Raspunsul vine taios, din cel putin patru puncte de vedere:

1. O cota unica redusa la 10% incepand cu anul 2011 ar genera pierderi imediate la incasarile bugetare de circa 3,4 miliarde lei la impozitul pe profit si de 5,7 miliarde lei la impozitul pe venit – adica un total de 9,1 miliarde lei, adica sub 2 miliarde euro sau 1,8% din PIB.

In scenariul unei cote unice reduse la 12%, incasarile s-ar contracta imediat, in 2011, cu 6,4 miliarde lei sau 1,25% din PIB, din care 2,3 miliarde lei din impozitul pe profit, iar 4,1 miliarde lei din impozitul pe venit.

2. O decizie politica in favoarea unui soc fiscal prin diminuarea cotei unice este dificila inainte de a discuta despre redimensionarea contributiilor de asigurari sociale si a taxei pe valoare adaugata, care se plaseaza acum pe unele dintre cele mai inalte trepte in UE sau inainte de modificarea injustului impozit minim prefigurata pentru toamna aestui an.

3. Romanii nu au paticipat inca la o dezbatere serioasa si de amploare asupra nivelului de impozitare (cu exceptia optiunii pentru cota unica in anul 2004 si 2008), respectiv asupra serviciilor publice şi obligaţiilor sociale asumate a fi finanţate din bugetul ţării. Această dezbatere trebuie sa porneasca de la realitatea că o ţară care doreşte să aibă o fiscalitate mai mică în raport cu alte state va trebui să găsească echilibrul just între finanţarea obligaţiilor sociale din buget şi plăţile efectuate de către contribuabili prin taxe, impozite si alte contributii catre stat. Altfel vom ramane captivi populismului care invadeaza dezbaterile publice politicianiste actuale si care foloseste drept vectori argumentativi precum “ni se ia”, “se fura din buzunarul nostru”, “e dreptul nostru castigat”.

4. Acum noi traim cu o datorie bugetara care se ridica la 6,8% din PIB, si asta doar daca reusim sa operam ajustarile actuale severe din punct de vedere social, de circa 2,3 miliarde euro. In anul 2011, deficitul bugetar trebuie redus sub 5% din PIB, adica e nevoie de un plus de ajustari a cheltuielilor publice si crestere a veniturilor bugetare. Or diminuarea cotei unice, de pilda la 10%, ar dubla acest efort in anul urmator, adica noi ajustari de cheltuieli ce se ridica la 3,6% din PIB.

Totusi, nu m-as grabi sa renunt la aceasta idee pe care o port inca din 2006. De ce? Pentru ca principala provocare în faţa economiei româneşti sta in reluarea creşterii economice sanatoase şi evitarea intrării într-o perioadă prelungită de stagnare. Or atractivitatea fiscala si efectul psihologic al increderii investitiilor private in Romania, fie ele externe sau interne, ar fi acceleratorii relansarii de care avem nevoie.

Mai concret, cu o politica industriala orientata spre tehnologii de varf si valoare adaugata ridicata atasata – dezbatere declansata in acest sens la Ministerul Economiei cu expertii de profil - am putea grabi relansarea economica cu cel putin doi ani si am fi mult mai competitivi in atragerea capitalului strain in investitii productive si in industrii orientate cu precadere spre export, in industrii rezistente la crizele economice, precum industria alimentara, farmaceutica sau in energie.

Alternativele obiective sunt urmatoarele:

a. In scenariul optimist al aplicarii masurilor de ajustare brutala a cheltuielilor publice si de reforma a institutiilor statului, a unor relaxari fiscale acompaniate de extinderea bazei de impozitare, PIB ar reveni in 2012 la nivelul de dinaintea declansarii crizei economice, dar pe baze sanatoase – investitii, tehnologie, productivitate, export -, permitand continuarea cresterii economice accelerate si pe termen lung.
b. In scenariul actual al prezervarii taxelor si impozitelor crescute (TVA, CAS, impozitul minim, povara administrativa), revenirea Produsului intern brut la nivelul de dinaintea crizei economice international va avea loc abia in 2014, iar ritmurile ulterioare de crestere economica ar fi mai lente.
c. In scenariul ultra-pesimist al suprapunerii unei crize politice si a unei instabilitati institutionale cu actuala criza economica, PIB va reveni la nivelul de dinaintea crizei mult dupa 2014.

