Banii “murdari”, dar “nespalati”, care gonesc de teama fiscului si a justitiei prin depozitele bancilor din strainatate sau prin centrele off-shore, au reprezentat surse de capital pentru statele de origine in vremuri dificile, precum Italia sau Belgia. Le-a fost aplicat un tratament preferential, si anume, amnistia fiscala. O analiza atenta a sursei lor de provenienta si schimbul de informatii cu statele care au pus deja in aplicare masuri de amnistie fiscala, o analiza de oportunitate si de cost-beneficiu privind strategiile de investire a acestor bani, a riscului de fractura morala in conduita contribuabililor, a altor efecte pe termen lung, ne pot da raspunsuri la intrebarea daca amnistia fiscala este o solutie si in cazul Romaniei sau nu.
A. Experiente europene de succes: taxe intre 5% si 9% pentru capitalurile repatriate
o Italia a recurs de trei ori in ultimii zece ani la masuri de amnistie fiscala. Ultima experienta a inceput in 2009 si s-a finalizat in aprilie 2010.
Taxa pe capitalurile repatriate a fost de 5%, dupa care a crescut la 7%.
Bilantul masurilor de amnistie fiscala: mai mult de 104 miliarde de Euro au fost regularizate sau repatriate.
Veniturile fiscale suplimentare pentru bugetul de stat au fost de 5,6 miliarde de Euro.
o Belgia a importat modelul italian pentru conceperea masurilor de amnistie fiscala.
Amenda forfetara a fost variabila: 9%, chiar 6% in cazul in care capitalurile erau investite in actiunile intreprinderilor mici si mijlocii si in proiecte imobiliare.
Bilantul masurilor de amnistie fiscala: mai mult de 14,6 miliarde de Euro au fost repatriate in primele 6 luni ale anului 2010.
B. Alte experiente de succes: amenzi reduse, plata partiala a impozitelor si masuri de intimidare
o Alaturi de Italia si Belgia, au aplicat masuri de amnistie fiscala si Germania, Olanda, Irlanda sau SUA.
SUA: In 2009, autoritatile americane au negociat cu nu mai putin de 9.000 persoane repatrierea profiturilor detinute in off-shore-uri, cu conditia achitarii unor amenzi reduse si a unei parti din impozitele cuvenite. Pana la sfarsitul anului trecut, 84% din acestia prezentasera detalii despre conturile detinute.
Landul german Rhenania de Nord-Westphalia a platit circa 2,5 milioane Euro pentru a obtine informatii despre aproximativ 1.100 de persoane banuite de evaziune fiscala si a folosit masuri de intimidare a evazionistilor. Rezultatul? 1.200 de autodenunţuri si incasari la buget estimate la circa 1 miliard de Euro.
C. Experiente esuate: negocierea penalitatilor
o Franta: inca nu exista un asemenea instrument in Franta. Ba mai mult, fiscalitatea in cazul repatrierii de sume ilegale poate sa ajunga si la 100%.
Ministrul pentru Buget, Eric Woerth, a constituit in anul 2009 o celula de regularizare care sa permita contribuabililor care au eludat legea sa negocieze cu fiscul francez valoarea penalitatilor.
Bilant: programul s-a incheiat in decembrie 2009, dar nu a avut succesul dorit: doar 3000 dosare au fost examinate si mai putin de 700 milioane Euro recuperate.
Conform estimarilor, fraudele fiscale in Franta se ridica anual la 40 miliarde Euro. Doar resursele financiare ale francezilor depuse in Elvetia se ridica la 45 miliarde Euro.
Potential: Aplicarea unui model de amnistie fiscala asemanator celui italian ar putea aduce in tara intre 130 si 150 miliarde euro, veniturile fiscale ale statului marindu-se si ele cu aproximativ 8-10 miliarde Euro.
