Cota unica de 16% sau 10%? Cine preseaza?

12 Responses to Cota unica de 16% sau 10%? Cine preseaza?

1. Gamer says:

   October 16, 2010 at 2:18 pm

   Andreea
   imi pare sincer rau pt ca sunt nevoit sa-ti spun ca horror actual guvern va avea o soarta mult mai dura decat a taranistilor.
   de fapt, ar trebui sa-mi cer scuze fata de PNT-CD deoarece discipolii lui COPOSU chiar au facut ceva corect, logic si de bun simt si oricare comparatie* cu adunatura, care actualmente, poarta numele oficial de guvern, ar fi nu numai neavenita si contraproductiva dar si ilogica.
   asa cum, de altfel, se poate spune asa-numitei “strategii guvernamentale”.
   dincolo de analfabetismul economic al “specialistilor PDL” formati la scoala “venitului minim garantat care stimuleaza cresterea economica**” oricare om de pe fata pamantului care detine un certificat de 4 clase v-ar spune ca nu poti avea rezultatele asteptate*** cata vreme mentineti tampenia supra/ultra/mega/impozitarii muncii fata de teoretica unicitate a cotei de fiscalizare a venitului/profitului.
   ca sa nu mai spun ca rezumandu-va “strategia” se poate trage concluzia ca majorarea TVA s-a facut pt a avea bani de dat trantorilor.
   sa va dizolvati bine.

   *asa cum va place sa comparati rss tzigania cu oricare tara civilizata
   **citat din manualele ASE editate in 2oo4; recte, in guvernarea de trista amintire
   ***nu cumva principala problema este la bugetul de pensii?
   bugetul respectiv nu cumva se alimenteaza direct din contributiile celor angajati?

   Reply
2. Aurelio texanu says:

   October 16, 2010 at 7:15 pm

   Stimata Doamna,

   Eu consider ca 10% este aceptabil ca totii sa poata plati

   Reply
3. Aurelio texanu says:

   October 16, 2010 at 7:51 pm

   Într-un interviu acordat recent unui cotidian central, Preşedintele Traian

   Băsescu ne aduce la cunoştinţă faptul că, în România, avem un „sistem economic

   mafiotizat”, în care „interesele oamenilor politici se amestecă cu interesele

   oamenilor de afaceri”, în care „guvernele au emis acte normative pentru grupuri

   de tip mafiot”.

   Cuvintele „mafie” şi „mafiot” sunt repetate de multe ori pe parcursul

   interviului în cauză.

   Conform dicţionarului enciclopedic, cuvântul mafie desemnează o

   „asociaţie secretă de răufăcători”.

   Domnul Băsescu nu este primul om politic, nici primul şef de stat

   postdecembrist care ne spune că, după 1989, România se bucură, pe lângă multe

   alte fericiri, şi de prezenţa mafiilor şi a mafioţilor.

   După cunoştinţele mele, domnul Băsescu este primul şef de stat care nu se

   mulţumeşte să recunoască existenţa mafiilor, a asociaţiilor secrete de răufăcători,

   ci face descoperirea că, în România, a fost construit un „sistem economic

   mafiotizat”. Mai mult, asociaţia de răufăcători care formează actualul nostru

   sistem economic, nici nu este chiar aşa de „secretă”, cel puţin pentru domnia

   sa. Domnul Preşedinte ştie precis cine sunt membrii asociaţiei de răufăcători, ai

   mafiei sistemului economic românesc: aceştia sunt oamenii politici şi oamenii

   de afaceri, ale căror interese „se amestecă”, formând „acea structură de tip

   mafiot”, care „are control pe importante mijloace de mass-media şi influenţează

   populaţia”.

   Constatând că, în România, corupţia a pătruns „până la vârful sistemului

   politic”, domnul Băsescu ne face şi precizarea că „guvernul, cel puţin în perioada

   2000-2004 – dar nu este perioada exclusivă – nu a lucrat pentru 22 de milioane,

   ci a emis acte normative pentru grupuri de tip mafiot”.

   Precizările făcute de şeful statului sunt cât se poate de adevărate, însă, nu

   şi la fel de complete şi de explicite. Mi se pare că cititorul are dreptul la câteva

   nuanţări şi dezvoltări.

   Nu numai „guvernul”, respectiv guvernele postdecembriste au „emis

   acte normative” pentru „grupurile de tip mafiot”, ci şi, mai ales, parlamentele

   18

   României postdecembriste au emis „acte normative”, adică legi, în favoarea

   mafioţilor.