Pentru a indeplini conditiile necesare scenariului optimist trebuie sa gasim raspunsul la intrebarea ce economii s-ar putea face si ce venituri publice ar putea fi crescute in cuantumurile echivalente golurilor fiscale actuale si a pierderilor de incasari bugetare estimate pe termen scurt, ca urmare a diminuarii cotei unice si cum?

Va dau cateva exemple care se impun in zona supravegherii si sanctiuni dure pentru munca nedeclarata, pentru frauda fiscală şi pentru frauda sistemului de securitate socială. E nevoie de implicarea rapida a inspectoratelor teritoriale de muncă, a birourilor fiscale, a partenerilor sociali si a justitiei. Intarind institutiile statului si prin responsabilizare sociala exista un potential de:

- Colectare suplimentara de venituri publice de cel putin 0,45% din PIB prin diminuarea cu o cincime a muncii la negru pe termen scurt.

Munca nedeclarata reprezinta oficial aproape jumatate din economia subterana. Asadar, o tinta publica realista o poate reprezenta diminuarea sa cu 20% pe termen scurt.

- Economii la cheltuielile publice cu pensiile de circa 0,5% din PIB prin curatarea Romaniei de abuzurile pensionarilor anticipate pe caz de boala sau disabilitati, la care se pot adauga efectele indirecte pozitive date de reinsertia lor in piata fortei de munca active. Nu sunt incluse aici.

In Romania exista un numar de circa 300.000 de pensionari cu disabilitati peste media UE (calculata ca diferenta fata de medie aritmetica a ponderilor pentru toate cele 27 state membre), ceea ce implica o pierdere potentiala de venituri bugetare de aproximativ 1,2% din PIB rezultate din: impozitul pe venit (+0,7% din PIB), pensii (+0,35% din PIB), sanatate (+0,15% din PIB), somaj (+0,02% din PIB).

- Imbunatatirea ratelor de colectare la 100% din baza de impozitare masurabila si observabila conduce la un plus cumulat de venituri de 2,6% din PIB, rezultat din contributia TVA (+1,5% din PIB), pensii (0,6% din PIB), sanatate (0,5% din PIB) si somaj (0,03% din PIB). E o utopie sa credem ca putem imbunatati rata de colectare la 100%. Asadar, cu un plan ambitios de colectare si cu multa integritate in abordare, nu putem spera la mai mult de 1% din PIB de la un an la altul.

Evident, aceste eforturi nu ar fi suficiente. Ramane la latitudinea decidentilor politici sa hotarasca cat se poate extinde baza de impunere fiscala, ce active ale statului pot fi privatizate sau care servicii publice pot fi externalizate si descentralizate, care sunt programele publice ineficiente, care presupun risipa banului public si la care s-ar mai putea renunta. Ramane la latitudinea legiuitorilor sa creeze cadrul legislativ necesar dezvoltarii unor sectoare private puternice in zona educatiei, a sanatatii, a pensiilor etc. sau pentru a pune punct alaturi de institutiile abilitate pentru control spagii la nivelul tuturor serviciilor publice. Spatiu e suficient pe fiecare canal strategic de actiune. Ramane la latitudinea romanilor sa dezbata daca pot sau nu tolera alimentarea politicianista a asteptarilor supradimensionate sau daca sunt dispusi sa accepte interventii mai reduse ale statului in zona asistentei sociale.

Asadar, raman adepta unei cote unice reduse dupa ce toate aceste etape sunt integral parcurse si resping introducerea unei cote progresive pana cand Romania va atinge nivelul mediu de dezvoltare cu cel european.

Nu doresc sa cert acum defel ratacirile inerente ale guvernantei economice din ultimii ani. Am facut-o cu totii mult prea des. Au fost aprig dezbatute, uneori cu rafinament, alteori cu o injusta stigmatizare. Astazi e luni si vreau sa fiu pozitiva. Poate si pentru ca fetita mea a implinit o saptamana. Va propun sa ne conectam la cel mai important ingredient al framantarilor actuale: increderea. Increderea ca lucrurile evolueaza in bine, chiar daca nu cu viteza pe care ne-am dori-o cu totii.

