatale la vedere? Asa face ea politica? asa ne reprezinta calarind sau aparand imbracata ca o patachina? Da pantofi cu toc la sinistrati si ciocolata de pe geamul masinii ? Astia sunt competentii care iau masurile de care vorbesti tu?
    TIE NU ITI ESTE RUSINE? Vorbesti de Prigoana care ridica masini ? Vorbesti de hotii din PDL si vrei sa le faci si cult?! TE MAI INTREB O DATA: NU ITI ESTE RUSINE?

    • Andreea Paul says:

      Madalina,

      Iti inteleg supararea si, repet, poti sa faci referire la faptele si la vorbele mele. Dar nu poti sa imi imputi chestiuni care nu-mi apartin. Gasesc sa-mi fac bine treaba si sa vin in sprijinul romanilor cu solutii, cu propuneri, cu idei pe o platforma de dezbatere privata construita cu mult inainte de a veni la guvernare si unde este binevenit oricine are aceleasi interese. Atacurile la persoana nu ma nici caracterizeaza, nici impresioneaza si le gasesc fara finalitate. Ah, desigur, pot servi la varsarea nadufului, dar pentru asta gasiti prea multe platforme ca sa va pierdeti timpul pe aici. La mine, pe blog, se dezbate cu argumente si se construieste pe ceea ce este deja bun si corect si sunt atatea! Pot avea dreptate sau nu, dar nu imi pierd timpul cu analiza profilului politicienilor care au fost alesi de romani si trimisi in legislativ. Pe ei ii jigniti de fapt, nu pe mine. In ceea ce ma priveste am doua optiuni in aceasta stare data a lucrurilor: varianta usoara – fuga – sa renunt si sa ma retrag in academie, respectiv, varianta grea – sa lupt in continuare cu argumente intr-un mediu ostil atat in dezbaterea publica, cat si la guvernare. Am ales a doua varianta.

  24. Madalina says:

    Inca ceva prea cinstita si corecta doamna: s-a ajuns la infractiuni de genul semnalate de dumneata, adica oameni sanatosi care benefiniaza de ajutor social, pentru ca oamenii nu mai au nicio motivatie sa fie cinstiti si sa moara de foame in casa. Spuneti “persoanele sanatoase, apte, dar fara chef de munca” . Fara chef de munca, ia uite unde era muncitoarea… Iti meriti salariul? Eu nu cred. Si eu muncesc dar cat se poate de sincer o spun ca daca as avea ocazia sa fur de la stat as face-o cu MARE bucurie. Nu imi ajunge salariu. Veti spune ma i-ati un job? E pe cuvantul tau?! Unde? Si daca imi ieu va fi part time .Si chiar muncind in disperare, avand 2 joburi nu cred ca depasesc 15 milioane, ceea ce este extrem de putin. Si tu vrei sa fiu corecta??? Fata de cine? De niste hoti ca voi toti? Voi cu totii ati dovedit ca sunteti un monument de corectitudine si cinste. Voi furati cu 10 maini si va luati de niste amrati care obtin cateva milioane de toata jena de la statulet? Exemplul trebuie sa vine de sus, dar cum voi sus fiind ati deveni aerieni…Lua analfabeta de ELENA BASESCU 8000 DE EURO, 8000E pt 2 3 ore la serviciu si tu arati cu degetul asistatii sociali? NU ITI ESTE RUSINE DOAMNA? DE COMPETENTA FIICA BASESCU NU SCRII PE BLOG?

  25. Parerea mea says:

    Cred ca RADET este falimentara, dar NU cred ca trebuie renuntat la RADET. Conceptia si starea de fapt a cartierelor bucurestene nu pemite o altfel de organizare. De exemplu, nu exista infrastructura corespunzatoare a retelei de alimentare pe gaze naturale, pentru instalarera unui numar mare de centrale individuale. Este de altfel utopic sa ne imaginam un cartier in care apartamentele au sisteme proprii de incalzire. Nu se poate trece “mai jos” de sisteme autonome la nivel de bloc de locuinte, dar chiar si asa, reteaua de gaze ar trebui sa fie complet refacuta.

    Este posibil ca interese obscure sa vizeze tocmai desfiintarea RADET, la fel cum s-a intamplat si cu alte componente ale infrastruturii, vezi cazul flotei, dar si al CFR-ului.

    In orice caz, pretul total aberant de 300 lei/gigacalorie pare a fi exact pasul decisiv spre falimentarea cu buna (de fapt rea) stiinta regiei.

  26. Madalina says:

    Dar tu tot raspunzi pe blogul asta exceptional.Treaba cand ti-o mai faci daca tot stai la taclale? Pe ce iei banii? Sa scrii pe bloguri?

  27. Madalina says:

    Da da da…Ceea ce consideri tu a fi bun ar fi bun daca am avea conditiile si salariile tarilor din uniunea europeana, dar nu veni la mort sa ii corectezi pozitia in cosciug, este deja mort. Continuati sa faceti lucruri corecte, tu continua sa scrii despre ele, lumea moare de foame, ce roz e viata

  28. Madalina says:

    M-ai luat cu “fuga”, felicitari, este o femeie tare, ce sa zic….Vrei o coronita de premiul intai sau sa imi fac o icoana cu tine, sa te am ca modelul femeii care nu fuge ci se lupta, hai frate scuteste-ma de clisee ieftine

  29. EX-VICE says:

    Chiar asa . ANDREEA esti grozava ! Inca sa ai puterea sa aduni in jurul tau oameni de aceeasi talie si sigur putem spera la mai BINE !!!
    Te urmaresc cu multa atentie . Succes !!!