   Mafioţii României postdecembriste nu şi-au realizat obiectivul lor

   fundamental, acela de a se îmbogăţi, prin încălcarea legii, ca infractori, ci, aşa

   cum frumos exprima un fost prim-ministru, fost, actual şi viitor guvernator al

   băncii naţionale, furând „cu legea”, adică prin adoptarea şi aplicarea de către

   parlamentele şi guvernele mafiotizate ale ţării a unor legi care au creat „sistemul

   economic mafiotizat” şi au permis „amestecului” de politicieni şi oameni de

   afaceri să-şi însuşească averi imense, prin jefuirea statului şi a cetăţenilor.

   La originea actualului sistem economic românesc, cel mai bolnav din

   Europa, mafiotizat, cum îl numeşte domnul Băsescu, oligarhic, cum mi se pare

   mie că este mai corect să-l numim, al doilea termen incluzând şi caracteristicile

   primului, îşi are originea în Legea nr. 15/1990. Prin această lege, o avuţie imensă,

   estimată, conform standardelor internaţionale, la peste 300 miliarde de euro, în

   banii actuali, avuţie acumulată prin truda naţiunii române într-o jumătate de secol,

   a fost trecută din proprietatea comună, a tuturor cetăţenilor ţării, în proprietatea

   privată a statului român postdecembrist, fără să se plătească vreo compensaţie

   celor 6 milioane de familii româneşti din ale căror venituri a fost acumulată

   această avuţie. A fost cea mai mare naţionalizare, cea mai mare deposedare a

   cetăţenilor României în întreaga lor istorie. Incomparabil mai mare decât mult

   hulita naţionalizare făcută de către comunişti. Ulterior, prin legile aşa-zisei

   privatizări, această avuţie a fost trecută în proprietatea privată a „amestecului”

   de politicieni şi oameni de afaceri, mai precis a „asociaţiei secrete de răufăcători”

   constituită din grupul de activişti şi securişti care au preluat puterea în statul

   român prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din

   decembrie 1989.

   Fără legea nr.15/1990 şi fără legile aşa-zisei privatizări, grupul mafiot

   al activiştilor şi securiştilor nu ar fi supravieţuit şi nu ar fi prosperat. Aceasta

   deoarece le-ar fi lipsit obiectul muncii – pentru ei munca fiind sinonimă cu hoţia

   – adică avuţia productivă acumulată de poporul român în perioada 1945-1989.

   Dacă în 1990, primul parlament postdecembrist al României, în loc să

   adopte Legea nr. 15/1990, ar fi adoptat proiectul de lege privind împroprietărirea

   cetăţenilor României cu avuţia productivă acumulată până în 1989, proiect de

   lege publicat în ziarul Adevărul din data de 14 august 1990, această avuţie ar fi

   intrat în proprietatea privată a tuturor cetăţenilor şi, pentru marea ei majoritate,

   ar fi rămas acolo pe vecie. Românii nu-şi vând agoniseala. Şi, fără „acoperirea”

   armatei sovietice, sau de altă naţionalitate, nici un parlament românesc nu ar

   mai fi adoptat vreo lege prin care să-i deposedeze pe români de capitalul intrat

   în proprietatea lor privată, pentru a-l pune la dispoziţia mafiei, a grupului de

   răufăcători format din foştii activişti şi securişti comunişti. Dacă în 1990, averea

   productivă a ţării ar fi intrat în proprietatea privată a celor 6 milioane de familii

   19

   româneşti, atunci, cu siguranţă, nici un membru al grupului de răufăcători nu ar

   mai fi intrat în Parlamentele şi Guvernele României.

   Neîndoielnic, grupul de răufăcători si-ar fi păstrat metehnele, şi-ar fi

   continuat îndeletnicirile, încercările de a se îmbogăţi furând de la stat, sau de la

   cetăţeni. Puterea lor economică ar fi fost, însă, slabă. La fel ar fi fost şi influenţa lor

   asupra economiei şi a statului. Datorită existenţei lor, am fi avut, oricum, parte şi

   de corupţie, aşa cum au şi alte state, alte naţiuni, dar nu una „înspăimântătoare”,

   cum este aceea cu care ne-a fericit mafia politico-afaceristă postdecembristă.

