De ce rade Traian Basescu? Iata o intrebare la care ganditori mult mai bine plasati ca mine, de la Valentin Stan la Ion Cristoiu, au cautat zadarnic un raspuns fara a-l gasi. Raspuns: pentru ca are un dezvoltat simt al umorului. Ca sa ajungi si sa te mentii presedinte al Romaniei, al acestei eterne si fascinante tari, iti trebuie un simt particular al umorului. Alte calitati sunt dispensabile. si astia ca Stan, care rad doar la glumele lor, sau ca Gadea, care sufera de trista perversitate de a rade doar la glumele lui Stan, nu au cum vedea umorul intregii situatii. De asta, desi, vorba aceea, sunt plini de gratie si talent, presedinti nu vor ajunge, din pacate. Pentru ei.

Culmea e ca si eu cred ca am un pic de umor. Asa am fost crescuta.

De exemplu, pe vremea cand taica-meu avea un Trabant sau pe acolo, care mai avea in plus si gloriosul numar de XX-YY-FWC si lumea facea bancuri de el si intreba: “Ba, n-ai putut si tu sa platesti la militie sa-ti dea un numar mai de Doamne-ajuta, ca doar esti doctor???”, el raspundea intotdeauna ca numarul cu pricina ii placea. Era o descriere corecta a masinii lui de mare valoare, care avea de toate, fara WC. FWC. si frate-meu a condus aceasta masinuta vreo doi ani si sunt convinsa ca faptul ca radea de asta l-a facut un om mare – ceva mai tarziu, e drept.

Cititi, spre exemplu, The Economist de saptamana asta, care are ca articol principal o pledoarie ca Vestul sa salveze inca o data Estul (Merkel pe Vosganian, daca va duce imaginatia), iar dupa aceea priviti-l la televiziunile din RO pe un baiat in costum scumpisor numit Oprescu, o noua valoare sindicala (de la MAE), care ii apara pe functionarii din sectorul public de amenintarea ca pot pierde sporul de periclitate (reprezentat, probabil, de colegii lor din noua guvernare). Cand traiesti, ca mine, intr-o tara fara simtul umorului, unde lumea accepta scaderi de salarii si umbla cu capul in piept, ca, de, etica protestanta presupune ca D-zeu ne-a trimis criza asta financiara ca pedeapsa pentru pacatele noastre, nu stii ce pierzi. Romanii nu au simtul pacatului. Dumnezeul lor e ca Basescu (desi unii nu-l plac, dar sunt in cautarea altuia ca el, Oprescu de exemplu), unul care rade. Rade de ei.

Si ei, fac si ei ce pot. Rad de unii mai fraieri ca ei (daca gasesc pe careva la indemana). Asta rezuma toata filosofia romaneasca si trebuie sa fii un imbecil ghinionist ca Mircea Vulcanescu sa mori ca sa afli care e. Cand te putea briefa orice sofer de taxi, pe banii tai.

Eu cred ca m-as usca de plictiseala la Berlin daca nu as primi periodic stiri umoristice de acasa. Spre exemplu, ca Dan Voiculescu vrea sa intre la Academie. Nu are lucrari ISI, ca departamentul plati nu a aflat inca cine dracu’ e ISI si cat vrea, in schimb are lista celor care ar urma sa il voteze. Ii trebuie mai mult de atat? Hai sa pariem! Sau ca social-democratul cu nume predestinat Toni Grebla il va trage pe sfoara pe pedelistul sef de negocieri la capitolul coalitie, Emil Boc, dand liber retrospectiv la furt pesedistului Micky spaga?

Sau ca domnul Pinalti mai e printre noi si ca pe langa Mitica Dragomir mai are si alte idei de bagat partidul in rahat, cum ar fi Irina Schrotter, o fata cu succes in ale ei, dar care s-a maritat cu un traficant de influenta, si a traficat cu el, iar dupa aceea a avut ghinionul unei condamnari si al unei despartiri! Trebuie sa absolvi la universitatea Clanul Soprano seria I ca sa ai atata putere de predictie.

Altfel, nimic mai usor de prezis! Cine credeti voi ca a pacalit pe cine, Floricel Achim pe Zikolov Marinov sau invers? Va spun eu, amandoi l-au pacalit pe omul nostru din Moscova, care-i plateste de ani de zile mult prea mult omului nostru din Kiev (cumnatu-sau) pentru niste secrete greu de vandut la nivel de subofiter, dar care au fost upgradate brusc de intrarea Romaniei in NATO, astfel incat poate trai din nou intreaga familie extinsa (reteaua), plus SRI-ul, plus verisorul care studiaza sa capete un MBA in Occident!

Eh, trebuie sa fii iubitor de Graham Greene ca Barack Obama sau ca mine ca sa razi la poanta asta. Daca nu, rad serviciile de tine. si mai iau si sporuri de periclitate.

Dar gluma suprema este, desigur, felul in care Romania isi pregateste alegerile europene, aceasta contributie a noastra la rezolvarea deficitului democratic continental. In primul rand, luand in considerare avertismentele noastre ca nu va iesi nimeni din casa, puterea se pregateste sa ne lase sa votam doua zile in loc de una. Sunt prevazatori, dar nu destul. Ca sa votam garnitura care ni se pregateste, eu cred ca mai bine ar fi sa votam in fiecare zi de aici incolo pana in iunie si sa ne fie echivalata fiecare compostare la metrou cu un vot. Nici asta nu ne va servi la nimic daca reprezentantii nostri in Europa continua sa fie Corina Cretu si Rares Niculescu (in timp ce bulgarii il pregatesc pe Mony Passy sa devina sef NATO, iar polonezii pe Radek Sikorski ca un potential succesor al lui Barroso; numai noi ne distram sa jucam la liga dinafara tuturor ligilor!).