D. Pertinenta masurilor de amnistie fiscale in Romania
o Potential: Estimarile privind miliardele de euro detinute de cetatenii romani in banci si off-shore-uri din strainatate sunt dificile, dar pot fi luate in calcul cel putin 15 miliarde Euro.
Intr-un raport publicat de Departamentul de Stat al SUA in 2003, romanii detineau peste hotare aproximativ 48 miliarde $.
Conform companiei australiene de cercetare si consultanta in domeniul criminalitatii si infractionalitatii financiare (John Walker Crime Trends Analysis), 4,1% din banii murdari care circulau in lume proveneau din Romania, respectiv 115,5 miliarde $, in 2002. La acea data, Romania se pozitiona in clasament aproape de Franta, Germania si China. Aceste statistici fac referire la: banii “negri” – proveniti din activitati clandestine asociate violentei – , banii “gri” – proveniti din inselaciuni, deturnari de fonduri, contracte ilicite – si banii de un “alb murdar” – castigati in zona nefiscalizata si neimpozitata a economiei subterane.
I. Argumente pro amnistiei fiscale
Principiile pe care ar trebui sa le respecte masurile de amnistie fiscala, conform Frederic Parrat, avocat in fiscalitate si profesor cercetator la Universitatea Paris V:
Formarea unei celule specializate pentru analiza originii fondurilor repatriate si detectarea banilor “spalati”, care trebuie exclusi de la amnistia fiscala.
Nivelul taxarii forfetare a capitalurilor repatriate trebuie sa fie variabil in functie de destinatia de investire sau de neinvestire a lor in IMM-uri.
Veniturile fiscale rezultate trebuie directionate prioritar catre proiecte sociale menite sa ii ajute pe cei mai afectati de criza.
Directionarea acestor venituri fiscale catre IMM-uri si catre proiecte sociale trebuie sa faca obiectul consensului politic.
II. Argumente contra amnistiei fiscale
Exista si voci care se opun masurilor de amnistie fiscala, cum este cea a avocatului Michel Hunault, raportor al legii contra spalarii banilor si coruptiei, profesor la Universitatea de Stiinte Politice din Paris:
Exista astazi o exigenta etica privind controlul, transparenta fluxurilor financiare si o lupta contra tuturor “gaurilor negre” ale finantelor mondiale.
In aceste momente in care statele se “inarmeaza” cu noi instrumente si institutii pentru controale eficace, delictul spalarii de bani nu trebuie sa ajunga punct de reciclare al fraudei fiscale.
In contextul de fata, amnistia fiscala ar avea un efect dezastruos, constituind un punct de ruptura in transpunerea directivelor si conventiilor europene in materie de lupta contra spalarii banilor si coruptiei.
UE si G20 au militat pentru eliminarea obstacolelor din calea urmaririi fluxurilor financiare.
Riscul de “fractura morala” este extrem de important si trebuie luat in considerare.
Concluzii
Pentru ca Romania sa nu devina o masinarie automata si legalizata de albit banii, o eventuala forma de amnistie fiscala presupune mai intai de toate eliminarea sursei problemei. Adica, un aparat fiscal bine pus la punct, un control eficient care sa minimizeze inclinatiile evazioniste si scurgerea acestor venituri in strainatate. Fara teama de repercusiunile severe ale autoritatilor nicio forma de amnistie fiscala nu imbie la autodenunt.
In al doilea rand, se impune realizarea unei cercetari amanuntite cu privire la banii adapostiti in strainatate in ultimii 20 de ani si identificarea celor proveniti din crima organizata.
Al treilea pas care sa fundamenteze o decizie in materie presupune o analiza de oportunitate si de cost-beneficiu. Cu alte cuvinte, cat de mari sunt pierderile din neinvestirea acestor bani si cat de mari vor fi beneficiile provenite din diferite niveluri de taxare preferentiala.
In paralel, sunt necesare schimburile de informatii cu statele care au aplicat deja diferite masuri si forme de amnistie fiscala.