Monitorizarea lunara a absorbtiei fondurilor europene si stadiul de implementare a masurilor de stimulare a economiei ofera doar o palida imagine a realitatii economice romanesti. Totusi, ele se impun.

Mai intai pentru un adevar nezugravit in roz. In al doilea rand, pentru ca discursul public in materie capata dimensiuni grotesti, adeseori nejustificate. Disperarea neputincioasa a celor care si-au facut un murdar obicei din infierarea sistematica a cetatenilor impotriva guvernului actual – desi perplexitatea nu a fost niciodata solutia ideala – este contrabalansata de cateva evolutii net pozitive.

Asadar, ma rezum aici la doua decizii salutare care au vizat:

1. Prezentarea unui raport lunar sub forma unei Carte Albe a absorbţiei fondurilor europene. Asadar, fiecare autoritate de implementare prezinta lunar un raport transparent privind absorbţia fondurilor structurale, care cuprinde în principal evaluări punctuale pe programe şi proiecte, precum şi principalele probleme identificate şi modalităţi de ajustare. Astfel sunt vizibile vitezele diferite in progresul absorbtiei fondurilor europene si sunt preluate semnalele consultantilor privati activi pe piata.

a. Platile efective catre beneficiari - care au atins 903 milioane euro in prezent – au crescut in prima jumatate a anului 2010 cu 52% fata de sfarsitul anului 2009 si de cinci ori fata de sfarsitul anului 2008. Dintre acestea, cele mai mari plati s-au facut pana acum prin Programul Operational Regional.
b. Dinamici similare cunoaste si valoarea proiectelor aprobate, care acopera 3,3 miliarde euro la mijlocul anului 2010: 53%, respectiv de 4,5 ori la aceleasi perioade de raportare ca mai sus.
c. Proiectele depuse se ridica la un cuantum de 10,31 miliarde euro la 30 iunie 2010, adica cu 35% mai mult decat la sfarsitul anului 2009 si de 3,2 ori mai mult decat la sfarsitul anului 2008.

Vezi sinteza aici: Bilant fonduri europene – iulie 2010

2. Stadiul de implementare a pachetului de masuri pentru stimularea economiei:

a. Sprijinirea IMM-urilor prin acordarea de ajutoare de stat în valoare de maxim 200 mii euro (ajutoare de minimis).
b. Amânarea la plată a obligaţiilor restante ale agenţilor economici afectaţi de criza economico – financiară.
c. Încurajarea investiţiilor prin neimpozitarea profitului reinvestit.
Aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru achiziţionarea unei locuinţe sociale.
d. Achitarea datoriilor administraţiei centrale către agenţii economici: facturi restante şi lucrări recepţionate şi nefacturate.
e. Reducerea/eliminare/comasare a unui număr de 215 taxe şi tarife cu caracter nefiscal.
f. Menţinerea cotei unice de impozitare la 16%.
g. Tratarea veniturilor în perioada de şomaj tehnic (maxim trei luni), după cum urmează: din punct de vedere al angajatului – ca venituri de natură non – salarială şi aplicarea regimului corespunzător de impozitare; din punct de vedere al angajatorului: scutirea de la plata contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale.
h. Sprijinirea firmelor care angajează şomeri pe locuri de muncă nou – create prin scutirea de la plata Contribuţiei de Asigurări Sociale.
Programul „Prima casă”.
i. Sprijinirea IMM-urilor prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare a IMM.
j. Oferirea de garanţii guvernamentale pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri structurale în domenii prioritare pentru economia românească.
k Sprijinirea asociaţilor de proprietari prin garanţii de stat pentru contractarea creditelor în vederea reabilitării termice a locuinţelor.

