Astăzi, 26 ianuarie 2012, ambasadorii IMM-urilor din statele membre ale Uniunii Europene s-au reunit la Luxemburg pentru prima întâlnire din anul 2012, unde am reprezentat România. Ca la fiecare început de an, fiecare ambasador prezintă un bilanț al realizărilor din anul precedent și inițiativele pentru noul an.
Oportunități de finanțare pentru IMM-uri
România a făcut progrese majore în sprijinirea activității IMM-urilor în anul care tocmai s-a încheiat. Peste 1.300 de IMM-uri au beneficiat de sprijin guvernamental prin Programul pentru tinerii debutanți în afaceri, Programul Start și Programul Mihail Kogălniceanu, concretizat în finanțări nerambursabile, subvenții la dobânzi și garanții de stat.
Inițiativele pentru anul care tocmai a început vizează continuarea acestor programe guvernamentale prin alocarea a 24 milioane euro pentru facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare. Mai mult decât atât, garanții în valoare de 580 milioane euro vor fi acordate prin intermediul Fondului Național de Garantare și Contragarantare a IMM-urilor, pentru a susține credite de 1,1 miliarde euro care vor crea/menține 100.000 locuri de muncă.
Următorul pas avut în vedere este introducerea mediatorului de credite, având ca sursă de inspirație bunele practici europene din Belgia, Ungaria, Franţa, Irlanda și Finlanda. Această inițiativă se adresează antreprenorilor ce întâmpină probleme de finanțare, oferind soluții și facilitând dialogul între firme și instituțiile financiare.
Diminuarea poverii administrative și fiscale
Eforturile guvernului s-au îndreptat și spre simplificarea procedurilor administrative și fiscale. Până în prezent, 237 taxe şi tarife au fost comasate sau eliminate, din cele 491 existente la începutul anului 2009, printre care și impozitul minim, care a fost eliminat de la 1 octombrie 2010. A fost introdusă declarația unică 112 pentru plata contribuțiilor sociale, concomitent cu introducerea formularelor electronice și plata online a taxelor. Toate informațiile necesare unui antreprenor pot fi accesate în momentul de față printr-un singur click datorită portalului virtual unic www.immoss.ro.
Demersurile pentru simplificarea procedurilor nu se opresc aici. La începutul lunii februarie din acest an antreprenorii își vor putea înființa o firmă în cel mult 3 zile, față de 14 zile în prezent. Astfel, vom salva o cantitate uriașă de energie și de timp pentru antreprenor. Procedurile vor fi din ce în ce mai simple, cu atât mai mult cu cât vizăm introducerea unei taxe unice pentru înființarea unei firme cât mai curând posibil.
Susținerea antreprenorilor aflați în dificultate
Atenția nu s-a îndreptat numai asupra antreprenorilor aflați la început de drum, ci și asupra firmelor mici aflate în dificultate, prin măsuri fiscale specifice pentru onorarea obligațiilor față de stat. Peste 3.000 de antreprenori beneficiază în momentul de față de eșalonarea la plată a obligațiilor pe o perioadă maximă de 5 ani. În plus, este încurajată plata voluntară a obligaţiilor fiscale restante prin reducerea penalităților de întârziere aferente acestora cu 50%, cu condiţia plăţii voluntare până la 30.06.2012. Nu în ultimul rând, a fost reglementată compensarea de drept, care presupune stingerea datoriilor statului şi contribuabilului când ambii au datorii unul faţă de celălalt.
Facilități fiscale pentru mediul de afaceri
În pofida constrângerilor bugetare necesare pentru menținerea deficitului bugetar în limite rezonabile, se acordă facilități fiscale pentru a susține mediul de afaceri, precum deductibilitatea în proporţie de 50% a cheltuielilor privind combustibilul la calculul impozitului pe profit şi impozitului pe venit, şi a TVA-ului la achiziţia de vehicule rutiere destinate exclusiv transportului rutier de persoane şi a combustibilului necesar funcţionării lor.
Pentru a crea puntea de legătură între mediul de afaceri și societatea civilă, Guvernul a introdus posibilitatea de scădere a cheltuielilor de sponsorizare din impozitul pe profit, în limita a 20% din impozitul pe profit și a 3‰ din cifra de afaceri.