Propria initiativa a vanzatorilor cu amanuntul schimba modelul de business si nu mai asteapta roadele masurilor luate de catre stat. Romanii sunt obligati sa invete rapid sa faca si altfel de afaceri decat cele bazate pe contracte preferentiale cu statul sau pe speculatii si pe revanzari la preturi excesive.
Lectii de concurenta si de supravietuire in vremuri dificile, cu contractii severe ale veniturilor si ale cererii populatiei, ne ofera vanzatorii americani cu amanuntul aici. Ei nu se lamenteaza si nici nu invoca cresteri aberante de preturi. Nu apasa nici pedala speculatiilor sau a jocurilor demagogice. Ei stiu sa faca afaceri. Adica sa vanda! Iata parcursul lor descris in articolul din New York Times, “Retailers Devise Stimulus Plans to Revive Sales” (4 iulie 2010).
I. De ce masurile guvernului nu ii mai poate ajuta pe vanzatorii cu amanuntul?
• Pentru ca multe din programele guvernamentale si-au epuizat resursele.
• Pentru ca somajul persista si ameninta sa impiedice reluarea consumului.
• Pentru ca nici Congresul nu ii ajuta prin extinderea aplicarii actelor legislative care acorda ajutoare de somaj pentru sute de mii de americani.
• Pentru ca preocuparea legata de conditiile de creditare impiedica IMM-urile sa isi mareasca cheltuielile.
• Pentru ca desi venitul personal al cetatenilor a crescut in ultimele 3 luni, iar ratele de economisire sunt mari, increderea in economie si cheltuielile pentru consum raman destul de mici.
Asadar, retailerii recurg la metode inovative de incurajare a consumului, mergand chiar pana la a-si deschide propriul portofel pentru a inapoia bani clientilor.
II. Ce metode au gasit retailerii americani?
• Magazine ca Sam’s Club, Target, Toys “R” Us, Staples si Office Depot ofera promotii neconventionale pentru atragerea clientilor in magazine si pentru declansarea spiritului de consum.
• Target ofera discount-uri de 5% detinatorilor lui de carduri de credit.
• Toys “R” Us aplica un program de finantare a vacantelor prin care adauga fonduri la economiile clientilor.
• Staples si Office Depot ofera gratis sau aproape gratis produse de birotica si papetarie.
• Sam’s Club introduce un program pentru facilitarea creditarii clientilor, pana la un prag de 25 000$, program sustinut prin resursele financiare pentru IMM-uri (Small Business Administration sau SBA). Acesta pare a fi cel mai interesant program de stimulare a consumului. Jumatate din clientii magazinului sunt micii intreprinzatori, care contribuie cu putin peste jumatate la veniturile retailerului. De aceea, Sam’s Club a realizat un chestionar si a descoperit ca o treime din acestia nu dispuneau de suficienti bani pentru cumparaturi de la Sam’s Club. In consecinta, retailerul a inceput sa aplice in mai 2010 un program pentru facilitarea creditarii clientilor, creditele fiind cuprinse intre 5 000$ si 25 000$. Programul va fi extins la nivelul intregii tari, fiind acum intens promovat prin strategii de marketing. Superior Financial Group, compania care administreaza creditele SBA, acorda membrilor retailerului 100$ reducere la taxa de aplicare si rate mai mici ale dobanzii, avand asteptari mari de la acest model de afacere.
Exemplu concret:
o Domnul Golata, contractant furnizor pentru United Parcel Service, transporta echipamente medicale la spitale, inlocuindu-le pe cele defecte.
o Pentru a face fata muncii respective a incercat sa obtina un credit de la o banca pentru achitizionarea unei masini mai vechi care valora 12 500$ (dispunea deja de cateva mii de dolari cash).
o Cele 2 cereri de creditare i-au fost respinse, iar un credit SBA de la o companie de finantare comerciala ar fi insemnat o rata a dobanzii de 21% si plati lunare de 450$.
o Domnul Golata, care era si membru al Sam’s Club, a aplicat pe site-ul lor de internet pentru un credit SBA oferit de retailer.
o Rezultatul: Superior Financial Group i-a aprobat rapid (a doua zi!) un credit de 10 000$ cu o rata a dobanzii de 7.25% timp de 10 ani. A cumparat masina, a angajat 3 soferi, iar afacerea lui prospera.
