24 noiembrie 2008 Inclestarea dintre masinaria guvernamentala
si afaceri este feroce. Dovada stau scrasnetele metalice si scanteile
din privirile unui antreprenor sau ale unui angajat care se loveste de
slaba performanta a administratiei publice. Rezultatul? Slaba calitate
a politicilor publice din Romania. Am gandit si lansat o solutie.
Terenul nu a fost prea fertil. Problema competitivitatii nu a facut
niciodata subiect veritabil de ingrijorare publica si dezbatere
politica. A avut nevoie de doi ani pentru a-si gasi locul potrivit
intr-un program de guvernare. Este vorba despre o inovatie
institutionala: Consiliul National Roman de Competitivitate (CoNaCo).
Ce inseamna sa traiesti intr-o economie competitiva?
Inseamna ca totalitatea factorilor economici, politici, sociali si
culturali contribuie la dezvoltarea capacitatii firmelor de a concura
pe pietele internationale. Inseamna ca cetatenii romani au o calitate a
vietii ridicata.
A fi competitiv implica intotdeauna si raportarea la celelalte
economii, respectiv la media europeana sau globala. De pilda,
productivitatea din economia romaneasca nu reprezinta nici jumatate din
nivelul mediu existent in UE-27. Aceste comparatii ne spun mai degraba
cat de lipsita de competitivitate suntem ca natiune fata de o medie sau
fata de prima clasata in topurile mondiale. Cert este ca efectele
performantei sunt palpabile si se resimt atat de catre mediul de
afaceri in productivitatea superioara si in eficienta sporita in
utilizarea resurselor, cat si la nivelul populatiei in venituri mai
mari si standard mai bun de viata. Pe scurt in bunastare.
Sa fim foarte clari, competitivitatea unei natiuni nu depinde doar
de capacitatea mediului de afaceri de a fi performant, la nivel micro
(agent economic) si mezoeconomic (sectorial), ci si de politicile
publice care favorizeaza derularea eficienta a afacerilor. In pofida
ritmurilor de crestere economica de 6-8% anual, lipsa de
competitivitate actuala a Romaniei nu ne permite nici sa avansam in
clasamentele internationale, nici sa compensam cresterile de pret
printr-o mai mare eficienta in utilizarea resurselor.
Modul de elaborare si implementare a politicilor publice reprezinta
de fapt cel mai mare dezavantaj competitiv al Romaniei. Aceasta
realitate este semnalata si de recentul Raport Global al
Competitivitatii 2008-2009. Romania este pozitioneaza abia pe locul 68
din 131 de tari ca performanta de ansamblu. Dar ne situam la coada
plutonului la transparenta politicilor publice - locul 124, la
favoritism in luarea deciziilor guvernului - 113, la risipa banului
public - 111.
Sa nu ne mire, asadar, ce decurge de aici: infrastructura
inadecvata, instabilitate decizionala, birocratie, nivel ridicat al
fiscalitatii si al costurilor din buzunar, grad mare de complexitate a
reglementarilor fiscale, rigiditate a pietei muncii, performanta redusa
a educatiei si sanatatii. Reformele structurale au fost abandonate.
Acum, preocuparea politicienilor este sa imparta cat mai multe pomeni
electorale. Dupa alegeri, prima lor grija va fi sa recupereze banii
cheltuiti in campania electorala. Nici nu banuim cat de scump vom plati
de fapt aceasta "generozitate". Totul se traduce in costuri ridicate de
tranzactionare, timp pierdut, irosirea resurselor, lipsa solutiilor si
a alternativelor de optiune.
De ce acum?
UE ne ofera un cadru rezonabil si relativ liberal pentru a concura,
dar nu ofera strategii de dezvoltare rapida gata facute. Planurile si
programele nationale actuale, in mare parte solicitate de UE, nu pot
inlocui o strategie nationala a competitivitatii pe termen lung,
revizuibil anual, aici fiind punctul in care eforturile noastre trebuie
sa se concentreze.
Competitivitatea este drumul nostru lungde parcurs spre Europa.
Inovatia institutionala pare atractiva. Romania nu dispune de un
organism public specializat in problemele competitivitatii, ci de o
pleiada de consilii inter-ministeriale, institutii si strategii
fracturate care au avut un impact mai degraba aleatoriu asupra intregii
economii. Amintesc doar cateva exemple de planuri si programe
sectoriale, cu care putem construi un veritabil turn Eiffel de
documente programatice, impozant dar nevizitat de catre mediul privat
de afaceri.