   Este îmbucurător faptul că Preşedintele României a ajuns la concluzia,

   corectă, că ţara se află în mlaştina unui sistem economic mafiotizat. Ar fi şi mai

   îmbucurător să aflăm că Preşedintele a găsit o soluţie prin care să construiască

   un sistem economic curăţit de grupurile mafiote. Eu, unul, sunt sigur că nu are

   nici o şansă să obţină vreun succes în această direcţie atâta timp cât puterile

   statului – legislativă, executivă, judecătorească – sunt controlate complet de

   către politicienii care au creat actualul sistem economic, politic, social şi moral

   al ţării. Dacă Preşedintele doreşte, cu adevărat, să ne scape de mafia politică

   postdecembristă, atunci el trebuie să folosească puterea pe care i-a dat-o poporul

   şi să ne creeze şansa ca să aducem la conducerea puterilor statului politicieni

   noi, care nu au participat la mafiotizarea economiei şi societăţii româneşti în

   ultimii 15 ani. Această şansă ne-o pot oferi numai alegerile…

   Reply
4. Aurelio texanu says:

   October 16, 2010 at 7:52 pm

   Recent, Majestatea Sa Regele Mihai I a adresat Senatului şi Camerei

   Deputaţilor o scrisoare în care a salutat adoptarea Legii privind acordarea de

   despăgubiri pentru proprietăţile confiscate Familiei Regale de către statul

   comunist.

   În această scrisoare, Regele face următoarea declaraţie: “ Este un mesaj

   fără echivoc pentru viitorul prosper al României : nimeni, sub nici un motiv, nu

   poate fi deposedat de proprietate în mod samavolnic şi fără compensaţie justă”.

   O declaraţie care exprimă un adevăr absolut, corect şi convingător.

   Este cât se poate de corect ca Familia Regală, împreună cu toate familiile

   româneşti, să reintre în proprietatea bunurilor de care au fost deposedate, abuziv

   şi samavolnic, de către statul comunist, sau să fie despăgubite pentru astfel de

   bunuri, dacă ele au intrat şi au rămas în proprietatea publică a statului român,

   deci, în folosul tuturor cetăţenilor

   Nu mi se pare, deloc, la fel de corect ca actualii cetăţeni ai României să

   plătească despăgubiri pentru bunurile preluate, în mod abuziv şi samavolnic, de

   statul comunist, şi, apoi, vândute, tot în mod abuziv şi samavolnic, la preţuri de

   nimic, de către statul postdecembrist. Mi se pare corect ca aceste despăgubiri să

   fie suportate de către cei vinovaţi, adică de membrii Parlamentului şi Guvernului

   României care au adoptat şi aplicat legile prin care bunurile respective au

   fost vândute la preţuri de nimic, în cele mai multe cazuri, cumpărătorii, adică

   beneficiarii acestor bunuri fiind chiar guvernanţii în cauză

   Scrisoarea Regală ridică o problemă mult mai importantă decât situaţia

   bunurilor confiscate de către statul comunist. Majestatea Sa atrage atenţia asupra

   faptului că nu putem asigura un viitor prosper pentru România decât dacă

   „nimeni, sub nici un motiv, nu este deposedat de proprietate, în mod samavolnic

   şi fără compensaţie justă”.

   De 15 ani, în toate ocaziile şi în toate formele la care am avut acces, am

   atras atenţia asupra faptului că România nu poate deveni prosperă atâta timp

   cât cele 6 milioane de familii româneşti nu vor fi despăgubite pentru bunurile

   productive de care au fost deposedate, în mod abuziv şi samavolnic, de către statul

   român postdecembrist, prin Legea nr.15/1990 şi legile aşa-zisei privatizări

   22

   La data de 22 decembrie 1989, toate bunurile Familiei Regale şi ale

   tuturor celorlalte familii româneşti deposedate de comunişti nu valorau nici 2 %

   din valoarea bunurilor productive (capital) acumulate în perioada 1945-1989 în

   proprietatea comună, a tuturor cetăţenilor României. Acest capital, în valoare de

   peste 300 miliarde de euro, în preţuri actuale, fusese acumulat prin preluarea unei

   treimi din veniturile realizate de membrii celor 6 milioane de familii româneşti,

   timp de aproape o jumătate de secol, şi investirea acestor venituri în miile de

   fabrici, uzine şi combinate, echipate, în cea mai mare parte, la nivelul tehnicii

   mondiale de la data cumpărării şi punerii în funcţiune.

   Prin Legea nr. 15/1990, acest capital a fost trecut din proprietatea

   comună, a tuturor celor 6 milioane de familii româneşti, în proprietatea privată a

   statului român postdecembrist, în mod samavolnic, prin încălcarea prevederilor

   Constituţiei, în vigoare la acea dată. Ulterior, prin legile aşa-zisei privatizări,

   capitalul a fost trecut în proprietatea privată a guvernanţilor şi a camarilei.

   Această “trecere” s-a făcut prin “vânzare”, la preţuri de sute de ori mai mici

   decât plătiseră pentru ele cele 6 milioane de familii româneşti.