Pentru ca diversi oameni cu simtul umorului, ca Monica Ridzi, cred ca fac un mare serviciu familiei Basescu propunand-o pe dra Basescu ca prima odrasla de sef de stat in Parlamentul European. Va dati seama ce ras pe acolo, eu mi-am inchis telefonul deja si am incercat sa conving diversi ziaristi straini ca e mult mai pasionant sa scrie despre criza economica si raportul SAR!

Asta e o mare solutie a popoarelor fara WC, sa razi de rahatul pe care nu ai unde sa-l arunci si esti condamnat sa convietuiesti cu el. Mi se pare mie sau FWC devine un fel de situatie cronica a Romaniei, pe care doar cine are maximum de umor o poate tolera, un om normal fiind mai curand tentat sa se duca mai incolo, convins fiind ca din batalia cu rahatul doar rahatul poate iesi castigator? Ce ramane un mister pentru mine este de ce dam vina pe dreapta italiana ca ne face de… cand, vorba aceea, in Italia exista o stanga sanatoasa care sa se opuna. Numai noi stam patriotici in mijlocul… si credem ca imaginea ne-o strica altii. Nu noi!

Cele 7.000 de amendamente la bugetul de stat pe 2009, in medie 13 pe cap de parlamentar, reprezinta recordul absolut national la propunerile de modificare a unei legi. Ieri, dupa miezul noptii, parlamentarii au respins 5.000 dintre ele si au acceptat 2.000, adica dublul numarului total de amendamente aduse bugetului anul trecut, cand au fost admise doar 200. Mare trebuie sa fie foamea de bani a alesilor uninominali, daca si-au infrant proverbiala indolenta si au stat sa inventarieze fiecare biserica, gradinita si camin cultural din circumscriptie! Atat de rea ca pana si Guvernul s-a temut de o revolta si a decis sa-i sature, pe moment, cu 23 de milioane de euro, o „rezerva” descoperita de ministrul de Finante Gheorghe Pogea si impartita parlamentarilor puterii. Dar ce sa faca ei cu numai 70.000 de euro, cand tocmai au avut revelatia Divinitatii prin cele 50 de biserici de reparat in parohia electorala si a unui dumnezeu mai mic, dar nemilos, care-i asteapta la cotitura si se numeste presedinte de consiliu judetean?! Pun o bomboana pe coliva facuta in memoria bugetului, aratand ca raporturile politice s-au schimbat.

In noiembrie 2008, s-a incheiat epoca in care parlamentarul se temea sa miste-n front, cand nu indraznea sa se puna de-a curmezisul vointei partidului si guvernului sau. Disciplina politica era de la sine inteleasa, „soldatii credinciosi” – cum le placea unora sa se declare – avand mai multe sanse la locuri eligibile decat aceia care discutau ordinul.

La dezbaterea unei legi precum cea a bugetului, cele mai multe amendamente apartineau opozitiei, pentru parlamentarii majoritatii calculele Guvernului fiind cele mai bune. Se lucra cu procente din PIB, initiativele personale si de grup politic urmarind cresterea cu 2-3 la suta a fondurilor destinate Educatiei, Armatei sau altor domenii. Astazi, opozitiei liberale i s-au admis 30 de amendamente, restul pana la 2.000 fiind ale coalitiei PD-L – PSD. Se pronunta cifre clare, miliarde si milioane cu maruntisul aferent din coada, si se expediaza precis in circumscriptie, unei biserici sau unui camin cultural. Parca bugetul nu ar mai fi national, ci uninominal. O parte a lui chiar asa este. O bucata a fost repartizata pe numele parlamentarilor majoritatii, ca acestia sa-si lase amprenta in circumscriptie, „sa se vada” ca a facut ceva, iar o alta bucata merge spre administratiile locale, baronii judeteni amenintandu-si senatorii si deputatii cu sanctiuni daca nu aduc bani in teritoriu. Odata cu votul uninominal, controlul de la centru al partidelor asupra propriilor alesi a slabit considerabil, incat Guvernul condus de Emil Boc, presedinte al PD-L, a ajuns sa-si mituiasca parlamentarii ca sa aprobe bugetul. Iar acesta este numai inceputul. Creand precedentul fondului de rezerva la purtator, menit sa satisfaca nu nevoile reale ale comunitatilor locale (au nevoie de sosele, poduri, indiguiri, canalizari, dispensare, in timp ce bisericile pot fi ridicate din donatii, sponsorizari si din mila BOR), Executivul s-a pus la cheremul parlamentarilor cu ambitii electorale, nu al Parlamentului. Iar presiunea din partea acestora si a baronilor, de care tind sa depinda mai mult decat de partid, va creste cu fiecare an, pana nu va mai avea cu ce sa-i potoleasca. Covarsitoarea majoritate parlamentara, cu care numai FSN s-a mai putut lauda, nu-i serveste Cabinetului Boc, ci viceversa: abia acum, dupa 20 de ani, Guvernul este, in fine, controlat.