  30. gavrus tiberiu says:

    @Parerea mea

    “Este de altfel utopic sa ne imaginam un cartier in care apartamentele au sisteme proprii de incalzire. ”

    Eu locuiesc intr-un oras (cu peste 100.000 de locuitori) in care acum 10 ani s-au inchis toate CT-urile de cartier pentru ca treptat toate apartamentele si-au montat centrale termice de apartament.Si in judetul vecin in capitala de judet sunt inchise toate CT-urile de cartier inca inaintea noastra.Si noi nu platim iarna mai mult de 2,5 milioane pe luna pentru gaz si avem 24 de grade in permanenta.Si reteaua de gaz nu a trebuit refacuta.

    “Este posibil ca interese obscure sa vizeze tocmai desfiintarea RADET, la fel cum s-a intamplat si cu alte componente ale infrastruturii, vezi cazul flotei, dar si al CFR-ului.”

    Interesele (obscure) sunt tocmai ale acelora care doresc mentinerea RADET. Ar trebui interzis prin lege ca statul sa aiba orice activitate economica. Eu pot sa fiu de acord ca (de exemplu) vanzarea flotei s-a facut intr-un mod incorect in care cei care au intermediat si aprobat aceea vanzare au incasat comisioane mari si nemeritate. Dar, faptul ca statul nu mai are treaba cu flota este un lucru bun. Pentru ca, altfel, acesta flota ar fi in continuare si in veci o imensa gaura neagra in care s-ar arunca in permanenta imense sume de bani din buget de care ar profita doar fruntasii politici.La fel cum regiile si unitatile economice de stat care nu s-au privatizat sunt o imensa sursa de risipa si de hotii pentru clasa politica.

  31. D-na Paul, o intrebare : liberalizarea pietei furnizorilor de gaz a fost o surpriza placuta pentru mine, dar de ce sunt atat de .. discreti ! ? M-as fi asteptat la o competitie acerba pentru clientela captiva inca in proportie de milioane de familii ! In Medias, in localitatea mea, am identificat sediul unui astfel de furnizor, firma Winterschall – care se ascunde mai ceva decat reteaua unui serviciu secret . Aceleasi observatii le-am receptat pe internet ca pe o concluzie in curs de generalizare a putinilor clienti ce doresc sa devina eligibili.
    Desi nu-mi fac iluzii pe durata scurta, sunt sigur ca liberalizarea pietei distribuitorilor de gaz ne va scoate din dependentza abuziva a actualului monopol privat EON ( succesor al monopolului de stat Distrigaz ).
    Vorba ceea, exista o explicatie !? ( ce prevede guvernul in cazul asta ? )

  32. Florin says:

    sefa ,un raspuns?

  33. Florin says:

    @Ptr. Madalina

    Draga mea ,sunt in asentimentul tau ,nu zic ca nu ai dreptate!Totusi trebuie sa admiti faptul ca doamna Andreea chiar are demnitate si curaj!Sa fiu sincer, ii respect faptul ca intretine cu noi o conversatie care nu o avantajeaza! Hai sa nu mai facem atacuri la persoana de care d-ei chiar nu e responsabila ,sa apreciem bunul simt pe care il are sa ne raspunda la problemele pe care i le ridicam!Fie vb intre noi ,cati consilieri ai pm au avut curajul asta,sincer??? Nici unul! Asta chiar inseamna ceva!poate ,chiar daca nu ne da dreptate pe fata,macar ramane cu ceva care poate determina o politica,eu nu sunt in asentimentul d-ei , totusi ii respect curajul ,nu e putin ,hai sa ne uitam in urma! ce ai vrea sa zica? ca pm pe care il consiliaza habar n-are pe ce lume e?D-na Andreea , daca v-am dat vreo idee va rog sa vi-o insusiti ca si cum ar fi a dvs.nu cer drepturi de autor,va multumesc sincer ptr.dialog si ptr. faptul ca apreciati si puncte de vedere diferite!

  34. Florin says:

    Sa ma scuzati ,stimata d-na , ca un om de afaceri ce sunt imi permit sa va propun urmatoarele idei: 1) ce ar fi daca statul roman ar vinde creantele asupra debitorilor internationali(gen irak+africa) firmei bechtel ptr. a termina autostrada. de exemplu ,vindem bechtel la 60% din total creante pentru a termina autostrada(sunt sigur ca ei vor recupera mult mai repede decat ar face-o statul roman vreodata)!!!
    2)ce ar fi daca am cere us sa ne dea flota de f16 iesite din uz si sa le mai si imbunatateasca pe cheltuiala lor,astfel incat noi sa punem doar pilotii(scoliti de ei) ca sa ne achitam de sarcinile nato?
    3)ce ar fi daca us ar plati si efortul romanesc din afghanistan si irak ,sau macar l-ar compensa cu bechtel in scopul construirii autostrazii?(invocand forta majora, secatuirea bugetului, care tot us sau bancile lor sunt responsabili) , de ce tre sa negociem totdeauna in genunchi? Un prieten de-al meu,avand o viza de state tocmai a fost intors de la aeroport de ofiterii de emigratie americani care nu au fost de acord ca el sa munceasca in tara lor,in timp ce fratele lui lupta cot la cot cu americanii in afghanistan, asta ce dreptate e?