   Statul comunist a deposedat câteva sute de mii de familii de bunuri

   în valoare de 7-8 miliarde de euro, în banii de astăzi, în timp ce statul român

   postdecembrist a deposedat 6 milioane de familii de bunuri în valoare de peste

   300 miliarde de euro.

   În conformitate cu prevederile legilor adoptate până în prezent, familiile

   deposedate de statul comunist au reintrat sau vor reintra în proprietatea bunurilor

   care le-au aparţinut, au fost sau vor fi despăgubite pentru bunurile de care au fost

   deposedate dar care, între timp, au fost distruse, sau vândute, între aceste familii

   fiind şi Familia Regală.

   Ce facem cu cele 6 milioane de familii care au fost deposedate de bunurile

   lor de către statul postdecembrist? Nu au şi ele dreptul la despăgubiri? Legea

   nu trebuie să fie aceiaşi pentru toţi, inclusiv pentru cei mulţi, pentru popor? Cu

   Reply
5. Aurelio texanu says:

   October 16, 2010 at 7:54 pm

   Schimbările conţinutului şi formelor însemnelor monetare, cunoscute

   şi sub numele de „reforme monetare”, sau „stabilizări monetare”, sunt făcute

   de autorităţile monetare naţionale, de regulă, cu scop terapeutic, de curăţire a

   sistemului monetar de unele anomalii apărute în sistem

   De-a lungul istoriei, anomalia care a determinat cele mai multe reforme

   ale sistemelor monetare a fost hiperinflaţia, respectiv creşterea continuă şi rapidă

   a preţurilor, care, la rândul ei, a cauzat emiterea de însemne monetare (bancnote

   şi monete) cu valori astronomice, generatoare de dificultăţi în efectuarea

   tranzacţiilor financiare.

   De multe ori, reforma monetară, adică schimbarea banilor, a urmărit

   şi alte scopuri, nu numai micşorarea valorii nominale a însemnelor monetare.

   Unele au urmărit, de exemplu, excluderea din circuitul economic naţional a unor

   sume mari de bani, însuşite prin operaţiuni ilegale, facilitate, la rândul lor, de

   dezordinile create pe pieţe de către diferite grupuri de răufăcători, de structuri

   de tip mafiot.

   Imediat după decembrie 1989, profesorul american de origine română,

   Anghel Rugină, a propus o schimbare a banilor, chiar dacă până la momentul în

   care domnia sa a făcut această propunere, preţurile nu o luaseră raznă, nu aveam,

   deci, inflaţie.

   Propunerea domnului profesor Rugină, incluzând şi limitarea sumelor de

   lei vechi care ar fi putut fi schimbaţi în lei noi, dar şi limitarea la schimb a sumelor

   în valută deţinute de cetăţenii români, ar fi împiedicat introducerea în circuitul

   economic a unor importante sume de bani murdari, „acumulaţi” ilegal, la saltea,

   sau în conturi străine, de către securiştii şi activiştii de rang superior ai regimului

   comunist. Dacă s-ar fi adoptat propunerea domnului Rugină, multe imperii

   financiare construite după 1989 cu aceşti bani murdari nu ar mai fi existat.

   Actuala reformă monetară, trâmbiţată de mai mulţi ani şi realizată, efectiv,

   începând cu data de 1 iulie a.c., nu are nici un fel de efect terapeutic asupra

   sistemului monetar. Efecte are, dar nu terapeutice, de curăţire, şi nu asupra

   sistemului monetar.

   Această reformă se reduce, practic, la tăierea a patru zerouri de pe însemnele

   monetare: bancnota de un milion (1.000.000) lei se transformă într-una de o sută

   24

   (100) lei, bancnota de un cinci sute de mii (500.000) lei se transformă într-una

   de o cinci zeci (50) lei, ş.a.m.d. Automat, se schimbă, în mod corespunzător, şi

   preţurile în întreaga economie. Nimic altceva. Nici o limitate, nici o exceptare,

   nici o curăţire nimic.

   De ce este necesară şi ce foloase ne aduce ” reforma leului greu”?

   Vorbind de aceste foloase, domnul Adrian Vasilescu, fost consilier al

   guvernatorului BNR, ne spune că „în raport cu dolarul sau cu euro, leul era

   singura monedă cu coada lungă, plină de zerouri” şi că „acum îi stă mai bine cu

   patru zerouri tăiate”. În plus, spune domnul Vasilescu, scurtarea cozii leului mai

   aduce şi alte 5 avantaje:

   1. „O mai bună reglementare a circulaţiei banilor”. Unde? Cum? Din câte

   ştim noi, şi leii vechi şi leii noi circulă pe baza aceloraşi norme.