La acestea se adauga urmatoarele intentii:
l. Eliminarea impozitului minim in toamna anului 2010.
m. Sprijinirea tinerilor întreprinzători prin facilitati care vor fi aprobate pana la sfarsitul acestui an.
n. Simplificarea mecanismelor birocratice – vizand unificarea declaraţiilor începând cu 1 ianuarie 2011.
o. Salarizarea unitară – demarata in 2009 si finalizata pana la sfarsitul anului 2010.
p. Eliminarea pensiilor care nu au la bază principiul contributivităţii – se reevaluează un număr de aproximativ 200.000 de pensii speciale, cu excepţia magistraţilor, potrivit deciziei Curţii Constituţionale; de asemenea, se reevaluează pensiile acordate abuziv pe motiv de boală.
r. Adoptarea celor patru coduri, din domeniul justiţiei.
s. Procesul de descentralizare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi administraţiei publice locale.
t. Implementarea Legii Parteneriatului Public – Privat adoptata de curand in Parlament.

Vezi detalii cu privire la impactul financiar, termen sau numar de beneficiari aici: Masuri de stimulare economica – iulie 2010

Evolutia comparativa a PIB in Romania si in UE, in primul trimestru al anului 2010:

Romania:
 locul 19 in UE-25 [1] la ritmul trimestrial de crestere a PIB fata de T4 2009;
 locul 23 in UE-26 [2] la ritmul de crestere a PIB fata de aceeasi perioada a anului 2009 sau locul 3 in UE-26 la cele mai mari scaderi anuale ale PIB, dupa Letonia (-5.1%) si Bulgaria (-3.6%).

Tendinte generale cu privire la turatia motoarelor relansarii cresterii economice in primul trimestru al anului 2010:
o Consumul privat si-a continuat contractia in primul trimestru 2010 fata de 2009 in Romania, in timp ce in UE-27 asistam la o usoara relansare.
o Consumul guvernamental s-a diminuat mai mult decat cel privat in Romania, in timp ce in UE-27 revenirea economica este stimulata mai puternic de interventia statului decat de consumul privat.
o Investitiile (FBCF – formarea bruta de capital fix) s-au contractat cu aproape o treime in Romania (ceea ce diminueaza semnificativ si amana perspectiva relansarii economice), in timp ce in UE-27 tendinta de contractie este de peste cinci ori mai mica.
o In schimb, ritmul de crestere a exporturilor este de aproape trei ori mai mare in Romania decat in UE-27.

Evolutii anuale: T1 2010/T1 2009

o PIB a crescut cu 0.6% in zona euro si cu 0.5% in UE-27.
o Cele mai mari cresteri: Slovacia (+4.5%), Suedia (+2.9%), Polonia (+2.8%)

o La nivel european: consumul privat a scazut cu 0.2%,
 consumul guvernamental a crescut cu 1.7%,
 formarea bruta de capital fix a scazut cu 5.8%,
 exporturile au crescut cu 5.5%, iar importurile cu 5.0%.
o In Romania: consumul privat a scazut cu 2.7%,
 consumul guvernamental a scazut cu 4.4%,
 formarea bruta de capital fix a scazut cu 30.0%,
 exporturile au crescut cu 15.7%, iar importurile cu 0.7%.
 Cea mai mica valoare adaugata bruta a fost inregistrata in sectorul constructiilor (-21.1%), iar cea mai mare in industrie (inclusiv energia, +4.5%).

Evolutii trimestriale: T1 2010/T4 2009

o PIB a crescut in zona euro si in UE-27 cu 0.2%
o Cele mai mari cresteri: Irlanda (+2.7%), Suedia (+1.4%), Portugalia (+1.1%)
o Cele mai mari scaderi: Lituania (-3.9%), Estonia (-2.0%), Grecia (-1.0%)

o La nivel european: consumul privat a scazut cu 0.1%,
 consumul guvernamental a crescut cu 0.3%,
 formarea bruta de capital fix a scazut cu 1.3%,
 exporturile au crescut cu 2.0%, iar importurile cu 3.4%.
o In Romania:
 consumul privat a scazut cu 1.7%,
 consumul guvernamental a scazut cu 1.5%,
 formarea bruta de capital fix a crescut cu 1.2%,
 exporturile au crescut cu 12%, iar importurile cu 8.9%.
 Cea mai mica valoare adaugata bruta a fost inregistrata in sectorul constructiilor (-5.9%), iar cea mai mare in sectorul serviciilor financiare si a activitatilor de afaceri (+1.8%).