  35. EX-VICE says:

    Femeile caştigă cu 20 la sută mai puţin decat bărbaţiiun articol de (30 Septembrie 2010)
    Experţii prezenţi, marţi, la audierea cu tema “Cum le afectează sărăcia pe femeile din Uniunea Europeană” au arătat că femeile din UE caştigă in medie cu 20 la sută mai puţin decat bărbaţii, pentru aceeaşi muncă, astfel incat acestea au pensii mai mici. De asemenea, comparativ cu bărbaţii, femeile sunt de patru ori mai frecvent angajate cu normă parţială, au contracte pe durată determinată sau sunt nevoite să lucreze fără contract, riscul de a nu-şi găsi loc de muncă fiind mai mare in randul lor. “Dacă intr-adevăr vrem să atingem obiectivele cuprinse in Strategia UE 2020 şi dorim o Europă corectă pentru cetăţeni – iar femeile constituie 52 la sută din populaţia UE – trebuie să trecem de la declaraţii la acţiuni concrete, iar Comisia Europeană trebuie să ofere un ajutor instituţional mai puternic”, a declarat organizatoarea audierii publice, eurodeputatul PSD Rovana Plumb.

  36. Parerea mea says:

    D-la gavrus tiberiu,

    Atunci sa inchidem si metroul, nu ? Ca este tot centralizat si tot subventionat ca si RADET-ul! Nu se pune problema eficientei centralelor termice individuale, folosesc o astfel de centrala la casa de vacanta de la Busteni si sunt uimit de performantele ei.

    Dar, una este sa ai 100.000 de locuitori (si inteleg mandria de provincial din Satu Mare) si cu totul si cu totul altceva este un singur cartier, cum este Militari care are populatia cat doua judete… Aici vorbim de diferenta de ordin de marime, de la 100.000 la peste 2 milioane, adica de 20 de ori mai mult. Dar, cred ca tocmai asta e ideea: 300.000-400.000 de centrale vandute ar fi tocmai pleasca ce o asteapta ce o asteapta niscaiva importatori.

    Dar, nu zic nu, poate ca managementul RADET ar trebui privatizat. Pretul de 300 de lei / gigacalorie este total aberant, artificial, mai ales ca energia primara este obtinuta prin cogenerare, fiind practic un deseu industrial. Ma rog, in alta ordine de ide, incep sa inteleg ce probleme adaptare/intelegere are un provincial fata de Bucuresti, iar cand aproape tot guvernul vine din provincie, rezultatul este catastrofal, cum se vede acum…

  37. Stimata d-na Andreea,
    Oricum o dam,oricum o intoarcem,tot la lipsa de locuri de munca si salariile derizorii dintr-o economie esuata ajungem.PSD,PNL si PDL au bagat in “asistenta sociala” 80 la suta din populatie,fiindca n-au fost si nu sint capabile sa reindustrializeze tara si sa creieze locuri de munca.
    Lipsind 5 milioane de locuri de munca,sigur ca populatia nu are cu ce sa-si achite utilitatile,sa-si creasca copii,sa sustina cheltuielile zilnice cu valul de scumpiri,reduceri salariale si impozite in crestere.
    Romania ramine o tara esuata,cu toate incurajarile oficiale ori aplauzele postacilor care “saluta” toate aceste “masuri” de degradare continua a nivelului de trai.
    Sigur ca nu dvs. sinteti de vina pentru aceasta situatie,chiar daca sinteti optimistul de serviciu si incercati fara succes,sa aduceti un aport stiintific in identificarea de solutii,la o Presedentie si Guvern lipsite de calificarea necesara pentru administrarea unei economii care are nevoie de “proiecte” active de dezvoltare economica industriala.
    Va ramine sarcina imposibila,de a solicita sa vin cu “programul national de reindustrializare” si sa convingeti P.Ministrul de aceasta unica alternativa, la iarna sau la anul,cind economia va inregistra aceeasi cadere a cresterii economice,fiindca banii investitorilor straini,ai emigrantilor si din imobiliar/constructii,etc. care asigurau “respiratia artificala a economiei” nu mai vin in urmatorii 10 ani,pina la refacerea resurselor financiare mondiale pierdute in modalitatile cunoscute,in America.
    PS.
    Cred ca nu are sens ca la fiecare postare, sa insultam o persoana care poarta un dialog public,dar nu poate sa raspunda conform asteptarilor la intrebarile si problemele noastre,nevand functii de decizie politica,economica ori sociala.

  38. ion adrian says:

    Andreea,
    Cum este chestia asta cu bancile si impozitarea lor?

    http://nastase.wordpress.com/2010/10/01/impozitarea-bancilor/

  39. gavrus tiberiu says:

    @Parerea mea
    Placerea Dumneavoastra de a “intelege” si de a Va referi in mod repetat (fara nici un motiv si fara nici o relevanta) la “mandria” mea de provincial Va descalifica in ochii mei.