   2. „O uşurare a tranzacţiilor şi decontărilor”. Uşurare pentru cine? Pentru

   cetăţeni, nu. Pentru comercianţi, nu. Pentru bancheri, nu. Dimpotrivă. Toată

   lumea întâmpină mari greutăţi în manipularea concomitentă a banilor vechi şi

   a celor noi, în reproiectarea programelor informatice de prelucrare a datelor,

   inclusiv a celor contabile.

   3. „O reducere substanţială a cantităţii de monedă în circulaţie”. Aici o

   încurcă de tot domnul consilier la guvernatorului BNR. Cum măsuraţi, domnule

   consilier, „cantitatea de monedă în circulaţie”: în kilograme, sau în metri

   pătraţi?

   4. „O îmbunătăţire a operaţiilor financiare cu numerar şi fără numerar”.

   Punctul 2 spus cu alte cuvinte.

   5. „Întărirea puterii de cumpărare a banilor prin grăbirea procesului

   dezinflaţionist”. De unde până unde? Faptul că salariul lui Ion nu mai este de

   7 milioane de lei vechi, ci de 700 de lei noi, iar preţul pâinii nu mai este 6000

   lei vechi, ci 60 de bani noi, face cumva ca Ion să poată cumpăra mai multe

   pâini cu 700 lei noi decât cumpăra cu cele 7 milioane de lei vechi? Evident, nu.

   Sau, brutarul, în loc să schimbe preţul din 6000 lei vechi în 60 de bani noi, îl

   schimbă în 50 bani noi? De frica leului nou, sau de dragul domnilor Isărescu şi

   Vasilescu?

   Ceva adevăr există în argumentaţia domnului consilier. Acest adevăr

   priveşte ….. nu coada leului, ci tinicheaua agăţată de coada Băncii Naţionale

   a României, a conducerii acestei instituţii. Este vorba de tinicheaua numită

   hiperinflaţia postdecembristă.

   Între 1989-1996, în Cehia preţurile au crescut de 3 ori, în România ele au

   crescut de 136 de ori. Între 1989 şi 2004, în Cehia preţurile au crescut de 4 ori,

   iar în România de peste 2500 de ori.

   În perioada 1990-2004, România n-a fost afectată de război, de secete

   prelungite, de nici un fel de calamitate care să-i afecteze capacităţile de producţie,

   să genereze o creştere a preţurilor de ordinul miilor de ori.

   25

   Economistul american Milton Friedman, laureat al premiului Nobel

   pentru economie, afirmă competent şi categoric „inflaţia este pretutindeni şi

   întotdeauna un fenomen monetar şi poate fi determinată numai de o creştere mai

   rapidă a cantităţii de bani decât a producţiei”. Afirmaţia este susţinută de toţi

   economiştii lumii care-şi respectă numele şi meseria, printre aceştia numărânduse

   şi subsemnatul.

   După 1989, în ciuda faptului că producţia naţională, exprimată în PIB, a

   scăzut rapid şi continuu, BNR a crescut, tot rapid şi continuu, cantitatea de bani

   în circulaţie. În loc s-o reducă, proporţional cu reducerea producţiei. Hiperinflaţia

   postdecembristă este „opera” exclusivă a BNR, a conducerii acesteia.

   Efectele acestei inflaţii au fost dezastruoase şi vor avea consecinţe grave

   asupra dezvoltării vieţii economice şi sociale a ţării pentru multe decenii de acum

   înainte.

   Ca urmare a hiperinflaţiei postdecembriste, preţul forţei de muncă

   româneşti a scăzut de la 230 echivalent euro, în 1989, la 100 de euro în anul

   2004, prin micşorarea salariilor şi pensiilor a fost redusă cererea internă, au fost

   băgate în faliment mii de întreprinderi, care au ajuns să fie vândute la preţuri de

   sute de ori mai mici decât valoarea lor reală.

   Diminuarea producţiei naţionale, cauzată de hiperinflaţie, stă la originea

   reducerii veniturilor bugetare, la înrăutăţirea tuturor serviciilor publice

   – învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, la degradarea întregii vieţi

   economice, sociale şi spirituale a ţării în perioada care a urmat loviturii de stat

   din decembrie 1989.

   Deoarece, tocmai datorită hiperinflaţiei generată de BNR, vor mai trece

   mulţi ani până când economia românească va îndeplini condiţiile de trecere la

   moneda europeană, conducerea BNR a pus la cale această parodie de reformă

   monetară, a leului greu. Principalul scop urmărit cu această manevră este

   cosmetizarea imaginii BNR, a conducerii sale, încercarea de ştergere din memoria

   românilor, şi nu numai a lor, a răspunderii ce revine BNR în deteriorarea vieţii

   economice, sociale şi spirituale a României postdecembriste.