[1] Date nedisponibile pentru Bulgaria si Luxemburg
[2] Date nedisponibile pentru Luxemburg, conform Eurostat, iulie 2010

Interviu publicat in revista Foreign Policy, iulie-august 2010, pg. 62-63:

Despre ce mai e statul?
Ca sa fie puternic, un stat are nevoie de un tipar si de reguli, prin care ii instruiesti si-i educi pe oameni pana se ajunge la armonie si unitate sociala. Regulile tin de sistemul de norme instituite prin lege si de principiile morale.Tiparul e dat de imparteala intre bunurile publice dure – adica cele care pot fi garantate exclusiv de catre stat (armata, justitia, politia, infrastructura rutiera, urbana, plasa de siguranta sociala etc.), bunurile publice semi-dure – adica cele ce pot fi furnizate atat de mediul public cat si de cel privat in ponderi variate sau in parteneriate public-private (educatia, sanatatea, pensiile, companiile de interes strategic, cum sunt de pilda cele din zona energiei sau a resurselor naturale), respectiv de bunurile publice care pot fi complet externalizate si furnizate exclusiv de catre mediul privat (industrii si servicii private).
Putine subiecte sunt mai incurcate in stiinta economica decat desenarea acestui tipar al statului. Ce rol isi asuma? Cand? Ce imi datoreaza statul? Ce ii cer suplimentar statului? Cat costa si cum se finanteaza statul? Poate statul sa decida mai bine ce face cu veniturile mele decat mine insumi, in calitate de contribuabil? De unde vine bunastarea? Intrebarile sunt pertinente si au framantat oamenii de stiinta si decidentii publici multa vreme.
Aranjamentele etatiste s-au dovedit adeseori falimentare si din ce in ce mai multe voci reclama nevoia retragerii tuturor masurilor interventioniste aberante ale guvernului si promovarea antreprenoriatului ca cel mai bun stimulent pentru cresterea economica bazata pe competivitate. Sa va dau doua exemple. Cine are cea mai competitiva agricultura din lume? Noua Zeelanda – pentru ca a liberalizat-o complet acum mai bine de doua decenii. Cine are cel mai performant sistem sanitar? Singapore – caci se bazeaza in proportie de 80% pe finantare si gestiune privata.
Lucrurile nu sunt insa defel simple. Opţiunile natiunilor sunt atat de diferite si oscileaza intre: modelul anglo-saxon – mai mult sau mai puţin un model al pieţei libere; modelul european-francez – al reglementării sporite şi al creşterii implicării guvernului; modelul Chavez-Castro-Kim Jong-il – al proprietăţii de stat; modelul chinez – de economie duala administrată public; modelul israelian al antreprenoriatului s.a.m.d sau o combinatie intre acestea.

Cine mai e statul român?
Statul roman este rezultatul interactiunii dintre decidentii publici, politicieni, tehnocrati/profesionisti, sindicalisti, cetateni activi in societatea civila si cetatenii care asista pasivi la mersul lucrurilor. De la comunism incoace vorbim despre igienizarea civica, despre selectia negativa, despre igienizarea morala a politicii si economiei romanesti. De facut am facut insa nejustificat de putin. Am perpetuat tipare, reguli si practici injuste, de sus pana jos. Am permis sa ni se fure natiunea, cum ne spune atat de rece Tom Gallaher. In culpa suntem noi, romanii, care nu am reusit sa ne mobilizam si reactivam miscarea tehnocrata, civica si sindicala autentica care sa mobilizeze suficient de rapid si eficient miscarea politica reformatoare. Din prea mult egocentrism si desavarsire individuala am dat prea putin acestei natiuni din stiinta si munca noastra.
Nu putem insa nega nici succesele inerente nationale. Aici ma gandesc la presiunile impuse de vointa politica a integrarii in Uniunea Europeana si conformarea minimala la regulile normalitatii europene. Statul roman este acum un jucator pe plan global, obligat sa se conformeze regulilor de conduita europene. Ne-a mai slefuit prin punctele esentiale.
Restul trebuie sa o facem singuri. Nu vad cum altfel, decat prin asumarea atitudinii de inadecvare nu doar prin injuraturi in barba, ci prin mult curaj, entuziasm si actiune ferma a specialistilor, a societatii civile, a cetatenilor care isi doresc un altfel de stat, a politicienilor care inteleg ca POT si TREBUIE sa schimbe lucrurile in bine, sacrificand insusi interesul particular si electoral pe termen scurt. Asta face insa tocmai diferenta dintre un lider si un politician oarecare.
Demarajul economic al Romaniei cred ca este posibil doar construind un stat, cu institutiile sale aferente, cat mai mic, mai putin costisitor si mai eficient in furnizarea bunurilor publice. Politicianul reformator trebuie insa insotit de o banca centrala responsabila, un think-tank puternic si o dezbatere publica care sa schimbe climatul intelectual in favoarea muncii, a investitiei si a asumarii riscului antreprenorial, a responsabilitatii lucrului bine facut, a eticii si a moralei societale.