Începând 1 ianuarie 2013 antreprenorii vor avea posibilitatea de a opta între sistemul de plată trimestrială şi sistemul de plată anuală a impozitului pe profit, cu efectuarea de plăţi anticipate, în valoare de 25% din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent.
Provocarea în momentul de față este poziția deficitară a României la numărul de firme pe cap de locuitor: 24 firme la 1.000 locuitori comparativ cu media europeană de 42 firme la 1.000 locuitori. Strategia Națională de Competitivitate România 2020 care este în curs de finalizare propune soluții pentru creșterea spiritului antreprenorial și implicit, a numărului de firme.
Fără stimularea apetitului antreprenorial și a competitivității nu putem vorbi despre creșterea veniturilor și a standardului de viață al românilor.






Vreau sa comentez in legatura cu folosirea banilor europeni in vederea recalificarii persoanelor care si-au pierdut locul de munca. Stiu ca iarasi sunt pe langa subiect, dar poate ca intr-o zi va trebui discutam si aceasta tema. Personal m-am lovit de o gramada de obstacole si am fost nevoit sa abandonez ideia de patrundere in “CLUB”. Ei bine, banii europeni sunt manipulati, folositi ineficient, iar rezultatele sunt mult sub asteptari. In Harghita se organizeaza tot felul de cursuri de calificare si pentru unul dintre acestea as fi fost interesat sa fiu angajat ca lector/formator. Am inceput investigatiile si foarte greu am ajuns sa discut cu un reprezentant al Regionalei Dolj care lucreaza cu Fondul Social European si care (culmea), are in responsabilitate si jud. Harghita!!! Pana sa inteleg ca sotia acestui domn este sefa de personal la AJOFM Harghita am procedat la expedierea documentelor solicitate including CV Europass. Mentionez ca am toate calificarile necesare pentru a profesa ca lector/formator, am experienta, sunt autorizat si pe desupra am si un MBA. Cu toate ca am fost atentionat de cativa prieteni ca nu voi avea sanse sa patrund in clanul lor, am fost calm si am asteptat rezultatul care pana la urma afost negativ. Ca sa fiu mai scurt nimic nu merge aici in tara, se fura foarte mult si jocurile sunt facute de asa zisele clanuri din toate ramurile. Toti folosesc nume sonore, toti vorbesc de proiecte, programe, investitii umane, profesionale, dar cand ajungi la “ei” se sterg cu hartiile tale la fund. Sunt foarte revoltat pe toate temele, pe tot ce vad si traiesc in tara asta (care este si a mea), in care simt ca nu ma potrivesc. Abia astept o schimbare si ma cutremura idea ca nici asa nu vom reusi. Voiam sa mai scriu si despre altele dar ma apucat o asa lehamite si cred ca totul aici este o spoiala in interiorul careia se afla un hau imens din care este aproape imposibil sa mai scoti capul!! Imi pare rau Andreea, domnilor, dar cam asa stau lucrurile pe la noi.
Din pacate aveti mare dreptate, iar ce este mai tragic? acelasi lucru se intimpla in mai toate domeniile si sectoarele din Romania. Si eu la rindul meu, tot bat campii pe aici de catva timp despre aceste aspecte si chiar daca domana consilier are bunavointa de a raspunde la multe ideli, mesaje, polemici, la ideea lansata privind metodele si modul de implementare ale programelor de reforma si restructurare, nu am primit vreun raspuns.
buna seara,
D-na Vass, nu intentionez o polemica si nici nu subestimez profenalismul si buna credinta a domniei voastre.
Regretabil totusi sustinerea dvs a uni personaj jalnic,” nu spui cine, persoana importanta”
“Apetitul antreprenorial ( de “stimulare” nici vorba), s-a pierdut demult timp (cel putin pt mine). De ce sa platesc eu taxe ?!, la un stat a carui reprezentanti, este adevarat vremelnici sunt zero credibilitate, mitocani, grobieni , aroganti, multi incompetenti si fara bun simt. Am platit in ultimii ani 22000 euro/lunar la fisc pentru a-si cumpara doamna udrea doua genti vuitton ?, care, cu o nonsalanta debordanta,in plina iarna, deschide fereastra la dormitor, pentru ca nu pricepea cum si de unde se opreste caldura. (vezi coment facebook)
Cand constat cu mahnire tot felul de ipocriti ce aclama statul minimal, cand de facto sunt aspiratori ai banului public.