  40. Adrian says:

    Chiar cu riscul de a va agasa voi profita, atat cat imi veti mai perimte, de bunavointa dvs. si revin cu obsesia mea legata de incompetenta si proasta calitate a managementului din institutiile publice. Acum, cand noi vorbim de factura sociala, se fura bani publici indiferent de culoarea politica a presedintilor CJ, a primarilor, a directorilor de deconcentrate, etc. Dar, totusi, PDL are toate parghiile necesare pentru a pune capat acestui jaf si ar trebui sa va hotarati ce aveti de gand cu tara asta. Aduceti odata si odata manageri competenti in sectorul bugetar, punand binele tarii in fata oricaror interese meschine de castiguri materiale vremelnice. Lipseste doar vointa politicului. Chiar nu vedeti, nu va preocupa dezastrul managerial din institutiile publice? Este adevarat ca sunt multe de corectat dar daca doriti intradevar sa faceti ceva pentru tara, d-na Andreea Paul, va rog, va implor, luati masuri si faceti ceva ca sa eliminati incompetentii si analfabetii managerial din institutiile publice. Imbunatatiti legislatia daca e nevoie, anulati toate numirile si organizati concursuri publice pentru ocupare functiilor de conducere bugetare strict pe criterii de competenta si profesionalism, creand astfel temelia de functionare a statului. Sincer nu inteleg cum PDL-ul, satisfacand-si aceeasi dorinta jalnica de a directiona bani publici catre partid si clientela politica, repetand si amplificand greselile PSD si PNL in numirea functiilor publice de conducere doar pe criterii politice, are tupeul sa ceara cetatenilor solidaritate si acceptarea scaderii calitatii vietii.

  41. Gamer says:

    dincolo de aberantele propuneri cum ar fi
    - impozitarea excesiva a bancilor ori a “potentatilor”
    - impozitarea progresiva a veniturilor
    - reducerea cotei unice
    - tva redus la alimente
    - etc
    care sunt la fel de potrivite precum nuca-n perete
    acest guvern si aceasta majoritate (cocotata pe genunchii broastei)
    nu intelege un adevar elementar si simplu*
    nu poti face reforme structurale fara sa incurajezi munca si plata impozitelor
    ori horror actual guvern s-a repezit sa dea pomeni mai abitir decat pdsr
    si asta in dauna celor care muncesc & contribuie la buget
    (si oricare analiza independenta indica asta ca fiind o mare cretinatate)
    nici nu mai pomenesc despre fractura & faultul la logica
    prin care punctul de pensie se raporteaza la un salariu mediu
    in timp ce salariul minim e undeva in negura subsolului
    [pana si tembelii de pensionari (presupunand ca i-ar duce carliontii neuronilor)
    ar trebui sa lupte pt majorarea salariilor, mai ales a celui minim
    fie doar pt simplul motiv ca din contributiile procentuale se aduna bani in bugetul de pensii
    iar "privatii" nu vor trece in zona normala a activitatii fara o "cointeresare"]
    pe de alta parte
    mai sunt si niste capete patrate care vb despre reducerea cotei cu pretentii de unicat
    in conditiile-n care, acum, impozitarea muncii bate “cota unica” de cel putin 2.5 ori
    toate acestea
    suprapuse peste aberanta excludere a statului de la obligatia platii corespunzatoare
    a competentei, calificarii si profesionalismului
    (cu scopul principal de a face “ieconomii” care sa fie indreptate spre pomeni populiste)
    determina actuala stare de fapt.
    o simpla comparatie cu restul tarilor din ue care-au incercat masuri de reducere a deficitului
    releva aberatiile din legislatia si initiativele guvernamentale din rss tzigania
    in timp ce tarile europene care au conducatori prieteni cu logica si bunul simt
    au redus mai intai prestatiile sociale si abia apoi restul obligatiilor
    caricatura de guvern din rss tzigania a taiat mai intai retributia oamenilor de la care cere aplicarea “reformelor” si atragerea de fonduri ue.
    va doresc multa sanatate & integrare deplina

    *accesibil unui copil de 1o ani

  42. D-na Paul, poate va gasiti un pic de timp sa ne dati niste informatii lapidare despre liberalizarea pietei energiei. Ce se intampla, ce preconizeaza guvernul etc.etc. Poate va “indurati” cu niste precizari ..