De unde bani la buget?
Prudenţa bugetară este mult mai importanta decat intrebarea de unde bani la buget, stiind ca o natiune mica ca a noastra, indatorata puternic, nu este o tara libera si nici nu poate creste pe termen lung sanatos. Or noi consumam mult mai mult decat producem, adica avem pretentii mai mari de la stat decat suntem dispusi sa contribuim la bugetul public.
70% din Produsul Intern Brut al Romaniei este de provenienta privata, iar 30% publica. Bugetul public, cu o pondere a veniturilor de circa 31% din PIB, dar cu 38% cheltuieli in PIB, colecteaza bani la buget din impozite, taxe, contributii sociale si din venituri proprii obtinute din participatiile statului in companii sau in fonduri publice de investitii, restul (diferenta dintre venituri si cheltuieli) asigurandu-se din imprumuturi externe si interne (adica datorii pe care trebuie sa le platim in viitor, noi sau generatiile urmatoare).
Sa pornim de la desenarea realitatii actuale in cativa indicatori simpli:
- daca in 1990, 2,2 contribuabili asigurau pensia unui varstnic in Romania, in 2010 doar 0,8 contribuabili plateau din contributii proprii o astfel de pensie;
- romanii lucreaza, in medie, mai putin decat alte popoare – de pilda, varsta medie de pensionare reala este de 55,5 de ani in prezent, din pricina abuzurilor (ex. cazul pensiilor anticipate de invaliditate ilicite) si a pleiadei de legi speciale permisive;
- cei 3,4 milioane de romani activi in mediul privat asigura 70% din PIB si aduc 67% din totalul veniturilor bugetare – ei au insa un salariu mediu brut de 1500 lei, fata de media salariului brut din sectorul public de 2300 lei in 2010.
Multi se vor grabi sa invoce plata muncii la negru pe piata privata. Si au dreptate, caci jumatate din economia ascunsa in Romania este reprezenta de munca la negru. Ineficienta controlului si a sanctiunilor in zona asta ne costa cam 13% din PIB. Alte circa 6% din PIB vin dinspre evaziunea fiscala prin neplata TVA, iar alte 5% din alte forme de evaziune. Suntem astfel obligati nu doar la actiuni ferme in acest sens, ci si sa stimulam initiativa privata si cresterea fortei de munca active antrenate efectiv in munca.
Pe de alta parte, doua treimi din cheltuielile bugetare sunt orientate spre salarii, pensii si ajutoare sociale, ceea ce ne-a obligat sa ne asumam masurile severe de austeritate si sa asanam rapid in 2010 bugetul public.
In mod evident, se impune organizarea unei dezbateri serioase asupra nivelului de impozitare în România şi a serviciilor publice şi obligaţiilor sociale asumate a fi finanţate din bugetul ţării. Această dezbatere trebuie sa porneasca de la realitatea că o ţară care doreşte să aibă o fiscalitate mai mică în raport cu alte state membre europene va trebui să găsească echilibrul just între finanţarea obligaţiilor sociale din buget şi plăţile efectuate de către oameni prin taxe, impozite si alte contributii vatre stat. Altfel vom ramane captivi populismului care invadeaza dezbaterile publice politicianiste si care foloseste drept vectori argumentativi falsi, precum “ni se ia”, “se fura din buzunarul nostru”, “e dreptul nostru castigat”.
Neeludand intrebarea direct adresata, dincolo de aceasta dezbatere absolut necesara si de lupta de combatere a evaziunii si a muncii la negru, sunt usor identificabile si alte surse de venituri la buget prin:
- lărgirea bazei de impozitare si eliminarea fisurilor din Codul fiscal care au permis pana acum derularea de tranzactii si obtinerea de venituri neimpozitate sau impozitate nesemnificativ;
- creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene – reamintesc cateva din deciziile luate in 2009 si 2010: reducerea numarului si a duratei procedurilor, cresterea fondurilor de garantare si contragarantare acordate de catre stat si diminuarea cotelor de co-finantare pentru numeroase axe prioritare, ba chiar co-finantare “zero” pentru microintreprinderile care aplica pentru Programul Operational Regional;
- stimularea mediului antreprenorial si flexibilizarea pieţelor muncii, reducerea costului tranzacţilor si a timpului pierdut in relatia cu statul;
- reforma sistemului de management pentru regii şi companiile cu capital de stat, prin aşezarea performanţei la baza acestui sistem – legea responsabilitatii fiscale adoptate in 2010 rezolva doar partial acest obiectiv si nu este suficient;
- reconsiderarea modului de valorificarea a resurselor naturale;
- susţinerea, în limita resurselor disponibile, a restructurării acelor sectoare economice, cu un deficit de productivitate ridicat (ex. agricultura), dar care au un avantaj competitiv mare, precum şi a întreprinderilor mici şi mijlocii care au capacitatea de a crea cel mai rapid locuri de muncă;
- promovarea interesului public în raporturile cu companiile transnaţionale care operează în România şi mărirea atractivităţii economiei pentru investitori;
- nu in ultimul rand, gasesc esentiala promovarea Parteneriatelor Public-Private – o lege in materie a fost de curand adoptata de catre Parlamentul Romaniei.