Stimata d-na, Romania nu este un vapor, indiferent de capacitate
Hmmmmm, las-o jos că măcăne!
Boc foarte curând va pune taxă şi pe pârţuri!
O astfel de taxă în mod sigur va reduce şomajul în România:
Fiecare român va avea un inspector fiscal la fundul lui.
Cum – BUF!- pârţul cum – HARŞTI!- chitanţa!
În Anglia parcă e o taxă pe flatulenţa vacilor… Umbla vorba că la ei vacile poluează mai mult decât autoturismele.
Adica mai mica si unica, nu s-a inteles asta?
Ho! Ce te “vă răstiţi” aşa la mine superbă doamnă?
Acum am înţeles!
Că dacă mi se explică înţeleg!
Doar că în afară de dumneavoastră, Turcan şi Videanu, spaţiul metric pedelist nu prea are vectori!
Care să ia mesajul în cârcă şi să-l ducă la destinaţie!
Să-l pună în faţa destinatarului şi să-i spună:
BĂI NĂRODULE, UITE CUM TĂ TREABA CU BUTONUL ROŞU:
A. DACĂ NU-L APEŞI RĂMÂI VIRGIN!
B. DACĂ-L APEŞI APARE GORILA BONGO ŞI NU VEI MAI FI VIRGIN!
Răspicat şi fundamentat!
PS Repet ce am mai spus, cu riscul de a enerva multă suflare PDL-istă:
PĂCAT CĂ TAC’TU STOLO STĂ (SAU ESTE ŢINUT) LA CUTIE!
În ciuda faptului că totdeauna am fost invidios pe el că a fost cioban mai vrednic ca mine şi a avut capre mai mândre şi mai cornute, în faţa lui JOS PĂLĂRIA!
PUNCT!
Felicitari Andreea, am incredere deplina ca Romania este profesionist reprezentata si ca depui diligentele necesare pentru a obtine pentru Romania tot ceea ce se poate obtine : imagine pozitiva, incredere in capacitatea Romaniei de a depasi aceste momentele dificile si incredere ca romanii pot fi parteneri competenti şi loiali ai investitorilor straini. Succes in continuare.
Stimata Doamna,
In luna oct. 2010, am cumparat o firma cu taxele toate platite la zi ,conform certificatului fiscal in care peste tot era ( 0 ), timp in care societatea nu a mai efectuat nici-o activitate.In luna octombrie , am primit o somatie de plata aferenta anului 2010 in suma de 1100 lei pentru impozit pe profit si o somatie de plata de 550 lei impozit pe profit din oficiu si 986 lei TVA din oficiu aferente anului 2011. Repet societatea nu a functionat, nu a avut nici-o factura emisa sau primita. La solicitarea mea ,la ANAF, cand am intrebat pe ce criterii a facut somatiile respective mis-a raspuns ca asa prevede legea.Este adevarat ca in trim .3 nu am trimis situatiile la timp, dar am fost sanctionat cu avertisment.In momentul de fata am contul de la trezorerie blocat desi am facut demersurile corespunzatoare in scris . Daca doriti vi le trimet.Am cumparat aceasta societate pentru a face un proiect pe fonduri structurale.
In aceste conditii cum sa pogresam? Cum sa facem locuri de munca ?
Apropo: Sef la ANAF in aceasta localitate este nepotul D-lui GHERGHINA de la Ministerul Finantelor( este adevarat venit cu 1 ian. 2012), dar mai are vreo 3-4 rude acolo…asa ca …sa faci afaceri in Romania daca te vrei a fii cinstit este acelasi lucru cu a-ti pune singur funia de gat…
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a declarat că în cazul în care Guvernul nu vine cu soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii românilor în maxim o lună, ar trebui să plece să lase locul altcuiva. Sa inteleg ca nici asta de la tine din partid nu “traieste” bine?
Ion Oltean este un demagog populist si un habarnabist in ceea ce priveste masurile guvernului.
Are o singura preocupare : alegerile.
PS
Bașca, este și urât.
Va-ți trezit târziu. Deja este demult publicat -Ghidul pentru Fonduri europene 2012-2013- care se poate achiziționa de pe net contra sumei de 50 RON . Nu aveți nici un merit aici. Preocuparea voastră a fost taxa forfetară care a desființat zeci de mii de IMM-uri.