   În plus, nu trebuie uitat că, pentru această „reformă” din care nu rezultă

   nici un folos pentru naţiunea română, au fost cheltuite zeci de milioane de euro.

   Din banii cetăţenilor României. Cine a încasat aceşti bani şi pentru ce? Organele

   abilitate ale statului ar trebui să se considere sesizate, să ancheteze şi să prezinte

   poporului un raport complet şi corect asupra modului în care au fost cheltuite

   aceste zeci de milioame de euro, să precizeze cine şi cu cât a beneficiat de pe

   urma acestei parodii de reformă monetară.

   Reply
6. Aurelio texanu says:

   October 17, 2010 at 7:41 am

   Cred ca Domnul Boc este informat de ce postam noii prostii pe acest Blog si alceva Stimata Doamna am trimis Domnului Stolojean programul de integrare a RRomilor si nu vrea ce-l putin sa i-mi spuna ca la primit totii o apa si un pamint vorbe in vint dece? pentruca interesele politice sunt pe primul loc dar sa i-mi fie cu suparare luna viitoare sunteti in OPOZITIE poate atunci sa incercati sa da-ti drumul la doleantele si a timpului pierdut pe acest Blog

   SA TRAITI BINE IN OPOZITIE

   Reply
7. o mama indurerata says:

   October 17, 2010 at 9:19 am

   Preşedintele PSD a mai afirmat că nu doar Traian Băsescu “trebuie să plătească” pentru ce s-a întâmplat, ci şi liderii PDL.

   “Trebuie să ne batem ca în România să se reinstaureze legea, să se reinstaureze justiţia, care să îi pedepsească pe Boc, pe Videanu, pe Blaga, pe Berceanu, pe Udrea, pe Falcă, pe Flutur, pe Oprea, pe toţi ceilalţi. Hoţii nu merită iertare, trebuie să plătească pentru ce au făcut, trebuie să dea înapoi pe care i-au furat şi oamenii trebuie să vadă că, oricât de puternic eşti, trebuie să plăteşti în faţa lor”, a declarat Ponta

   in urma acestor declaratii Domnul Basescu ar trebui sa faca STARE DE URGENTZA SI SA II IA PE FIECARE IN FRUNTE CU ILESCU SI SA II BAGE LA PUSCARIE PENTRUCA EII AU DUSTRUS TARA ASTA TREZITI-VA CA SUNTETII AMENINTATI OFICIAL

   Trebuie să ne batem ca în România să se reinstaureze legea, să se reinstaureze justiţia, care să îi pedepsească pe Boc, pe Videanu, pe Blaga, pe Berceanu, pe Udrea, pe Falcă, pe Flutur, pe Oprea, pe toţi ceilalţi. Hoţii nu merită iertare, trebuie să plătească pentru ce au făcut, trebuie să dea înapoi pe care i-au furat şi oamenii trebuie să vadă că, oricât de puternic eşti, trebuie să plăteşti în faţa lor”, a declarat Ponta

   IA SA PLATEASCA ILIESCU SI TOATA SLAPCA LUI AU PRIVATIZAT FABRICII SI UZINE CARE AU FOST CONSTRUITE DE POPORUL ROMAN NU CEAUSESCU LE-A CONSTRUIT CI NOI CAREACUM NE CEREM DREPTURILE CU TOT PSD LA PUSCARIE CE LEGE VREA PONTA SA INSTAUREZE? PONTA ESTE UN PAPUSOI CARE ESTE MANEVRAT DE RECHII DIN PSD IN FRUNTE CU ILIESCU CARE A FACUT LOVITURA DESTAT CE REVOLUTIE? LA PUSCARIE CU TOTII PSD ISTII
   MI-A MURIT COPILU IN PIATZA UNIVERSITATI SI SOTUL LA MINERADIADA FACUTA DE ILIESCU DOMNULE BASESCU FACETI DREPTATE TREZITI-VA PINA NU ESTE PREA TIRZIU

   Reply
8. o mama indurerata says:

   October 18, 2010 at 5:24 am

   Ca să înceapă un război civil, o tara trebuie sa fie împărțită in grupuri de oameni care sa se urască intre ei pe viața si pe moarte. Condiția asta e deja îndeplinită.

