În timp ce cuvântul austeritate este pe ordinea de zi în statele europene, în România acesta a fost înlocuit cu principiul prudenței. Putem spune că am fost cu un pas înaintea lor în ceea ce privește adoptarea de măsuri necesare, cu adevărat dure, de reechilibrare a fundamentelor economice, a datoriilor cu care trăiam și a priorităților bugetare.
Grecia reduce salariul minim pe economie cu 22%, și chiar cu 32% în cazul tinerilor cu vârsta până în 25 ani. Pensiile sunt înghețate, iar cele acoperite din fonduri speciale se diminuează cu următoarele procente:
· 10% pentru pensiile între 200 și 250 euro
· 15% pentru pensiile între 250 și 300 euro
· 20% pentru pensiile de peste 300 euro
Salariile din sectorul public sunt îngheţate în anul 2012. Se elimină sporurile pentru familiile cu cel puțin 4 copii care au un venit anual mai mare de 40.000 euro.
De asemenea, se reduc o serie de cheltuieli publice: de pildă cu 1,1 mld. euro în cazul cheltuielilor cu produse farmaceutice și cu 50 mil. euro în cazul cheltuielilor cu orele suplimentare ale medicilor.
Spania a înghețat salariile funcționarilor publici în anul 2012. Se elimină ajutoarele în cuantum de 210 euro acordate tinerilor pentru închirierea de locuinţe. Impozitele pe imobile cresc, cu impact asupra 50% din numărul de locuinţe scumpe din fiecare municipiu.
Portugalia a înghețat salariile funcționarilor publici în anul 2012. De asemenea, pensiile sunt înghețate, cu excepția celor minime și a pensiilor speciale din activități agricole. În vederea creșterii veniturilor, Portugalia a crescut cotele speciale de TVA la anumite articole (cota standard de TVA fiind de 23%). De pildă, la mezeluri și băuturi răcoritoare. Impozitarea veniturilor din capital (dobânzi, dividende) a crescut de la 20% la 25%.
În Italia, creșterea veniturilor reprezintă aproximativ două treimi din resursele pachetului de măsuri anti-criză al Guvernului Monti. Companiile din sectorul energetic se vor confrunta cu taxe mai mari cu 4 puncte procentuale, de la 6,5% la 10,5%. Bunurile de lux, cum e cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică mare, bărci, avioane și elicoptere private, sunt impozitate.
Salariile sunt înghețate, iar pensiile mai mari decât triplul pensiei minime (de circa 1.400 euro) sunt de asemenea înghețate.






Felicitari nu mai aveti acelasi nume…..Vass?
Nu-l mai am de peste doi ani, odata ce m-am maritat mi-am schimbat si numele. Doar ca numele de fata a fost un brand puternic care s-a tinut scai de mine.
Mai jos fac copy-paste la o postare gasita pe un forum. Iata doamna Vass la ce duce nesabuinta nemernicilor, vremelnic numiti sa conduca destinele romanilor, ca sa fiu extrem de elegant in exprimare. Ca el sunt multi si vor deveni tot mai numeroosi. Tot la fel procedeaza si multinationalele in fata carora vajnicii potentati nici nu indraznesc sa ridice ochii. Ati adus la cunostinta sefului dvs. primul ministru Emil Boc aceste aspecte sau va fost rusine ca nu cumva sa deranjati pe cineva?
Sunt sigur ca daca aceasta poveste ar fi intens mediatizata, doamnele si domnii care fregventeaza foaierele puterii in primul rand ar gandi ce ordonante de urgenta/legi sa mai dea pentru a opri fenomenul. Desigur cu multa atentie si formulate cu dedicatie pentru a nu deranja multinationalele si firmele de partid.
Posted by Tomasu
“În 2005, când a ajuns la putere D.A., am crezut că vom avea o guvernare pro-afaceri. Că în România vom avea niște legi care vor ajuta companiile să se miște mai ușor și că vom fi lăsați în pace.
După nici două luni, guvernul de atunci a pornit ”lupta cu evaziunea”.
Eu aveam mai multe firme, cu profil diferit.
Una dintre ele se ocupa cu recrutarea de personal specializat pentru anumite munci în străinătate, iar alta cu importuri. În trei luni, am avut 8 controale.
Zero datorii la stat, zero zile întârzieri, contabilitate adevărată, totul ca la carte.
8 controale, 8 amenzi.