Dle Florentin daca va referiti la mine va pot spune ca stiu de acest ghid care costa 58 RON si care nu ajuta prea mult. Se pare ca si in povestea asta s-au infiltrat niste baieti destepti care pe langa costul ghidului mai ofera si consultanta, documente necesare, cerere etc. Oriunde se deschide oportunitatea de a face ceva, imediat vin si intermediarii! Asta mie nu-mi place ca se pare ca ne privesc de sus si ne cred fraieri. Nu cred ca o persoana care chiar doreste sa acceseze fonduri europene nu se informeaza online inainte de a trece la treaba. Nu cunosc pe nimeni personal, dar am auzit ca unii au platit sume imense unor firme de consultanta pentru a fi ajutati sa obtina fonduri. Atunci nu are sens sa lupti pentru a umple buzunarul unor smecheri.
Un raspuns care poate trezeste guvernul la viata si ajuta copiii bolnavi de leucemie. L-am obtinut pentru Alexandra Groza de la o clinica europeana:
“As Alexandra Groza is a Romanian citizen, we are not allowed to administer any treatment, unless we can get the permission and the support of the Romanian government. Thus, it is mandatory that the patient can get the authorization from the Romanian government for medical treatments in foreign European countries (E112 model). Please, note that any delay in obtaining the authorization by the Romanian government to proceed with the transplant might significantly worsen the probability of cure of the patient.
If you cannot obtain this form, you need to pay about 160 000euro for the intervention.
Please, do not hesitate to contact us for any problem or further information.
DIPARTIMENTO
MATERNO INFANTILE”
Asadar, ajutati copiii care au nevoie de tratament in strainatate mai ales de transplant. Si aveti grija sa le si achitati, am gasit 2 clinici in Germania care nu mai accepta bolnavi pe formular E112 pentru ca statul roman nu le-a decontat interventiile.
Gheorghe F. Manole,
Macar aici speram sa scap dr postacii “declarati” !
Domnule Caliman, dupa cum observati, comentariul meu este unul apolitic. Daca sunteti acel Caliman Eugen, liberal declarat, atunci inteleg atitudinea Dvs. si nu trebuie sa argumentati folosirea sintagmelor : “Macar aici”, “sa scap dr” respectiv “postacii declarati”. In caz contrar, va rog sa argumentati. Multumesc !
N-AI SĂ VEZI!
Andreea, astazi i-am scris si lui Codru Vrabie despre nemultumirea mea in speranta ca-mi va oferi detalii in vederea infiintari unui Centru de Formare Profesionala folosind Fonduri Sociale Europene. Piata muncii este groaznica aici in Harghita. Sper sa primesc sfaturi utile de la el si poate si de la altii. Multumesc anticipat!
Doamna Andreea , exista un risc de derapaj in viitor spre a deveni o tara distopica .
Vezi : http://ro.wikipedia.org/wiki/Distopie
Doamne Fereste !
Doamnă Andreea…cred că încep să fac indigestie citind despre facilități acordate IMM-urilor și tinerilor întreprinzători.


Vă propun două întrebări/solicitări :
1. Enumerați trei domenii concrete în care un întreprinzător privat, aflat la debutul unei afaceri și care deține un capital de pornire de cca 5.000-10.000 euro, ar putea să se dezvolte.
2. Vă rog să precizați cât combustibil (cantitativ si valoric) pot deconta, per lună, pe o firmă de prestări servicii plătitoare de impozit pe venit 3%, utilizat la autoturismul aflat în proprietatea firmei, având in vedere că, pentru a găsi autorități contractante sau parteneri de afaceri, trebuie să circuli foarte mult, atât în localitate, cât și în afara ei. De multe ori, fără succes. Dar dacă stai pe scaun, nu-ți bagă nimeni în traistă. Ei ? Ce fac ? Merg pe jos ?
3. S-a revenit asupra interdicției de a deduce TVA din bonul fiscal eliberat de benzinărie ? Da , sau Nu ?
NOTA
Este irelevant să vorbiți de zona ÎNFIINȚĂRII unei societăți noi.
Caca maca din poplaca. Orice prost se descurcă până la urmă, pentru că există o sumedenie de firme care exact asta fac : oferă consultanță.