  43. Madalina says:

    “Sunt conectata permanent la net. Imi fac si treaba de serviciu, si treaba de mamica si sotie.” Eu insist sa iti ridicam o statuie. Faci prea multe. Deci, sa recapitulam: tu iti faci treaba de serviciu, de mamica si sotie in acelasi timp? si mai scrii si pe blog? WOW. Esti cu adevarat geniala sau cu adevarat de tot rasul cu raspunsul asta. Este copilul cu tine la serviciu? Este si sotul, si printre picaturi mai ii faci o ciorbita, mai raspunzi si pe blog. Ce vrea sa insemne raspunsul tau? Cat de multifunctionala si competenta esti, sau ce? Crezi ca ma priveste ca iti faci tu treaba de mama, de sotie?? Cum vrei sa ma asigur ca nu minti? Facem o sedinta ? Vii cu familia si imi dai detalii? Chiar crezi ca ma intersa detaliul asta? @ Florin draga abtine-te de la comentarii si flateaz-o pe doamna Vass in particular si terminat cu idiotenii de gen”atac la persoana”. V-ati setat pe sintagma. Unde este atacul la persoana. Eu doar demontez un cult pe care il face doamna Vass PDL-istilor, care intamplator, si chiar socant, sunt persoane, care actioneaza intr-un mod total incompetent, nu ma las impresionata de cifre insirate de doamna Vass, de statistici umflate, iar mizeria cu asistatii s-a exagerat mult, numarul nu este atat de mare, in fine, ei mint cu nerusinare si uite ca multi ii cred. Masurile extraordinare de fapt nu exista, minciuni, minciuni, minciuni, dupa cum am mai zis:cum se face ca pe hartie este totul extraordinar si in realitate tara asta mai are putin si moare? ( CUM BINE INTREBA VIDEANU : ” Cum se face ca in sondaje suntem pe ultimul loc si totusi castigam alegerile?” – da chiar? cum???) Nu observati pe strada oameni din ce in ce mai tristi, mai nervosi, mai saraci? Nu observati tot pe strada oamenii astia competenti din PDL care injura, primari care isi fac alegatorii javre, nu il vedeti pe Basescu? Pe Boc? Pe cretinul ala care vrea sa impoziteze darul de nunta? I-ati vazut ce ranjet au cu totii? Pe Udrea care poarta pe ea vreo 50 de pensii, care doar cu hainele ei ar ajuta un numar mare de asistati. Astia sunt competentii? Astia fac reforme? ASTIA? Pai daca vreti vorbim de maimute, sa nu mai spuneti ca fac atac la persoana, tu doamna Vass imi vorbeste de oamenii astia performanti, care din fericire, multumim lui dumnezeu ca sunt ei si nu PSD, PNL, care ne-au scapat de hotii PSD, PNL, CINSTITII ASTIA, asa, tu vorbesti de ei si eu iti raspund raportandu-ma la maimute. E bine asa? PS: CAT MA BUCUR CA ITI FACI TREABA DE SOTIE, ERAM PUTIN STRESATA REFERITOR LA ACEST ASPECT. Cred ca daca ar fi sa mor nu as avea regrete, am aflat ca iti faci treaba de mama si sotie, este vital pentru mine. Tu o muncitoare desavarsita, cu chef de munca, nu ca altele, care porobabil ca isi fac numai treaba de servciu, dar, se ridica o mare intrebare: de mama si de sotie oare isi fac treaba? De ce nu pui intrebarea asta in dreapta paginii in locul”Sunteti de acord cu impozitarea pensiilor”?

  44. Madalina says:

    RUGAMINTE!
    Ca sa nu mai fiu nedreapta te rog sa nu mai vorbesti la modul general. Cand mentionezi vreo masura extraordinara spune si cui datoram laurii si multumire noastre ca si-a facut meseria, te rog sa dai nume exacte, nu generalizari ieftine, pentru ca e dreptul nostru sa fim informati, si astfel eu nu voi mai face referire la maimute. Srtim cu totii ca generalizarile vin sa acopere lipsa de concret, de palpabil , de verificabil. Si cum sunteti declarati impatimiti ai asumarii raspunderii exact asta nu faceti. Nu isi asuma nimeni nimic, generalizati la maxim, nu venit cu nimic concret, vizibil, palpabil. Florin te aprecia pentru curaj :) ))))))) Unde s-a ajuns! Sa apreciez un consilier ca are curaj sa raspunda oamenilor. Doamne cat de bine i-ati imbrobodit. Este extraordinar simtul asta de turma si de supunere in fata oricarui dornic sa fluture cifre, ce daca afara este potop, daca x zice ca e bine stie el ceva.

  45. D-na Vass, acuzaţia de fond a Madalinei nu e simpatia d-voastra pentru Băsescu şi PD-L. Acuzaţia de fond pare să fie refuzul de a-l demola pe Băsescu, adică dezertarea de la realismul politic – jocul interior cu care se premiază Madalina. Asadar, pe Madalina nu o deranjeaza ca Basescu si PDL sant forfecati, rastalmaciti, calomniati pe moguliziuni; ca sant supusi unui baraj mediatic in regim de 24/24 care a semanat de cativa ani semintele urii. Pe Madalina – fruct al urii induse mediatic – o deranjeaza ca mai sant oameni care nu cred in basmele cu Stalin reincarnat la .. Cotroceni. Ca mai sant oameni pentru care calomnierea lui Basescu si PDL nu e un fapt neutru iar obiectivitatea critica sau aprecierea un delict. Pe Madalina, cea pe care masurile Nepopuliste ale reformei statului o gasesc neconsolata precum Hecuba, nu o nelinisteteste frauda majoritara a nefastei aliante PSD-PNL ( si costurile risipei guvernarii trecute ). O nelinisteste exceptia santierului generalizat al reformei statului; inceput DOAR de catre Basescu si cei
    care-l sustin. Adica de cei care, din patriotism – da, am proprietatea termenului ! – accepta sa-si sacrifice chiar viitorul politic pentru a incepe odata ceea ce trebuia facut de mai demult. Or, asta nu li se poate ierta sub nici o forma de catre limbricosii eclozati prin incubatoarele mediatice ale presei de trust ..