Nu foarte mari, pentru că nu aveau motive. Aproape ca se imprietenisera cu mine domnii care mai in gluma mai in serios mi-au explicat razand ca daca-mi calca pragul trebuie sa ma amendeze; rudele de grad unu min. 5 milioane iar cunostintele ca mine incepand cu 10 milioane…La unul dintre ele, am făcut pierdut inventarul la sfârșit de an în mod intenționat, de comun acord cu controlorii, pentru a mă scăpa de milogii de pe cap. Whatever, credeam că este doar febra începutului și că se vor liniști.
În 2006 am realizat că degeaba s-a schimbat guvernarea, pentru că relația statului cu cetățeanul intreprinzător este acceași. Ba chiar mai rea. Am purces la relocare, știind că anul 2007 va schimba totul. În toamna lui 2006, mi-am mutat firma de recrutare în Gibraltar (este în UE și are legislație anglo saxonă), mai ales că personalul recrutat este pentru o firmă britanică.
În decembrie 2006, am deschis trei companii offshore: una în Antile, alta în Cipru (pe motiv de UE). A treia nu voi spune unde anume. Am închiriat un depozit la o firmă de logistică care are filiale în toată lumea, inclusiv în România. Toate comenzile pentru următoarele importuri, care urmai să ajungă în 2007, le-am făcut pe noile firme.
Acum procedez în felul următor.
Comand mărfurile și fac strocuri tampon în depozitele de logistică.
Costurile depozitării sunt insignifiante, de ordinul a 0,5 Euro pe lună/palet.
Aceasta firmă se ocupă de absolut tot. Îmi preia și transportă containerele, le descarcă, le depozitează, fac operațiunile de vamă și fiscalizare CE. Îmi trimit factura prestațiilor și le plătesc în cont. Când clienții mei mă anunță că au nevoie de marfă, anunț firma de logistică să le livreze cantitatea x, la data y. Eu doar le trimit factura (fără TVA) de pe firma din Cipru, proprietara mărfurilor respective.
Statul român este zero. Nu am nicio treabă cu acesta și nu îi dau nici măcar un singur cent. Clienții mei (hypermarketurile) sunt încântați că nu plătesc TVA și toată lumea este fericită.
Apropo de TVA.
În mod normal, atunci când imporți din afara CE, ar trebui să plătești doar taxele vamale.
La noi a funcționat chestia asta doar o lună, sau două. Guvernul Tăriceanu a decis că importatorii trebuie să plătească TVA la mărfurile importate. Cică în felul acesta ar combate evaziunea fiscală. În momentul respectiv am avut o revelație. Mi-am dat seama că românii sunt blestemați să aibă doar conducători tâmpiți și m-am felicitat pentru flerul de a-mi fi mutat afacerile.
Suntem în 2012.
Au trecut 5 ani de la integrare, iar măsura imbecilă a lui Tăriceanu s-a păstrat și sub guvernările Boc ori MRU. Astfel, majoritatea importurilor se fac prin alte țări din UE, pentru a nu se mai plăti TVA. Oamenii aduc mărfurile din afara UE, le fiscalizează (absolut legal, plătind vama în locul unde intră în CE). Pentru că au impus TVA la import, statul român pierde taxa vamală. Importatorului îi este perpendicular unde anume plătește această taxă. Că o plătește în Olanda, ori România, este tot aia. Dar nu îi este indiferent dacă îl taxezi suplimentar cu TVA pentru o marfă pe care el o revinde într-un timp anume. De ce să plătești TVA, dacă nu poți să-l plătești? Eu acord hypermarketului un termen de grație la plată care poate ajunge și la 6 luni (pentru mărfurile de sezon, ori mai greu vandabile). Dacă aș plăti TVA la vamă, când mi-aș recupera banii, dacă scadența facturii este peste cel puțin trei luni? De ce să dau bani cu împrumut statului, iar apoi să fiu tot eu cel care sunt fubiptut pe banii mei?
So, în România au rămas să importe doar cei mici, ori câteva companii care aduc produse foarte ieftine și extrem de grele. Pierderile din taxe vamale sunt de ordinul a peste un miliard și ceva de euro. În 2008-2009 cred că au trecut lejer de două miliarde anual. Bani pe care i-au încasat alte țări din CE. Balanța disproporționată în comerțul intracomunitar se datorează acestui fapt. Astfel, usturoiul chinezesc vine cu o factură din Cipru, de la un depozit din Roterdam. Distribuitorul român primește marfa fără TVA (tranzacție intracomunitară) și o revinde. Statul român încasează TVA și doar atât. Pierde taxa vamală, comisioanele vamale, TVA-ul la prestațiile din port, TVA-ul la taxele transportatorilor și multe alte chestii mici și mărunte, dar care adunate dau mult.