Dupa ce v-am plimbat nu demult pe axa deficitului bugetar Atena-Bucuresti-Sofia, astazi mergem pe axa Londra-Washington-Bucuresti si survolam pachetele de reforma sociala si masurile active pentru crearea de locuri de munca si absorbtia somerilor.
In saptamana globala a antreprenoriatului am sustinut o prezentare: Strategii guvernamentale de redresare economica, la conferinta organizata de CADI impreuna cu partenerii sai, astazi, 17 noiembrie 2009. O gasiti atasata aici: prezentare-andreea paul vass-17-nov .
Cea mai mare economie din lume a crescut în al treilea trimestru cu 3,5% – cea mai mare crestere din ultimii patru ani -, dar dupa o cadere continua in ultimul an. Propulsia e data de pachetul de stimulente pentru cresterea cheltuielilor de consum şi a construirii de locuinte, dar optimismul ramane moderat. Deciziile politice se concentreaza acum asupra ecuatiei deficit bugetar – mentinerea stimulentelor in anul 2010. Recordul de 1,4 trilioane dolari deficit ridica dificultati majore cu privire la mentinerea fortei vantului in pupa. Economiştii estimeaza insa o rata a şomajului ce va depăşi 10% la începutul lui 2010 si o rata a inflatiei intre 1 – 1,5% in 2010. Tot ei prognozeaza si ca economia va creşte într-un ritm anual de 2,4% din octombrie până în decembrie 2009. Revenirea pare a fi fragila si cresterea PIB se va mentine la 2,4% in 2010, respectiv 2,8% în 2011. Investitorii vor resimti ritmul lent de revenire, cu atat mai mult cu cat media cresterii PIB in ultimele sase decenii a fost de 3,4% anual. (Bloomberg, 29 oct. 2009)
Demnitatea intelectuală a studentului român este consolidată de încă o prezenţă inedită ca talent, lectură, acribie şi scriitură. Numele ei este Ruxandra Popovici, studentă în anul II, Facultatea REI, ASE, colegă cu George pe care vi l-am prezentat în postarea precedentă. Ea ne propune articolul:
Heroina afgană – ce urmează?
Cursa electorală din SUA a readus în prim-plan Afganistanul, unde violenţele dau din nou bătăi de cap generalilor americani. Indiferent de rezultatul alegerilor, prezenţa trupelor SUA va fi mai puternic simţită în zonă. Faţă de 2001, însă, lucrurile s-au schimbat, iar conceptul de narco-terorism devine din ce în ce mai prezent. Provocarea noii administraţii va consta, aşadar, în reducerea culturilor de mac care alimentează producţia de heroină – o sursă de finanţare pentru talibani, dar şi o armă subversivă împotriva Occidentului şi nu numai.
Cu un PIB per capita de 800$, Afganistanul este a noua cea mai săracă ţară din lume. În 2005, primea ajutor extern în valoare de 2775 miliarde de dolari. După un război devastator şi în absenţa tehnologiei de care beneficiază alte ţări în curs de dezvoltare, viitorul economic al Afganistanului ar putea depinde de dezvoltarea unei agriculturi performante. Totuşi, în prezent, aproximativ 60% din PIB-ul ţării provine din comerţul cu opiu şi heroină. De asemenea, 90% din cantitatea de heroină traficată la nivel mondial provine din Afganistan.