  46. madalina says:

    :) ))))))))) @ COMAN HORATIU “fruct al urii induse mediatic ” :) )))) tare, esti profuns horatiu, lasa-ma sa te aplaud, mi-ai facut un profil psihologic superb. Media m-a inrait, eu am o viata roz si linistita, traiesc intr-o lume roz, cu flurasi, cu oameni civilizati, fara meetinguri, fara proteste, cei drept mediatizate, totul e bine, doar ca mai vad si eu cate o chestie la TV si brusc o iau razna si mi se pare ca totul este cenusiu. Apreciez jignirea subtila prin asocierea cu Hecuba insa nu va stresati prea tare sa folositi sintagme fortate in speranta de a ma pune in dificultate pentru ca riscati sa va denuntati ca fiind demagog si semidoct precum Stanica Ratiu, incercand vizibil sa lasati impresia unui om inteligent, asta imi suna a complex. Nu iau in brate niciun partid: PSD-UL si PNL-UL sunt partide conduse de oameni de o moralitate la fel de josnica precum cei din PDL, toti sunt hoti, asta este sopul lor cand ajung in functie, sa isi asigure 10 generatii, nu contest asta, insa, exista o diferenta-TUPEUL. PDL-istii dezgusta prin tupeu si agresivitate, prin miserupismul lor, prin prostia imensa, multi sunt analfabeti incontestabili, ca si in PSD, nu contest, dar tupeul si prostia crasa si lipsa jenei de a fura pe fatza, de a iti arata pe fatza ca ii doare in cot de tine, asta nu pot sa suport, pentru asta merita executati, fara mila. Pot sa ajung sa inteleg insasi coruptia, banul te corupe, pot sa inteleg asta dar daca tot furi fa-o domne cu cap si diplomatie si daca esti prins incearca sa te aperi cat poti de bine si de tare, nu legaliza hotia, nu da legi dupa legi care sa acopere mizeriile tale. Asta face PDL-ul.Pana sa ajunga mizeria asta de partid la guvernare imi dau cuvantul de onoare ca nu aveam nicio tangenta cu politica, stiam doar numele presedintelui tarii, atat, nimic altceva. Acum toti sunt vedete, se dau in spectacol pe la televizor, si daca ei vor circ televiziunile le ofera circ.Ei fac circ, scandal nu au pic de bun simt si automat socheaza si dezgusta.Basescu se certa cu sinistratii, Udrea dadea ciocolata prin geamul masinii de lux, le dadea pantofi cu toc, hai domne, cat de idioata sa fii sa faci asa ceva?Cat de in serios lua Hecuba-intr-o alta varianta-Udrea situatia tragica a sinistratilor?Cat de in serios iau ei legile pe care le voteaza prin furt si apoi ne pun sa le respectam ca pe dumnezeu? Media il punea pe Bsescu sa ii ureze “muie” lui Nastase la alegerI?Si ce incantat era si toti prostii erau amuzati pe langa el. Nu BASESCU A FACUT CELEBRU CUVANTUL GAOZARI? Nu Funeriu reda ca ultimul retardat cuvant cu cuvant ce ii spunea o duduie de langa el? Nu Boc zicea”derbedeul dracului”? Nu astia promiteau marea cu sarea si au facut prapad in tara? Justitiarul asta de Basescu cand vedea jaful din PSD SI PNL ce facea? Fluiera? Nu a fost Basescu cu PSD-ul in coalitie? Ce facea cu infractorii astia pe care ii blamezi stimate semidoct? Faptul ca ceilalti nu au fost buni de nimic nu ii face pe astia si mai buni, tot incompetenti sunt chiar de ar fi fost la guvernare Scooby Doo.Draga Horatiu stii ce a patit Hoara? Ai avea curaj sa sustii asa ceva in fata pensionarilor care au protestat? in fata politistilor? agricultorilor? De ce nu le spui dumneata pensionarilor ca sunt niste prosti manipulati de presa, ca ei traiesc bine , dar ii manipuleaza presa, ei o duc pe roze, si ii apuca nebunia si ies in strada, de ce nu le spui si politistilor? Niste nesimtiti domne, sa nu vada ei ce bine o duc, sa se ia de basescu si boc. Pai desteptule, si scuza-mi limbajul dar nu ma pot detasa de modelul meu Basescu, bai “gaozarule”, ma leg de astia ca astia sunt la putere, astia fac prapadul ,daca doamne fereste vor face la fel si cei ce vor veni dupa, ma voi lega si de ei, ca bai “derbedeul dracului ” nu am motive sa ii aplaud pe stia, si pe niciunul. Sper sa nu te afecteze apelativele, sunt spuse prieteneste, si ti-am zis, nu ma pot detasa de modelul basescu-boc.

    • Andreea Paul says:

      madalina,

      Incultura politica nu are nicio justificare. Nici absenta memoriei. Criticile constructive, semnalarea corecta a abuzurilor, a lipsurilor este in schimb bine-venita aici pe site-ul personal. Consumi multa energie pentru a-ti revarsa ura impotriva votului romanilor si pentru a jigni. Incearca sa construiesti pe ceea ce este bun in jurul tau si vei fi mult mai multumita. Asta daca nu esti pur si simplu rau-intentionata, stiind bine ca nu vom putea scapa niciodata de acest tipar. Clasa politica, decizia publica este oglinda societatii in care traim, indiferent de culoarea politica ce-i este aplicata la un moment dat. Niciun partid politic nu merita elogiat, aclamat sau zidit in mormant. Rezultatele fiecaruia pot fi analizate corect fara prea multa dificultate pentru cei cultivati economic si politic. Emotii avem cu totii, informatii si cultura ba.