   In România exista mai multe asemenea grupuri: pe de o parte este clasa politica, iar pe de alta parte este populația. Clasa politica disprețuiește populația României (deși varsă pe gura doar fraze patriotice). De 20 de ani, o fura cat poate. La rândul ei, populația ii urăște pe politicieni din adâncul sufletului (“toți e hoți, maica”) si abia așteaptă “sa înceapă ceva”. Si “ceva” o sa înceapă, chiar in aceasta iarna. Așa ca n-o sa găsiți pe nimeni care sa apere vreun politician si sa-l scape de la linșaj.

   Dar si clasa politică este împărțită in doua : pro-Băsescu si anti-Băsescu. Ăștia se împroașcă unii pe alții cu rahat, fără sa-si dea seama ca mirosul ii face pe toți respingători si le grăbește sfârșitul. Iar din punct de vedere economic, micul lor război este egal cu zero. N-are nici o legătură cu problemele României.

   Iar astea sunt doar grupurile mari. In plus, in fiecare județ si in fiecare cartier exista grupulețe care abia așteaptă sa se măcelăreasca unele pe altele, din motive total personale. Iar corupţia justiției si politiei (niște șpăgari nenorociți, care nu mai sperie pe nimeni) ii obliga pe oameni sa-si facă singuri dreptate.

   Amuzant e că băieţii din opoziţie au impresia că pe ei lumea îi iubeşte, şi că prăbuşirea statului înseamnă doar prăbuşirea PDL-ului. Asta arată cât de rupți de realitate sunt! De fapt, după prăbușirea guvernului Boc, următorul guvern nu va dura mai mult de 3 luni. Iar după aceea va începe haosul.

   România este deja în faliment.

   Singurul motiv pentru care falimentul statului roman nu a fost încă declarat, este ca nu exista o lege a falimentului de stat. Daca ar exista, firmele private si băncile care au bani de încasat de la stat, ar putea sa îl dea in judecata, si sa ceara chiar si azi executarea silita a datoriilor.

   Așa ca statul roman se considera foarte șmecher. In realitate, e doar foarte prost. Pentru ca acum politicienii se plâng de lipsa de încredere a mediului de afaceri, care a fost provocata chiar de către ei! Iar fără încredere, nu ai economie. Pai cum sa mai investești intr-o tara care abia așteaptă sa-ti fure banii si care își încalcă propriile legi când e vorba sa-si plătească datoriile?

   Uite ce încredere au oamenii de afaceri in Romania:

   •2008: 8.5 miliarde de euro investiții străine
   •2009: 4.5 miliarde investiții străine
   •2010: 1 miliard investiții străine (pe primele 6 luni)
   Despre oamenii de afaceri români, ce sa mai vorbim? Încă 200 000 de firme au dat faliment in 2010. Iar Romania este acum pe locul 8 intre statele cu cel mai mare risc de faliment. Şi n-a fost pusa acolo din greșeală, sau dintr-o nedreptate, sau din ură pentru români. Din contră: își merita locul cu vârf si îndesat.

   2010 a fost anul crizei. 2011 va fi anul haosului.

   Cine visa ca se sfârșește criza, sa viseze in continuare. Criza nu s-a terminat, nici in Romania, nici in străinătate, pentru ca nici o tara n-a renunțat încă la cancerul care a provocat-o: protecția sociala. Adică cerșetoria politicoasa, încurajarea incapabililor si putorilor.

   Ce-i drept, Marea Britanie a tăiat 50% din cheltuielile guvernamentale cam in toate domeniile (comparați cu doar 25% cat a tăiat Romania, si doar din fondul de salarii). Angela Merkel a anunțat “cel mai dur program de austeritate din istorie” (cu zeci de mii de funcționari si militari concediați). Iar in Spania, premierul socialist Zapatero a concediat si funcționari si a si redus drepturile tuturor angajaților din Spania, ca sa ii ajute pe patroni (in special firmele mici si mijlocii).

   Aceste masuri sunt mult peste ce a îndrăznit Romania. Dar tot nu sunt suficiente. Scăderea economiei si a nivelului de trai a europenilor va continua. Uneori mai încet, alteori mai repede, dar va continua. Pana când? Pai pana când mărfurile europene vor ajunge competitive fata de cele chinezești. Ceea ce înseamnă si un nivel de trai comparabil cu cel al chinezilor. Ca le place sau nu europenilor, nici nu mai contează. Economia globala se echilibrează singura.

   Echilibrarea economiei înseamnă însa violente de strada, falimente, sinucideri, încălcarea Constituției, chiar dezmembrarea unor tari. Nu putem ocoli asta. Am mai spus deja ca popoarele cu o gândire socialista (ca Grecia, Franța, sau Romania) vor avea de suferit cel mai mult, pentru ca se vor tine de demonstrații, în loc să se apuce de muncă multă pe bani puţini.