Atunci când administraţia Bush şi-a exprimat hotărârea de a invada Afganistanul, una din motivaţii a constituit-o blocarea unui punct de plecare în traficul internaţional de heroină (desigur, pe lângă “războiul împotriva terorismului”). Totuşi, pe termen lung s-a dovedit că traficul cu narcotice a atins noi dimensiuni tocmai în urma războiului, din motive care urmează a fi analizate.
Până la sfârşitul anilor ’90, zona “Triunghiului de Aur” (Thailanda, Myanmar, Laos) a fost principalul producător de narcotice (opiaţi), în parte datorită colaborării traficanţilor cu regimul juntei militare din Myanmar. În 1999, Afganistanul a devenit noul performer, cu o producţie record de 4600 de tone. Se estima, la momentul respectiv, că 75% din heroina din lume era de provenienţă afgană. În 2000, Mullah-ul Omar (liderul taliban) interzice cultivarea macului, iar Programul de Control al Drogurilor din cadrul ONU confirmă succesul operaţiunii[i]. În 2001 însă începe războiul din Afganistan. Situaţia se schimbă radical. Regimul taliban cade. Opiul inundă pieţele statelor vecine. În 2002, Afganistanul îşi recâştigase deja poziţia de prim producător de opiu. În 2006, a produs 6100 tone de opiu – 92% din producţia mondială. În 2007, cantitatea produsă a crescut cu 15%, ceea ce înseamnă că 95% din heroină vine din Afganistan.
O ţară în reconstrucţie
Cum s-a ajuns la asta? În viziunea americană, Afganistanul este o ţară în reconstrucţie, eliberată de eroica Coalition of the Willing de sub jugul taliban, în care razele democraţiei încep să se întrevadă după lunga noapte totalitară (sau aşa părea, până la începerea campaniei electorale din SUA). În realitate, după înfrângere, talibanii s-au regrupat şi constituie, din nou, o forţă militară semnificativă. Fondurile lor provin din mai multe surse, între care traficul de droguri nu poate fi neglijat.
Talibanii se văd în două ipostaze: când au condus Afganistanul, au luptat împotriva drogurilor, în baza Shari’a (doctrina islamică); efortul lor a fost încununat de succes, cultura de mac devenind neglijabilă. În prezent, ei sunt rebeli într-o ţară aflată sub ocupaţie, cu un guvern impus din exterior. În consecinţă, scopul scuză mijloacele; talibanii protejează fermierii care cultivă mac, cerându-le, în schimb, o taxă. E ceea ce s-ar numi a win-win situation. Fermierii profită – o mare parte din populaţie a renunţat la munca de reconstrucţie a ţării, îndreptându-se spre cultivarea macului, mult mai profitabilă, astfel încât 80% din populaţia ţării este activă în agricultură (cu industria şi serviciile adjudecându-şi câte 10%)[ii]. Talibanii profită şi ei – banii obţinuţi din trafic sunt folosiţi pentru a cumpăra arme utilizate în războiul de gherilă.
Până nu demult, vulgata americană descria Afganistanul ca mult mai stabil şi mai sigur pentru un soldat decât Irakul. În pofida părerii unanime, în 2006, numărul de morţi din cele două ţări a fost totuşi comparabil; se estimează că în 2007 mai mulţi soldaţi au murit în Afganistan ( cu o uşoară reducere în 2008). Analiştii americani dau vina, pentru această stare de fapt, pe aliaţii lor europeni, care nu par a realiza ce pericol încă mai reprezintă Afganistanul.
Într-adevăr, Afganistanul este, prin tradiţie istorică, o nucă tare: Darius, Alexandru cel Mare, Ţari, Şahi sau Mari Moguli, niciunul nu a reuşit să cucerească acest teritoriu. La fel au eşuat şi Imperiul Britanic la apogeul puterii sale, precum şi 240.000 de soldaţi sovietici. Şi, evident, SUA & friends.