Cu alte cuvinte, statul român a pus o poartă cu niște ciumpalaci imbecili, dar gardurile au căzut în 1 ian 2007. Dacă tu, statule român, îmi pui poartă, eu fac ceva pe tine și îmi aduc marfa la vecinul tău, apoi vând direct în curtea ta, fără ca tu să-mi poți scobi prin acte, ori să-mi atingi banii. Ce spui de chestia asta, băi statule? Poți să păzești poarta aceea până când te sudezi de ea.
Odată, la un control, în vara lui 2006, un nesimțit de bugetar cu un tupeu iesit din comun mi-a spus: ”băi patroane cand am sa vad la salar, pe statul meu de plata, numele tau atunci poti sa spui ca sit u imi platesti salariul, pana atunci statul ma plateste.”. Am făcut un efort de voință ca să nu îi rup capul în clipa aceea. Atunci am luat decizia să mut totul.
Se vorbește de politizare & shit.
Nu este adevărat.
Cei care controlează sunt aceeiași. Unii au ieșit la pensie, alții au plecat singuri, dar niciodată nu au fost schimbați dpdv politic. De aceea eu mă întreb rhetoric: Cum să faci capitalism cu astfel de oameni?
Din punctul meu de vedere, mediul de afaceri nu trebuie să cadă la pace cu un stat condus de aceleasi gasti de nemernici , ci să îi distrugă. Iar cea mai bună metoda este să-l sufocăm prin neplată. Cu câți suntem mai mulți care nu îi dăm bani, cu atât mai rapid va sucomba. Dacă politrucii vor sa faca in continuare experimente numite reforme, să le facă pe banii lor, nu pe ai mei. Pentru că banii mei sunt banii mei.”
Din pacate ai perfecta dreptate…uneori cred ca santem tampiti…
Ai dreptate……asa este! Eu transport mărfuri si ai dreptate! O intrebare: de ce nu l-ai dat afara in suturi pe acel functionar idiot?
Si pe mine mă controlează dar nu am acceptat nici un compromis….dna Vass nu știe ca la aceste controale trebuie sa iti găsească ceva si sa te amendeze! Poate ii explici…. Nu am acceptat si nu accept….am camere de luat vederi si înregistrare audio, am legislația pe masa, contabilitatea si toate celelalte sun la zi si completate conform tuturor prevederilor….de ce sa mă amendeze? Am noroc de angajați profesioniști (majoritatea foști militari….specializati pe auto, carburanti, resurse umane), care își fac treaba….fara sa ii impig de la spate sau sa ii controlez….
Mi-as reloca si eu firma dar m-am legat sufleteste prea mult de angajatii mei…..inca mai sper ca Romania se va face bine…..
@ Andreea Paul Vass
Aceste măsuri, comparativ cu noi, nu sunt de austeritate ci de relaxare…
Oricum acolo nimeni nu mananca linguroiul de excremente populist-comunistoide a dreptului banesc(ca suma de bani) castigat.
la noi înghețarea salariilor și a pensiilor ar fi fost suficientă, față de creșterea TVA-ului de la 19% la 24% nu a avut ca efect creșterea resurselor financiare încasate la bugetul de stat față de 2008. Părerea mea că ar fi tragic să ne comparăm cu Grecia. ce părere aveți?
Eu pun accent pe resursa umana. Desi pot exista intentii bune, atat timp cat cei de la esaloanele 2, 3 si 4 (subsecretari de stat, prefecti, primari, directori generali, sefii de institutii etc.) fac angajari si disponibilizeaza personal fara aplicarea de criterii profesioniste si la limita legii, problemele se vor acutiza.
In zadar se bucura ei acum ; nu realizeaza ca pun in pericol viitorul copiilor lor !
Cu cine sa atragi fonduri europene? Cu cine sa faci perfomanta economica daca planurile guvernului nu pot fi aduse la indeplinire? Este banal de inteles ca cel care intra corect prin concurs intr-o institutie , pune suflet in ceea ce face si o face mai bine decat cel “cu pile”. Acesta din urma asteapta trecerea timpului si salariul. Desi la prima vedere, pare un aspect de ordin secundar, in realitate – are un impact direct asupra evolutiei viitoare socio-economice, morale etc.
@ Andrea Paul Vass….. prudenta? Pe cuvantul tau? Poate imi xplici cum este cu salariul directoarei de la nu’sh ce instituție de stat 9 mii de RON in timp ce o subalterna avea 1100….
?
Si ce tot preznti date despre Grecia, Spania si Italia?