   In schimb, in SUA, Marea Britanie sau Germania (care au luat deja masuri mult mai dure) n-ați auzit de demonstrații si lupte de strada. Iar eu sper sa nici nu auziți. Si cam asta e limita maxima a optimismului meu. Cât despre România? Ea nici măcar nu intră în categoria ţărilor care mai au vreo șansă de scăpare.

   Atunci ce e de făcut? Stăm şi așteptăm să murim?

   Nicidecum! Oamenii de afaceri pot să facă un lucru foarte simplu: să-şi protejeze capitalul. Banii valorează in 2010 mai mult ca în 2009, si mai puțin ca în 2011. Prețul caselor si al chiriilor s-a prăbușit la jumătate faţă de 2008, şi tot scade. La fel şi valoarea afacerilor. Băncile sunt disperate. Încearcă să îi execute pe datornici, dar la licitații nu se prezintă nimeni. Profitați de disperarea lor!

   Așa că ţineți de fiecare ban! Concediați cât mai mulți oameni! Scădeți la maximum salariile celor rămaşi! În 2011 o să cumpărați toată România pe doi lei găuriți. Asta, dacă vreți să mai faceți vreodată afaceri în România – ceea ce nu prea merită! Pentru că un restaurant în Spania a ajuns să se vândă cu 9000 de euro. O firma de training la Viena, cu numai 3000 de euro! O firma de turism în Londra, cu 12 000 de euro. Iar preţurile scad în continuare, pentru că nu sunt cumpărători.

   Așa că așteptați, relaxați-vă, că o să aveți de unde alege. Protejați-vă capitalul şi lăsați statul român să moară de foame! In fond, şi-a făcut-o cu mâna lui!

   Reply
9. Gamer says:

   October 18, 2010 at 7:54 pm

   nais. veri nais.
   “Cât despre România? Ea nici măcar nu intră în categoria ţărilor care mai au vreo șansă de scăpare.”
   … si cand te gandesti ca exista bipede cu pretentii care incercau sa compare rss tzigania cu alte state.

   Reply
10. Aurelio texanu says:

    October 20, 2010 at 1:57 am

    Chiar dacă guvernanţii şi oamenii de afaceri mizează pe exporturi pentru a scoate ţara din criză, locuitorii altor state nu pun mare preţ pe marfa românească. ”Exporturile reprezintă cea mai slabă componentă de imagine pentru România. România primeşte cel mai bun loc între ţările latino-americane şi cel mai slab între cele est-europene”, se arată în studiul citat.

    Indicele Mărcilor de ţară Anholt-GfK Roper – Clasamentul General al Mărcilor (Top 10 din 50 de naţiuni) / 2010:

    1. Statele Unite
    2. Germania
    3. Franţa
    4. Regatul Unit al Marii Britanii
    5. Japonia
    6. Canada
    7. Italia
    8. Elveţia
    9. Australia
    10. Suedia

    Stimata Doamna am nevoie de 1 milion de sticle de vin BLOD OF DRAKULA faceti-mi legatura va rog frumos am peste 2 milioane de fanii in America a lui DRAKULA si am si firma de Import Export infintzata in 1990 DRAKULA TRANSILVANIA vorbesc foarte serios este un magazin rusesc aici in Dallas care vinde vinurii romanesti Doamna UDREA pute-a sa puna Brandul Drakula si faceam un Hotel linga Castel la Bran cu costiuge in loc de paturii si abeati peste 1 milion de turistii americani daca nu ma asculta o sa vina PSD luna viitoare si fac cu eii afacerii ca vad ca nu vreti nimica sa faceti numai vorbe si minciuni o luna mai aveti si intrati in opozitie capasilor ce sunteti case ecologice la 40000 de Euro nu vreti sa construiti faceti costiuge de blocurii comuniste care necesita intretinere de 10 ori pretzul lor si la un cutremur macar sa moara totii odata la gramada

    Reply
11. marcucornel says:

    October 28, 2010 at 3:17 pm

    SPUNETI-LE COLEGILOR DV. DIN PARLAMENT SA VOTEZE LEGEA PRIVIND IMPOZITAREA PROGRESIVA CELOR CE DETIN MAI MULTE CASE. VAD CA UNA SPUNETI SI ALTA FACETI.CU RESPECT.

    Reply
    • Andreea Paul says:

      October 28, 2010 at 4:54 pm

      marcucornel,

      Eu nu am exprimat o pozitie publica fata de acest proiect. Nu stiu la ce va referiti ca sustin.

      Reply