MAI DEPARTE…este interesant. Gata, mi se apleacă de atâtea statistici. Mai bine ieșiți mai des pe sticlă să vă mai văd… și aud…
Si gata cu creditele…m-am săturat de cămătarii cu acte în regulă. Tot timpul mă sună ba unul, ba altul, evident din Bucuresti, propunandu-mi ,,nuștiuce” finațare internă sau europeană, sau tot felul de tranzacții de capital. Aceeasi mărie cu altă pălărie…toată lumea caută soluții facile de îmbogățire, adică să facă bani din bani, dar nici de-al dreak, nu s-ar gândi cineva să producă, să creeze și altceva decât ,,produse” bancare. Auzi, ,,produse”…să mori de râs.
Asta se întâmplă când economia încape pe mâinile economiștilor și nu ale inginerilor.
Un inginer bun, învață fara probleme economie, pentru că îi place matematica. Vițeversa este ceva mai greu.
scuze…trei întrebări. Sau or fi mai multe ? Mă rog…
Andreea,
Rostogolesc ce va de la EU blog si as dori sa-ti aflu parerea:
Bibliotecaru a scris pe 29 Ianuarie 2012, 09:51 am
@ Elena Udrea
Doamnă Ministru,
Guvernul abia acum a reuşit să mă scoată din sărite cu adevărat. Încă mai sper că nu este adevărat şi de fapt este o intoxicare. Nu am auzit însă pe nimeni să dezmintă acest zvon… şi am aşteptat să facă asta. Mai mult, astăzi l-am auzit chiar pe domnul Ponta confirmând ştirea.
De unde şi de la cine a primit mandat Guvernul României să semneze Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA)? Este în programul de guvernare? A întrebat Parlamentul? A făcut referendum? Guvernul face chiar ce vrea acolo în Palatul Victoria?
Acest acord este, în mod clar, instrumentul cel mai complex de cenzură ce poate exista în lume la ora actuală. Sub faţada că se doreşte respectarea drepturilor de autor se controlează de fapt libera exprimare pe ultima citadelă a libertăţii cuvântului, spaţiul internet. Puţin le pasă guvernului că se piratează pa internet filme şi muzică, ei vor să pună control asupra informării, precum wikileaks.
Când un blog se închide pe motivul încălcării dreptului de autor, cine să mai probeze ce anume a încălcat efectiv. Poate că eu dau un citat din Cioran şi încalc drepturile de autor… nici nu contează pentru că blogul este închis.
În acest moment Preşedintele României nu mai poate folosi ca argument libertatea de exprimare ca să demonstreze că nu este dictatură în România, semnătura pe care România a dat-o sistemul internaţional de cenzură este o dovadă clară a dorinţei de cenzură.
Este incredibil un acest gest şi incalificabil… Nici măcar nu s-a anunţat că România semnează aşa ceva a trebuit să aflu de pe…
http://www.activistpost.com/2012/01/eu-signs-acta-global-internet.html
Incalificabil. Nu credem că ţara asta ajunge o o entitate atât de slugarnică către Noua Ordine Mondială. Nimeni şi nimic nu silea România să-şi vândă astfel suveranitatea spaţiului internet.
Încă mai sper că este o campanie de dezinformare… dar dacă nu este, Guvernul Boc şi Traian Băsescu sunt de cea mai mare ruşine aistorie pentru că pot vinde cu atâta uşurinţă suveranitatea României şi poporul român.
Raspunde acestui comentariu
ion adrian a scris pe 29 Ianuarie 2012, 10:39 am
De acord cu Biblio. Pentru asta ar trebui sa iasa elitele si intelectualii in strada
Hai sa-i aud pe eusebiu , pe ghita, pe mircea si pe porto ce au
Erata: Hai sa-i aud pe eusebiu , pe ghita, pe mircea si pe porto ce au de zis
Boc spune ca nu stie ce si cum dar nu neaga semnarea acestui document inaintea Germaniei sau a altor tari:
http://www.realitatea.net/boc-nu-am-informatii-despre-conditiile-in-care-romania-a-adoptat-acta_908517.html
Care-i adevarul Andreea? Si daca am semnat un document atat de imprtant si de controversat cum de nu stie PM. Sa-l cred neinformat sau dezinformat?
Pingback: Zona Euro. Situatie ingrijoratoare « Motanul Incaltat