  47. Madalina says:

    Incultura politica nu are nicio justificare? Esti printre noi la ora asta de faci asa afirmatii? Daca politica este facuta de inculti si grosolani care este rezultatul ei?Clasa politica, decizia publica este oglinda societatii in care traim? Te mai intreb odata, esti ? Daca acea clasa politica are atatea putere incat sa saraceasca lumea si sa trezeasca fie intr-un singur om (adica eu) atat dezgust, si nu iti da sansa sa supravietuiesti, dar sa traiesti decent, si micsoreaza salarii, si cheltuie banii pe masini de lux, pe vile, si scumpeste totul si face disponibilizari, cum nu devine oglinsa societatii? nu indeamna la coruptie? la lipsa moralitatii? la frustrare? la ura chiar? Un partid merita totusi zidit in pamant:PDL, iar daca vor mai fi si altele atunci si acelea. Spalarea asta de pacate cu una cu doua inseamna sa lipsa raspunderii, de aceea nu sunt inchisi, demisi, etc. Din cauza acestor ideei care va convin de masura. De ce sa nu elogiezi un partid daca merita( pana acum niciunul nu merita) de ce sa nu il zidesti in pamant? Ca sa aiba mana libera toti incompetentii?Emotii avem cu totii, informatii si cultura ba.? Tu te referi la incultii din politica sau la mine? Daca la mine pe ce te bazezi ca nu am cultura? Te deranjeaza si frapeaza limbajul meu cumva? Ti-am mai zis, mi-e drag basescu, n-am ce face. De vina e media ca ne imbacseste cu oierul de basescu si nu cu oameni de cultura, dar ce cultura? mai intereseaza pe cineva cultura cand vine basescu si invita profesorii si artistii sa isi ia zborul din tara ca statul nu are bani?Nu zau? De masini de lux sunt bani? De vilutze sunt bani? Nu imi ajung banii sa ma duc la teatru, sa imi cumpar o carte, sa ma culturalizez precum dumneata, stimata doamna, monument de cultura. Stii, daca am un limbaj agresiv nu inseamna ca nu am cultura doar ca nu este locul si cazul sa imi arat cunostintele pe un blog de alt profil si in fata unei femei care nu are cultura realitatii.Da, in ceea ce priveste cultura realitatii esti repetenta. Si inca ceva: nu stiu de unde pana unde ideea ca daca acuz PDL trebuie obligatoriu sa sustin un alt partid, gresit, nu sustin niciun partid, doar sesize cu dezgust cine conduce tara si in ce fel, si nu ma lua cu” ceva constructiv” ca la capitolul asta sunteti praf

  48. Madalina, ma intrebi daca as avea curajul sa – citez – ” sustii asa ceva in fata pensionarilor care au protestat? in fata politistilor? agricultorilor? De ce nu le spui dumneata pensionarilor ca sunt niste prosti manipulati de presa, ca ei traiesc bine , dar ii manipuleaza presa, ei o duc pe roze, si ii apuca nebunia si ies in strada, de ce nu le spui si politistilor? ”
    Ei bine, DA ! Nu daca as avea curajul, ci l-am si avut in circumstantze mult mai
    “linshatorii” decat cele de acum, ale d-lui Hoara ! Mai precis, in 14 iunie ’90, in atelierul mecanic al fabricii de sticlarie Vitrometan din Medias unde lucram pe atunci ; in fatza zecilor de fesenisti cu spume la gura, fanatizati de manipularea mediatica a televiziunii lui Iliescu care tocmai chemase ortacii la.. datoria publica a unui razboi civil. Le-am strigat atunci, razbit de prostia masei, ca Iliescu va amaneta viitorul nostru pentru ani indelungati de atunci incoace. Ceea ce s-a dovedit cu varf si indesat ! Privilegiile radiografiate nemilos de criza actuala – posibile numai intr-un stat al carui principiu fondator e socialist, nu liberal ! – sunt exact mostenirea sa testamentara ; expresia, inacceptabila etic si moral a comunismului rezidual care vlaguieste constant de 20 de ani toate incercarile fondatoare ale unui stat de drept ( in care inca nu traim, sau la care privilegii, inca, consimtim !? ca in vis !? ).
    Economic, aceleasi privilegii vlaguiesc simultan atat bugetul cat si firavul nostru capitalism. Cum ? Oficial – prin politicile consacrate de practica celor 20 de ani – impozitand pletoric pentru o natiune ce tinde sa devina asistata ( caci prin populismul politicilor anterioare, pretentia la privilegii s-a “democratizat”, adica, s-a sindicalizat), iar neoficial (pe caile oculte ale protectiei politice )
    drenand alte sume publice pentru privilegiatii salariilor, pensiilor de lux sau a contractelor preferentiale cu statul. Toate acestea sufoca profitul validat de piata libera silindu-l la secesiunea zonei nefiscalizabile a economiei subterane. Ambele sunt caile NECONCURENTIALE prin care pot fi usor decriptate politicile de stanga si cronicizarea efectele lor. Iata saracia noastra implacabila ! Imputabila, NU capitalismului economic si democratiei – cum se afirma in locurile devenite comune -, ci tocmai etatismului nostru fondator. Pentru toate aceste grupuri de presiune Statul Majusculat e instrumentul indispensabil privilegiilor consacrate sau a celor in expansiune. Din punct geometric al binelui comun, statul devine instrument de casta. Toate acestea genereaza delicte sau patologii de grup, adica, iluzia democratiei romanesti; iluzia politicii romanesti. Dar, interesant nu-i asa ? toate aceste grupuri (politice, sindicale, ziare, televiziuni, categorii socio-profesionale, moguli, miliardarii de carton creati in poala statului ; din care nu mai vor sa coaboare) releva instincte de haita cand li se pun privilegiile sub semnul intrebarii ! E ceea ce se intampla de 5 ani incoace .. Preacurvia PNL-PSD nu e decat expresia politica a status-quo-ului etatist.
    Acum, fara a constientiza toate astea, vii tu, Madalina, sa-i bagi pe toti in aceeasi oala !? Sa faci din toti o apa si-un pamant !? Orice-ai zice, incercarea de reforma a statului e promovata DOAR (!) de Basescu si gruparea politica si civica ce-l sustine. Desi poate parea maniheista afirmatia mea, consider ca asta e trista realitate ..