Planul sectorial pentru Cercetare, Dezvoltare si Inovare in
Industrie 2006-2008 (coordonat de Ministerul Economiei si Finantelor);
Programul national de crestere a competitivitatii produselor industriei
romanesti (coordonat de Ministerul Economiei si Finantelor);
Planul National pentru Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2004-2006,
respectiv 2007-2013 (coordonat de Autoritatea Nationala pentru
Cercetare Stiintifica din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si
Tineretului);
Strategia Nationala de Export 2006- 2009 (coordonata de Consiliul de
Export si administrata de catre Ministerul pentru IMM, Comert, Turism
si Profesii Liberale);
Integrarea Romaniei in UE aduce un element de relativa noutate in
preocuparile Guvernului Romaniei: elaborarea Planului de Dezvoltare
Nationala pentru 2007-2013 (PND 2007-2013) ca strategie agregata de
dezvoltare nationala pe termen lung, coerenta si comprehensiva, in
corelatie cu resursele disponibile. Prima sa prioritate s-a canalizat
pe cresterea economica si competitivitate. Tinta sa strategica consta
in reducerea cu 10 puncte procentuale a diferentei PIB/locuitor fata de
media UE pana in 2013.
Planul National Strategic de Dezvoltare Rurala 2007-2013 (coordonat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale).
PND a stat la baza elaborarii Cadrului National Strategic de
Referinta (CNSR 2007 - 2013), incluzand acel mix de politici aprobate
in PND care pot fi finantate cu resurse financiare europene -
compatibile cu ariile de interventie ale Fondurilor Structurale si de
Coeziune. Din cele 7 programe operationale sectoriale, unul vizeaza
"Cresterea competitivitatii economice" (POS-CCE, 2007 - 2013).
Obiectivul sau este cresterea productivitatii economiei romanesti cu o
medie procentuala anuala de 5,5%, reducandu-se astfel diferentele care
apar fata de productivitatea medie din UE. Luand in considerare faptul
ca viteza productivitatii europene este estimata anual la circa 1% pana
in 2013, obiectivul POS-CCE va permite Romaniei sa atinga 55% din
productivitatea UE in 2013.
Programului National de Reforme al Romaniei pentru perioada 2007-2010
(PNR - coordonat de Departamentul pentru Afaceri Europene), elaborat in
contextul Strategiei Europene pentru Crestere si Ocupare (Strategia
Lisabona Revizuita - SLR), ofera cadrul de integrare a politicilor pe
palierele macroeconomice, microeconomice si ocuparea fortei de munca.
Perioada de raportare este foarte scurta, iar monitorizarea gradului
sau de executie este inexistenta pana la momentul actual.
Consiliul National Roman de Competitivitate
CoNaCo ar trebui sa fie o platforma de dialog autentic pentru
garantarea unui nou mod de guvernare, a unei economii competitive.
CoNaCo se doreste a fi un organism public specializat - think tank
guvernamental - bazat pe un parteneriat public-privat.
CoNaCo ar putea deveni o sita care sa cearna graul de neghina cand
vine vorba despre initiative legislative sau politici publice. Nu
trebuie sa aduc prea multe argumente cu privire la gravele deficiente
cu care ne confruntam in materie de calitate a actului guvernamental,
managementul politicilor publice, in special al politicilor publice
pro-competitivitate. Suprapunerile si discordantele legislative si
institutionale, cum este de pilda cazul consiliilor inter-ministeriale,
ar putea fi astfel evitate.
Scopul sau principal consta in dezvoltarea de competente care sa
poata raspunde la intrebari strategice intr-o formulare explicita si
sa-i asiste pe cei care iau decizii cu variante de raspuns bine
fundamentate:
Care este impactul actualelor politici publice asupra competitivitatii economiei romanesti?
Ce rol ar trebui sa joace economia romaneasca pe piata europeana?
Ce valoare specifica sau unica putem furniza pentru o afacere locala?
Pentru ce fel de afaceri este Romania competitiva si ce roluri poate ea juca pe termen lung?
Unde investim cu prioritate resursele noastre?
Pe de o parte, CoNaCo va demara analiza sistematica a tuturor
pietelor. Pe de alta parte va raspunde la sesizari venite din partea
agentilor economici. Iata de pilda lipsa, temporara sau nu, a fortei de
munca, invocata de anumite sectoare si regiuni.
Componenta membrilor ar putea fi: 35% decidenti din cadrul
institutiilor centrale, 30% experti si 35% reprezentanti ai
asociatiilor de afaceri din domeniul vizat.
CoNaCo va prezenta semestrial un raport public cu privire la dinamica competitivitatii economice.
Din punct de vedere organizatoric, CoNaCo va coordona 8 centre de
competitivitate regionale, care sa introduca componenta teritoriala si
flexilibilitatea adaptativa necesara specificului local atat in
elaborarea propunerilor, cat si in monitorizarea efectiva a
rezultatelor. Astfel, am putem contura o strategie mixta de
competitivitate, care imbina si obiectivele convergentei.
Conditiile esentiale pentru succesul CoNaCo tin de capacitatea de a
conduce si coordona sisteme complexe, de a cerceta mediile
internationale specifice, de un cadru intelectual limpede, de constanta
si de independenta analitica care sa transceada ciclurile electorale. |