Cu toate acestea, coaliţia a adus progres economic în zonă. PIB-ul afgan a crescut cu 66% – desigur, din comerţul cu narcotice. Dar, ca orice economie sănătoasă, Afganistanul a trecut la producerea valorii adăugate pe teritoriu propriu: fabrică heroina. Şi nu în bucătării pe ici pe colo, ci la scară industrială. Economia înfloritoare este ajutată de drumurile pe care americanii le-au construit şi pe care tot ei le protejează.
Deloc întâmplător, patru din cei mai mari baroni ai traficului cu droguri din Afganistan fac parte din guvernul acestui stat – guvern pe care soldaţii americani (şi aliaţii săi – România avea, în 2004-2005, 418 de soldaţi în Afganistan, în operaţiunea Enduring Freedom[iii]) îl protejează cu preţul vieţii. Totodată, în SUA nu este un secret că foarte mulţi soldaţi reveniţi din Orientul Mijlociu sunt dependenţi de heroină – ieftină, la îndemână, produsă pe teritoriul pe care îl apărau.
Alexandr Litvinenko
Scandalul Alexandr Litvinenko a făcut, la vremea lui, înconjurul lumii şi a tensionat relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Marea Britanie. De ce a fugit Litvinenko din Rusia? Teoria general acceptată este aceea că Litvinenko a aflat informaţii despre bombe amplasate de FSB (fostul KGB) în blocuri de locuinţe ruse pentru a cultiva sentimentele anti-cecene.
Adevărul este, se pare, altul. Litvinenko a lucrat pentru FSB în Sankt Petersburg între 2001 şi 2002. Cercetările pe care le-a întreprins l-au făcut să fie îngrijorat în privinţa transporturilor mari de heroină provenind din Afganistan, în special din fieful şefului de atunci al forţelor armate afgane, Generalul Abdul Rashid Dostum[iv], în nordul şi estul statului[v]. Dostum este, de fapt, uzbek, iar heroina sa trece peste Podul Prieteniei din Afganistan în Uzbekistan, unde este preluată de oamenii preşedintelui uzbek, Islom Karimov[vi]. Apoi este transportată, pe cale ferată şi camuflată ca baloţi de bumbac, spre Sankt Petersburg şi Riga – oraşe portuare.
Jeep-urile pline cu heroină circulă în permanenţă între Dostum şi Karimov. SUA, Marea Britanie şi Germania au investit sume uriaşe pentru a dona graniţei Afganistanului cu Uzbekistanul, la Termez, dispozitive de scanare a vehiculelor şi depistare a heroinei. Desigur, transporturile sunt dirijate de grăniceri pentru a ocoli pur şi simplu aceste aparate. Iar destinaţiile preferate nu sunt doar Europa şi SUA, ci, mai recent, China. Statele din Asia Centrală, cu o populaţie tânără şi săracă, sunt, la rândul lor, în pericol să devină “narco-societăţi”[vii].
Litvinenko a descoperit capătul din Sankt Petersburg al acestei afaceri şi a fost surprins de gradul de implicare a autorităţilor locale, poliţiei şi oficialilor. A raportat descoperirile în mod detaliat lui Vladimir Putin. Conducătorul Rusiei, este, totuşi, originar din Sankt Petersburg, iar oamenii denunţaţi erau aliaţi puternici, care îl propulsaseră pe acesta la putere. Litivinenko făcuse o greşeală uriaşă.
Această teorie este susţinută de fostul ambasador britanic în Uzbekistan, Craig Murray (de altfel, situaţia nu este un secret în Asia Centrală, şi nici pentru instituţiile internaţionale de control al traficului de droguri). Murray a văzut exact ce a văzut şi spionul rus. La fel ca Litvinenko, el nu a reuşit să îşi convingă superiorii că problema drogurilor este mai stringentă şi mai amplă decât pare.[viii]
Şi acum?