O dezbatere politica fierbinte va fi generata de modelul de impozitare pentru care va opta Romania in domeniul pensiilor. Este necesara vreo modificare in acest sens, corelata cu reforma sistemului public de pensii? Eu spun categoric da. Daca nu toti imi impartasesc optiunea, am certitudinea ca in cel putin doua puncte suntem cu totii de acord: batranetea nu trebuie sa fie sinonima cu saracia si munca trebuie stimulata. Munca multa inseamna contributii mari, iar ele trebuie recompensate cu pensii mari. Inainte sa cernem opiniile pro si contra privind marimea pensiilor si varsta de pensionare pe care si le pot permite romanii, concluziile consultarilor publice ce vor urma, iata pentru ce sisteme de impozitare au optat statele membre ale UE sau Norvegia si alte state dezvoltate din OECD.

De pilda, Bulgaria, Slovacia si Lituania nu impoziteaza defel pensiile. Germania, Norvegia, Austria, Portugalia, Slovenia, Suedia, Finlanda, Letonia, Estonia, Cipru, Malta sau Romania nu impoziteaza pensiile cele mai mici. In schimb, Franta, Spania, Irlanda sau Olanda impoziteaza inclusiv cele mai mici pensii cu cote intre 5,5% (Franta) si 33,5% (Olanda).

Aproximativ jumatate din statele europene includ pensiile in categoria veniturilor si le impoziteaza ca atare, in marea lor majoritate cu cote progresive. Adeseori, cele mai inalte trepte de impozitare depasesc 40%. Se ridica chiar la 52% pentru cele mai mari pensii in Olanda. Celelalte state aplica reguli specifice de impozitare bazate, de obicei, pe anumite trepte de pensii care se pot modifica de la un an la altul.

Exista insa si tari in care pensionarii platesc din pensie o contributie la asigurari de sanatate: Finlanda (1.5%), Austria (3.75%), Norvegia (3%), Germania (0.85%).

Sa nu omitem insa ca modelul social european se dovedeste cu fiecare an care trece falimentar, iar reforma actualelor sisteme de pensii este pe agenda europeana cu rang de prioritate zero. O dezbatere publica a fost lansata de catre Comisia Europeana pe 7 iulie 2010.

Sa lamurim pe indelete aceste aspecte.

I. Pensiile nu se impoziteaza in 3 tari europene: Bulgaria, Slovacia si Lituania.