    PS.
    Admit destule observatii de-ale tale ! Si consider ca si in PDL exista deopotriva ticalosie si prostie ( la nivel local adaug si eu ca nu e mare diferentza de moravuri si naravuri; am exemplul recent al desfiintarii concurentei, atat de benefice pentru calatori, in transportul urban local din Medias – in favoarea firmei de transport public favorizata de primaria pedelista! ). Admit ca exista destule gafe, intarzieri, bajbaieli impardonabile ale actualei guvernari. Cel mai periculos pentru Partidul Democrat Liberal mi se pare anemicul liberalism (vezi cazurile Ridzi si concertele pe ban public, Udrea si tichetele de vacantza ), si slaba orientare doctrinara mai ales in teritoriu. Admit ca metabolismul presedintelui e mai greu de conciliat cu functia de reprezentare pe care o are in prezent. Ca a fost de multe ori mai predispus la croseu decat la precautie tactica, generand conflicte de care n-aveam lipsa nici unii. Totusi, capabil de abuzuri temperamentale, e incapabil, dupa parerea mea, de alt gen de abuzuri. Vorbeste prea raspicat si actioneaza prea transant ca sa fie suspect de calcul venal si derapaj tenebros. La fel, cu toate relele admise si in PDL, nu pot sa nu observ ca alt vehicol politic pentru reformele atat de necesare nu pot identifica. Spre deosebire de partidele REACTIUNII ( PNL-PSD ), ticalosia existenta in Partidul Democrat Liberal nu a fost inca sistematizata, “rationalizata” in sistem si interes de casta politico-economica. Asta-i si motivul pentru care pot exista voci critice in partid – chiar si la adresa presedintelui -, ca de-altfel si un grup eterogen de reformisti la varf; care sper sa poata initia reformele ca ireversibile.. si mai ales liberale..

  49. Saq says:

    Sunt curios cum va reactiona d-na (de curand mamica) Vass cand se va umbla iar la “imensele” indemnizatii acordate pt cresterea copilului (deja diminuate cu 15%). Prin luna mai venea cu fel si fel de varianta fantasmagonice de reducere a acestor indemnizatii, pornind de la 600 lei/lunar pana la diminuarea cu 25%. Din sumele vehiculate de dumneai pt blog, am vazut ce pondere “imensa” au aceste indemnizatii in total BVC.

    • Andreea Paul says:

      Saq,

      Niciodata nu s-a pus problema in Guvern de a reveni la indemnizatia pentru cresterea mamelor la suma fixa de 600 lei. De fiecare data am demontat aceasta grava dezinformare lansata de Antene si preluata de RTV.

  50. Saq says:

    Ideea e ca seful dvs era deranjat de “generozitatea” cuantumului acestor indemnizatii si ca atare, isi dorea IAR o ajustare a acestora;

  51. AndaSL says:

    Se pare ca va cam trag de urechi colegii de partid, cum ca va ia gura pe dinainte, referitor la acea cota unica de 10-12%. Adevarul e ca e o vraiste in partidul dvs, asa ceva mai rar.

  52. AndaSL says:

    Sa fim seriosi, fiecare spune ce ii debiteaza mintea, iar apoi vine si retracteaza; inteleg ca in cadrul unui partid exista unitate in diversitate, nu toti TREBUIE sa aiba aceeasi opinie (desi in cadrul PDL sunt imediat penalizati cei cu opinii diferite), insa afirmatii aiuritoare si fara o gandire prealabila, in genul celor lui valeriu tabara, care mai deunazi spune ca se vor mari preturile la alimentele de baza cu 10-12%, apoi vine cu alte informatii, cum ca nu se vor modifica decat cu 7-8 procente, iar ieri face pe grozavul si ameninta pe cei ce vor mari preturile, cum ca vor ramane cu marfa pe standuri. Halucinant, n-am ce zice, dar cine le-a dat startul? Nu va inteleg deloc pe voi, cei de la guvernare, nu va consultati intre voi, veniti cu afirmatii de care peste cateva zile va deziceti. Cu atat mai deranjant este faptul ca acest tabara a mai fost ministru al agriculturii, dar n-a inteles nimic….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>