Cu ocazia începerii cursei pentru investitură în cele două mari partide americane, ochii opiniei publice s-au întors către Afganistan. Barack Obama a fost primul care a recunoscut faptul că Irak-ul nu e singura zonă din Orientul Mijlociu care ridică probleme forţelor armate. Pentru soluţionare, el propune relocarea trupelor din Irak în Afganistan – până în 2010 ar urma ca în Irak să rămână doar o “forţă reziduală” pentru a combate terorismul. Astfel, în Afganistan ar fi dislocate 2 brigăzi (aproximativ 6000 de oameni)[ix].
Pe de altă parte, John McCain nu are nicio intenţie de a retrage armata din Irak – şi de ce ar avea? Erik Prince[x], fondatorul şi proprietarul “agenţiei militare private” Blackwater USA (Prince este ofensat de titlul de “mercenari” atribuit oamenilor săi), este unul dintre marii finanţatori şi susţinători ai Partidului Republican. Iar Halliburton şi al său Dick Cheney sunt cei mai mari beneficiari ai operaţiunilor de “reconstrucţie” din Irak. Totodată, The Maverick, aşa cum îl numesc susţinătorii la cei 72 de ani ai săi, intenţionează să suplimenteze numărul de trupe din Afganistan cu 3 brigăzi. Desigur, cea mai recentă suplimentare a trupelor ( the Surge, cum a ajuns să fie cunoscută) se pare că dă rezultate. În timp ce 2 din 3 americani vor să vadă războiul din Irak încheiat, majoritatea consideră că sporirea efectivelor în zonă are un efect pozitiv.
Aşadar, trebuie să ne întrebăm: îşi permit americanii, cu a lor economie în recesiune, să mai poarte două războaie, ba să mai şi trimită oameni şi fonduri în Orientul Mijlociu? Şi dacă da, cum va ajuta asta ţările afectate, mai ales Afganistanul? Cum va afecta această evoluţie traficul cu heroină?
Americanii vor răspunde la aceste întrebări în noiembrie.
Din fericire, piaţa dă un răspuns mult mai clar şi mai optimist: în contextul crizei alimentare mondiale, în unele zone preţul grâului s-a dublat sau chiar triplat. Acest lucru face ca un kilogram de grâu să valoreze substanţial mai mult decât unul de mac. În consecinţă, fermierii afgani – sau măcar o parte – se vor orienta către cultivarea cerealelor.
Sigur că soluţia nu va veni peste noapte, şi nici nu va fi atât de simplă. Dar e posibil ca ea să existe.
[i] http://opioids.com/afghanistan/index.html
[ii] https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/af.html
[iii] http://www.csees.net/?page=country_section&country_id=6&sec=8
[iv] Dostum este renumit pentru cruzime, brutalitate şi afinitate pentru tortură. De altfel, a fost demis din postul său în armată la începutul lui 2008, pentru implicarea într-o răpire http://en.wikipedia.org/wiki/Abdul_Rashid_Dostum
[v] Informaţia a fost parţial confirmată de către Antonio Maria Costa, directorul Oficiului ONU pentru Droguri şi Criminalitate în 2003
[vi] Islom Karimov, de o factură morală la fel de înaltă ca Dostum, este la al n-ulea mandat ca preşedinte, în urma unor alegeri contestate de comunitatea internaţională, iar Uzbekistanul este pe “lista neagră” a unor organizaţii ca Amnesty International pentru încălcarea Drepturilor Omului http://en.wikipedia.org/wiki/Islom_Karimov
[vii] Mai multe pe acest subiect la http://www.vanityfair.com/politics/features/2002/03/afghanistan200203
[viii] http://www.globalresearch.ca/PrintArticle.php?articleId=6405
[ix] Informaţii despre planurile celor doi candidaţi în Foreign Policy România, septembrie/octombrie 2008, pagina 73
[x] http://en.wikipedia.org/wiki/Erik_Prince
Gasiti aici rezultatele alegerilor europene, dinamica participarii la vot, a locurilor ocupate in grupurile politice europene, dar si a raportului dintre barbati si femei in Parlamentul European (mediile europene si nationale).
Loading ...
